ARTA ÎN STRADĂ

Arta – muzica, pictura, cinematografia, teatrul – are o influenţă covârşitoare asupra dezvoltării intelectual-emoţionale a fiecărei persoane şi de aceea este necesar să fie permis accesul publicului larg la evenimentele artistice, dezvăluindu-le tuturor în plină stradă.

Arta, fie că vorbim de muzică, cinematografie, teatru sau pictură, sculptură, este un limbaj universal de expresie a sentimentelor şi totodată singura formă capabilă de a transcede spaţiul şi timpul în care trăim, punându-ne în ipostaza de a lua contact cu fiecare creator de artă în parte prin lucrările acestuia.

Din această cauză, în vederea urmăririi stabilirii unui contact direct între creator – creaţie şi publicul larg considerăm că trebuie să urmărim în a scoate ARTA din spaţiul îngust al galeriilor de artă, sălilor de teatru, cinematografe sau sălilor de concert, expunând în mod direct unei palete cât mai largi de auditoriu diferite forme de artă. Printr-o asemenea perspectivă, nu vom atrage doar publicul constant pasionat de artă, ci şi categorii sociale ce nu iau contact prea des cu arta în general, cum ar fi majoritatea adolescenţilor şi tinerilor, preocupaţi mai mult de distracţii efemere, discoteci, băutură, etc.

Tinerii reprezintă probabil categoria cea mai selectivă în privinţa rafinamentului şi gustului vizavi de fiecare formă artistică, de aceea prin fenomenul de „culturalizare în stradă” instituţiile de cultură trebuie să-i aibă în vedere în mod prioritar, judecând după faptul că tinerii de azi pot fi viitorii creatori de artă de mâine. Este îmbucurător faptul că multe instituţii culturale au realizat acest aspect extrem de important şi ne oferă an de an ocazia de a ne bucura cu toţii de artă – film, spectacole de teatru, muzică, expoziţii de pictură – indiferent de statutul social sau nivelul de pregătire socio-profesional.

Numai anul acesta enumerăm, pe lângă marile festivaluri metal în aer liber – SONISPHERE FESTIVAL – Manowar, Metallica, Slayer, Megadeth, Rammsten şi ARTMANIA FESTIVAL, unde metalul melodic va răsuna în Piaţa Mare din Sibiu cu trupele Kamelot, sisters of mercy, Sirenia, Serj Tankian, Dark Tranquility şi Swallow the Sun, ediţia de succes a BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL, ce urmăreşte să apropie publicul larg de muzica clasică şi documentare privind marii compozitori, FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU 2010, în cadrul căruia s-au desfăşurat multe spectacole de teatru, pantomimă în aer liber sau în spaţii neconvenţionale – cafenele, baruri, etc şi stagiunea de spectacole în parcurile din Capitală a extraordinarilor actori de la TEATRUL MASCA – singurul teatru specializat pe pantomimă în România.

De asemenea nu uitaţi de lucrările nepieritoare ale muzicii clasice în cadrul proiectului iniţiat de Primăria Sectorului 3, intitulat VISUL UNOR SIMFONII DE VARĂ, ce se desfăşoară în fiecare sâmbătă şi duminică în Parcul Colţea din Capitală, începând cu orele 20:00.

Sperăm în concluzie să avem parte de cât mai multe acte artistice de această amploare, care probabil ne vor face să reflectăm asupra adevăratului scop al existenţei umane – transmiterea sentimentelor pure şi înălţarea spirituală prin comunicarea artistică dintre creator şi spectator.

Octavian Radu

Publicitate

iPhone 4: O ALTĂ NEBUNIE

24 iunie – marea zi în care noul model iPhone este disponibil oficial pe piaţa internaţională. Pentru pasionaţii de tehnologie și gadget-uri, evenimentul lunii iunie pare că este lansarea noului model de telefon iPhone.

Din 15 iunie a fost posibilă rezervarea online a acestuia pentru cei care doresc să se asigure că sunt printre primii posesori ai celui mai trendy telefon. Şi credeţi-mă, nu sunt puţini.
În Statele Unite ale Americii, serverele reţelei AT&T (care oferă iPhone 4 la 199$/16GB cu abonament de 2 ani) au fost deja depășite de numărul mare de cereri și au ajuns să înregistreze numeroase erori. Urmărind această nebunie iţi dai seama că nu este vorba despre satisfacerea unei necesităţi „Chiar am nevoie de un telefon nou!” ci, ca întotdeauna, a unui moft „ Îmi doresc acest telefon. Trebuie să-l am”. Tocmai pe această ipoteză se bazează și producătorul Apple. Dacă pentru cei mai în vârstă Rolex-ul și Rolls Royce-ul au rămas atribute ale statutului social la care visează încă mulţi, pentru tânăra generaţie deţinerea celui mai nou model de iPhone este echivalentă cu apartenenţa la grupul care contează. Ai iPhone4, ești cool, ești trendy, părerea ta contează.
Puţine obiecte din natură sunt mai greu de reciclat decât sticla și otelul inoxidabil dintr-un iPhone. Este păcat că insuficiente părţi din componentele telefoanelor mobile sunt reciclate, poate doar hârtia ambalajului. Asta înseamnă că fiecare cumpărător de un nou iPhone va trebui să se debaraseze de cel vechi: fie dăruind-ul cunoscuţilor, reciclându-l (în România cred că e foarte puţin probabilă această variantă) fie pus și simplu aruncându-l.
Dragă cititorule, te întreb: câte telefone mobile ai avut până acum? Cu siguranţă răspunsul depinde de vârsta și de deprinderea tehnică a fiecăruia. Dar dacă utilizezi telefoane de cel puţin 10 ani, numărul acestora este considerabil. Şi ritmul schimbării – dat și de încorporarea funcționalităţilor diverse în telefoanele inteligente – crește exponenţial. Astfel, acestea se vor uza moral din ce în ce mai ușor și implicit va trebui să scăpam de cele demodate. Sper să ajungem să trăim cu toții ziua în care aceste echipamente vor fi în totalitate reciclate pentru a fi mai îngăduitori cu mediul înconjurător.
Am fost fericită să citesc în lift un afiș despre colectarea și reciclarea bateriilor. Mare mi-a fost uimirea când am văzut la parter un spațiu amenajat în acest scop. Câţi dintre noi am fi colectat bateriile vechi? Văzând posterul în drum spre casă probabilitatea de a recicla baterii este mult mai mare..
Aștept ziua în care pet-urile vor fi taxate, iar din banii colectaţi se vor dezvolta echipamente de reciclare a acestora. Cu toţii vom fi mai sănătoși și ne vom bucura mai mult de darurile naturii.

Până data viitoare,

Andreea Petrișor

AFRICA DE SUD. ȚARĂ A CONTRASTELOR

11 iunie – 11 iulie 2010. 204 naţiuni implicate în procesul de calificare. 32 de ţãri paricipante. Milioane de suporteri. Zakumi – mascot oficialã. Miliarde de ranzi investiţi în 10 stadioane nou-nouţe. Campanii uriaşe de promovare. Bere şi seminţe. Campionatul Mondial de Fotbal.

Cu sau fără România, cea de-a 19-a cupã mondialã FIFA este gãzduitã pentru prima datã de către o naţiune membră a Confederaţiei Africane de Fotbal. Africa de Sud a câştigat dreptul de a organiza Campionatul Mondial, învingând alte două naţiuni africane: Marocul şi Egiptul.

Cu sutele de mii de turişti ajunşi pe teritoriul african nu e de mirare cã preşedintele Jacob Zuma a declarat 2010 ca fiind cel mai important an din 1994 (moment în care şi-a câştigat independenţa) pânã in prezent. Fanilor veniţi din vestul Europei, Africa de Sud li se înfãţişeazã ca o ţarã prosperã, cu infrastructura modernã, hoteluri de cinci stele, restaurante cu multe stele Michelin.

Însă la o analizã mai atentã, Africa de Sud este totuşi o ţarã în curs de dezvoltare cu multe probleme interne. Interesant este cã reprezintã un tãrâm al contrastelor. Are o bogãţie mineralã impresionantã, cu peste 90% din rezervele terestre de platinã, 80% din cele de magneziu, 70% din cele de crom, 40% din cele de aur şi totuşi mai mult de 43% din populaţie trãieşte cu mai putin de 2 $/ zi.

Poate cã puţini dintre noi ştiu cã a fost prima ţarã în care a avut loc un transplant de inimã şi încã un număr impresionant de medici se bucurã de recunoaştere internţtionalã. Cu toate acestea, mulţi cetãţeni au doborât recordul în ceea ce priveşte starea precarã a sãnãtãţii. Dacă nu luăm în considerare ţinuturile în care au loc rãzboaie, Africa de Sud înregistreazã una din cele mai înalte cote ale violenţei din lume, cu o ratã foarte mare a criminalitãţii.

În ciuda acestor aspecte, la 16 ani de la obţinerea independenţei, un stat greu încercat de conflicte interne, din continentul african, reuşeşte sã câştige competiţia pentru gãzduirea celui mai important eveniment al anului: Campionatul Mondial. La mai mult de 20 de ani de la Revolutia din 1989, noi românii ce am realizat? Avem cu ce sã ne mândrim? Cum reuşim noi sã atragem turişti? Sã fim mai bine vãzuţi pe harta mare a lumii?

Din păcate, nu sunt foarte multe de spus.
Mă bucur totuşi sã văd că parcurile sunt pline de oameni de toate vârstele, piste pentru biciclişti, cã putem „cãlca iarba”, cã putem citi o carte bunã la umbra unui copac generos. Sunt şi lucruri frumoase de care ne putem bucura dacã ştim sã ne uităm în jurul nostru. Chiar dacă nu ne scoate naţionala noastrã de fotbal în stradã, sunt multe evenimente frumoase la care putem participa.
Chiar aşa, aţi fost la Bookfest? Cum v-a plăcut? Ce cãrţi v-aţi achiziţionat? Mi-ar plăcea foarte mult sã citesc pãrerile voastre.

Îmi puteţi scrie la info@calendarevenimente.ro. Şi pentru voi, sãptãmâna aceasta avem un premiu frumos de la Meteor Press – „Fortăreaţa Ploieşti. Campania pentru distrugerea petrolului lui Hitler” de Jay A. Stout.

Lecturã plăcutã!

Andreea Petrișor

NE PLACE CRIZA!

De ce nu ieșim din criză? Pentru că nu vrem. Pentru că nu avem nici interesul nici tăria necesară. Ca întotdeauna pierdem timpul căutând motive și scuze în loc să facem ceva concret.

Știu că o să dăm vina pe conducători, că-s incompetenți, că-s răi, că-s profitori…. De asemenea, o să găsim scuze privind situația economico-financiară internațională negativă, scăderea cererii pe piața UE unde exportăm 76% din produse și reducerea drastică a remitențelor ce ne vin de la confrații care lucrează prin întreaga lume.
Dar la noi când o să ne uităm? Când o să avem curajul să recunoaștem că o ducem rău tocmai din cauza noastră?
Ne plângem de conducători? Păi cine i-a ales? Aha… păi atunci!? Funcționarii de la stat se plâng de salarii mici, condiții mizere de muncă, necesitatea ”pilelor” și a șpăgii pentru a promova, uitând că ei contribuie la dospirea mizeriei etico-materiale în care se află. N-am auzit de nicio grevă sau protest împotriva ignoranței șefilor, a tâmpeniilor din unele acte normative, a batjocurii la care sunt încă supuși contribuabilii care le plătesc salariile.
Sectorul privat, care până mai an era cel mai activ din economie, a intrat și el în ultimul episod al secvenței ”nepăsare->frică->psihoză->indolență”. Din ianuarie 2009 și până acum au scăzut volumele business-ului, în majoritatea covârșitoare a sectoarelor, calitatea interacțiunii umane și a companiilor, interesul de a dezvolta o afacere. Mă întreb ce fac acei antreprenori care au început o afacere din dorința de a câștiga bani, de a-și vinde ideile, produsele, serviciile pentru a-și demonstra priceperea, abilitatea, inteligența. Chiar așa, au plecat toți, au pârjolit ogoarele, au otrăvit fântânile și s-au retras în munți? E tot vina crizei, a statului, a FMI-ului, etc…
Avem o istorie plină de pilde în care de fiecare dată a fost de vină soarta, dușmanul, conjunctura, străinii, ceilalți. Niciodată noi. Noi ăștia care vrem să ni se dea, să ni se facă, să ni se spună. Noi ăștia care așteptăm să vedem cum o fi, când s-o termina, cum ne va fi, etc. Noi ăștia suntem imaculați, toate ni se întâmplă numai nouă…
Cel mai grav lucru este că în haloimăsul acesta nici măcar nu mai poate fi vorba de conștiință civică exersată în comun, de un liant care să ne unească în spiritul unor valori. Asemenea scenei fatidice din Titanic, suntem pe un vapor care se scufundă, unde fiecare e pe cont propriu, se zbate să urce într-o bărcuță călcând pe copii și pe femei dar având în același timp în brațe un Q7, seiful, noul IPod și vorbind la Balckberry. Iar dacă nu găsește un loc într-o barcă pentru a se salva de vină e El Capitan că nu a pus destule bărci pe navă, că ne-a condus prin apele astea pline de aisberguri…
Concluzia: valul de sadomasochism a cuprins țara, suntem delăsători, disperați, descurajați, dezarmați, dar ne complacem pufos și liniștit în acest amalgam de stări. Pun pariu că cel puțin vreo 3-4 români stau acum, pe undeva, la o discuție de genul: ”Bă nimic nu mai merge! E dezastru. Ne trebuie o mână forte. Poate un Rege. Poate să ne integrăm în SUA… să ne salveze cineva! Sau poate un despot luminat. Apropo, ai auzit că-l deshumează pe Ceaușescu?”

Mihai Mătieș