11, NUMĂRUL MAGIC AL SERII

11.11.2011, Bucureşti, hotel Capital Plaza. Am ajuns spre seară, gâfâind şi alergând ca să nu ratez evenimentul 11even. Nu am putut ajunge de la început, fiind la un alt eveniment în nordul Bucureştiului şi din cauza traficului de pe Aviatorilor.

Scopul evenimentului era să arate prin discursuri de 11 minute poveşti de succes ale unor oameni din comunitate, personalităţi sau oameni obişnuiţi.

Când am sosit într-un final, în sală era deja un speaker care întreţinea atmosfera. Silviu Hotăran, antreprenor în educaţie, care şi-a încheiat prezentarea dezvăluind modul în care ar trebui să ne începem ziua, şi anume cu o întrebare: „Sunt pregătit pentru ziua de azi?”. M-a pus un pic pe gânduri şi chiar dacă poate părea ceva simplu sau de bun simţ, vă întreb şi eu, când v-aţi pus ultima oară întrebarea asta?

Partea a doua după pauză. Aşteptam cu sufletul la gură poveştile. Mi-am asumat poziţia de ascultător atent şi m-am lăsat purtată invitat după invitat în lumea acestora, a vieţii lor de zi cu zi. Liana Stanciu, prezentator Magic FM şi voluntar de profesie la Spitalul de Pediatrie MS Curie a început prin a aduce în prim plan “găurile” din sistemul sanitar şi problemele din acest domeniu, concluzionând însă cu un mesaj optimist şi vesel, „În fiecare zi trebuie să ne încărcăm cu ceva frumos, să ne montăm”. Al doilea speaker nu s-a îndepărtat foarte mult de temă şi a continuat despre un proiect de care nu mai auzisem până atunci, Spital Prieten al copilului. Dr. Anemona Munteanu a fost o prezenţă controversată pe scenă, o femeie puternică după părerea mea şi care a avut ceva de spus. “Ca să ai succes, trebuie să te împrieteneşti cu eşecul” au fost vorbe pline de înţelepciune care mi-au rămas întipărite în minte.

Povestea lui Toma Coconea, parapantist, m-a impresionat cel mai mult. Omul Alpilor, aşa cum a fost supradenumit, a vorbit, timid şi foarte modest, despre cum a obţinut locul 2 la cea mai dură competiţie de adventure din lume, Red Bull X-Alps. Viaţa i-a fost pusă în pericol de multe ori, dar o seară a fost chiar critică. În loc să cheme ajutoare, fiecare participant fiind echipat cu un sistem SOS, el a ales să distrugă acel instrument şi să treacă singur peste moment. Sună nebunesc, iar pe mine povestea m-a emoţionat până în măduva oaselor, dar a fost un exemplu extraordinar despre depăşirea limitelor umane şi că într-adevăr dacă vrei să faci ceva, poţi reuşi. Bravo Toma Coconea!

La final, a urcat pe scenă o domnişoară extrem de drăguţă şi frumuşică, Andreea Roşca, dublă campioană naţională şi europeană la tenis. Nu am văzut în viaţa mea un copil de 12 ani atât de matur şi sigur pe el, vorbind despre viaţă, scopuri, familie şi probleme. A fost al doilea moment emoţionant al serii pentru mine.

Am auzit multe poveşti la 11even, toată seara a fost presărată cu mesaje încurajatoare, motivante şi optimiste. M-am bucurat să fiu prezentă la un eveniment care scoate în faţă oameni de succes din România, oameni care inspiră şi care sunt modele pentru noi. Acum eu i-am găsit şi mă voi întoarce la ei în momentele grele pentru puterea de a merge mai departe. Ei au reuşit şi voi reuşi şi eu. Voi ce modele aveţi în viaţă?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

Reclame

BICICLIST ÎN BUCUREŞTI

După ce ne-am făcut europeni cu acte-n regulă, am mai fost pe la vecinii civilizaţi şi am văzut că acolo oamenii preferă bicicleta pentru a se deplasa la serviciu în locul BMW-ului sau a maşinuţelor viu colorate pe care le folosesc unii şi pentru a se duce la colţ după pâine.

Eii şi dacă tot ne-am clătit ochii prin „străinătăţuri”, am zis că n-ar strica să încălecăm şi noi bicicleta că nu poluează, este ieftină şi nici nu trebuie să suporţi aromoterapia din mijloacele de transport în comun. Văzând că dau bine în faţa electoratului, edilii s-au apucat să deseneze benzi verzi pe trotuare, astfel încât bicicliştilor să le fie confortabil când folosesc acest mijloc de locomoţie.

Numai că nu ştiu câţi dintre pictorii de trotuare s-au încumetat să meargă câţiva km pe aceste piste în timpul săptămânii. Un biciclist obişnuit trebuie să aibă nervi tari şi timbru de bariton, că soneria nu-l ajută să îndepărteze pietonii care se mişcă nestingheriţi pe piste. Se întâmplă deseori să ai în faţă câţiva copii care zburdă zglobii şi fac zigzaguri între cele două linii verzi care demarchează pista. Aceştia sunt destul de periculoşi pentru un biciclist, deoarece este dificil să prevezi care va fi următoarea lor mişcare. Aşa că spre liniştea tuturor, biciclistul preferă să-i evite.

Buun, şi dacă trece cu bine de pietoni, cu siguranţă biciclistul va da câţiva metri mai încolo de câteva maşini care ocupă trotuarul în întregime. Aşa că opţiunea e să le ocolească haiduceşte pe partea carosabilă, iar dacă e un începător nesigur va trebui să-şi ia de coarne bicicleta şi să o conducă la pas. Pe lângă pietoni, maşini parcate alandala pe pistele de pe trotuare mai au şi alte metehne.

Au capătul într-un chioşc de ziare sau la marginea unei borduri, sunt „decorate” cu gropi sau fântâni lăsate de cei de la Netcity, Electrica etc…

Deseori am avut impresia că pista este gândită pentru pigmei, pentru că nimeni nu s-a deranjat să taie crengile copacilor care se revarsă din plin peste trotuar, respectiv pista pentru biciclişti.

Şi pentru că spaţiile de pe trotuare nu sunt adecvate unui mers decent pe bicicletă şi nici pietonii nu sunt prea doritori să-şi împartă spaţiul, biciclistul se mută pe partea carosabilă. Aici începe distracţia şi slalom-ul printre şoferii care se încăpăţânează să nu-ţi cedeze o trecere, printre taximetriştii care te binecuvântează la fiecare pas, etc.

O experienţă riscantă, care dacă se termină cu bine oferă fiecărui biciclist un câştig de timp, un plus de sănătate şi un bun exerciţiu anti-stres.

Dat fiind că lumea tot reclamă pistele inadecvate şi problemele din trafic, oare n-ar fi mai bine ca edilii să-şi aplece urechea cât de puţin spre realitate în loc să mai arunce câteva milioane de euro pe nişte semafoare inutile pentru biciclişti?

P.S. În urmă cu 192 de ani, într-o zi de 26 iunie era patentată bicicleta. Maşinăria a evoluat foarte mult în tot acest timp, sper că nu vor trece tot atâţia ani pentru ca în Bucureşti sau oricare oraş al ţării să evolueze şi infrastructura pentru mersul cu bicicleta.

Autor: Victoria Donos