SĂPTĂMÂNA CONSULTANŢEI LA CLUJ – PARTEA A II-A

A lucra într-o companie internaţională este o realizare importantă pentru o persoană abia iesită de pe băncile facultăţii, dar înaintea acceptării unui astfel de post trebuie să-şi facă fiecare o analiză pro-contra

… şi să aleagă acest drum doar dacă sunt hotărâţi să renunţe la viaţa socială activă şi alte activităţi, deoarece în primii 1-2 ani nu le mai rămâne timp pentru altceva. Bineînţeles că acest efort va fi răsplătit peste un timp cu o poziţie confortabilă obţinută la o vârstă fragedă, luând în considerare că majoritatea oamenilor muncesc mulţi ani pentru a ajunge la acelaşi nivel.

În ultima vreme au apărut şi în România programe pentru sprijinirea studenţilor, a viitorilor antreprenori, a şomerilor sau a celor care doresc să se reorienteze în carieră şi multe alte programe de susţinere a populaţiei.

Partea bună este că ele există, că pot fi accesate uşor şi există această dorinţă a guvernării sau a altor organizaţii de a sprijini populaţia să obţină un trai mai bun, acest tip de programe fiind foarte populare în ţările mai dezvoltate.

Din păcate, populaţia nu este suficient de bine informată cu privire la existenţa acestor programe, sau, mai rău, nu este interesată.

Tot ceea ce se poate face este o publicitate mai bună şi o încurajare a populaţiei să participe la astfel de evenimente, deoarece în acele câteva ore pe care şi le petrece persoana acolo pot apărea oportunităţi sau idei la care nici nu se aştepta.

Important este să fim prezenţi!

Autor: Aurel Pop

Publicitate

SĂPTĂMÂNA CONSULTANŢEI LA CLUJ

În perioada 7 – 12 martie s-a desfăşurat la Cluj evenimentul „Consulting Week”, organizat de Theory & Practice Consult, eveniment care a oferit studenţilor şansa de a afla mai multe despre 4 companii internaţionale de audit şi consultanţă.

Totul a fost organizat de către organizaţia Theory & Practice Consult, singura organizaţie studenţească de consultanţă din Cluj şi a avut loc la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor.

Iniţiativa organizaţiei a fost aceea de a ajuta studenţii din an terminal sau masteranzi să cunoască mediul unei companii multinaţionale de audit şi consultanţă, în ideea că în această perioadă studenţii au nevoie de informaţii cât mai complete despre domeniile în care doresc să îşi clădească o carieră. La eveniment au participat companiile Deloitte, PricewaterhouseCoopers, Ernst & Young şi Horvath & Partners, fiecare susţinând câte o întâlnire de prezentare a companiei şi încercând să atragă studenţii către o carieră în domeniul auditului şi consultanţei.

Discutând cu o persoană care a participat la acest eveniment am aflat că politica acestor companii este aceea de a angaja studenţi în ideea că vor investi în ei prin traininguri şi îşi vor forma angajatul din start după standardele proprii. Această abordare este una extrem de eficientă deoarece un student încă nu are format un stil de lucru, o experienţă profesională şi nici pretenţii prea mari, ceea ce permite companiilor să obţină un angajat „crescut în ograda proprie” şi astfel problemele care apar între angajat şi companie din punctul de vedere al modului diferit de lucru se reduc considerabil.

Problema principală este aceea că fiecare companie şi-a prezentat activitatea ca fiind una „nu foarte uşoară”, dar plină de satisfacţii profesionale şi astfel foarte mulţi studenţi dintre cei care au fost prezenţi visează să lucreze într-o astfel de companie ca şi cum visează ursul la miere, formându-şi o imagine puţin prea „roz” despre acest mediu.

Din păcate prea puţini dintre aceia care sunt hotărâţi să meargă pe acest drum au alături o persoană capabilă să le ofere sfaturi în această preoblemă, o persoană care face parte din acest mediu şi care le poate spune obiectiv care sunt avantajele şi dezavantajele de a fi angajatul unei astfel de companii. Bineînţeles că toate trainingurile care li se oferă şi diplomele obţinute sunt realizări destul de importante pentru că le vor folosi şi în cazul în care hotărăsc să nu mai facă parte din companie, la fel şi experienţa profesională şi abilităţile acumulate pe parcurs, dar nimeni nu le spune că se munceste într-un ritm extrem de solicitant, mai ales în primii ani. Nu puţine au fost situaţiile în care studenţii angajaţi la una din companiile acestea nu au rezistat ritmului de lucru sau au făcut eforturi foarte mari pentru a rămâne în companie, în sensul că au fost puşi în situaţia de a munci 12 ore pe zi, deoarece orice proiect are un deadline.

Autor: Aurel Pop

CALMUL NIPON ÎN FAŢA DEZASTRULUI

Catastrofa care a lovit Japonia e departe de a-şi fi epuizat potenţialul distructiv. Scriam luni că japonezii nu au scăpat încă de consecinţele nefastului cutremur. Dar au arătat că au psihicul pregătit pentru a face faţă crizei. E ceea ce contează cel mai mult…

Tăria de caracter a japonezilor, calmul şi meticulozitatea lor, încrederea în sistem şi funcţionalitatea acestuia din urmă sunt extrem de importante pentru moralul unui popor care înfruntă optimist vicisitudinile naturii şi efectele complexe ale cutremurului. 180 de oameni se luptă să răcească Reactorul centralei nucleare de la Fukushima pentru ca acesta să nu explodeze şi să repete accidentul nuclear de la Cernobâl. Hrana şi apa se găsesc din ce în ce mai rar. Electricitatea e raţionalizată sau nu e deloc. Supravieţuitorii nu au încă informaţii despre rudele lor. În plus, vremea pare să fie şi ea potrivnică salvatorilor, care mai speră încă să găsească sinistraţi în viaţă: temperaturile au scăzut brusc odată cu apariţia ninsorilor în Japonia. Şi cu toate acestea, japonezii îşi păstrează calmul. Nu s-a instaurat panica generală, nu sunt crime pe străzi, nu sunt jafuri, războaie locale şi nici sinucideri în masă. Acest popor forjat pe măduva samurailor refuză să cedeze presiunilor psihice ale momentului. Merită toată lauda şi admiraţia noastră pentru modestia şi anduranţa cu care înfruntă soarta potrivnică!

De ce admirăm tăria de caracter a japonezilor şi spiritul lor civic extraordinar bazat pe întrajutorare şi respect pentru celălalt? Pentru că nouă ne lipsesc. Hai să ne imaginăm puţin cam ce s-ar fi întâmplat la noi dacă ne lovea, Doamne păzeşte, o năpastă ca asta. Păi în primul rând se devastau magazinele, se fura totul şi se organizau găşti care vindeau apoi prada furată din magazine. În paralel, sistemul de “pile” s-ar fi pus în funcţiune imediat pentru a obţine locuri în spitale, medicamente de import şi hrană decentă. Găştile de cartier ar fi ameninţat găştile politice cu supunerea. Politicienii ar fi avut nevoie de multă apă pentru interminabile sesiuni de plânsete naţionale în Parlament şi alte foruri, clamând la maxim 2 zile de la eveniment “necesitatea ajutorului extern care să scoată ţară din nefericire!”. Violurile, crimele, tâlhăriile şi alte lucruri, mai mult sau mai puţin manuale, făcute de băştinaşi, s-ar fi întâmplat în direct la televizor ca să atestăm că “Românii au Talent”! Nu ştiu ce să zic de Guvern, că se pare că acesta nu ar cădea nici dacă rămâne Boc ultimul supravieţuitor al războiului civil…

Analiştii spun că nu e de mirare că japonezii reacţionează în mod paşnic şi ordonat. De mici copii japonezii sunt crescuţi într-un spirit civic exemplar, fiind învăţaţi să pună interesul grupului înaintea celui personal. Sistemul ierarhiei sociale şi al autorităţii, regulile simple care le formează caracterul – odată cu respectarea lor, sunt de fapt cheile explicării miracolului rezistenţei japoneze. Colectivitatea, sistemul rezistă dacă fiecare în interiorul ei face ceea ce e mai bine pentru grup şi apoi pentru el însuşi.

Cei care vor să ajute Japonia pot depune bani în conturile Crucii Roşii deschise la BRD sub titulatura APEL PENTRU JAPONIA – DONAŢIA TA POATE SALVA O VIAŢĂ! Mulţumim celor de la Crucea Roşie!

Autor: Mihai Mătieş

CE FACEM SĂ ALINĂM DUREREA SAMURAILOR?

Am fost cu toţii martorii catastrofei recente din Japonia. A doua economie a lumii a suferit în urma cutremurului pierderi materiale estimate azi la peste 34 de miliarde de dolari. Cele sufleteşti nu se pot cuantifica. Cum putem ajuta noi?

Pentru început cifre dureroase, dar care nu trebuie uitate niciodată: peste 1600 de morţi (cifrele CNN de duminică 13 martie), 1900 de răniţi, peste 9500 de persoane încă dispărute, 200.000 de oameni evacuaţi, valuri seismice de peste 10 metri care au înghiţit părţi mari din oraşele de coastă, sute de case de lângă ocean distruse, mii de hectare de teren sub ape. Iar pentru ca scenariul să fie numit pe drept Apocaliptic, după explozia sistemului de pompare de la centrala atomică din Fukushima, japonezii trăiesc cu katana lui Damocles deasupra capului deoarece un reactor ar putea exploda, ceea ce ar provoca o criză nucleară similară accidentului de la Cernobâl.

Pentru că ajutorul umanitar internaţional trebuie să fie una dintre cele mai importante fapte a oricărei colectivităţi, întrebarea mea este cum răspundem acum, când japonezii au nevoie de orice ajutor? Lăsând la o parte divagaţii justificativ-penibile de genul “păi cum să ajutăm noi, săracii, a doua economie a lumii?” cred că atât societatea civilă din România cât şi Guvernul trebuie să pregătească un ajutor substanţial pentru Japonia, mai exact pentru pescarii ce şi-au pierdut instrumentele muncii, pentru agricultorii a căror terenuri sunt acum fund de mare şi pentru meseriaşii şi micii producători care şi-au văzut agoniseala de-o viaţă înghiţită de ocean. Orice ar prinde bine unor oameni loviţi de soartă: HRANĂ (un corespondent CNN relata că mâncarea adusă în magazine dispare în maxim o oră!), APĂ, MEDICAMENTE, pături, bani, materiale de construcţii, vacanţe gratuite pentru copiii lor – care vor fi oricum nevoiţi să petreacă mai multe luni în afara a ceea ce până mai ieri numeau cămin, orice ar veni din suflet ar fi util acum. Dar într-un mod structurat şi eficient. Iar Guvernul, de la care oricum nu aşteptăm prea multe, ar face bine să asigure măcar transportul cât mai rapid al ajutoarelor de urgenţă către Japonia!

Ce aţi face voi pentru a-i ajuta pe japonezi? Când vă propuneţi să începeţi? Noi vrem să urmărim tema şi să sprijinim orice iniţiativă organizată de a ajuta Japonia, după puterile noastre.

Pentru cei care au uitat, sunt “nepăsători de profesie”, sau sunt născuţi după 1989 ar fi util să amintim că Japonia a fost primul stat care imediat după Revoluţie a acordat un important credit României, pentru acoperirea cheltuielilor imediate ale ţării (petrol, gaze, hrană!) şi refacerea economiei. Tocmai ieşeam dintr-un mare dezastru şi noi – comunismul. Cei care au avut interesul şi răbdarea să-l asculte de-a lungul anilor pe Guvernatorul Mugur Isărescu, cel care a condus atunci delegaţia română, îşi amintesc de precizările lui cu privire la “pescarii, micii meseriaşi şi agricultorii japonezi” care au pus la bătaie acele milioane de dolari împrumutate României, cu care ţara supravieţuia la începutul anilor ‘90, “când nimeni altcineva nu vroia să ne împrumute” – după cum preciza Guvernatorul BNR. Aceiaşi pescari, meseriaşi şi agricultori japonezi care suferă acum…

Autor: Mihai Mătieş

ROMÂNIA VĂZUTĂ DE SUS

Băsescu le mărturisea unor investitori arabi că România merită văzută mai degrabă din elicopter.

E mărturisirea unui fost ministru al transporturilor, care în vremea când păstorea respectivul minister spunea că România nu are nevoie de autostrăzi, pentru că nu există îndeajuns de mult trafic pentru a se justifica realizarea autostrăzilor.

E mărturisirea unui preşedinte care la sfârşitul lui 2008 ne spunea că România nu va fi afectată de criză.

E în fapt mărturisirea unui preşedinte care a dovedit în mai multe rânduri că nu are viziune.

E totodată mărturisirea unui om politic, sau mai degrabă autodenunţul prin care îşi recunoaşte propriile nerealizări. Pentru că, în condiţiile în care Ministerul Trannsporturilor a fost mai mult de jumătate din cei 21 de ani postrevoluţionari în ”portofoliul” partidului pe care l-ai condus, lipsa autostrăzilor cade în cea mai mare măsură în propria răspundere.

Ca urmare, România e mai frumoasă din elicopter pentru că autostrăzile ce trebuiau construite nu au fost construite la timpul potrivit.

În plus, un investitor nu va putea să-şi construiască o fabrică sau afacerea doar folosind elicopterul. De asemenea, nu va putea face distribuţia produselor cu elicopterul.

Dacă însă urmărim doar ca investitorii şi în special cei arabi, să ne vadă ţara de sus, cred că problema este în mare parte rezolvată: cum România s-a aflat dintotdeauna între Orient şi Occident, şi nici măcar acum, în era avioanelor nu s-a mutat, investitorii arabi, când merg din ţările lor spre vestul sau nord-vestul Europei trec pe deasupra României.

Dacă cerul este senin, nu vor avea nevoie decât să se uite în jos (eventual cu un binoclu) atunci când zboară pe deasupra României, mergând spre Occident spre a-şi plasa banii în bănci sau în afaceri profitabile.

Ca urmare, preşedintele nostru, putem spune că de data aceasta a fost eficient: investitorii arabi văd România de sus. Ceea ce este ineficient pentru România este însă faptul că aceşti investitori nu vor lăsa niciun ban în România. Şi ceea ce este şi mai ineficient pentru România este că avem un preşedinte eficient acolo unde nu ar trebui să fie eficient…

Autor: Gabriel Niţulescu

DE CE NU AR CREŞTE PREŢUL LA ALIMENTE?

În favoarea acestei opinii a consilierului pe probleme economice al Primului Ministru există o mulţime de argumente contra şi un singur argument pro.

Nu cu mult timp în urmă, Andreea Paul Vass – consilierul pe probleme economice al Primului Ministru, spunea că, din poziţia sa de macroeconomist, dânsa nu vede că ar trebui să aibă loc o scumpire a alimentelor. Ca argument spunea că producţia agricolă bună din 2010 nu justifică o mărire a preţului alimentelor în următoarele luni.

Din păcate pentru dânsa, cu o singură excepţie, atât piața cât şi legităţi economice simple îi contrazic punctul de vedere exprimat ca ”macroeconomist”. Astfel, o legitate simplă, sezonalitatea (adică ciclul anotimpurilor) face ca alimente cum ar fi legumele, laptele şi produsele care se obţin din acesta, ouăle, etc. să fie mai scumpe în lunile de iarnă, decât în celelalte.

Inexistenţa unei reţele de distribuţie funcţionale pentru produsele agricole româneşti este un alt factor care se opune explicaţiei date de doamna Paul Vass. Mai precis, degeaba avem o producţie agricolă bună, dacă aceste produse nu ajung la consumator. Degeaba producătorii agricoli români au producţii bune, iar mâncarea românească este mai gustoasă decât cea din import, pentru că pe rafturile supermarketurilor, respectivele produse româneşti îşi fac loc cu greu sau aproape deloc. Lipsa centrelor de colectare, subvenţiile mai mici (decât în UE) pe care statul român le oferă agricultorilor, inexistenţa unor politici agricole coerente sunt doar câteva explicaţii care se pot da pentru faptul că brânza din Bulgaria, pătrunjelul cehesc, merele din Ungaria, Austria sau Olanda înlocuiesc în rafturile supermarketurilor produsele româneşti. Ca urmare, degeaba producţia agricolă românească este bună, pentru că, pe piaţa românească, preţul este făcut de produsele din import.

Şi în aceste condiţii, doamna consilier al Primului Ministru ar trebui să aibă o analiză a pieţei agricole externe pentru a putea emite păreri despre evoluţia preţurilor la alimentele de pe piaţa românească. În concluzie, pe baza principiului ”viaţa bate filmul”, argumentul arătat de doamna Paul Vass nu rezistă în faţa realităţii.

Cu o singură excepţie, după cum arătam la început: dacă românii vor fi atât de săraci şi atât de mulţi săraci, încât producătorii şi comercianţii să nu poată să mărească preţul alimentelor, pentru că oamenii nu au cu ce să cumpere acele produse şi să se orienteze spre înlocuirea alimentelor ale căror preţuri cresc, cu unele mai ieftine (creşterea consumului de cartofi şi a preţului acestuia, în detrimentul consumului de carne, în perioade de criză economică este un fenomen deja clasic pentru economişti). Acesta ar fi într-adevăr singurul argument în favoarea poziţiei susţinute de doamna Andreea Paul Vass cu privire la faptul că preţul alimentelor nu va creşte.

Oare consilierul pe probleme economice al Primului Ministru are informaţii că sărăcia în România este în creştere alarmantă, opunându-se cu succes oricărei posibile creşteri a preţului la alimente în următoarele luni? Şi dacă răspunsul este ”da”, de ce Guvernul nu ne oferă şi nouă aceste informaţii?

Autor: Gabriel Niţulescu

SĂRBĂTOAREA DE MĂRŢIŞOR – SCURT ISTORIC – PARTEA A II-A

În această a doua parte a editorialului vă propunem un scurt istoric al sărbătorii de Mărţişor şi cum este celebrat el în prezent în diferite regiuni ale ţării şi nu numai.

ISTORIC AL MĂRŢIŞORULUI

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul datând de acum cca. 8.000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb şi roşu erau purtate la gât.

Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova şi Bucovina mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă-roşie, şi era purtat de copii în jurul gâtului.

Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. La acel moment, fetele îşi scoteau mărţişorul şi-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caş. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

CELEBRAREA MĂRŢIŞORULUI ÎN PREZENT

În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare.

În Republica Moldova, în fiecare an are loc festivalul muzical „Mărţişor”, care începe pe data de 1 martie şi durează până la 10 martie.

În unele judeţe ale României, mărţişorul este purtat doar primele două săptămâni. În localităţile transilvănene mărţişoarele sunt atârnate de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele.

În judeţul Bihor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoşi şi mai sănătoşi. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite.

În Dobrogea mărţişoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare şi înaripată.

În zona Moldovei de 1 martie se oferă mărţişoare băieţilor de către fete, aceştia oferind la rândul lor fetelor mărţişoare de 8 martie (o mică diferenţă faţă de restul ţării).

Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor la ramurile sudice ale poporului român: aromânii şi megleno-românii, în Bulgaria unde se cheamă Marteniţa (Мартеница), Macedonia, Albania.

Autor: Octavian Radu

1 MARTIE – MITURI ALE MĂRŢIŞORULUI – PARTEA I

Sărbătorim pe 1 Martie ziua Mărţişorului, mic obiect de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, care apare în tradiţia românilor şi a unor populaţii învecinate. Vă propunem în această primă parte să aflăm cele mai interesante mituri despre apariţia mărţişorului.

VOINICUL CARE A ELIBERAT SOARELE

Un mit povesteşte cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi lumea întreagă a căzut în mâhnire.

Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi a luminat întregul pământ.

A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse.

Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

LUPTA PRIMĂVERII CU IARNA

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel.

Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat.

Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

Autor: Octavian Radu

DE DRAGOBETE IUBEŞTE ROMÂNEŞTE – PARTEA A II-A: TRADIŢII

Vă invităm în această a doua parte a editorialului nostru să vorbim despre tradiţiile regăsite în ţara noastră cu ocazia acestei sărbători. Vă urăm de asemenea să Iubiţi Româneşte de Dragobete!

Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau şi fragi înfloriţi, aceştia erau adunaţi în buchete şi se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă/Urâciunile să le desparţi”.

Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele! Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ţi afişa dragostea în faţa comunităţii.

„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, îşi crestau braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, şi, respectiv, surori de cruce. Se luau de fraţi şi de surori şi fără ritualul de crestare a braţelor, doar prin îmbrăţişări, sărutări frăţeşti şi jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrăţeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăţ pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian.

Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele”, scria: „Dragobete e flăcău iubăreţ şi umblă prin păduri după fetele şi femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde şi le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureţi …” De aici şi provine răspândita expresie adresată fetelor mari şi nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.

În această zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar şi de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

Există o serie de obiceiuri în zona rurală legate de această sărbătoare. Bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească şi să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiţi tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus.

În această zi, nu se coase şi nu se lucrează la câmp şi se face curăţenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor.

Autor: Octavian Radu

DRAGOBETELE – ÎNTRE PREZENT ŞI UITARE: PARTEA I

Având în vedere că Valentine’s Day a fost celebrat recent, vă propunem să facem o incursiune în lumea Dragobetelui – Ziua Îndrăgostiţilor la români, celebrată pe 24 februarie.

Numele Dragobetelui este asociat de către Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicţionar” (1997) cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă (…), patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”.
Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică”.

Dicţionarul menţionează (în plan secund) că Dragobete este şi o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu acelaşi nume”.

Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos şi bun”. Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” şi mai ales în Oltenia, sărbătoarea creştină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 24 februarie) „se numeşte Dragobete”. El a afirmat că după credinţa poporului, aceasta este ziua în care toate păsările şi animalele se împerechează.

„Dragobetele în aceste părţi este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieţii şi fetele au deci credinţă nestrămutată că în această zi trebuie ca şi ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiţi în tot timpul anului”. Este menţionată o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia”. Autorul l-a descris ca fiind „o fiinţă, parte omenească şi parte îngerească, un june frumos şi nemuritor, care umblă în lume ca şi Sântoaderii şi Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi”.

A fost prezentat în aceeaşi lucrare şi ca zeul dragostei şi al bunei dispoziţii, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul şi aducătorul iubirii în casă şi în suflet”.

Dragobetele mai poate fi întâlnit şi sub denumirea de „Dragomir”, cunoscut ca un cioban care o însoţeşte pe Baba Dochia în călătoriile prin munţi, dar reprezintă de asemenea şi o figură pozitivă, simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea de primăvară.

O altă reprezentare a acestuia este cea a unei plante, numite Năvalnic, în folclor fiind răspândită ideea ca Maica Domnului l-a transformat în aceasta pe Dragobete deoarece el a încercat din nesăbuinţă să-i încurce cărările.

Ovidiu Focşa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este o un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate şi de renaşterea naturii.(…)

Dragobetele mai are şi alte nume: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul păsărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”.

Autor: Octavian Radu