AI TIMP SĂ CITEŞTI ACEST EDITORIAL? PARTEA A II-A

Ce se întâmplă când oamenii se simt copleşiţi de viaţa pe care o duc pentru că regretă faptul că nu au timp să petreacă cu familia, nu au timp să călătorească, nu au timp să se ocupe şi de hobby-uri, nu au timp să se distreze, nu au timp nici să mai gătească?

Ne dorim să facem cât mai multe aplicaţii şi ne urmărim agenda pentru a verifica dacă toate căsuţele din lista cu lucruri de făcut au fost bifate. Cum este posibil să realizăm toate sarcinile profesionale la timp, dar să lăsăm loc şi pentru cele individuale? Cum să îţi planifici timpul astfel încât să nu te mai simţi încordat?

În astfel de momente cei mai mulţi ar dori ca timpul să înţepenească, să le lase loc de cugetare, să oprească pentru un moment semafoarele din mintea lor pentru ca gândurile să înceteze a se mai aglomera. Acesta este momentul oportun unei meditaţii – o ceaţă fină ce se strecoară aproape neobservată printre micile noastre maşinuţe, o umbrire a realităţii, o suspendare a judecăţii, o clipă de relaxare a simţurilor, o plutire deasupra raţiunii, o evadare din cotidian, abstracţie de ambient, concentrare asupra sinelui, a-l conştientiza, a-l recunoaşte, a-l accepta, a-l îmbrăţişa. După ce ai realizat acest lucru poţi începe să te părăseşti uşor, privind ca un nou-născut lumea ce te înconjoară, reluându-ţi treptat amintirile şi gândurile, păşind timid pe scările ce te conduc către pământesc. Ai mare grijă să nu reiei activităţile într-un pas accelerat, altfel rezultatul va veni ca un eşec. Odată ce i-ai dat voie minţii să se relaxeze, multe dintre răspunsurile pe care le căutai cu disperare ţi se vor dezvălui.

Meditaţia este o formă foarte bună pentru a ajunge la armonie, echilibru, pace, însă ea trebuie socotită ca un exerciţiu, iar asta presupune repetiţie şi devotament. Te va ajuta să te eliberezi de stres, să priveşti altfel, să înţelegi altfel, să înfrunţi situaţiile mai neplăcute acţionând într-un mod mai calculat. Pe lângă aceasta, o îmbunătăţire a alimentaţiei, a somnului, a efortului fizic ar trebui luate in considerare pentru a aduce o completare, pentru a-l închega şi a face mai accesibil acest proces de destindere. Mulţi se feresc de aceste momente deoarece le este foarte greu să se debaraseze de griji, de gânduri, de trăiri şi renunţă înainte de a fi început. Puţini se pot lăuda cu sinceritate că au avut răbdarea şi curajul să pătrundă în interiorul lor. Lucru puţin prostesc deoarece pe înfăţişare, pe exterior se dă mare importanţă.

De ce ne temem de ceva atât de minunat? De ce nu ne dorim decât în mod superficial să trecem peste momentele grele din viaţă şi de ce suntem aşa răi cu apropiaţii noştri? De ce nu ne putem controla crizele de nervi ori de ce nu ne putem controla nervii? Am dori ca toate probleme să dispară, fără nici un sens figurativ, peste noapte, în lipsa prezenţei noastre conştiente. Dacă s-ar putea face acest lucru precum o operaţie (să spunem estetică), să ne programăm data, să ne prezentăm la spital, să fim anesteziaţi şi să ne trezim fără enigme, cu siguranţă ar avea parte de un mare succes. Dar să fim serioşi totuşi, cine şi-ar dori într-adevăr să nu se cunoască, să nu se înţeleagă? Câţi dintre voi aţi apelat vreodată la meditaţie înainte de psiholog, cărţi ori conferinţe?

Autor: Octavian Radu

BOC – JUSTIŢIAR PE INVERS SAU AGENTUL 202

Nu cu mult timp în urmă, îl auzeam pe Boc lăudându-se cu realizările guvernului condus de el. Şi în enumerarea acestor realizări se număra şi legea 202/2010, pompos intitulată ”Mica reformă în justiţie”.

Prin prevederile sale, legea 202/2010 nu face altceva decât să restrângă posibilitatea celui care apelează la justiţie de a beneficia de un proces echitabil. Spre exemplu, una din modificări este aceea prin care, la soluţia instanţei prin care este menţinută o rezoluţie a procurorului de neîncepere a urmăririi penale (NUP) nu se mai poate face recurs.

Ce înseamnă aceasta? Foarte simplu: scăderea drastică a şanselor unei persoane de a obţine o soluţie echitabilă în justiţie, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi.

Demonstraţia este destul de simplu de făcut şi în mod paradoxal ţine mai mult de matematică. Astfel, raportându-ne la practica CEDO, nu putem spune că procurorii sunt independenţi şi/sau imparţiali, principalul motiv fiind faptul că ei îşi exercită activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, adică a unei persoane numite politic.

Ca urmare, soluţia dată de un procuror de neîncepere a urmăririi penale poate să nu fie una în spiritul adevărului. Justiţiabilul poate contesta soluţia la procurorul ierarhic superior şi dacă nu este mulţumit de soluţia acestuia se poate adresa unei instanţe judecătoreşti.

Până la intrarea în vigoare a legii 202/2010 şi soluţia instanţei judecătoreşti putea fi controlată pe calea recursului de către o instanţă superioară. Acum această posibilitate nu mai există, soluţia instanţei judecătoreşti fiind definitivă.

Care sunt riscurile pentru justiţiabil, din punctul de vedere al unui proces echitabil?
În primul rând, completul de judecată în primă instanţă este format dintr-un singur judecător. În recurs completul de judecată este format din trei judecători. Ca urmare, dacă până acum în privinţa cauzei unui justiţiabil se pronunţau patru judecători, acum se va pronunţa doar unul.

Cum însă, justiţia română nu a înregistrat cazuri de judecători corupţi, nu putem spune că acum este de patru ori mai uşor să dai mită pentru a obţine o soluţie favorabilă din partea justiţiei. Dar este mult mai uşor să apară erori cu privire la soluţia finală a instanţei. De exemplu, ce vei face dacă instanţa nici nu apucă să judece cazul pe fond, pentru că, pronunţarea se face pe un aspect de procedură, care a fost apreciat în mod greşit de instanţa de judecată. Ghinion, putem spune… Pentru că, la acest moment nu mai există nicio cale de atac împotriva soluţiei date de un singur judecător al instanţei de fond.

Această limitare a accesului la justiţie şi la un proces echitabil nu apare numai în cazul unui proces penal, ci şi în materie civilă, deoarece cauzele a căror valoare este mai mică de 2.000 RON se judecă la judecătorie în primă şi ultimă instanţă (până acum justiţiabilul avea posibilitatea de a face apel şi recurs sau doar recurs penttru anumite cazuri prevăzute de lege).

Concluzia? Încet, încet drepturile noastre sunt din ce în ce mai încorsetate.

Ce va urma? Care dintre drepturile de care ne bucurăm acum vor fi limitate în viitor?

Autor: Gabriel Niţulescu