11, NUMĂRUL MAGIC AL SERII

11.11.2011, Bucureşti, hotel Capital Plaza. Am ajuns spre seară, gâfâind şi alergând ca să nu ratez evenimentul 11even. Nu am putut ajunge de la început, fiind la un alt eveniment în nordul Bucureştiului şi din cauza traficului de pe Aviatorilor.

Scopul evenimentului era să arate prin discursuri de 11 minute poveşti de succes ale unor oameni din comunitate, personalităţi sau oameni obişnuiţi.

Când am sosit într-un final, în sală era deja un speaker care întreţinea atmosfera. Silviu Hotăran, antreprenor în educaţie, care şi-a încheiat prezentarea dezvăluind modul în care ar trebui să ne începem ziua, şi anume cu o întrebare: „Sunt pregătit pentru ziua de azi?”. M-a pus un pic pe gânduri şi chiar dacă poate părea ceva simplu sau de bun simţ, vă întreb şi eu, când v-aţi pus ultima oară întrebarea asta?

Partea a doua după pauză. Aşteptam cu sufletul la gură poveştile. Mi-am asumat poziţia de ascultător atent şi m-am lăsat purtată invitat după invitat în lumea acestora, a vieţii lor de zi cu zi. Liana Stanciu, prezentator Magic FM şi voluntar de profesie la Spitalul de Pediatrie MS Curie a început prin a aduce în prim plan “găurile” din sistemul sanitar şi problemele din acest domeniu, concluzionând însă cu un mesaj optimist şi vesel, „În fiecare zi trebuie să ne încărcăm cu ceva frumos, să ne montăm”. Al doilea speaker nu s-a îndepărtat foarte mult de temă şi a continuat despre un proiect de care nu mai auzisem până atunci, Spital Prieten al copilului. Dr. Anemona Munteanu a fost o prezenţă controversată pe scenă, o femeie puternică după părerea mea şi care a avut ceva de spus. “Ca să ai succes, trebuie să te împrieteneşti cu eşecul” au fost vorbe pline de înţelepciune care mi-au rămas întipărite în minte.

Povestea lui Toma Coconea, parapantist, m-a impresionat cel mai mult. Omul Alpilor, aşa cum a fost supradenumit, a vorbit, timid şi foarte modest, despre cum a obţinut locul 2 la cea mai dură competiţie de adventure din lume, Red Bull X-Alps. Viaţa i-a fost pusă în pericol de multe ori, dar o seară a fost chiar critică. În loc să cheme ajutoare, fiecare participant fiind echipat cu un sistem SOS, el a ales să distrugă acel instrument şi să treacă singur peste moment. Sună nebunesc, iar pe mine povestea m-a emoţionat până în măduva oaselor, dar a fost un exemplu extraordinar despre depăşirea limitelor umane şi că într-adevăr dacă vrei să faci ceva, poţi reuşi. Bravo Toma Coconea!

La final, a urcat pe scenă o domnişoară extrem de drăguţă şi frumuşică, Andreea Roşca, dublă campioană naţională şi europeană la tenis. Nu am văzut în viaţa mea un copil de 12 ani atât de matur şi sigur pe el, vorbind despre viaţă, scopuri, familie şi probleme. A fost al doilea moment emoţionant al serii pentru mine.

Am auzit multe poveşti la 11even, toată seara a fost presărată cu mesaje încurajatoare, motivante şi optimiste. M-am bucurat să fiu prezentă la un eveniment care scoate în faţă oameni de succes din România, oameni care inspiră şi care sunt modele pentru noi. Acum eu i-am găsit şi mă voi întoarce la ei în momentele grele pentru puterea de a merge mai departe. Ei au reuşit şi voi reuşi şi eu. Voi ce modele aveţi în viaţă?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

AI TIMP SĂ CITEŞTI ACEST EDITORIAL? PARTEA A II-A

Ce se întâmplă când oamenii se simt copleşiţi de viaţa pe care o duc pentru că regretă faptul că nu au timp să petreacă cu familia, nu au timp să călătorească, nu au timp să se ocupe şi de hobby-uri, nu au timp să se distreze, nu au timp nici să mai gătească?

Ne dorim să facem cât mai multe aplicaţii şi ne urmărim agenda pentru a verifica dacă toate căsuţele din lista cu lucruri de făcut au fost bifate. Cum este posibil să realizăm toate sarcinile profesionale la timp, dar să lăsăm loc şi pentru cele individuale? Cum să îţi planifici timpul astfel încât să nu te mai simţi încordat?

În astfel de momente cei mai mulţi ar dori ca timpul să înţepenească, să le lase loc de cugetare, să oprească pentru un moment semafoarele din mintea lor pentru ca gândurile să înceteze a se mai aglomera. Acesta este momentul oportun unei meditaţii – o ceaţă fină ce se strecoară aproape neobservată printre micile noastre maşinuţe, o umbrire a realităţii, o suspendare a judecăţii, o clipă de relaxare a simţurilor, o plutire deasupra raţiunii, o evadare din cotidian, abstracţie de ambient, concentrare asupra sinelui, a-l conştientiza, a-l recunoaşte, a-l accepta, a-l îmbrăţişa. După ce ai realizat acest lucru poţi începe să te părăseşti uşor, privind ca un nou-născut lumea ce te înconjoară, reluându-ţi treptat amintirile şi gândurile, păşind timid pe scările ce te conduc către pământesc. Ai mare grijă să nu reiei activităţile într-un pas accelerat, altfel rezultatul va veni ca un eşec. Odată ce i-ai dat voie minţii să se relaxeze, multe dintre răspunsurile pe care le căutai cu disperare ţi se vor dezvălui.

Meditaţia este o formă foarte bună pentru a ajunge la armonie, echilibru, pace, însă ea trebuie socotită ca un exerciţiu, iar asta presupune repetiţie şi devotament. Te va ajuta să te eliberezi de stres, să priveşti altfel, să înţelegi altfel, să înfrunţi situaţiile mai neplăcute acţionând într-un mod mai calculat. Pe lângă aceasta, o îmbunătăţire a alimentaţiei, a somnului, a efortului fizic ar trebui luate in considerare pentru a aduce o completare, pentru a-l închega şi a face mai accesibil acest proces de destindere. Mulţi se feresc de aceste momente deoarece le este foarte greu să se debaraseze de griji, de gânduri, de trăiri şi renunţă înainte de a fi început. Puţini se pot lăuda cu sinceritate că au avut răbdarea şi curajul să pătrundă în interiorul lor. Lucru puţin prostesc deoarece pe înfăţişare, pe exterior se dă mare importanţă.

De ce ne temem de ceva atât de minunat? De ce nu ne dorim decât în mod superficial să trecem peste momentele grele din viaţă şi de ce suntem aşa răi cu apropiaţii noştri? De ce nu ne putem controla crizele de nervi ori de ce nu ne putem controla nervii? Am dori ca toate probleme să dispară, fără nici un sens figurativ, peste noapte, în lipsa prezenţei noastre conştiente. Dacă s-ar putea face acest lucru precum o operaţie (să spunem estetică), să ne programăm data, să ne prezentăm la spital, să fim anesteziaţi şi să ne trezim fără enigme, cu siguranţă ar avea parte de un mare succes. Dar să fim serioşi totuşi, cine şi-ar dori într-adevăr să nu se cunoască, să nu se înţeleagă? Câţi dintre voi aţi apelat vreodată la meditaţie înainte de psiholog, cărţi ori conferinţe?

Autor: Octavian Radu