CONSTITUŢIA SUB INFLUENŢA BĂUTURILOR ALCOOLICE – PARTEA A II-A

Prezumţia de nevinovăţie dispare, în proiectul de modificare al Constituţiei, nu numai cu privire la dobândirea licită sau nu a averii, ci şi cu privire la activitatea desfăşurată de judecători.

Astfel, articolul 52 din Constituţia României la alineatul 3 prevede că ”Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Proiectul de modificare al Constituţiei prevede în schimb că: ”Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor pentru erorile judiciare săvârşite.”

Ca urmare, şi în Constituţia actuală este prevăzut faptul că magistraţii sunt răspunzători pentru erorile judiciare cauzate, dar doar dacă ”şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.” Prin urmare, oricine se simte lezat în drepturile sale printr-o eroare judiciară, poate cere şi atragerea răspunderii magistratului dacă acesta consideră că este vorba de ”exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”, dar va trebui să dovedească faptul că respectiva eroare a avut la bază exercitarea necorespunzătoare de către magistrat a atribuţiilor ce îi revin. Ori prin modificarea dorită de Băsescu, sarcina probei ar fi din nou răsturnată, magistratul trebuind să dovedească faptul că nu este vinovat în cazul în care a apărut o eroare judiciară.

Practic s-ar goli de conţinut noţiunea de inamovabilitate a judecătorului, noţiune care garantează independenţa acestuia, pentru că magistratul ar putea fi făcut răspunzător, inclusiv prin înlăturarea din funcţie, pentru ”erori judiciare” de care nu se face vinovat şi care au rezultat în urma interpretării unor legi imperfecte (nu puţine la noi) sau în urma administrării unei apărări defectuoase chiar de către cel care a fost vătămat prin eroarea judiciară.

O astfel de problemă s-ar pune mai ales în procesele în care statul este parte, iar presiunile care ar putea veni din partea autorităţilor ar fi foarte mari.

Dorinţa de vulnerabilizare a categoriei socio-profesionale a magistraţilor se poate vedea şi din propunerea de modificare a articolului 133 din Constituţia României, care urmăreşte diminuarea în Consiliul Superior al Magistraturii (garantul independenţei justiţiei conform art. 133 alin 1 din Constituţia României) a rolului asociaţilor magistraţilor (numărul reprezentanţilor lor scade de la 14 la 10) în favoarea membrilor societăţii civile (numărul acestora creşte de la 2 la 6), dispărând totodată şi condiţia ca aceştia din urmă să fie specialişti în domeniul dreptului.

În fapt, prin proiectul de modificare a Constituţiei, scăderea numărului de reprezentanţi a asociaţilor magistraţilor se face doar în defavoarea judecătorilor al căror număr de reprezentanţi scade de la 9 la 5, numărul reprezentanţilor procurorilor rămânând acelaşi (5). Iar reprezentanţii societăţii civile nu ar mai fi numiţi doar de Senat, ci de Parlament (3) şi de Preşedinte (alţi 3). În acest fel influenţa Preşedintelui în CSM ar fi asigurată: 3 reprezentanţi ai societăţii civile numiţi de Preşedinte, 5 procurori (care numai independenţi nu sunt în raport cu puterea executivă), ministrul justiţiei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (un total de 10 reprezentanţi din numărul total de 19 membri ai CSM).

Autor: Gabriel Niţulescu

Anunțuri

CONSTITUŢIA SUB INFLUENŢA BĂUTURILOR ALCOOLICE – PARTEA I

În 2009 preşedintele Băsescu se lăuda că în mandatul său pensiile au crescut, salariul mediu a crescut, ş.a.m.d. Era vorba de primul mandat. Pentru acest al 2-lea mandat, preşedintele Băsescu se va putea ”lăuda” că a restrâns drepturile şi libertăţile românilor.

La o întâlnire cu parlamentarii din Coaliţia guvernamentală, petrecută pe 25 mai 2010, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că s-ar fi aflat „sub influenţa băuturilor alcoolice” când a susţinut în 2009 că pensia minimă socială garantată trebuia să fie de 500 de lei.

Acum, la peste un an de la respectiva declaraţie, proiectul de revizuire a Constituţiei pare a fi fost redactat tot sub influenţa băuturilor alcoolice. E drept, că nu mai există o mărturie precum cea din 2009, dar rezultatul (proiectul de modificare a Constituţiei) ne conduce spre o astfel de concluzie.

Dacă din punct de vedere cantitativ, majoritatea modificărilor din proiect au legătură cu transformarea Parlamentului dintr-o structură bicamerală într-una monocamerală (precum Marea Adunare Naţională comunistă), există şi câteva modificări fără nicio legătură cu această problemă, dar de o gravitate ce depăşeşte cu mult pe cea indusă de modificările referitoare la forul legislativ (Parlamentul), gravitate ce e dată de faptul că sunt încălcate sau restrânse drepturi şi principii fundamentale într-un stat democratic.

Astfel, la articolul 44 alin. (8) din Constituţie, dispare, conform proiectului, o singură propoziţie: ”Caracterul licit al dobândirii (averii, n.r.) se prezumă”. Practic, în urma modificării, sarcina probei cu privire la caracterul ilicit sau nu al dobândirii averii nu mai cade asupra organului de cercetare (Procuratură, DNA, etc.), ci asupra fiecărui posesor al unui bun mobil sau imobil.

Prin urmare, dispare prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte dobândirea şi deţinerea unui bun (se porneşte de la premiza că toţi suntem hoţi), iar organele statului pot trece de îndată la confiscarea bunului, odată ce posesorul acestuia, dintr-un motiv sau altul nu mai are dovezi (chitanţe, contracte de vânzare cumpărare, etc.) care să arate modul dobândirii. În acest fel, respectiva modificare vine în contradicţie cu chiar alin. (2) din acelaşi art. 44, care spune că proprietatea este garantată şi ocrotită de lege, precum şi cu art. 136 alin. (5) din Constituţie care spune că proprietatea este inviolabilă.

Noua prevedere (mai precis eliminarea celei vechi) intră în contradicţie şi cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care de asemenea arată că proprietatea este ocrotită şi garantată – „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale…”-, precum şi, aşa cum deja am spus, cu un principiu de drept statuat în jurisprudenţa oricărui stat democratic din Europa sau din lume: prezumţia de nevinovăţie.

Prin urmare, dacă o astfel de modificare ar fi adoptată, un val de procese pornite de românii afectaţi de respectiva prevedere, ar inunda Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Autor: Gabriel Niţulescu

TURISM CU ROMÂNI ÎN ROMÂNIA? YES, SIR! (2)

Îşi iubesc românii ţara într-atât încât să-şi facă şi vacanţa aici, sau nu? Dacă românii înşişi nu vor să călătorească în ţară şi nu le place să petreacă timpul liber aici, cu ai lor, ce şansă avem să convingem turiştii străini să vină la noi?

Scriam luni că în sfârşit am văzut o campanie chibzuită, în domeniul turismului românesc. Nu foarte bună, ci doar justă.

De curând, cu ajutorul programului Regio al UE, Ministerul a demarat o lungă campanie intitulată ”City-Break – Redescoperă România”, prezentă pe mai multe media, într-un mix reuşit, în care doreşte să readucă românii în turismul românesc. Corectă în construcţie, campania ne invită să redescoperim România, oraşele ei şi locurile frumoase din ţară.

Chiar dacă face reclamă Ministerului blondei, ca să se ştie clar cine a ”redescoperit” prima România, chiar dacă această campanie nu e deloc originală (în 2010 Petrom a iniţiat campania ”Redescoperă România”, la care se alăturaseră şi alte mărci de prestigiu precum Dacia şi BCR), ea atinge un punct nevralgic pentru dezvoltarea pe termen lung a turismului în România: dacă românii înşişi nu-şi iubesc ţara şi nu vor s-o descopere, străinii o vor face şi mai puţin şi mai rar.

Consider că pentru a convinge turiştii străini trebuie să ne bazăm în primul rând pe acei români care cunosc ţara, au vizitat-o de la N la S şi de la E la V şi povestesc despre ea altora, în aşa fel încât să le trezească şi străinilor interesul pentru a vizita frumoasele locuri de la noi. Ca şi în business, prima dată trebuie să cunoşti propriul produs şi să crezi în el ca să poţi ulterior să-l vinzi. Din păcate oamenii ăştia sunt din ce în ce mai puţini în România… iar Ministerele cheltuiesc bani aiurea în loc să investească în infrastructură şi în cei ce ştiu să spună poveşti despre România.

În vasta majoritate a locurilor vizitate de mine în străinătate, ceea ce mi-a plăcut întotdeauna a fost să stau de vorbă cu oamenii locului, cu cei care mai văzuseră splendorile pe care şi eu aveam să le descopăr, oameni care ştiau să povestească despre ţara lor astfel încât să mă facă şi pe mine s-o îndrăgesc. Și nu erau neapărat ghizi, ci mai degrabă oameni simpli care au început să cunoască lumea în primul rând prin satul, regiunea, munţii, marea, ţara lor şi apoi prin a vizita alte meleaguri…

Pe de altă parte, nu am întâlnit în nici un alt aeroport din lume reclame la ţări străine sau alte puncte de atracţie decât cele naţionale! În aeroportul Henri Coandă mai există încă, atât la plecare, dar mai ales la sosire, reclame pentru destinaţii care mai de care mai exotice şi mai departe de România. E ca şi cum ai spune ”bine aţi venit pentru o escală în drumul dumneavoastră spre adevărata destinaţie care e…”. Jenant de penibil!

Campania asta va trebui susţinută în practică, cu obstinaţie, până vom reuşi să demonstrăm că România este şi trebuie să fie, în primul rând o destinaţie îndrăgită de români şi apoi de restul lumii. Altfel îmi e că vom fi cu toţii doar pasageri aflaţi într-o escală către orice colţ al lumii care, nu-i aşa, e mult mai interesant şi mai atractiv!?

Autor: Mihai Mătieş

TURISM CU ROMÂNI ÎN ROMÂNIA? YES, SIR!

După ani și ani, gașca de la Ministerul Turismului a descoperit în sfârșit esența succesului: să țintească cel mai important și mai exact segment de piață pentru turismul românesc – Românii! Succesul trebuie udat cu vin bun, de Dealu Mare, dacă se poate.

În anii de după Revoluție, aflat sub diferite căciuli, Ministerul/Agenția sau Oficiul Turismului a cheltuit bani pe publicitate în afara țării. Speranța? Să aducă mult-visata valută, dar prea puțin cu gândul la clienți, la turiștii care aveau sau nu o motivație în a vizita România. Vândută ba ca ”Eternă și fascinantă”, ba drept țară a vampirilor cu efemerul ”Dracula Park”, sau ca un tărâm al făgăduinței divine, România nu a avut succes în exterior. Prea-puțin convinși de reclame futile, străinii care ajungeau la București și care erau furați de 3 ori de la Otopeni până în camera de hotel, sau își rupeau planetarele de la Oradea la Brașov se convingeau pe pielea lor cât de fascinantă poate fi o călătorie în România. Nu am reușit să formăm un public fidel călătoriilor în România, un public străin dedicat excursiilor dese pentru a savura ”minunile” României. Așa cum există oameni care merg ani de-a rândul numai pe coasta Dalmată, în Turcia, pe Costa Brava, la Balaton în Ungaria sau la schi în Bulgaria…
În această cursă nebună către turiștii străini, ”oficialii turismului” au uitat de cel mai la îndemână turist: românul. Dacă vorbești cu directori din agențiile de turism românești, afli, în jargonul propriu sistemului, că în România agențiile fac 90% ”outgoing” și 10% (în cel mai fericit caz!) ”incoming”. Adică majoritatea covârșitoare a profiturilor în industrie se fac datorită românilor care pleacă oriunde altundeva să-și facă concediul, numai în țară nu. Iar asta spune multe despre cât își îndrăgesc românii țara… și despre raportul preț/calitatea serviciilor de la noi.
Sunt conștient că după ‘89 tot românul vroia să vadă lumea, după ce ani la rând i s-a interzis să iasă din țară. Perfect legitim! Și util pentru cultura generală … Dar după ce moda a trecut, cel puțin din anii 2000, efortul autorităților trebuia îndreptat, în primul rând, spre a convinge românii să călătorească în România, iar abia apoi să atragem turiști străini. În loc să dăm milioane de dolari pe campanii în străinătate, ar fi trebuit să investim în educarea celor care lucrează în serviciile hoteliere și HoReCa, în taximetrie, în Poliție, linii aeriene, Vamă, etc, pentru ca ei, printr-un serviciu excelent, să convingă turistul străin că acesta era un ”tărâm al alegerii potrivite”. Omul sfințește locul, dar îl și spurcă. În momentul în care am desființat școlile de ospătari, de ghizi, de agenți de turism, când am lăsat zeci de stațiuni în paragină, când am abandonat cursurile de geo-turism, atunci am ”reușit” cea mai dureroasă performanță – să-i îndepărtăm pe români de propria țară.
Investițiile în infrastructură trebuiau terminate cu mult timp în urmă: adică hoteluri, facilități de petrecere a timpului liber, autostrăzi și drumuri, dar și porturi și aeroporturi. Mi se pare cel puțin penibil să ai cel mai mare curs al Dunării la tine în țară, dar să nu ai porturi de pasageri și să nu ști să organizezi croaziere pe Dunăre!

Autor: Mihai Mătieş

CONCERTUL ROXETTE VĂZUT DIN MULŢIME

Despre prestaţia celor de la Roxette pe scena românească s-au spus multe şi toate numai de bine. Chiar şi tabloidele care aşteptau să vâneze vreo mondenitate au rămas dezamăgite, evoluţia artiştilor suedezi a fost ireproşabilă.

Punctuali au fost şi au ştiut foarte bine că se află la Bucharest, nu Budapest. Recunosc că mi-au confirmat încă o dată că muzica de calitate rezistă, iar timpul nu le-a ştirbit deloc calităţile interpretative. Şi dacă concertului în sine nu i s-a putut reproşa nimic, organizatorilor aş avea ce.

În primul moment în care am pătruns în spaţiul din Zone Arena, unde aveam bilet, mi-am reamintit că România nu are un stadion unde să se poată ţine un spectacol de un asemenea calibru. Nu ştiu cum s-au simţit cei care aveau bilete VIP sau la tribune, cert e că muritorii de rând din zona A, abia dacă au putut urmări concertul de pe cele două ecrane, mult prea mici pentru întinderea maidanului numit Zone Arena.

Supranumit “Meca Distracţiei” de vreun PR mai inspirat, complexul care a găzduit concertul s-a dovedit a fi o întindere plană, acoperită cu zgură şi plină de bălţi după ploaia ce precedase concertul. Aşa că după ce m-am înghesuit preţ de jumătate de oră în mulţime încercând să văd ceva pe ecrane am renunţat şi m-am retras spre intrare unde era mai mult spaţiu şi puteai să distingi ceva.

Ca şi mine, majoritatea celor din gazonul A, pot zice că au văzut un concert live la TV, diferenţa e că n-au stat într-un apartament confortabil, ci pe un câmp cu prundiş şi multe bălţi. Evident că am plecat ştiind ce a făcut toată ziua doamna din dreapta care se confesa prietenei şi cu mâna arsă de ţigara vecinului din stânga, care în extaz după blonda care doar se auzea, fuma ţigară după ţigară, fără a ţine cont de faptul că folosea adeseori vecinii pe post de scrumieră.

Totuşi, Ciuleandra în interpretarea Roxette nu putea trece fără mirosul de mici şi popcorn, care plana leneş peste mulţimea închisă-n ţarc. Eii, şi dacă românul e plin de talente şi dornic să imortalizeze fiecare moment special, n-am putut să nu remarc miile de mâini înarmate cu un telefon mai deştept sau aparat foto.

În faţa noastră s-a tot învârtit un individ cu un telefon care-l făcea pe cameramanul prins pe câmpul de luptă. Că doar oamenii n-au plătit câteva sute de lei să-i asculte live pe cei de la Roxette, ci pentru a face poze, filmuleţe cu care să se laude după.

Eii şi ca să închei într-o notă pozitivă, ar trebui să mulţumesc organizatorilor pentru că pe lângă dansul în apă de ploaie, aromoterapia cu mici şi popcorn, am învăţat că femeile pot face pipi şi din picioare. Da, toate doamnele au primit la intrare un dispozitiv special ca să nu mai facă coadă la toalete. O fi o nouă practică, nu ştiu, cert e că după această experienţă nu mai calc la nici un concert în Zone Arena, iar dacă mă apucă vreun dor nebun de spectacole de calitate, dau o fugă prin vecini, că avem de unde alege.

Autor: Victoria Donos

SIMPLE APRECIERI VS. APRECIEREA SIMPLITĂŢII

Batjocorit, de un vremelnic preşedinte pe nume Băsescu, acuzat că este leneş şi că îi place să stea mai mult la birt, ţăranul român este în schimb apreciat de către prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii.

La ultima vizită în Transilvania a reprezentantului Coroanei Britanice, purtătorul de cuvânt al prinţului Charles arăta că ţăranul român, proprietar a 1, 2, 3 hectare de pământ, deţinător al câtorva oi sau vaci reuşeşte să obţină produse tradiţionale de o calitate excepţională. Și aceste rezultate sunt cu atât mai valoroase, cu cât împotriva muncii sale stau însăşi instituţii ale statului român. Spre exemplu, nimic din ce face, Ministerul Agriculturii, instituţie condusă la ora actuală de Valeriu Tabără, un politruc cu pretenţii de expert în agricultură, nu vine în sprijinul acestui mic fermier.

Deşi declarativ, decidenţii din acest minister spun că în România ar trebui promovată agricultura ecologică, în fapt, de cel mai mare sprijin şi trecere în acest minister se bucură exploataţiile industriale. Iar ministrul Tabără este un vajnic susţinător al organismelor modificate genetic (oare cum se împacă această poziţie cu declaraţiile prin care se arată susţinerea agriculturii ecologice?).

Mai mult, nu de puţine ori, aceste mici exploataţii agricole nu primesc nici măcar subvenţii agricole, deoarece ţăranii deţin sub 50 de capete de ovine sau caprine şi sub 3 capete de bovine (praguri peste care se acordă subvenţia pe cap de animal). Subvenţiile pe suprafaţă chiar şi aşa mici cum sunt (situându-se la sub 50% din nivelul subvenţiilor primite de un fermier din Franţa spre exemplu) sunt plătite cu mare întârziere, iar în ultimul timp, prin tot felul de aşa zise măsurători ale APIA, făcute cu ajutorul teledetecţiei, parcelele oamenilor sunt reduse din ce în ce mai mult (spre exemplu cunosc un caz în care parcela unui fermier a fost remăsurată şi suprafaţa respectivei parcele a fost diminuată după calculele APIA de la 0,79 ha la 0,78 ha, în condiţiile în care eroarea de măsurare a aparatelor APIA, pentru o astfel de suprafaţă este de cel puţin 0,03-0,04 ha).

Și astfel, produsele acestor ţărani ajung să concureze pe piaţă cu produse similare subvenţionate mult mai puternic de alte state, produse obţinute însă prin metode ale agriculturii industriale şi care sunt mult mai slabe din punct de vedere calitativ, comparativ cu cele obţinute în grădina proprie de micul fermier român.

În plus, faptul că micul fermier român practică o agricultură tradiţională, neindustrializată mai are un efect benefic: stimulează biodiversitatea, adică menţine neatinse acele peisaje de care prinţul Charles şi mulţi alţi occidentali sunt cu adevărat îndrăgostiţi şi totodată uimiţi că mai există în Europa. Peisaje care n-au însă nicio legătură cu frunza doamnei Udrea.

Autor: Gabriel Niţulescu

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI

În data de 1 iunie sărbătorim în fiecare an Ziua Internaţională a Copilului, cu multe bucurii pentru copii, baloane colorate, jucării, dulciuri, hăinuţe noi, jocuri şi distracţii în parcuri, generozitate, dragoste, inocenţă, puritate, duioşie, pictură, plimbări, desene pe asfalt, urări, felicitări.

Ziua copilului a fost menţionată prima dată la Geneva la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. După această conferinţă, multe guverne au introdus „Ziua copilului”.

În anul 1954, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la aşa-numita „Ziua copilului” (engleză – Universal Children’s Day).

În România Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a constituit la 1 ianuarie 2005.

Din istoricul momentelor mai importante ale mişcării de promovare a drepturilor copilului:

1924 – Adoptarea de către Liga Naţiunilor Unite a Declaraţiei Drepturilor Copilului;
1925 – Conferinţa mondială pentru protejarea şi bunăstarea copiilor, organizată la Geneva;
1989 – Adunarea Generală a Naţiunilor Unite adoptă la 20 noiembrie Convenţia privind Drepturile Copilului;
1990 – Parlamentul României ratifică şi el Convenţia Naţiunilor Unite (în luna septembrie).

Data zilei copilului variază foarte mult între ţări. Aproximativ 30 de state au preluat 1 iunie de la China şi SUA. Deocamdată nu se ştie exact de ce ziua de 1 Iunie a fost aleasă ca Ziua Internaţională a Copilului, o singură teorie care poate fi menţionată este aceea că un Consul General Chinez din San Francosco (S.U.A) a adunat un număr mare de copii orfani chinezi pentru a celebra Festivalul Bărcii Dragonului din anul 1925, care s-a întâmplat să se nimerească pe data de 1 Iunie în acel an, ce coincide de asemenea cu acea conferinţă de la Geneva.

Sub auspiciile acestei sărbători, instituţiile culturale din România au pregătit micuţilor sărbătoriţi încă din acest weekend acţiuni menite de a le aduce zâmbetul pe buze şi bucurie în suflet:

– Muzeul Ţăranului Român vă invită din data de 27 mai 2011 la o expoziţie cu păpuşi de colecţie semnate de Ana Ponta;
– în cadrul Salonului Internaţional al Cărţii Bookfest – 25-29 mai 2011 – sunteţi invitaţi la Clubul Şoriceilor de Bibliotecă – unde se vor desfăşura desfăşura ateliere de lectură, jocuri, demonstraţii practice, momente artistice, alte activităţi îndrumate de artişti, bibliotecari, specialişti în educaţie, voluntari şi oameni de afaceri, cu toţii animaţi de dorinţa de a contribui la apropierea de cultură a copiilor, de la cele mai fragede vârste;
– Teatrul Ion Creangă vă invită în acest weekend la piesele „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” şi „De-aş fi scufiţa roşie”, în zilele de 28, respectiv 29 mai;
– ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti vă aşteaptă duminică, 29 mai, în Parcul Cişmigiu, să sărbătorim Ziua Copilului, cu personaje costumate, mimi, jongleuri, statui vii, clovni şi magicieni, care îi vor introduce pe cei mici într-o lume de poveste.

Încheiem prin a ura un călduros „La Mulţi Ani” tuturor copiilor din România şi din întreaga lume!

Autor: Octavian Radu