TEATRUL SE MUTĂ ÎN PARC

Suntem obişnuiţi ca pe perioada de vară teatrele să îşi închidă activitatea. Trebuie să aşteptăm trei luni de zile până ce acestea revin la programul normal, ca noi să ne putem bucura din nou de spectacole şi piese noi, actorii preferaţi şi să evadăm din rutină?

Încet, încet însă această stare de fapt începe să se schimbe. Teatrul se mută în parc spre încântarea noastră şi putem în continuare să luăm parte la diversele programe concepute pentru noi, spectatorii şi iubitorii de teatru. Acest spaţiu neconvenţional ne aduce un zâmbet pe buze deoarece putem îmbina o plimbare relaxantă prin parcurile din Bucureşti cu o piesă de teatru văzută după. Ce poate fi mai frumos?

Printre ofertele din vara aceasta se află „Bucureşti – Cartier de Vară 2011”, unde pentru al treilea an consecutiv, între 16 iulie şi 4 septembrie, zilele de sâmbătă şi duminică sunt rezervate atmosferei de vacanţă în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău (cu sprijinul Administraţia Lacuri Parcuri Agrement Bucureşti), Lumea Copiilor (sector 4), Sebastian (sector 5), Moghioroş (sector 6). Pe întreg parcursul evenimentului, dimineaţa de la ora 10:00 şi seara de la ora 20:00, sunteţi invitaţi să vizionaţi spectacole de teatru şi concerte în aer liber. În Parcul Cişmigiu spectacolele încep de la ora 17:00.

O altă activitate de acest gen ne este oferită de Palatul Mogoşoaia, care le propune copiilor o VACANŢĂ ÎN PARC, cu spectacole gratuite de teatru de păpuşi şi invitaţii la numeroase ateliere de creaţie. Pentru teatrul de păpuşi a fost invitată trupa Muşchetarii, prin intermediul căreia copiii vor pătrunde în lumea fascinantă a poveştilor, în care se vor întâlni personaje favorite din universul animalelor, cu prinţi şi prinţese.

Această iniţiativă a teatrelor este de bun augur şi nu poate decât să ne bucure. Un spectacol văzut în aer liber parcă aduce un plus de artisticitate şi oferă actorilor o mai mare libertate în interpretare şi jocul de pe scena. Atmosfera este mereu alta şi vremea frumoasă de afară este un motiv în plus pentru a nu lipsi de la ce ni s-a pregătit.

Ne putem bucura acum de vacanţă de două ori mai mult. Vara ne zâmbeşte şi ne oferă o alternativă spectaculoasă pentru petrecerea timpului liber.

În loc să mergem în mall, la film sau să stăm în casă, teatrele ne scot în parc şi ne poartă pentru câteva ore într-o altă lume, imaginată, în care ne putem relaxa şi uita de griji şi probleme.

Autor: Cristina Mehedinţeanu

Publicitate

REMEMBER AMY WINEHOUSE

Amy Jade Winehouse a fost o cântăreaţă şi compozitoare engleză de jazz, soul şi RnB. S-a făcut remarcată pentru vocea sa puternică, contralto, care îi permitea să atingă note muzicale foarte joase.

Amy şi-a petrecut copilăria într-o suburbie a Southgate şi a frecventat şcoala Ashmole. La vârsta de zece ani, Amy a cântat într-o formaţie de rap numită Sweet-n-Sour, un proiect de scurtă durată. Amintindu-şi de formaţie, Amy îl descrie ca pe o versiune „mică, albă (formată din muzicieni albi) şi evreiască” a Salt-n-Pepa.

De la 12 ani, Amy frecventează Şcoala de Actorie „Sylvia Young”, dar este exmatriculată după numai un an, din pricina unui piercing făcut în nas şi pentru lipsa de disciplină. A continuat cu şcoala The Mount, Mill Hill, Brit, Croydon şi Ashmole.

Winehouse a primit în dar prima chitară la vârsta de 13 ani şi a început să compună un an mai târziu. Curând după aceea a început să îşi câştige existenţa lucrând iniţial ca jurnalistă, iar apoi a cântat într-o trupă de jazz. A fost influenţată de trupele de fete din anii `60, împrumutând coafura în formă de stup de albine şi machiajul specific Cleopatrei din formaţia The Ronettes.

La 14 ani a consumat pentru prima dată droguri. La vârsta de 16 ani artista a înregistrat o casetă demo. Prietenul ei, cântăreţul soul Tyler James, a trimis înregistrarea unui reprezentant al companiei A&R. Bucurându-se de reacţia favorabilă a casei de discuri, cântăreaţa îşi începe astfel primii paşi în cariera profesională.

A debutat în 2003 cu albumul intitulat Frank, pentru care a primit o nominalizare la Mercury Prize. Winehouse a fost o dublă câştigătoare a premiului „Ivor Novello” (2004, pentru single-ul Stronger than Me şi mai 2007, pentru single-ul Rehab). Tot în 2007, Winehouse câştigă un premiu BRIT la categoria „Cea mai bună cântăreaţă britanică” şi o nominalizare pentru „Cel mai bun album britanic”. În acelaşi an, albumul Back to Black a fost anunţat ca unul dintre cele douăsprezece nominalizate pentru Mercury Prize 2007. Winehouse a obţinut şi trei nominalizări la MTV Video Music Awards.

Artista este apreciată ca fiind o influenţă pentru tinerele cântăreţe de muzică soul, cât şi pentru reîmprospătarea muzicii britanice. De asemenea, datorită stilului său caracteristic a reuşit să inspire designeri vestimentari precum Karl Lagerfeld.

Din 2007 Amy a fost în atenţia presei datorită problemelor pe care le avea cu drogurile, alcoolul şi violenţa. A recunoscut în câteva interviuri că se luptă cu depresia, automutilarea şi anorexia. A fost la un pas de supradoză în 2006, iar în 2007 a fost nevoită să anuleze câteva concerte din cauza stării de sănătate. Nu o singură dată cântăreaţa a fost arestată pe seama posesiei de droguri ori a violenţei publice.

În data de 23 iulie 2011 artista a părăsit această lume. Nu s-au putut stabili cauzele decesului, rămânând încă controversate, deşi mulţi consideră că ceea ce a doborât-o a fost o supradoză de droguri cu alcool.

Să ne amintim de ea pentru ceea ce a făcut în muzică, pentru sufletul ei sensibil, zdruncinat, un înger căzut! O altă stea a muzicii internaţionale a apus! Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Autor: Octavian Radu

PIERDUT FOCOASE. LE DECLAR NULE

Nu cu mult timp în urmă vorbeam despre acţiunile la care se pricepe Jandarmeria Română (de fapt o parte a ei). Iată că acum putem vorbi, cu probe, şi despre acţiunile la care nu se pricepe Jandarmeria Română.

Mai exact, tot într-un editorial apărut pe acest site nu cu mult timp în urmă, arătam ce face Jandarmeria Română cu ”maxim profesionalism”: intimidarea protestatarilor împotriva regimului Băsescu-Boc prin reţinerea acestora, aplicarea de pedepse corporale (a se vedea cazul protestatarului Ion Olteanu de la Drobeta Turnu Severin), aplicarea de amenzi în mod abuziv, în condiţiile în care un om îşi exprima nemulţumirea în legătură cu administrarea acestei ţări.

De curând însă, am văzut la ce nu se pricepe Jandarmeria Română: la paza unor obiective militare. Astfel, dintr-un tren de marfă cu încărcătură militară ce a plecat de la Braşov, cu destinaţia Bulgaria au dispărut patru focoase de rachete. Trenul se afla sub paza a 10 jandarmi. Iar furtul nici măcar nu a fost descoperit de vreunul dintre aceştia, ci de lucrătorii CFR din staţia Giurgiu.

Dar ceea ce pune capac la toată această nereuşită a Jandarmeriei Române este comunicatul ”liniştitor” al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), care ne precizează că respectivele focoase ar pezenta un grad mare de pericol doar dacă ar încăpea pe mâna unor specialişti. De parcă cine este interesat să fure focoase de rachete este în general un nespecialist.

Probabil că şefii Jandarmeriei şi ai MAI se gândesc la faptul că respectivele focoase au fost furate pentru a fi valorificate la fier vechi. În acest caz, le dorim celor care cercetează cazul succes în scotocirea centrelor de colectare.

Altfel spus, ”Pierdut focoase. Le declar nule (fier vechi), pentru că sigur nu au intrat pe mâna unor specialişti.”

Totuşi, nu mă pot abţine să nu remarc că roadele reformei în MAI încep să se vadă. Scăderea salariilor, eliminarea unor bonificaţii, etc., îi fac pe din ce în ce mai mulţi oameni angajaţi în aceste structuri să plece sau măcar să se gândească intens la plecarea din rândurile respectivelor instituţii. Cine oare va rămâne? Cei care sunt cel mai bine pregătiţi şi care au şi alte alternative?

Dar în condiţiile în care ministrul de interne Igaş are vădite probleme cu limba română (branconaj în loc de braconaj), după ce ne-a arătat că a avut vădite probleme cu privire la înregistrarea unui parcurs normal al ciclului de învăţământ (cunoaştem doar sintagma ”Primii zece ani sunt grei până ajungi în anul 3”) nu ar trebui să ne mire că instituţiile care îi sunt în subordine încep ”să dea rateuri”.

Reforma în acest caz, se va face probabil în zece ani în loc de trei, iar rezultatul final, după trecerea intervalului de timp menţionat va fi disoluţia acestor structuri şi a statului însuşi.

Autor: Gabriel Niţulescu

IT’S ALL ABOUT LIBERTY! (SUN FOR THE WAVES 2)

Aşa cum v-am promis, partea a doua a editorialului Sun for the Waves, destinată de asemenea muzicii house, s-a făcut publicată. Pentru a completa prezentarea evenimentelor de vară, am ales festivalurile: Liberty Parade, House Parade şi, nu în ultimul rând, Tuborg Green Fest Peninsula

… trei evenimente deosebite, la fel de populare şi de aşteptate ca şi Sun Waves (13 august) şi The Mission Dance Weekend (5-6 august) – vezi editorialul Sun for the Waves 1.

House Parade se desfăşoară în perioada 12 – 14 august, pe plaja de la Monte Carlo din Sag, lângă Timişoara. Line-up-ul acestui an este cât se poate de bogat: dARe, C-Zar, Pagal, Optik, Lexx Groove, Paul Gabriel, SkyDIVISION, JuNKeR, Lizzard, Locco Boy, Lupyno şi mulţi alţii.

Festivalul Liberty Parade, cunoscut în special pentru multitudinea Dj-ilor autohtoni şi varietatea genurilor muzicale împletite, ni-i aduce în acest an pe Optik, Vali Bărbulescu, Dj Andi, Dj Raoul, Adrian Eftimie, şi nu numai. Ca invitat special îl avem pe Sharam Tayebi, fost membru al renumitei trupe Deep Dish, alături de Ali „Dubfire”, care va fi cu siguranţă cireaşa de pe tort sau alcoolul din cocktail. După cum sugerează şi numele, festivalul celebrează libertatea şi o face într-un mod deosebit: prin muzică, învăţându-ne că, deşi nu mulţi dintre noi apreciază independenţa până în momentul pierderii ei, ea merită sărbătorită. Evenimentul are loc în Saturn, pe plaja Venus, în data de 30 iulie şi are toate ingredientele pentru o „paradă” de succes.

Festivalul Tuborg Green Fest Peninsula nu se lasă mai prejos şi ni-i aduce împreună pe faimoşii: Chase & Status, Andy C, Borgore, Foreign Beggars, iar lista nu se termină aici. Organizatorii s-au gândit cu siguranţă, din plin, la iubitorii muzicii electronice şi, ca în fiecare an, i-au surprins într-un fel cum numai ei puteau şi nici nu ne aşteptam la mai puţin din partea lor. Evenimentul are loc în perioada 25 – 28 august, în oraşul Târgu-Mureş, pe malul Mureşului, lângă Complexul de agrement Weekend şi este cu siguranţă un „must see” sau … „hear” pentru fani.

Cele 5 evenimente văratice, alese cu grijă şi entuziasm, aduc o varietate de artişti care, împreună cu fanii lor, vor comemora vacanţa, libertatea, spiritul tânăr şi iubirea pentru muzică şi nu trebuiesc ratate, pentru că se anunţă a fi răvăşitoare.

Autor: Octavian Radu

SUN FOR THE WAVES (I)

Ca în fiecare vară, plaja lui august se împânzeşte cu muzică house, cu corturi imense, lasere şi ochelari de soare care ascund ochii nedormiţi de la petrecerile afterhour.

Evenimentele mult aşteptate ale verii aduc pe plaiuri româneşti renumiţi artişti internaţionali, dar mai ales o stare de beatitudine totală în rândul pretendenţilor. Întreaga comunitate emană o energie magnetică contagioasă.

Festivalurile verii lui 2011 sunt o adevărată masă festivă pentru iubitorii muzicii house. Pe lângă bine cunoscutele evenimente SUNWAVES, THE MISSION DANCE WEEKEND şi LIBERTY PARADE, anul acesta are loc şi prima ediţie a festivalului DANCE FESTIVAL-KARAVANA, din Bulgaria.

Cu varietatea de genuri de la trance la electro, de la dance la minimal, întrunirile au reuşit să devină o tradiţie, majoritatea participanţilor fiind “clienţi fideli”. Şi de ce nu ar fi?

Organizarea aproape impecabilă, amplasarea bine gândită, apelurile la dorinţele publicului au ca rezultat succesul continuu al evenimentelor, care an de an aduc împreună fani care nu ţin cont de diferenţele de păreri şi reuşesc să se poarte familiar unii în jurul altora, trăind cu minţile libere seturile DJ-lor.

Sentimentul pare a fi reciproc: cunoscuţii artişti se simt minunat pe litoralul nostru şi vin ani de ani la rând pentru fanii lor, pe care îi tratează cu piese noi în fiecare an.

A 10-a ediţie a festivalului Sunwaves are loc pe data de 13 august şi nu este lipsită de surprize: evenimentul se mută pe plaja din Năvodari, având 6 scene de pe care artiştii, momentan neanunţaţi, vor veni pentru a sărbători vara alături de fani.

Privind în urmă, îmi amintesc de una dintre ediţiile Sunwaves la care am luat parte, unde cunoscuţi DJ precum Ricardo Villalobos şi Marco Carola şi-au adus cu ei mixurile dumnezeieşti cu care au împărţit euforie şi amintiri memorabile. Întregul cort era parcă o insulă privată destinată magiei.

Pe fragmentele de chipuri pe care lumina laserului pica se observau ridurile expresive ale zâmbetelor fireşti. Pe plaja Kudos se găsesc de asemenea, comunicând parcă prin mişcările de dans, un DJ şi un grup aglomerat de oameni extaziaţi pe o platformă. Paharele pline de votcă sprijinite în nisip au devenit o emblemă a libertăţii şi dezbrăcării de inhibiţii.

Un alt festival semnificativ pentru iubitorii muzicii house este The Mission Dance Weekend, care are loc în perioada 5 – 6 AUGUST, la PLAJA HANUL PIRAŢILOR, de asemenea în NĂVODARI.

Festivalul a dobândit un renume internaţional de-a lungul anilor, având acum un public larg alcătuit atât din fani români, cât şi din fani veniţi din depărtare pentru a asculta piesele artiştilor preferaţi.

Printre artiştii ce se vor prezenta atât cu piesele clasice, cât şi cele noi se află: Paul Van Dyk, Above&Beyond, Ferry Corsten, Gabriel&Dresden, Dubfire, R.O.A (Rise of Artificial) şi Şuie Paparude.

Acestea sunt doar două dintre festivalurile paradiziace ale verii, cărora le mai lipsesc doar îngeraşii blonzi, dar desigur, cu cantitatea suficientă de alcool…

Autor: Octavian Radu

PIZMA ŞI ADN-UL ROMÂNILOR

Una dintre tarele perene ale noastre este pizma, ciuda. Invidia este o declaraţie de inferioritate, spunea Napoleon. Românii se încăpăţânează să(-şi) facă astfel de declaraţii foarte des, prin faptele lor.

Invidia ne contaminează în masă, ne îmbolnăveşte, ne roade, ne consumă, ne distruge 99%. Acel 1% rămas infestat se transmite apoi prin ADN urmaşilor-urmaşilor noştri. De pe vremea geto-dacilor…
Diacronic, dovezile abundă: dacii îi pizmuiau pe romani pentru că nu erau ei înşişi în stare să facă poduri, arme eficiente pentru a cuceri alte teritorii, comerţ, etc. După 271-273 AD, daco-romanii se invidiau reciproc pentru că unul care şi-a dat fetele după romani a prosperat, iar altul mai ”patriot” n-a reuşit să acumuleze avere. Apoi i-au invidiat pe goţi că le-au luat posesiunile, apoi pe gepizi, avari, huni, pecenegi, cumani, etc că erau fie mai organizaţi, fie mai vicleni, mai viteji sau mai avuţi. Pe bulgari i-am pizmuit că Țaratele comune s-au numit Bulgaro-române şi nu invers. Pe la întemeierea statelor româneşti deja invidia avea rădăcini adânci pe aceste meleaguri, care s-au menţinut până azi, de la Tisa şi Criş către Marea Neagră şi de la Baziaş la Soroca. Din Evul Mediu şi până în prezent i-am invidiat pe occidentali că sunt organizaţi, eficienţi, tehnologizaţi şi bogaţi, pe turci-greci-evrei că ştiu să facă armate profesioniste, comerţ şi să se descurce în împrejurări dificile, pe ruşi că ne-au luat teritorii, etc. Azi ne e ciudă pe Uniunea Europeană că nu ne dă nimic gratis, având convingerea maladivă că am merita posmagi cu basculanta, deşi nu facem altceva decât să invidiem… De fiecare dată alţii au fost de vină, ne-au provocat, ne-au subjugat, ne-au luat… Ne-au luat totul până noi am rămas doar cu invidia. Noi, însă, nu avem nimic a ne reproşa…
Sincronic, în business-ul de azi, invidia pluteşte în foarte multe medii şi se transmite mai repede decât răceala cu efecte mai perverse decât are SIDA. Angajaţii îi invidiază pe colegii cu salarii mai mari – când văd bunăstarea lor sau aud că au fost într-un concediu mai răsărit, ori când ceilalţi sunt promovaţi – şi pe patroni – când creează despre ei o imagine falsă dominată de câştiguri uriaşe şi vacanţe petrecute cu secretarele. Unii oameni de afaceri îi pizmuiesc pe alţi antreprenori, dacă cei din urmă reuşesc afaceri mai bănoase şi în termen mai scurt decât primii. Cei cu venituri mici pe cei mai bogaţi. Cei din instituţiile de stat, pe cei din privat. Cei din privat, pe politicienii corupţi. Patronii care au plătit taxele în mod legal îi invidiază pe cei care ştiu cum să eludeze obligaţiile financiare. Colegii de breaslă nu pot dormi bine când aud că unul dintre ei a descoperit o nouă tehnică, un nou instrument, un nou filon de business. În industria evenimentelor, când o companie face un eveniment de succes se găsesc întotdeauna 100 să invidieze, nimeni să felicite!
Invidia nu vine singură. Ea se dezvoltă într-o reţea de răutăţi pe care le subordonează scopului de a jigni, de a face rău, de a urî. Invidia ne face să distrugem omul şi creaţiile lui nu pentru a pune ceva în loc, nu pentru a crea noi ceva la schimb, ci din dragostea viscerală pentru a-l vedea pe celălalt în suferinţă, din nimicnicia sufletească alimentată de nenorocirea celui care până mai ieri ”ne era superior”, din orice perspectivă. Nu vedem că noi suntem de vină pentru aceste dereglări sentimentale ale noastre. Că prin răutăţile noastre creăm o prăpastie între ceea ce suntem şi ceea ce credem că nu putem fi, deşi vrem. Suntem incapabili în a accepta şi recunoaşte reuşita celuilalt. Și de aici invidia dă naştere prostiei…
Sunt de acord ca principala cauză a invidiei este sărăcia. Dar în acelaşi timp trebuie să recunoaştem că am fost întotdeauna şi suntem săraci din vina noastră! Iar sărăcia poate fi o cauză, dar nu o scuză! Mă oripilează apetitul cu care mulţi români ţin să-şi dea doctoratul în pizmă. În materie de invidie mi se pare că nu mai avem nici o culme de atins: suntem deja în stratosferă!

Autor: Mihai Mătieş

REALITATEA DUPĂ „DEZASTRU” – DESPRE BACALAUREAT FĂRĂ HIPERBOLIZĂRI

Panoul care ascundea maşinăria interioară a sistemului numit bacalaureat a căzut. Iar anul acesta, pentru prima dată în istoria ţării, am fost puşi în situaţia de a recunoaşte că nu oricine poate susţine un examen precum bacalaureatul.

Nu că n-am fi ştiut asta până acum, însă sistemul de mite funcţiona ca un propulsor pentru tinerii care-şi doreau să termine liceul. Monitorizarea video a demascat faţa reală a sistemului de educaţie românesc. Nu văd de ce am considera aceste rezultate un dezastru în condiţiile în care toţi ştiau de hibele sistemului, însă nimeni nu voia să facă ceva.

Haideţi să luăm un simplu exemplu. În fiecare dimineaţă, în drum spre birou, trec prin curtea unui liceu. Îi aud zilnic “debordând” de inteligenţă sub zidurile şcolii. Dezacorduri, limbaj rudimentar, propoziţii care sunt construite din două cuvinte şi trei înjurături sau obscenităţi, etc. Auzind despre reuşitele de la bac, am avut curiozitatea să mă apropii de avizierul cu note. Ce să vedeţi, pe vreo 10 coli erau înşiruite realizările tinerilor din clasele XI. Recunosc că şi eu am rămas surprinsă. Cele mai mari note erau de 7, iar majoritatea se lăudau cu 6 şi 5. Totuşi acestea erau nişte realizări pentru cei care le obţinuseră deoarece aproximativ 30% din elevii claselor a XI-a erau corigenţi.

Dată fiind această realitate, credeţi că aceşti elevi vor putea susţine examenul de bacalaureat? Răspunsul e negativ şi tot realitatea dovedeşte acest lucru. La acelaşi liceu, din 170 de candidaţi la bacalaureat, au promovat doar 29, iar nota cea mai mare era de 7,86.

Examenul de bac nu este un coşmar, nu e un dezastru pentru cei care-şi doresc cu adevărat să urmeze o facultate. Un elev care a luat în serios perioada petrecută în liceu, nu poate fi intimidat de sistemele de supraveghere video sau subiectele de la examenul de bacalaureat. Cred că ar trebui să ne şi limităm la aceşti elevi şi să le creăm condiţii să-şi dezvolte aptitudinile în cadrul facultăţii.

Şi dacă tot a trecut dezastrul, hai să vedem ce rămâne după aceasta. Mii de potenţiali agricultori, căpşunari, hamali, zidari, măturători şi pot continua. Chiar nu avem nevoie de aceştia? Cred că sunt destule meserii în care nu e nevoie să ai diplomă de bacalaureat, iar dacă s-ar gandi cineva la acesta poate n-ar mai trebui să importăm cartofi şi roşii de peste mări.

Şi totuşi, ar trebui să ne bucurăm! Spiru Haret, combinatul de diplome, nu cărturarul, va rămâne fără contribuabili.

Autor: Victoria Donos

RUSIA – BRAVA MOŞTENITOARE A URSS

Reacţia Rusiei cu privire la declaraţia preşedintelui Băsescu nu face altceva decât să ne arate că pactul Ribbentrop-Molotov este un document internaţional demn de a fi în vigoare şi la acest moment.

Afirmaţia preşedintelui Băsescu prin care spunea că în locul lui Ion Antonescu ar fi dat şi el acelaşi ordin: ”Vă ordon treceţi Prutul!” a stârnit o reacţie dură a Ministerului rus de Externe: „Este absolut evident că o asemenea sfidare obraznică, ce îndreptăţeşte agresiunea fascistă şi profanează memoria a milioane de victime ale fascismului, este inadmisibilă”.

Răspunzând în acelaşi registru voi spune că reacţia Ministerului rus de Externe „Este o sfidare obraznică, ce îndreptăţeşte agresiunea comunistă a URSS împotriva României şi profanează memoria a milioane de români victime ale terorii comuniste, fiind inadmisibilă”.

Ministerul rus de Externe, cu o obrăznicie de neimaginat susţine în continuare o teză stalinistă, care spunea că România a fost agresorul. Ceea ce uită actualul Minister rus de Externe (dovedindu-se un demn urmaş al Ministerului sovietic condus de renumitul domn Molotov) este că agresiunea a venit mai întâi de la ruşi, pentru că înainte de 22 iunie 1941 a existat ultimatumul din 26 iunie 1940, în care ni s-a cerut sub ameninţare şi au şi primit Basarabia şi Bucovina de Nord.

Ministerul rus de Externe uită de asemenea de miile de români din Basarabia şi Bucovina de Nord care au fost împuşcaţi în perioada 1940-1941 încercând să treacă frontiera către România (a nu se uita masacrul de la Fântâna Albă). Uită de asemenea de sutele de mii de români împuşcaţi sau deportaţi în Siberia pentru că nu au fost de acord cu regimul comunist impus prin forţa baionetelor ruseşti.

Uită de faptul că, deşi prin ultimatumul sovietic ni s-a cerut cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, prin înaintarea trupelor sovietice ni s-a răpit şi o parte de ţară care nici măcar nu fusese menţionată în ultimatum: ţinutul Herţei.

Iar dacă Rusia se consideră moştenitoarea URSS atunci ar trebui să auzim scuzele acestei ţări cu privire la toate atrocităţile la care au fost supuşi românii din Basarabia şi Bucovina de Nord, dar şi românii din România care au suferit de pe urma barbariilor la care s-a dedat armata sovietică (violuri, crime în scop de jaf etc.) dar şi de pe urma instaurării comunismului într-o ţară profund anticomunistă.

De asemenea, nu ar trebui uitate scuzele pe care Rusia, ca succesoare a URSS ce se declară, le datorează altor sute de mii de familii româneşti pentru sutele de mii de prizonieri români care nu s-au mai întors.

Prizonieri executaţi sau omorâţi prin foame sau epuizare, în cel mai profund dispreţ al tratatelor internaţionale pe care le semnase.

Închei parafrazând o lozincă adusă în România odată cu armatele sovietice: ”STALIN ŞI POPORUL RUS NUMAI NENOROCIRI NE-AU ADUS”.

Autor: Dimitrie Cam-te-miri

TEHNOLOGIA DISTRUGE OMENIA

Ne tehnologizăm prea mult: Facebook, Twitter, LinkedIn, Messenger, Skype, etc. Şi asta e rău, pentru că uităm de noi ca persoane, de faptul că omul nu e o maşină. Că nu acţionează doar ca o rezultantă de 0 şi 1.

Facebook-ul te captivează, Linked-In-ul e „obligatoriu” dacă vrei să relaţionezi cu profesioniştii din ”liga” ta, Skype-ul e omniprezent dacă vrei să vorbeşti gratis la distanţă, etc. O persoană din prezent petrece în medie 4 ore pe zi legat de tehnologie (computer, I-phone, I-Pad, Blackberry, etc), după ultimele statistici, chiar dacă slujba sa nu presupune munca la ordinator! Majoritatea stau pe Facebook şi uită să mai trăiască…

Unde a dispărut plăcerea de a te plimba în aer liber, de a ieşi cu fetele/băieţii seara, de a te juca cu mingea în tină (noroi, n.r. – ardelenism), de a face activităţi fizice? Îmi aduc aminte că atunci când noi eram adolescenţi, adică pe la începutul anilor 80, plăcerea de a socializa pe viu era extraordinară. Da, aveam doar 2 ore de TV, filme răsuflate şi difuzate la vreo 10 ani de la apariţie, dacă treceau de cenzură. Dar aveam cărţi, mergeam la teatru, la stadion, în excursii şi în tabere. Jucam Poker seara, pe lângă casă, pe capace de bere, aveam petreceri, mersul pe bicicletă, ”de-a v-aţi ascunselea”, cântări în jurul focului de tabără, şi alte alea… Interacţiunea fizică era cel mai important lucru pentru tânărul acelor ani.

Din păcate dependenţa de computer şi Facebook creează îndepărtare de viaţa reală, de simţurile noastre de bază, de cei pe care îi îndrăgim. Tinerii care sunt azi aşi la Facebook nu îndrăznesc să invite fetele cu care vorbesc în oraş. Mulţi îşi dau întâlnire pe Net, dar nu se mai vizitează acasă de nicio culoare! ”Offline”-ul sperie şi încurcă. E ”demodat”. Totul trebuie să fie impersonal, cu pseudonim, cu mulţi mega de RAM, insipid, inodor, detaşat. Adică să ne amorţim simţurile, să ne putem retrage oricând, să nu ne implicăm. De ce? De lene. Din obişnuinţă. Din cauza iluzoriei puteri a ”click”-ului.

Mi-e frică de această dependenţă de tehnologie, pentru că îndepărtează oamenii unii de alţii. Nu vreau să sune nici dezastruos, nici patetic. E doar o constatare: azi petrecem mai mult timp cu computerul decât cu cei dragi. Majoritatea covârşitoare dintre noi. Trimitem bancuri în scris şi primim videoclipuri de pe YouTube. Dăm ”like”-uri şi primim ”Accept”. Schimburile noastre, de orice natură, se exprimă prin tastatură. Culmea e că ne complacem. Pentru că natura noastră se schimbă din cauza computerului. Începem să acţionăm/reacţionăm ca şi el. Atingerea, sărutul, sentimentele, strângerea în braţe au dispărut odată cu timpurile în care prietenii ieşeau împreună. Azi ”prietenii” navighează pe Net-ul tulbure…

În filmul „Demolition Man” (Marco Brambilla 1993), a cărui acţiune se petrece prin 2030, Sandra Bullock îl invită pe Sly Stallone la ea pentru o seară romantică, unde după puţin timp îşi pun amândoi nişte căşti pe cap şi se pregătesc … să facă sex. ”Aşa e acum, fără schimb de fluide” îi spune ea contrariatului Stallone care fusese congelat vreo 70 de ani şi apoi ”trezit” în plin secol 21… Cred că toate astea şi mai multe ni se vor întâmpla mai repede de 2030. Şi, fără căşti…

Autor: Mihai Mătieş

DOMNULE BĂSESCU, LUAŢI-VĂ O OGLINDĂ!

După ce preşedintele Băsescu şi-a dat cu părerea (de cele mai multe ori neavizat) despre justiţie, economie, Constituţie, asigurări sociale, iată că la rând a venit şi istoria. Subiectul vizat de preşedinte a fost instalarea comunismului în România, preşedintele acuzându-l pe Rege…

în sensul că Majestatea sa ar fi comis un act de trădare prin abdicarea din 30 decembrie 1947 şi că ar fi fost sluga ruşilor.

Ceea ce uită însă (dacă a ştiut vreodată), actualul şef de stat al României este întregul context istoric al acelor vremuri. El uită faptul că Aliaţii au cerut capitularea necondiţionată a României, dându-ne de înţeles că ceea ce e de negociat se va negocia doar cu ruşii.

Uită că a existat o opoziţie a Regelui faţă de guvernul comunist al lui Petru Groza, opoziţie care s-a concretizat în Greva Regală (fapt unic în istoria lumii), adică în refuzul Regelui de a promulga legile adoptate de Parlamentul şi Guvernul comunist.

Uită că din partea Aliaţilor Occidentali nu a venit niciun sprijin concret împotriva comunizării României în anii 1946-1947 (în condiţiile în care agenţi de influenţă sovietici se aflau în poziţii cheie în guvernele american şi britanic).

Uită că atunci când Regele Mihai a fost în Anglia la nunta viitorului rege, i s-a recomandat că ar fi bine să nu se mai întoarcă în ţară, pentru că viaţa ar putea să îi fie în pericol. Uită, că atâta timp cât a fost în ţară, speranţele românilor nu au pierit, iar Armata Regală, chiar dacă în parte epurată, nu fusese încă desfiinţată.

De asemenea, uită că trădarea de care îl acuză pe Rege s-a manifestat în primul rând prin aceia care s-au pus în slujba ocupantului sovietic şi al guvernului comunist (Petru Groza, Lucreţiu Pătrăşcanu, Gheorghe Crăciun, locotenent-colonelul Cambrea etc). Iar la numele sonore ale unora care au trădat acest popor se adaugă alte nume mai puţin sonore ale executanţilor, care au fost alături de marii trădători, au devenit unelte ale lor, i-au înlocuit în structurile statului pe cei care s-au opus comunismului şi au profitat de noile poziţii căpătate nu pe merite, ci prin faptul că erau docili mai marilor din noul regim.

În aceste condiţii oare cum ar putea fi calificaţi noii ofiţeri, avansaţi la excepţional fără a deţine nicio pregătire militară, unii provenind din cele două divizii formate în URSS (Tudor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi Crişan)?

Oare tatăl actualului preşedinte nu este unul din acei care a sprijinit noul regim la începuturile sale, ca tânăr ofiţer promovat din rândul clasei muncitoare doar pe motiv că avea o origine sănătoasă? Nu ştiu ca acesta să fi fost vreunul din luptătorii rezistenţei anticomuniste.

Nu ştiu nici ca preşedintele Băsescu să fi fost vreun opozant al regimului comunist, ci doar un docil executant al regimului comunist, regim dat la o parte de generaţia, din care, cu fericire şi mândrie fac şi eu parte.

Ca urmare, înainte de a deschide gura pentru a-l acuza pe Rege de trădare, domnul Băsescu ar trebui să se uite în oglindă şi să se întrebe dacă el sau înaintaşii lui au făcut vreo faptă care să egaleze în vreun fel, vreuna din faptele Majestăţii Sale, făcute pentru binele acestui popor.

Gabriel Niţulescu-participant la Revoluţia din 1989, membru al unei familii care a ctitorit şcoli şi biserici

Autor: Gabriel Niţulescu