SFÂRȘIT EVENIMENȚIAL DE SEPTEMBRIE

A mai trecut o sãptãmânã și lunea ne bate din nou la geam. Week-end-ul acesta a fost cu adevãrat unul plin. Am avut soare, am avut ploaie și cu siguranţã am avut multe evenimente.

Ca și un făcut, au fost foarte multe târguri care au adunat un numãr impresionant de persoane. Cu mic cu mare, bucureștenii au luat cu asalt nu doar parcurile dar și spaţiile expoziţionale deja consacrate.
Digital Print & Sign, Gifts Show, Wellness Show, Cosmetics Beauty Hair sunt doar unele dintre ele. Dacã Wellness Show a fost la prima ediţie, expoziţia internaţionalã de produse și echipamente pentru cosmeticã, îngrijire corporalã și coafurã este la cea de-a 16-a ediţie.
Deși am vizitat toate aceste târguri cel mai mult mi-a plãcut cel despre care vã scriu în rãndurile de mai jos.
Bucharest Food Festival a fost gãzduit de Parcul Tineretului, un loc cu un farmec aparte în aceastã peroadã a anului. Evenimentul și-a propus sã promoveze zestrea gastronomică a fiecărui stat membru al Uniunii Europene sub motto-ul ”Unitate prin diversitate”. Prezenţa acestora a adus elemente de noutate și de originalitate pentru gastronomia europeanã comunã. Apreciatele produse tradiţionale din Spania, Italia, Franţa, Portugalia sau Olanda au fost prezente si prezentate la Buchrest Food Festival în ideea transmiterii informaţiei, dar și a produsului cãtre vizitatorii festivalului. Am putut sã degust, sã compar și apoi sã cumpãr produse europene tradiționale și originale într-o mare varietate.
Personal am o relaţie specialã cu Portugalia și m-a bucurat sã regãsesc cele mai populare preparate portugheze în cadrul acestui eveniment. Mi-a plãcut mult sã-l vãd pe patronul cofetãriei alãturi de personal si foarte amabil cu cei care i-au cãlcat pragul. În cazul în care nu ati gustat “Pasteis de nata” vã recomand cu mare cãldurã.
Desigur, îngheţata cu trufe a fost consideratã de cãtre organizatori vedeta festivalului, însã cu siguranţã gusturile sunt diferite. Mi-a plãcut mult cã am regasit sub același acoperiș atât pastramã de oaie, gulaș unguresc, cât și paella valenciana sau specialitãţi franţuzești, însã cu siguranţã este loc de mai bine. Cu siguranță sunt multe alte popoare care ne pot împãrtãși din specialitãţile lor culturale. A fost remarcabil cã intrarea a fost liberã.
Dacã tot vorbim de gastronomic, Mircea Dinescu a lansat anul acesta La Cetate “Festivalul degustãtorilor de film și artã culinarã” prin care a oferit un festin dedicat Balcanilor. Din fericire Muzeul Țãranului Român a gãzduit acest festival și la București cu ocazia celebrãrii a 551 de ani de atestare documentarã a capitalei.
Așadar dragii mei, avem evenimente din ce în ce mai diverse. Vã rog nu uitaţi de conferinţa lui Robin Sharma din 29 septembrie sau de concertul David Guetta din 15 octombrie. Tot sãptãmâna acesta Herta Muller va fi prezentã la București. Pe 2 octombrie vã așteptãm la cramã…

Pânã data viitoare numai bine,

Andreea Petrișor

Publicitate

OAMENI MARI. MINTE DE COPII

Zilele astea rulează un film tare: ”Oameni mari și fără minte”. Vi-l recomand cu drag pentru că face un recurs la copilărie, un recurs plin de haz, de voie bună și de gingașă aducere aminte.

Vă amintiți mailurile alea care circulă de vreo 6 ani și în care se vorbește despre gustul aromat al copilăriei noastre din anii ’70/’80? Ei bine filmul ăsta e scris în același spirit, al reîntoarcerii la savoarea unor vremuri în care murdăria de pe și din haine era ceva normal, iar cățăratul în copaci era un sport obligatoriu zi de zi.
Lecția predată de film, în care adulții (Adam Sandler et comp.) sunt rușinați de ifosele copiilor lor ”tehnologizați” și snobi și încearcă să le arate frumusețile naturale și simple ale vieții precum plăcintele/broscuțele făcute cu piatra pe ochiul apei, este una dureroasă și pentru noi: e bine să mai uităm de tehnologia care ne conduce agenda zilnică și să ne bucurăm de natură, sport în aer liber, de trasul cu ochiul la fuste scurte sau de petrecut după-masa în copaci.
Câți dintre noi mai vrem să ne aducem aminte, fără comparații cu prezentul? Câți dintre noi recunoaștem cât de mult ne plăcea? Chiar dacă stăteam afară până pe la 22:00/23:00 în fiecare zi, mâncam cu mâinile murdare, colectam cărăbuși și-i dădeam la furnici sau jucam ”mâța” (leapșa, pt bucureșteni) în copaci…. Îmi aduc aminte că părinții trebuiau să se roage de noi să facem o pauză pentru a veni la masă. De unde plecam apoi imediat, cu o felie de pâine cu unt și gem direct la fotbalul zilnic, la tras cu praștia, suflatul în tub pentru a propulsa subțirile și înțepătoarele cornete de hârtie… Da, eram duși cu pluta, dar ce plută frumoasă era! Mâncam ciuperci pe care le culegeam din pădure, fructe direct din pom, lansam plute pe râu în speranța că vor ajunge la mare, stăteam la soare 12 ore pe zi și ne prindea ora 23:00 pe derdeluș iarna.
Din experiența mai multor trăiri asemănătoare am sesizat cel puțin două tendințe după un astfel de film: cei ce spun ”dragă…ce mult am îmbătrânit” (ei având de obicei puțin peste 30 de ani), resemnându-se să privească neputincios burta în oglindă și cei ce spun ”de mâine jucăm și noi un baschet?” sau ”îți aduci aminte ce driblinguri făceam? – hai la un fotbal!” Voi cei care citiți aceste rânduri, din ce categorie faceți parte? Mai mult, cum ați vrea să crească copiii voștri?
Intr-o țară în care inclusiv profesorii de sport cer scutire directorilor de la orele de educație fizică, cred cu tărie că un astfel de recurs la normalitate, la mișcare și la a-ți trăi viața din plin este o necesitate. Pentru noi, pentru copiii noștri, pentru viitorul lor, pentru a nu cădea pradă calculatoarelor, I-Pod-urilor, Wii-urilor, sedentarismului și snobismului purtat pe aripi de șervețele umede pentru mâini, atotstăpânitoare!
Dar vrem oare asta? Personal cred că dacă vrei poți. Cred că trebuie să intervenim în educația copiilor noștri încă de la grădiniță când ar trebui să le cerem educatoarelor să-i învețe pe copii care e diferența dintre rață și gâscă și ce ne dă nouă vaca, nu computerul! Laptele nu vine de la supermarket, păsările fac ouă și nu Bakugani, carnea provine de la animale și nu-i creată în Photoshop.

Mihai Mătieș

DE CE M-AM ÎNTORS ÎN ROMÂNIA … ŞI DE CE RĂMÂN?

În condiţiile în care cei mai mulţi dintre tinerii acestei ţări se gândesc să părăsească cu prima ocazie ţara “minunată, dar din păcate populată” numită România, iată că Sandra Pralong scoate pe piaţă o carte intitulată “De ce m-am întors în România?”.

Este mai exact o colecţie de mărturisiri a 39 de români, exilaţi, care la un anumit moment s-au hotărât să se întoarcă în ţara în care se simt “acasă”. Admiraţi de societăţile în care au trăit (Mariana Nicolesco, Gheorghe Zamfir, Nicuşor Dan, Neagu Djuvara).

Generaţia postcomunistă nu înţelege de ce un individ persecutat de societatea a cărui cetăţean este, odată ce a gustat adevărata democraţie pe alte meleaguri, alege să se întoarcă în ţara natală. Motivele sunt multiple, iar printre ele regăsim: dorinţa de a participa activ la bucuria poporului proaspăt eliberat din mâinile comunismului, la transformarea societăţii, la crearea unei societăţi civile, la împărtăşirea experienţelor şi chiar la egoismul de a te simţi “rege” în ţara ta.

Unii se topeau de dorul de “acasă”, alţii simţeau că în România mereu se întâmplă câte ceva şi este loc de business. Oricare ar fi motivaţia individuală, este clar că mulţi dintre ei, deşi dezamăgiţi, sunt legaţi de acest spaţiu carpato-danubiano-pontic.

Alţii, precum Dan Pazara, recunosc că ei se simt împliniţi aici, însă copiii lor merită un sistem educaţional mai bun şi hotărăsc să ia din nou drumul străinătăţii.

Colecţia de texte oferită de Sandra Pralong este una destul de interesantă. Totuşi, întrucât a fost scrisă în anul 2008 şi publicată doi ani mai târziu (din cauza lipsei de inspiraţie în ceea ce priveşte “Prefaţa” autorului), mă întreb cât de actual mai este aceasta? S-au întâmplat multe lucruri în ultimii doi ani şi din păcate nu bune.

Dat fiind contextual economic actual, câte din minţile strălucite ale României aleg astăzi, 6 septembrie 2010, să se întoarcă în ţară şi să contribuie activ la îmbunătăţirea calităţii vieţii? Probabil că foarte puţini.

Acesta este un lucru foarte trist, pentru că odată cu migrarea valului de muncitori, urmează medicii, arhitecţii şi Dumnezeu mai ştie ce altă categorie de profesionişti. Poate că aceştia se gândesc la o perioadă de exil, la fel cum s-au gândit cei din colecţia doamnei Sandra Pralong, însă nu ştiu câţi se vor mai întoarce.

Dacă guvernul israelian a înţeles necesitatea întoarcerii elitelor în ţara natală şi a conceput un program de atragere a “minţilor strălucite”, cred că va mai trece prea multă apă peste Dunăre până se va întâmpla acest lucru şi în România.

Până atunci ne mulţumim cu vizitele unor mari cetăţeni de origine română. Herta Muller, laureată a premiului Nobel pentru literatură în anul 2009, vine la Bucureşti pentru o lectură publică la Ateneu. Va fi un eveniment deosebit, aşteptat de mult timp de iubitorii de literatură.

În final, vă întreb…de ce rămâneţi în România? Vă aştept cu drag opiniile pe blog-ul nostru sau la adresa de email apetrisor@mastermindcom.ro.

Autor: Andreea Petrişor

200 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI CHOPIN

Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Frederic Chopin (1810), unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică de pian din epoca romantismului. Instituțiile de artă din Romania pregătesc o selecție generoasă din opera marelui compozitor spre audiție în concerte.

Chopin s-a născut în satul Żelazowa Wola, ca fiu al unei poloneze și al unui expatriat francez. Considerat un copil minune în țara natală, Chopin pleacă la vârsta de 20 de ani către Paris. În capitala franceză își consolidează reputația ca interpret, profesor și compozitor, adoptând totodată numele de „Frédéric-François”. În perioada 1837–1847 are o relație tumultoasă cu scriitoarea franceză George Sand (pe numele adevărat Amantine-Aurore-Lucile Dupin). Trece în neființă la vârsta de 39 de ani cu diagnosticul de tuberculoză, întreaga viață fiindu-i măcinată de sănătatea sa precară.

Pianul se regăsește pe tot parcursul operei sale, de cele mai multe ori având chiar un rol exclusiv, iar compozițiile sale sunt considerate culmile repertoriului pentru acest instrument. Deși muzica sa se încadrează între cele mai pretențioase opere în privința tehnicității, stilul lui Chopin iese în evidență prin profunzimea nuanței și a expresivității, și nu doar prin complexitatea tehnică. El inventează forme muzicale precum balada, însă cele mai semnificative inovații sub semnătura sa privesc genuri deja existente precum sonata pentru pian, valsul, nocturna și preludiul. Operele sale sunt numite adesea sprijinul curentului romantic în muzica clasică a secolului XIX. În plus, Chopin este primul compozitor clasic occidental care include elemente slave în muzica sa; mazurcile și polonezele sale reprezintă chiar și astăzi baza muzicii clasice naționale poloneze.

Pentru a onora memoria și opera lui Frederic Chopin, în 1911 Edouard Ganche, Camille Le Senne și Maurice Ravel au creat Societatea Chopin. Istoria Societății este bogată în evenimente care au marcat viața muzicală franceză: concerte de mare prestigiu (mai ales cel al lui Yves Nat din 20.11.1931 la comemorarea centenarului sosirii lui Chopin în Franța), conferințe, călătorii, manifestări literare și bineînțeles un pelerinaj tradițional la mormântul compozitorului. De la crearea Societății Chopin la Paris în 1911, numeroase instituții cu același nume s-au înființat în întreaga lume.

Sub auspiciile celebrării anului Chopin, și instituțiile culturale de prestigiu românești vă invită să descoperiți capodopere, dar și lucrări mai puțin cunoscute publicului larg din creația marelui compozitor:
– Centrul cultural Palatele Brâncovenești vă invită, în cadrul stagiunii Muzica la Palatele Brâncovenești, să ascultați duminică, 3 octombrie, setul de Studii op. 25, iar duminică, 17 octombrie, Marele duo concertant în mi major op. 70 pe teme din opera „Robert le Diable” de Giacomo Meyerbeer și trio-ul cu pian în sol minor op. 8.

De asemenea, pe 25 septembrie, renumitul pianist Sam Haywood va susține un recital de pian de excepție la Ateneul Român, iar Fundația Art Production a pregătit un eveniment de amploare, intitulat Celebrating Chopin, având următorii invitați: pe 17 octombrie-recital Ivo Pogorelich, 9 noiembrie-recital pian Jean Marc Luisada și pe 14 decembrie-recital Elisabeth Leonskaja.

Autor: Radu Octavian