ALL YOU NEED IS CHOCOLATE – O POVESTE DE IUBIRE

Am început să mă împrietenesc cu ea încă din copilărie. De atunci suntem nedespărțiți. Sunt convins că această poveste este des întâlnită, dar fiecare are amintirile lui, care fac ca această experiență să fie unică. Tu îți mai amintești prima ta întâlnire cu ea?

Îmi amintesc și astăzi, de fiecare dată când ne întâlnim, mireasma ei din prima zi, gustul ei dulce și amețitor, retrăiesc vraja cu care am fost amorțit. Îmi amintesc prima sărutare la fel cum mi-o amintesc și pe ultima. A rămas neschimbată, deși are multe înfățișări acum. Ea, pentru mine, a rămas aceeași.

M-am îndrăgostit pe loc, încă dinainte de a o vedea. Avea cel mai îmbietor miros și m-am simțit ispitit, am vrut să o cunosc, să o îmbrățișez. Ea era totuși departe de mine, iar eu nu aveam voie să mă apropii de ea. Eram frustrat, oare cum aveam să ajung la ea, era imposibil. Distanța dintre noi era atât de mare, dar mirosul ei încă îl mai puteam simți.

Aveam să îmi fac un plan pentru a o răpi, dar nu îmi doream să fiu prins, așa că am fost nevoit să mai aștept până ce paznicii s-au îndepărtat. Am așteptat atât de mult, ori cel puțin așa am avut impresia. Timp în care am urmarit-o din depărtare, cu o indiferență mascată. Mă întrebam cum arată, îmi imaginam chipul ei gingaș, ghidându-mă numai după mirosul ei excentric. Orele treceau, iar mie îmi era teamă că paznicii nu vor pleca, iar eu nu o voi vedea niciodată.

Ațipisem, ceea ce m-a trezit a fost mirosul ei, pe care l-am simțit mai aproape de mine. Credeam că a coborât ea și nu m-am grăbit să îmi deschid ochii. Așteptam o mângâiere, o sărutare. Dar apoi, s-a îndepărtat. Am deschis ochii și ea dispăruse. Nici nu era lângă mine. Paznicii au dus-o în cealaltă clădire. Acolo nu puteam intra. Nu aveam să o mai văd niciodată.

Am rămas trist pentru următoarele zile. Mă gândeam la ea neîncetat, încât mi-a apărut în vis. Dar nu am putut să o văd. I-am auzit doar glasul, ritmat de mirosul ei inconfundabil. Astfel eram mai liniștit. Știam că o pot întâlni, chiar dacă este vorba despre altă lume, în care poate nu ne vom atinge niciodată. Totuși, eu eram mai liniștit.

Au trecut multe zile de atunci. Mi-a mai apărut în vis, dar acum a încetat. Mă întreb ce înseamnă asta. În aceeași încăpere în care ne-am întâlnit atunci, încep să simt din nou mirosul ei. Oare visam? Nu o vedeam, nu o puteam auzi. Nu știam dacă există sau dacă e doar un vis. Eram neliniștit. Nu aveam să părăsesc locuința până ce parfumul ei nu va dispărea. Am așteptat din nou ore în șir, îmbărbătându-mă să nu ațipesc din nou. În cele din urmă, am fost izgonit. Am părăsit încăperea cu inima frântă. Eu eram convins că ea este acolo.

A doua zi m-am reîntors. Mirosul ei era de mult pierdut. Chiar dacă nu am reîntâlnit-o, tristețea nu m-a apăsat așa de tare. Am știut că am să o revăd în curând. Aveam să mă ghidez după semnele pe care mi le trimitea în vis. Era simplu. Când înceta să mai apară, atunci aveam să o întâlnesc în realitate. Așa că nu am făcut altceva decât să aștept.

Am primit semnalul la scurt timp, de data asta nu aveam cum să o mai pierd. Am intrat năvală în locuință și am tras puternic aer în piept. Dar aerul era încărcat de mireasma ei dulce. Am fost amețit pe loc. Astăzi avea să se întâmple! Mă simțeam puternic și norocos. Ea mi-a vorbit. Mi-a spus să mă liniștesc. Avea dreptate, paznicii au părăsit încăperea, iar eu am avut cateva secunde pentru a mă apropia de ea. Mireasma ei îmi dădea energie. Paznicii au tot intrat, iar eu am fost nevoit să mă ascund de multe ori. Puteam fi prins și trebuia să îmi fie teamă, doar mă apropiam de un loc interzis. Dar eram dornic să o cunosc, să o privesc, să o admir, încât frica nu m-a stăpânit.

Am profitat de timpul în care păzitorii s-au făcut nevăzuți, iar eu m-am putut apropia cât mai mult de ea. M-am uitat în jos, era prăpastie pentru ochii mei. Dar ea mi-a spus să nu îmi fie teamă, așa că nu mi-a fost. Mirosul devenea din ce în ce mai puternic. Am pășit încet alături de ea. În sfârșit am reușit să o privesc. Puteam sta acolo la nesfârșit, dar știam că oricând se pot întoarce gardienii. Vroiam să o iau de acolo, dar nu puteam vedea cale de întoarcere în siguranță. Acum eram panicat pentru că realizam că o pot pierde din nou. Așa ceva nu se poate întâmpla!

Eram ascuns și așteptam să o pot privi din nou. Locul nu era deloc lăsat nesupravegheat. Sunt nevoit să mă retrag, pentru a nu fi zărit. A trebuit să mă îndepărtez de ea, cu inima înlăcrimată, și temându-mă că o vor lua.

De fiecare dată când se apropiau de ea, simțeam că sunt cumva înjunghiat în piept. Era un sentiment ciudat. La fel de ciudat precum a fost starea care m-a cuprins încă de când am întânit-o pentru prima oară. Nu am realizat asta până acum, dar așa ceva nu am mai simțit. Din cauza circumstanței, nu am băgat de seamă nici acum, când am fost alături de ea, ce sentimente m-au cuprins. Timpul într-adevăr pare că s-a scurs mai lent, am putut să o privesc, să o admir, să îi vorbesc. Dar nu am reușit să o ating. Mirosul ei simt că mi-a călătorit prin vene, sunt întru totul vrăjit.

Paznicii s-au întors grăbiți de data asta, se lasă către asfințit. Poate vor pleca și vom rămâne aici, doar eu cu ea. Ce vis fulgerător și stupid. Căci ea este din nou luată de lângă mine, iar eu mă simt încremenit. Nu avea cum să se întâmple din nou! I-am urmărit cu privirea, nu puteam risca să fiu din nou trimis. Credeam că o vor duce din nou în cealaltă clădire, iar eu nu aveam să o mai văd. Dar, spre fericirea mea, a rămas în aceeași încăpere, dar închisă în cutia aia mare și rece. Deși nu eram lângă ea, mă liniștisem pentru că o știam aproape. Am așteptat ca cei doi să plece, timp în care m-am gândit cum să o recuperez.

S-a întunecat, pe hol se auzeau pași puternici. A intrat în încăperea în care mă aflam eu. Era un sol, căutându-mă. Nu aveam voie acolo. Am fost trimis în locuința mea. Cu fiecare pas, inima mi se umplea mai tare de dorința arzătoare de a-mi reîntâlni iubirea. Nu aveam să mai aștept. Dimineață putea să fie trimisă de aici. Aveam să mă duc la locul meu, așa cum mi s-a poruncit. Dar atunci când toate trupurile vor fi adormite, mă voi întoarce la ea.

Am așteptat câteva ceasuri, timp în care am păzit în gând locuința ei, când ea mi-a șoptit dintr-o dată că drumul este liber. Atunci, cu cea mai mare grijă, am pășit pe culoarul pustiu și am intrat în acea încăpere în care ea era ținută prizonieră. Era atât de întuneric, iar cutia mare și rece în care se afla despărțea mireasma ei de întreaga locuință. Trebuia să deschid acea ușă mare fără ca paznicii să mă audă. Au fost poate cele mai fioroase momente pe care le-am trăit. Am deschis ușa încet și dintr-o dată, tot parfumul ei s-a îmbulzit asupra mea. Speram să-mi rămână numai mie atașat și numai eu să îl pot cunoaște, numai eu să îl pot simți. Cât de egoist mă transformam.

Apoi am luat-o de acolo și am fugit cu ea către camera mea. Încă era noapte și simțeam că timpul va rămâne pe loc pe veci. Acum o pot mirosi, o pot privi și o pot atinge. În acea noapte noi doi ne-am cunoscut. Mi-a spus cum o cheamă și de unde vine. Am aflat că nu era ca mine, și nici eu ca ea. Eram două corpuri diferite, dar care se iubeau încă de când s-au văzut prima oară. Mi-a spus să nu mă întristez dacă o sa plece, dacă va fi luată din nou de lângă mine, pentru că noi doi ne vom întâlni mereu. De câte ori îi voi simți mirosul, ea va fi aceeași.

Nu a durat mult până ce mi-a oferit sărutarea ei. A fost cea mai dulce aromă pe care o gustasem până atunci. Am fost fermecat de gustul ei și aveam să îl caut de acum încolo toată viața. Știam că în curând o să dispară, așa că vroiam ca parfumul ei să il port într-o sticluță. Totuși, eu o doream pe ea și nu doar mireasma ei. Începeam să simt cum inima mi se transformă în preajma ei. Deveneam mai egoist, dar nu îmi păsa. Nu mă preopucupa decât când o să reapară. Când îmi va da din nou sărutarea ei? Am rămas singur, cu amintirea minunată pe care mi-a oferit-o.

Chiar dacă ea a dispărut acum, eu încă o pot simți, încă mă încântă aproape ca și cum ar fi tot lângă mine. Mi-am pomenit în gând numele ei și apoi am adormit. Nu m-am mai gândit la nimic altceva. Nici la faptul că a doua zi gardienii îi vor observa lipsa și o să se facă cercetare în tot castelul. Dar nici asta nu mă neliniștea. Eram încă vrăjit.

Numele ei este Vis de Ciocolată.

Autor: Octavian Radu

Anunțuri

ALL YOU NEED IS CHOCOLATE

Nu este adevărat că ciocolata este cel mai bun prieten al omului? Indiferent dacă este acolo pentru a ne ajuta să depășim un moment dificil ori pentru că nu îi putem rezista, ciocolata pur și simplu este cel mai bun medicament, fie că avem nevoie sau nu de unul.

Înainte de a discuta despre beneficiile sale, ar trebui să cunoaștem de unde provine și cum a ajuns astăzi cel mai popular desert, totodată și un medicament binecunoscut împotriva stărilor melancolice.

Istoria ciocolatei

Istoria ciocolatei începe cu două mii de ani în urmă, când cultura arborelui de cacao era practicată în America de Sud. Cristofor Columb (1502) a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă. Aduse în Europa, acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenție, deoarece nimeni nu știa la ce folosesc. În 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obișnuia să bea o băutură preparată din semințe de cacao, numită „chocolatl”.

Montezuma obișnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său. Spaniolii au adăugat trestie de zahăr și i-au îmbogățit aroma cu ajutorul vaniliei și scorțișoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte. Locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, servit cu precădere de aristocrație. Ei nu au dezvăluit Europei secretul acestei băuturi timp de un secol. Călugării spanioli au fost cei care au făcut public modul de preparare a acestei băuturi ce a fost rapid apreciată la Curtea Regală din Franța și apoi din Marea Britanie.

Locul privilegiat al ciocolatei în civilizațiile moderne se datorează aromei sale inimitabile, dar și unei aure magice transmise de-a lungul timpului. Într-adevar, cacohuaquatl în limba incașă înseamnă „cadoul grădinarului paradisului către primii oameni”, adică a zeului Quetzalcoatl. Fructele de cacao serveau ca monedă de schimb, iar amanda (pulpa de cacao) se folosea pentru prepararea băuturii zeilor, „tchocolaltl”, ciocolata cu efecte stimulatorii pentru înlăturarea oboselii și cu gust foarte plăcut. Arborele de cacao poate atinge 8 metri în 12 ani, înflorește în tot cursul anului, având aproape 100.000 flori în buchete, dar din care doar 0,2 % dau fructe.

În secolul XIX s-au produs două transformări importante în istoria ciocolatei. În 1847, o companie engleză a creat un proces tehnologic de solidifiere a ciocolatei, iar doi ani mai târziu, suedezul Daniel Peter s-a gândit să adauge un ingredient nou: laptele. La scurt timp, o nouă invenție a marcat istoria ciocolatei: temperatura de topire mai scazută decât cea a corpului uman. Așadar, ciocolata se topește în gură și la figurat, dar și la propriu. Ciocolata neagră se topește la 34 – 35 grade Celsius, în timp ce pentru ciocolata cu lapte este nevoie de o temperatură mai scăzută cu câteva grade. În prezent, ciocolata cu lapte este cel mai căutat sortiment, ciocolata neagră fiind apreciată doar de 5-10 % dintre consumatorii acestui produs.

Cele mai populare sortimente care se întâlnesc astăzi sunt:

Ciocolata neagră, numită și ciocolată amăruie, este un amestec de cacao și unt de cacao cu zahăr. Ea conține minimum 35% cacao, proporția depinzând de fabricant. Necesarul de zahăr depinde de amăreala varietății de cacao utilizată.

Ciocolata cu lapte conține, conform reglementărilor UE impuse, un minim de 25% substanță uscată de cacao și 12 % substanță solidă de lapte (în general lapte praf sau lapte condensat). Prima ciocolată cu lapte a fost lansată de elvețianul Daniel Peter în 1875.

Ciocolata albă este ciocolata produsă din unt de cacao, zahăr, lapte, vanilie și alte arome.
Nu conține cacao pudră sau alte preparate din cacao de aceea are o culoare apropiată de alb.

Ce preferați pentru un moment de relaxare, pentru o clipă de fericire: tablete, bomboane, praline, creme, prăjituri, înghețate, torturi, sub formăde băutură caldă? Mie îmi plac toate, dar cred că fiecare moment cere un tip diferit de ciocolată. Vă aștept în următorul editorial pentru a împărtăși experiențele personale în această privință.

Autor: Octavian Radu

RATING VS. BUN SIMŢ

Ştirile bombastice cu subiecte de tarabă comentate de ţaţe continuă să ne împresoare şi sunt convinsă că, atât timp cât vor exista bani care să finanţeze astfel de subiecte, ele vor fi intens dezbătute şi puţini vor fi cei care vor da atenţie „non-ştirilor” despre cultură, excelenţă sau bun simţ.

Tocmai de aceea, am considerat că una dintre măsurile de cel mai bun augur a fost publicarea listei companiilor care au difuzat reclame în timpul unei emisiuni de joasă speţă, care a făcut ceva vâlvă în ultimele săptămâni în întreaga mass-medie. Mai ales că, ulterior acestei măsuri, emisiunea cu pricina a pierdut câteva contracte de finanţare.
Poate în felul acesta, măcar de teama reclamei negative de care ar putea avea parte, dacă nu din proprie convingere şi decenţă, unele companii vor prefera să sponsorizeze şi emisiuni care au un grad mai scăzut de audienţă bazată pe grotesc.

În felul acesta, şi mass-media s-ar putea simţi stimulată să renunţe la veşnica placă cum că „asta cere publicul, iar sponsorii plătesc în funcţie de rating”. Mai ales că aplecarea spre cultură şi frumos trebuie cultivată cumva, iar asta cu siguranţă n-are cum să se întâmple prin intermediul ştirilor de la ora 5.

Nu pot să spun că sprijin ideea introducerii forţate a ştirilor „pozitive”, dat fiind că mă tem de cenzură şi subiectivism cam la fel de mult ca de prost gust şi arivism, dar cred că bunul nostru simţ ar trebui să ne îndrepte treptat spre subiecte cu adevărat importante pentru noi şi pentru ceea ce ne înconjoară şi, pe cât posibil, care să ne dea şi o perspectivă mai bună asupra zilei de mâine sau măcar un exemplu demn de urmat.

Cum ar fi că tenismanul Horia Tecău a câştigat Australian Open la dublu mixt împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands, că eleva Diana Alexandra Amariei din clasa a XI-a a Liceului Teoretic „Sfântu Nicolae” din Gheorgheni este câştigătoarea pentru România a concursului „Juvenes Translatores”, dedicat elevilor de liceu, că anul acesta va avea loc a XXI-a ediţie a Festivalului George Enescu (una dintre puţinele constante din domeniul cultural care a reuşit de-a lungul anilor să ne îmbunătăţească imaginea naţională peste hotare), că filmul „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin sau că Fundaţia Sergiu Celibidache derulează un program de promovare a valorilor româneşti.
Da, avem nevoie de mai multe exemple pozitive şi nu cred că ar trebui să mergem până acolo încât să adoptăm metoda romanilor care consemnau doar victoriile, nu şi înfrângerile suferite, dar asta doar pentru că sper că dacă ne vom recunoaşte şi insuccesele, vom putea să şi învăţăm din ele.

Pe scurt, cred că trebuie să îi avem mereu în minte pe cei mai buni dintre noi şi să-ncercăm să tindem către ei.

Autor: Cristina Tivers