AI TIMP SĂ CITEŞTI ACEST EDITORIAL? PARTEA A II-A

Ce se întâmplă când oamenii se simt copleşiţi de viaţa pe care o duc pentru că regretă faptul că nu au timp să petreacă cu familia, nu au timp să călătorească, nu au timp să se ocupe şi de hobby-uri, nu au timp să se distreze, nu au timp nici să mai gătească?

Ne dorim să facem cât mai multe aplicaţii şi ne urmărim agenda pentru a verifica dacă toate căsuţele din lista cu lucruri de făcut au fost bifate. Cum este posibil să realizăm toate sarcinile profesionale la timp, dar să lăsăm loc şi pentru cele individuale? Cum să îţi planifici timpul astfel încât să nu te mai simţi încordat?

În astfel de momente cei mai mulţi ar dori ca timpul să înţepenească, să le lase loc de cugetare, să oprească pentru un moment semafoarele din mintea lor pentru ca gândurile să înceteze a se mai aglomera. Acesta este momentul oportun unei meditaţii – o ceaţă fină ce se strecoară aproape neobservată printre micile noastre maşinuţe, o umbrire a realităţii, o suspendare a judecăţii, o clipă de relaxare a simţurilor, o plutire deasupra raţiunii, o evadare din cotidian, abstracţie de ambient, concentrare asupra sinelui, a-l conştientiza, a-l recunoaşte, a-l accepta, a-l îmbrăţişa. După ce ai realizat acest lucru poţi începe să te părăseşti uşor, privind ca un nou-născut lumea ce te înconjoară, reluându-ţi treptat amintirile şi gândurile, păşind timid pe scările ce te conduc către pământesc. Ai mare grijă să nu reiei activităţile într-un pas accelerat, altfel rezultatul va veni ca un eşec. Odată ce i-ai dat voie minţii să se relaxeze, multe dintre răspunsurile pe care le căutai cu disperare ţi se vor dezvălui.

Meditaţia este o formă foarte bună pentru a ajunge la armonie, echilibru, pace, însă ea trebuie socotită ca un exerciţiu, iar asta presupune repetiţie şi devotament. Te va ajuta să te eliberezi de stres, să priveşti altfel, să înţelegi altfel, să înfrunţi situaţiile mai neplăcute acţionând într-un mod mai calculat. Pe lângă aceasta, o îmbunătăţire a alimentaţiei, a somnului, a efortului fizic ar trebui luate in considerare pentru a aduce o completare, pentru a-l închega şi a face mai accesibil acest proces de destindere. Mulţi se feresc de aceste momente deoarece le este foarte greu să se debaraseze de griji, de gânduri, de trăiri şi renunţă înainte de a fi început. Puţini se pot lăuda cu sinceritate că au avut răbdarea şi curajul să pătrundă în interiorul lor. Lucru puţin prostesc deoarece pe înfăţişare, pe exterior se dă mare importanţă.

De ce ne temem de ceva atât de minunat? De ce nu ne dorim decât în mod superficial să trecem peste momentele grele din viaţă şi de ce suntem aşa răi cu apropiaţii noştri? De ce nu ne putem controla crizele de nervi ori de ce nu ne putem controla nervii? Am dori ca toate probleme să dispară, fără nici un sens figurativ, peste noapte, în lipsa prezenţei noastre conştiente. Dacă s-ar putea face acest lucru precum o operaţie (să spunem estetică), să ne programăm data, să ne prezentăm la spital, să fim anesteziaţi şi să ne trezim fără enigme, cu siguranţă ar avea parte de un mare succes. Dar să fim serioşi totuşi, cine şi-ar dori într-adevăr să nu se cunoască, să nu se înţeleagă? Câţi dintre voi aţi apelat vreodată la meditaţie înainte de psiholog, cărţi ori conferinţe?

Autor: Octavian Radu

„RÂNDUNICI” DE CONFERINŢE

Nu stiu câţi dintre voi au organizat măcar o dată un eveniment sau conferinţă de business, dar sunt sigură că aţi avut ocazia sau vi s-a oferit ocazia de a participa la un eveniment, fie el seminar, congres, conferinţă, târg de business…

Constat cu îngrijorare că odată cu trecerea timpului acest segment de piaţă se confruntă cu o mare problemă şi anume aducerea participanţilor într-o sală. Chiar dacă organizatorul are o listă mare de invitaţi confirmaţi, rata celor care participă efectiv la eveniment este de 50%-60%, din totalul celor care au promis că vor fi prezenţi.

Nu vreau să comentez asupra faptului că la majoritatea evenimentelor vezi aproape aceeaşi oameni, vreau doar să pun în discuţie criza acută de seriozitate la participare. La prima vedere, există mai multe cauze, cel putin după spusele aceloraşi invitaţi-problemă.

Lipsa timpului – dacă discuţi cu cei pe care-i inviţi la un eveniment ai impresia că românul este în permanenţă cu valiza-n mână şi are bătături de la aceasta. E tot timpul plecat, urmează să plece peste hotare exact atunci când îl inviţi, pleacă din localitate, pleacă în expediţie, într-un cuvânt se zbate continuu să-i iasă afaceri cât mai multe şi mai profitabile.

Taxa de participare – cum adică să plătească cineva ca să înveţe ceva!? Păi nu ne-au spus comuniştii că învăţământul e gratuit? Totul trebuie să fie gratuit, că doar nu muncim ca să plătim o taxă, chiar şi modică, pentru a întâlni oameni interesanţi, a învăţa de la aceştia şi a cunoaşte oameni noi. Taxa de participare este fixată pentru a responsabiliza participantul să vină la evenimentul pentru care a confirmat şi să-l facă să se gândească asupra valorii oferite de organizator.

Intrarea liberă – dacă e gratuit nu e nici o problemă dacă nu mai vin la conferinţă. Ăsta e principiul după care se ghidează cei care răspund afirmativ la invitaţii, însă nu depun nici un efort de a semna, cel puţin, condica de prezenţă. Faptul că o conferinţă are intrarea liberă nu spune nimic despre calitatea acesteia, iar acest lucru poate fi dovedit de vorbitorii invitaţi, în ambele sensuri ale calităţii…

Experienţele negative sau pozitive ale publicului vis a vis de un anumit organizator sau tematică – pot fi o cauză demnă de luat în calcul, însă am văzut suficiente cazuri în care un eveniment a avut la o ediţie anterioară o rată de prezenţă mult mai înaltă…

Lista motivelor poate continua, însă aş vrea să mă opresc asupra unui singur lucru – lipsa de cultură a românului în ceea ce priveşte interesul real de a participa la evenimente. Da, românii sunt într-o mare suferinţă la acest capitol. Nu mă refer la moş Gheorghe, ci la tot felul de funcţionari, directori, şefi, sau alte persoane din poziţii de conducere. Noţiunile de promisiune, respectarea acesteia, sinceritate şi responsabilitate au, de cele mai multe ori, prea puţin de-a face cu personajele sus menţionate.

Oare nu este mai simplu să recunoască că nu-i interesează evenimentul sau vorbitorii sau că pur şi simplu sunt mult prea plictisiţi de viaţă? Cât de greu e să dai un e-mail, telefon ca să anunţi că nu mai poţi participa? Sau de ce ai acceptat de la început? Cert e că mai avem multe de învăţat ca să ne cunoaştem şi respectăm interesul.

Autor: Victoria Donos