BOC DIN NOU REPETENT LA DREPT

Primul Ministru Boc este absolvent al unei facultăți de drept. Este chiar doctor, dar nu în drept ci în ştiinţe politice şi filosofie politică (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 2000). Este și doctorand în drept constituţional şi instituţii politice (nu a precizat însă la ce Universitate).

Totuși, domnul Boc a sărit peste anul I, atunci când a făcut facultatea de drept. Pentru că, în cazul în care ar fi absolvit acest an de studii, măcar cu o notă de trecere, la una din materiile de bază din acest prim an, Dreptul Roman, ar fi știut că ”Infans conceptus pro nato habetur quotiens de commodis eius agitur”. Adică, în traducere, ”Copilul conceput se consideră ca născut ori de câte ori acesta este în interesul său.” Este un principiu de drept fundamental, vechi de pe vremea romanilor, aplicat în toate sistemele de drept care își au originea în dreptul roman (francez, german etc.). În legislația noastră aceasta regulă se regăsește în dispozițiile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 care prevede că „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște viu”, dar și în dispozițiile art. 654 alin. 2 C. civ., (copilul conceput este considerat că există, având așadar capacitate succesorală chiar înainte de nașterea sa) sau în cele cuprinse în art. 808 alin. 2 C. civ. (”este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morții testatorului”).

Ca urmare, de indemnizația pentru creșterea copilului așa cum era ea reglementată înainte de apariția OUG 111/2010, vor putea beneficia nu numai mamele al căror copil a fost născut înainte de 1 ianuarie 2011, ci și acele mămici care au conceput un copil înainte de 1 ianuarie 2011 și care l-au născut viu după 1 ianuarie 2011. Totuși, la o astfel de soluție s-ar putea junge doar prin intermediul unei acțiuni individuale în justiție. Există și o capcană introdusă de autorități în cuprinsul acestui act normativ, tocmai pentru a încerca să împiedice promovarea unei astfel de acțiuni în justiție: conform articolului 1 din OUG 111/2010 ”… prevederile art. 2 – 29 reglementează drepturile care se acordă persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 ianuarie 2011,…”. Cum însă, chiar în cuprinsul ordonanței se specifică faptul că e vorba de ”indemnizația pentru creșterea copilului”, un astfel de ”artificiu” ar trebui să nu poată să reziste în fața unei atente analize a instanței.

Prin urmare, mămici care ați conceput un copil înainte de 1 ianuarie 2011, nu ezitați să mergeți în instanță pentru a apăra dreptul copilului dumneavoastră.

Autor: Gabriel Nițulescu

Publicitate

GUVERNUL ”NEGUSTOR CINSTIT” DĂ ȘAH JUSTIȚIEI

Din 25.11.2010 a intrat în vigoare Legea 202/2010, ”Mica reformă în justiție”. Principalul ei scop este de a accelera procesele aflate pe rol: posibilitatea ca judecătorii să poată fixa termene scurte; actele de procedură să fie comunicate prin metode rapide cum ar fi telefon, e-mail sau fax.

Din păcate, problema este cu totul alta: numărul mic de judecători și grefieri raportat la numărul de procese. Problema e mai gravă în cazul secțiilor de contencios administrativ-fiscal și în cel al secțiilor care judecă problemele pe raporturile de muncă, deoarece în aceste domenii numărul de procese s-a înmulțit extrem de mult în ultima vreme, ca urmare a ”competențelor” juridice ale actualului Guvern. Cu mulțimea de legi și alte acte normative care încalcă alte legi, Constituția României sau principiile de drept, numărul celor care dau statul în judecată a crescut foarte mult, nemaifiind vorba doar de cazuri individuale, ci de întregi categorii sociale care cer ajutorul justiției, în lupta cu o administrație incompetentă.
Și cum numărul de judecători și grefieri nu crește la fel de repede, termenele deraiază, gradul de încărcare a completelor de judecată crește și el, afectând actul de justiție prin faptul că un judecător este nevoit să rezolve mai multe dosare. Astfel, timpul pe care acesta îl petrece pentru a cântări argumentele părților, se reduce foarte mult, până la valori de timp care ne fac să ne întrebăm dacă respectivul judecător mai poate oferi soluții competente spețelor analizate. Spre exemplu, am văzut o situație în care o judecătoare a Curții de Apel București trebuia să se pronunțe în 71 de dosare în doar o ședință de judecată, în cursul unei după-amieze. Mai putem vorbi însă în acest caz de imparțialitate, dacă judecătorul nu are timp să cântărească toate aspectele unui caz pe care trebuie să îl rezolve?
Faptul că largi categorii de persoane ajung în fața judecătorului cu o aceeași problemă face ca găsirea unei soluții să fie mai ușoară pentru cauzele care se repetă. Nu același lucru se poate spune în cazul unor spețe care nu se bucură de un grad de repetabilitate. Ca urmare, justițiabilul are mult mai multe șanse ca într-o astfel de situație să primească o soluție care nu numai că nu îl mulțumește, dar care nu este în acord cu principiile de drept. Și cum, în cazul proceselor de la secțiile de contencios-administrativ sau la conflictele de muncă, de cealaltă parte este Statul Român, iată cum cetățeanul se vede din ce în ce mai des nedreptățit tocmai de către acea putere a statului, judecătorească, ce ar fi trebuit să fie arbitru. Altfel spus, administrația a găsit o formă perversă de a lipsi cetățeanul de anumite drepturi, prin intermediul altor instituții, pe principiul ”scoaterii castanelor din foc cu mâna altuia”. Încărcând activitatea instanțelor cu un număr mai mare de procese, dar neaprobând creșterea numărului de complete de judecată, Guvernul sau alte instituții ale administrației, scapă de răspundere, pentru că judecătorii au tot mai puțin timp să analizeze acele spețe care nu au un grad mare de repetabilitate.
Și astfel, ”hoțul neprins” în ipostaza chiar a unor instituții ale statului, devine ”negustor cinstit”… Adică, ”stat de drept”… strâmb însă.

Autor: Gabriel Nițulescu

DE CE ANUL ÎNCEPE ÎN FEBRUARIE SAU ÎN MARTIE

Începutul de an ca şi orice început de săptămână ar trebui să fie un start pentru noi proiecte şi realizări. Zic că ar trebui, fiindcă scoase din teorie lucrurile nu mai stau la fel ca în cărţi.

Câţi dintre dumneavoastră nu şi-au propus ca de la 1 ianuarie să realizeze ceea ce n-au făcut în anul anterior sau chiar toată viaţa. Ei şi visând noi aşa ne trezeam că trece luna ianuarie, iar realizările se lasă aşteptate. Tocmai de aceea luna ianuarie este moartă pentru majoritatea domeniilor de activitate, exceptând cazurile în care oamenii şi-au suflecat mânecile dinainte ca Moş Crăciun să-şi facă simţită prezenţa. Şi ca să nu dăm vina doar pe visare, voi încerca în rândurile de mai joi să găsesc câteva motive pentru care luna ianuarie e o lună moartă.

În primul rând românul suferă de o amorţeală post-vacanţă. Aşa că în primele două săptămâni majoritatea angajaţilor reveniţi din concedii se readaptează cu aerul din birou, timp în care se aşează sarmalele şi fripturile mâncate de Crăciun şi Revelion. Şi dacă se mai întâmplă să fie şi zăpadă afară, aceştia-şi împărtăşesc cu nostalgie păţaniile din vacanţă.

Şi dacă printr-un accident nefericit se întâmplă se găseşti pe cineva dornic să se apuce de treabă să ştiţi că nici aceştia n-au cum să facă ceva, fiindcă sau depind de primii sau nu s-au stabilit încă bugetele ca să poată face ceva. Astfel, din lipsă de bani, că doar în luna ianuarie bugetele sunt pe ordinea de zi, ne aşezăm în prag şi aşteptăm să vină februarie. Şi dacă mediul privat distribuie banii, nici guvernanţii nu stau cu mâinile-n sân. Tocmai din cauză că la început de an aceştia vin cu idei proaspete care trebuie adoptate, mediul privat şi întreaga societate stau cu ochii pe ei. Astfel că stăm în ianuarie şi din cauza incertitudinii legislative şi a nehotărârii forurilor executive.

O soluţie la expectativele astea interminabile ar fi ca, având în vedere că în luna ianuarie nu se întâmplă mai nimic, să înceapă anul din februarie, sau de ce nu de la 1 martie, că doar sub razele leneşe ale soarelui începe şi dezgheţul, vine primăvara, creşte verdele crud.

O altă variantă, de data asta câştigătoare, ar fi să ne apucăm de lucru în mod consecvent, în fiecare zi, iar atunci când ne propunem ceva, cu excepţia planurilor de lungă durată, să începem schimbarea din exact momentul în care am hotărât-o. Adică, de exemplu, invariabila frază ”am decis să mă las de fumat”, ”mă apuc de cura de slăbit”, ”mă duc la sală” …din 1 ianuarie, de la anul… de luni… când de fapt trebuie să se întâmple din exact momentul deciziei şi să existe tăria continuităţii. Dacă nu creăm un sens al urgenţei pentru a implementa schimbarea nu vom reuşi niciodată să facem ceea ce ne-am propus.

Autor: Victoria Donos

LA AN NOU, MIZERII VECHI

Şi cum nu pot anunţa că România a ieşit din criză, a intrat în spaţiul Schengen sau guvernanţii s-au apucat serios de treabă, vă invit să revenim la realitatea românească unde nimeni niciodată nu are timp să se plictisească, sau nu i se permite.

Aşa că după spectacolele modeste de Revelion a ieşit în scenă Corneliu Vadim Tudor, care a avut grijă să ne ofere un spectacol de zile mari – cred că-i lipsea doar ursul sau l-o fi uitat undeva prin sala de şedinţe a Parlamentului European. Constat că noul an l-a inspirat nu numai pe C.V. Tudor ci şi pe alte feţe luminate ale ţării, care au ieşit încă din primele zile să “dea cu sapa” pe tarlaua statului.

Aşa ne-am ales cu o lege nou-nouţă pentru educaţie, că doar viitorul României stă în tinerii care trebuie formaţi într-un sistem de educaţie performant şi competitiv şi auzim asta de vreo douăzeci de ani, doar aşa a ajuns România să aibă o rată de promovabilitate la bacalaureat de 40%.

Pe lângă acestea, guvernaţii noştri s-au gândit să arunce un ochi şi prin gospodăriile asistaţilor social. Aşa că românul va trebui să aleagă între a primi un ajutor social şi cazanul de rachiu, maşină, laptop sau alte obiecte de valoare. Ei, şi dacă astea pot fi trecute deja la capitolul istorie, la fel ca şi “păruiala” lui Baconschi cu Franţa şi Germania, vă invit să ne ocupăm de ale noastre, cum ar fi preţurile carburanţilor, care cresc în România pe motiv de eclipsă, de durere de burtă, de cer senin sau de indispoziţia patronilor.

Şi cum revolta clienţilor n-a avut nici un efect asupra cifrelor care indică preţurile carburanţilor, săptămâna aceasta vom asista la o formă de protest mult mai amplă. Taximetriştii ne promit că vor boicota joi benzinăriile din România şi nu se vor apropia de niciuna dintre acestea. Ce-ar fi să le urmăm cu toţii exemplul, poate reuşim să mişcăm ceva în ţara asta.

Autor: Victoria Donos

BUGETĂREALĂ PE CULTURĂ

Şi ca să meargă lucrurile bine guvernanţii învaţă şi ne învaţă să bugetăm. Însă pentru a ne încadra în trend, ce-ar fi să ne alocăm anul acesta şi un buget care să ne permită să vedem şi alte spectacole decât cele politice.

Chiar dacă primele au accesul liber şi sunt sponsorizate din buzunarele noastre, spectacolele adevărate se organizează rar şi ne solicită bilet de intrare. Aşa că n-ar strica să vă includeţi în bugetul personal şi marile concerte care vor avea loc anul ăsta, că despre ele este vorba.

Ar fi mare păcat să pierdeţi concertul Roxette şi Bon Jovi că în acea lună guvernul a mai tăiat din salarii sau angajatorul s-a gândit că salariul dumeavoastră nu mai e o prioritate, aşa că-l mai întârzie cu o lună.

Mai zic astea tocmai pentru că în 2011 nu prea se înghesuie mari nume să urce pe vreo scenă ancorată pe pământul românesc, însă cele care vin, aşa cum e şi de aşteptat, nu se lasă prea ieftin ascultate şi văzute.

Aşa că dacă aveţi răbdare să treacă iarna cu tradiţionalele spectacole ale balerinilor ruşi, ucraineni sau alte “stele” care se vor perinda pe scena Sălii Palatului, aveţi ocazia să vedeţi trupa suedeză Roxette care va concerta pentru prima dată la Bucureşti.

Concertul va avea loc pe 30 mai la complexul Zone Arena, iar biletele sunt în vânzare încă din luna noiembrie. O lună mai târziu, mai exact pe 10 iulie 2011 este aşteptată la Bucureşti şi trupa americană Bon Jovi. Concertul face parte din turneul “The Circle Tour” şi va avea loc în Piaţa Constituţiei.

Şi după cum se vede de la înălţimea lunii ianuarie, se pare că nu se mai anunţă vreun alt concert mare anul acesta. Nu ştiu dacă e din cauza faptului că oferta de concerte a lui 2010 a fost mai mult decât bogată sau că se aşteaptă terminarea Stadionului Naţional, cert e că am intrat într-un an sărac nu numai în resurse financiare ci şi evenimente culturale.

Sper să mă înşel, să mă audă cine trebuie.

Autor: Victoria Donos

2011 – MAI TRĂIŢI?

Aşa cum probabil sunteţi deja obişnuiţi, în presa scrisă, dar şi în cea online, începutul de an este rezervat prognozelor cu privire la ceea ce va veni. Vom încerca şi noi o astfel de prognoză.

Conform prognozelor Guvernului, în anul 2011, România va reintra pe creştere economică. E drept, cu un procent mic, de 1-2%, după cum ne dau asigurări guvernanţii.

Dacă ne uităm la “motoarele” creşterii economice, vom vedea că, aşa cum reiese din legea bugetului, avem de fapt un singur motor funcţional, şi anume exporturile realizate de sectorul privat, şi în special de industria prelucrătoare.

Investiţiile din păcate şi în special investiţiile realizate de sectorul de stat, care în condiţii de recesiune ar trebui să se manifeste mult mai activ, pentru a reporni economia, nu sunt valoric în măsură să exercite o influenţă prea mare, efectul lor fiind unul cel mult marginal. Mai mult, în cazul unei serii de programe, precum “Ultima Casă”, sumele vor fi micşorate substanţial în anul care va veni.

În ceea ce priveşte consumul, dacă legea care fixează noile grile de salarizare pentru bugetari va trece şi nu se va reveni la salariile pe care cei din sectorul de stat le primeau înainte de 1 iulie 2010, acesta va rămâne la cel mult nivelul din 2010, dacă nu va scădea. Ca urmare, şi în cazul în care creşterea economică va fi aşa cum ne spune Guvernul, aceasta nu se va reflecta şi în creşterea nivelului de trai.

Conform ciclului electoral, după “Să trăiţi bine!” (2009) şi “Să trăiţi!” (2010), în 2011 am ajuns în anul lui “Mai trăiţi?”. Din păcate, sintagma “Mai trăiţi?” nu este una metaforică, aşa cum ar părea la prima vedere. Pentru că o regăsim în legea bugetului.

Astfel, în sistemul de sănătate, numărul de internări în spitale va scădea drastic (probabil ca urmare a introducerii coplăţii). La fel se pune problema şi în cazul pensionarilor: Guvernul contează în 2011 pe ieşirea unora din sistem, fără ca alţii să le ia locul (probabil ca urmare a accesului la sistemului medical şi al scumpirii medicamentelor).

Bugetarii, dacă legea salarizării va deveni aplicabilă, vor avea în continuare salariile micşorate. Acea aşa-zisă creştere de 15% faţă de octombrie 2010 este în fapt o menţinere a ceea ce Guvernul a hotărât în 2010, când, de fapt redusese salariile mai mult, evitând astfel şi capcana neretroactivităţii legii (prin reducerea unor sporuri pentru o largă categorie de bugetari, reducerile salariale calculate ca venit anual au scăzut chiar cu 40-50% faţă de 2009). O creştere de 15% a ceva ce reprezintă 75% din ce obţinea o persoană anterior înseamnă atingerea unui nivel de 86,25% din nivelul avut anterior.

Deoarece pensionarii vor trebui să plătească asigurările de sănătate, vedem că şi în 2011 veniturile destinate consumului se vor diminua faţă de 2010 cu procente de 1,75-15% pentru categorii largi de populaţie. Ca urmare, consumul va scădea şi în 2010, cu circa 1,5-2,5%, fapt care va afecta cu siguranţă activitatea sectorului privat.

Vor putea oare exporturile să compenseze scăderea din consum (comerţ, servicii, producţie de bunuri de larg consum) pentru ca România să înregistreze creştere economică?

Rămâne de văzut…

Autor: Gabriel Niţulescu

ANUL NOU LA ROMÂNI: PARTEA A II-A – SUPERSTIŢII DE ANUL NOU

Este bine ştiut că de felul în care păşeşti în noul an depinde cum îţi merge pe parcursul acestuia. Pentru a ocoli necazurile, bătrânii s-au înconjurat de tot felul de superstiţii pe care le-au transmis cu grijă urmaşilor.

Se spune că la sfârşitul anului, este bine ca tot omul să aibă datoriile plătite, pentru ca în anul care vine să nu fie nevoit să scoată mulţi bani din buzunare. Se mai spune, de asemenea, că în prag de an nou casa trebuie să fie curată, oricând gata să primească oaspeţi. Nici rufele murdare nu este bine să fie lăsate pentru după Anul Nou. Spălându-le înainte de intrarea în noul an, te fereşti de sărăcie şi de mizerie.

Pregătirea bucatelor pentru seara dintre ani este învăluită şi ea în umbra superstiţiilor. Astfel, pentru noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece aşa cum găina scormoneşte în pământ şi-l împrăştie, tot aşa se risipeşte norocul şi bunăstarea casei.

O tradiţie mai nouă cere ca miezul nopţii de Revelion să-i surprindă pe îndrăgostiţi sărutându-se sub crenguţa de vâsc atârnată la uşă. Se spune că dacă noul an te „prinde” astfel, atunci dragostea va intra tot anul în gospodărie, iar cei ai casei vor trăi în armonie.

O altă superstiţie este şi aceea ca prima persoană care intră în casă în noul an să fie bărbat. Asta pentru că el reprezintă stâlpul casei, iar dacă intră primul, atunci fericirea casei nu va fi clintită de greutăţile cotidiene. Pe 1 ianuarie este bine ca în case să intre „semănătorii”. Aceştia aruncă cu grâu sau, mai nou, cu orez în toate încăperile pentru ca cei ai casei să aibă parte de un an prosper.

În prima zi din noul an nu se mătură şi nici nu se adună grâul sau orezul pentru a nu atrage sărăcirea casei în anul cel nou. Se mai spune că cine va dormi în Ziua de Sfântul Vasile va fi tot anul somnoros.

Dacă în ajunul lui Sfântul Vasile, seara, fetele pun într-un vas cu apă un fir de busuioc şi o ramură de măr, apoi un ban ca punte, lăsându-le astfel în noaptea Anului Nou până dimineaţa, îl vor visa pe tânărul care le va cere în căsătorie. În dimineaţa de Sfântul Vasile, fetele mari se duc în ocolul vitelor şi dau cu piciorul într-o vacă ce stă culcată zicând: „Hai, estimp, hai altădată, hai la anul, hai la doi ani, etc”. La ce zicere se va scula vaca, atunci se va mărita fata.

SEMNELE

• Când la masă se varsă piper, e semn de ceartă;

• Dacă se varsă ceai, e semn bun;

• Când un băţ de chibrit pârâie mai lung în mâna cuiva, e semn că acela va lua bani;

• Dacă la masă sunt puse din întâmplare mai multe tacâmuri decât numărul persoanelor, e semn că vor veni musafiri pe neaşteptate;

• Cel care mănâncă cu lăcomie sau ceva greţos trebuie să bată din palme, ca să nu i se aplece;

• Când la masă se varsă vinul din pahar, e semn de veselie;

• Pentru cel care strănută e semn că va face chef;

• Cel care mănâncă mult trage a sărăcie;

• Cel care va mânca sau va bea ceva dat peste fereastră poate să turbeze;

• Când se varsă cafea, e semn că respectiva persoană va primi bani.

Vă dorim un An Nou fericit, cu multă sănătate, fericire şi îndeplinirea tuturor dorinţelor! La Mulţi Ani 2011!

Autor: Octavian Radu

ANUL NOU LA ROMÂNI: PARTEA I

La români, Sărbătorile de iarnă se desfăşoară între 24 decembrie şi 7 ianuarie şi au ca puncte centrale zilele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei (cu ajunurile respective), caracteristica lor cea mai importantă fiind repertoriul neasemuit de bogat în datine şi credinţe.

Ciclul Sărbătorilor de Anul Nou este împărţit simetric în două segmente: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează. În prima parte a ciclului, timpul se degradează neîncetat: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, o dată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Soseşte apoi fenomenul astronomic spectaculos al solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin, „cu cât sare cocoşul pe pragul casei” sau „cu cât se mişcă puiul în găoacea oului”.

ÎNNOIREA ANULUI

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit „Îngropatul Anului”, denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne. Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este „oprit” după 365 de zile şi întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la capăt în ziua de Anul Nou, se arată în lucrarea „Zile şi mituri – calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu. Asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 de zile.

SPIRITELE SE ÎNTORC PRINTRE CEI VII

Prin multe obiceiuri şi credinţe se exprimă la început teama, dezordinea şi haosul, iar după miezul nopţii de Revelion optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul. Cele mai importante obiceiuri sunt sacrificiul ritual al porcului, prepararea alimentelor rituale din grâu (colaci, turte) şi din carne de porc (piftie, cârnaţi), credinţa că se deschid mormintele şi spiritele se întorc printre cei vii, abundenţa ospeţelor şi petrecerilor.

Periniţa, strigătul peste sat, bilanţ nocturn, în auzul tuturor, pentru ceea ce a fost bun sau rău în anul care se încheie şi colindele cetelor de feciori sunt obiceiuri la fel de importante. Nu pot lipsi de la sate stingerea luminilor în noaptea de Revelion (ce simbolizează întunericul şi haosul desăvârşit provocat de moartea divinităţii), aprinderea luminilor care simbolizează naşterea, credinţa deschiderii cerului, arderea comorilor şi vorbitul animalelor, încercarea norocului, aflarea ursitei, întocmirea calendarului şi împăcarea pricinilor.

Prin Sorcovă se încearcă alungarea spiritelor malefice prin zgomote, iar Pluguşorul reprezintă începerea simbolică a lucrului. Nu toate ţările sărbătoresc în acelaşi timp Anul Nou şi nici în acelaşi fel. În diferite părţi ale lumii sunt folosite diverse calendare. Cu mult timp în urmă, timpul a fost împărţit în zile, luni şi ani. Unele calendare se bazează pe mişcările Lunii, altele pe ale Soarelui, în timp ce altele şi pe ale Lunii, şi pe ale Soarelui. În întreaga lume însă, Anul Nou este celebrat în mod sărbătoresc, cu mult fast şi veselie.

Autor: Octavian Radu