PETER COLLETT, OMUL DIN CULISE

Săptămâna trecută am avut onoarea şi plăcerea de a-l vedea live şi de a face cunoştinţă cu Peter Collett, cercetător în limbajul corpului, academician, speaker şi autor.

În cadrul conferinţei „Limbajul nonverbal şi cele mai bune practici în business”, el a dezvăluit participanţilor semnificaţia ascunsă a gesturilor pe care le facem, ce efect pot avea asupra relaţiilor cu cei din jur, fie ele personale sau de business, tips and tricks despre cum ne putem folosi de limbajul nonverbal în avantajul nostru şi de ce este atât de important.

Aş vrea să vă vorbesc însă puţin despre Peter Collett, omul, nu doar aşa cum este el prezentat în cărţi sau evenimente de business. Ţin să împărtăşesc această experienţă personală pentru că am fost foarte curioasă de felul lui de a se comporta, de a discuta cu cei care îl abordau cu cereri de autografe sau întrebări şi dacă este genul de speaker care menţine o distanţă faţă de sală. Ei bine, nu a fost deloc aşa. Chiar de la prima oră când am ajuns la hotel şi stăteam de vorbă cu o prietenă, el a trecut pe lângă noi zâmbind şi murmurând un “Hello” entuziast. L-am abordat uşor timidă apoi cu un exemplar din cartea lui, prima ediţie, pentru un autograf. Nici nu mai ţin minte ce i-am zis, dar ţin minte că i-a părut rău că nu avea o copie a ediţiei noi ca să semneze pe ea. Ce om drăguţ! Foarte modest, cu capul pe umeri, uşor de abordat într-o conversaţie şi amuzant (umor britanic la greu). Odată ce treceai peste tracul primelor cuvinte era foarte plăcut să stai de vorbă şi să schimbi idei. Pe mine m-a impresionat.

Ce mi-a plăcut la conferinţă a fost şi faptul că a venit foarte bine pregătit. Pe lângă exemplele folosite pentru a ilustra gesturi în care a prezentat personalităţi din Anglia, Peter Collett a folosit şi poze cu politicieni români, care m-au amuzat la culme. Nu politicienii ca persoane, ci gesturile pe care le afişau. Asta a creat o apropiere cu sala, public român majoritar. Cel puţin aşa am simţit, mai ales după expresiile surprinse şi râsete. “A prins la public”, cum se spune.

Şi acum un mic insight. Ceva ce am considerat foarte interesant în prezentare lui au fost sfaturile pe care le-a dat cu privire la cum să te strecori politicos din mijlocul unei conversaţii cu o persoană abia cunoscută fără să laşi o impresie proastă.

3 paşi foarte simpli:

1. Oferă o scuză pentru care trebuie să pleci. (trebuie să ai un motiv ca interlocutorul să nu se simtă jignit)
2. Evaluează conversaţia avută. („Mi-a făcut plăcere să vă cunosc”)
3. Proiectează relaţia în viitor. (“Sper să ţinem legătura”, “Sper să ne mai auzim”)
Simplu şi eficient aş zice.

Despre Peter Collett ca cercetător se pot găsi multe informaţii pe internet sau în cărţile scrise de el. Cei pasionaţi de acest domeniu au la dispoziţie multe resurse, însă eu m-am gândit că o prezentare mai personală şi prietenoasă ar fi mai interesantă şi ar atrage mai mult. Ce ziceţi? Voi i-aţi citi cărţile?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

Reclame

CONFESIUNILE UNUI ORGANIZATOR DE EVENIMENTE

Organizez evenimente de trei ani şi jumătate şi nu o să mă satur niciodată. Am organizat târguri de joburi, congrese naţionale, evenimente interne, evenimente de business şi am colecţionat multe ecusoane.

Majoritatea oamenilor văd la un eveniment doar suprafaţa, vârful icebergului şi pentru ei totul durează o zi, două, maximum trei.

Mie tot timpul mi-a plăcut să aflu ce se întâmplă în culise, să cunosc detaliile înaintea tuturor, să plănuiesc etapele unui eveniment şi să-l văd cum creşte de la ideea de început până la final. Pe scurt, mi-am dorit să devin organizator de evenimente.

Este una dintre cele mai stresante joburi din lume, ştiu asta, dar mi se pare că şi satisfacţiile sunt pe măsură. Faptul că ai reuşit să aduni la un loc 400 de oameni într-o sală şi că ei şi-au dedicat timpul evenimentului tău, că îi auzi râzând şi aplaudând, îmi dau un sentiment extraordinar.

Ce-mi place mie cel mai mult la partea de organizare? Îmi place atmosfera dis de dimineaţă, când abia se crapă de ziuă şi o iau din loc pentru a ajunge la locaţie, înainte ca participanţii să se fi trezit; clinchetul veselei în hoteluri când personalul şi el, odată cu mine, s-a trezit ca să se asigure că totul va străluci pentru ei, ultimele pregătiri înainte de eveniment când inima deja începe să se agite de emoţii cu gândul că „Ăsta e momentul. Ai o singură şansă de a face treabă bună şi trebuie să dai totul din tine.”

Frumoasă este şi perioada care precedă ziua cea mare, partea de pregătire a tuturor detaliilor, momentul în care se iau toate deciziile şi totul este pus la punct: materiale de promovare, ecusoane, culori şi forme, încheiat parteneriate media, alergat după sponsori, investigat cele mai bune locaţii, căutat cadouri, şedinţe şi întâlniri, bugetul, invitaţii, mâncarea, muzica, durata evenimentului, pe scurt mii şi mii de decizii.

Decizii care trebuie luate repede, trebuie să fie cele bune şi cele mai eficiente. “Un bun organizator trebuie să fie cel mai sigur om de pe pământ”, aşa spune Stephan Schaefer-Mehdi, organizator de evenimente. Nu pare aşa de uşor, nu?

Este însă trist că toate aceste informaţii despre organizarea unui eveniment rămân necunoscute mereu participanţilor. Nu spun că trebuie dezvăluite toate mişcările sau secretele din culise, însă nu de puţine ori un eveniment este criticat, comentat, neapreciat pentru un singur aspect negativ sau mai puţin plăcut, în timp ce imaginea de ansamblu este ignorată.

Ce am învăţat eu din proprie experienţă este că pentru ca un eveniment să iasă perfect este nevoie de foarte multă muncă, o echipă dedicată care să lucreze în spate, ore întregi de şedinţe pentru a stabili toate detaliile, efort fizic şi psihic, multă rezistenţă, capacitate de analiză, creativitate, experienţă, capacitate decizională mare, atenţie la detalii şi nu în ultimul rând pasiune.

Nu în ultimul rând aş dori să ridic acest domeniu la rang de artă, secundară dacă doriţi, pentru că într-adevăr combină dramaturgia şi scenografia cu muzica, pregătirile aferente, durata acestora, toate creând un spectacol live şi care nu este de două ori la fel.

Voi ce părere aveţi? Poate fi considerată organizarea evenimentelor o artă?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

64 DE OAMENI DIN BUSINESS PE 64 DE PĂTRĂŢELE DE ŞAH

Iubitorii şahului s-au reîntâlnit la cea de-a doua ediţie a turneului destinat mediului de afaceri, ŞAH LA BUSINESS, încheiat recent la Bucureşti.

Organizată de Mastermind Communications şi Oxygen Servicii, în parteneriat cu Federaţia Română de Şah, competiţia a reunit 64 de participanţi din bănci şi mari companii care s-au întrecut pe table cu 64 de pătrăţele.
Adică, cel puţin la început, fiecare a avut câte un loc sigur şi pe table de şah…

Concurenţa a fost însă foarte strânsă pe parcursul celor două zile de competiţie. Campionul s-a detaşat târziu, urmându-l la foarte mică distanţă 40 dintre participanţi care au acumulat cel puţin 3 puncte din 7 partide.

Ştefan Pârlog de la Continental Iaşi a devenit cel mai bun jucător al ediţiei curente, luând şi Premiul I la categoria individual. Pe poziţia secundă şi câştigător al Premiului II s-a clasat Adrian Cucu, Adobe Systems România, iar Premiul III a fost obţinut de Attila Szabo, BRD. Vlad Ardeleanu, Carrefour şi-a menţinut poziţia anterioară, clasându-se pe locul cinci la ediţia curentă.

Celelalte detalii le ştiţi deja din comunicatele noastre. Nu vom insista asupra lor acum. Aş vrea să amintesc, totuşi, succesul secţiunii pentru copii, unde juniorii au fost foarte cuminţi şi serioşi şi au jucat asemenea profesioniştilor, sub atenta coordonare a arbitrului Radu Chirilă.

Având vârste între 6 şi 11 ani, copiii şi-au făcut părinţii mândri prin fairplay-ul lor într-un campionat unde toată lumea s-a simţit excelent. Premiul I la secţiunea juniori a plecat către Mircea Oprea, Premiul II a fost adjudecat de Gabriel Harpău, iar Premiul III a plecat către Radu Cosmin Dumitru.

La companii, ierarhia s-a schimbat. Cei de la Adobe Systems sunt acum campioni en-titre şi promit să păstreze cupa şi la toamnă. Echipele de la ING şi BRD şi-au adjudecat locurile II, respectiv III şi pot cere acum o mărire de salariu şefilor pentru performanţa deosebită.

Practic, aici scopul nostru iniţial a fost atins cu vârf şi îndesat: băncile şi companiile s-au apropiat prin intermediul unei competiţii în care colaborarea, sportivitatea şi buna-înţelegere au făcut casă foarte bună.

Socializarea a fost la ordinea zilei, prezentările ofertelor reciproce ocupând, alături de discuţiile despre vreme şi bugetul naţiunii, un loc important.

Nu în ultimul rând, un alt aspect important a fost calitatea jucătorilor. Fairplay-ul general a fost completat de o atitudine deschisă, prietenoasă, concentrată pe joc, pe rezultate.

Participanţii i-au felicitat la scenă deschisă pe copii şi au rămas cu toţii la festivitatea de premiere de duminică, deşi unii dintre ei au primit doar premii de consolare.

Concluzia e simplă: când jocul e unul elegant, stimulativ şi cerebral, totul se desfăşoară frumos, extrem de exact, într-o atmosferă plăcută şi cu satisfacţii depline chiar şi pentru privitori.

Autor: Mihai Mătieş

„RÂNDUNICI” DE CONFERINŢE

Nu stiu câţi dintre voi au organizat măcar o dată un eveniment sau conferinţă de business, dar sunt sigură că aţi avut ocazia sau vi s-a oferit ocazia de a participa la un eveniment, fie el seminar, congres, conferinţă, târg de business…

Constat cu îngrijorare că odată cu trecerea timpului acest segment de piaţă se confruntă cu o mare problemă şi anume aducerea participanţilor într-o sală. Chiar dacă organizatorul are o listă mare de invitaţi confirmaţi, rata celor care participă efectiv la eveniment este de 50%-60%, din totalul celor care au promis că vor fi prezenţi.

Nu vreau să comentez asupra faptului că la majoritatea evenimentelor vezi aproape aceeaşi oameni, vreau doar să pun în discuţie criza acută de seriozitate la participare. La prima vedere, există mai multe cauze, cel putin după spusele aceloraşi invitaţi-problemă.

Lipsa timpului – dacă discuţi cu cei pe care-i inviţi la un eveniment ai impresia că românul este în permanenţă cu valiza-n mână şi are bătături de la aceasta. E tot timpul plecat, urmează să plece peste hotare exact atunci când îl inviţi, pleacă din localitate, pleacă în expediţie, într-un cuvânt se zbate continuu să-i iasă afaceri cât mai multe şi mai profitabile.

Taxa de participare – cum adică să plătească cineva ca să înveţe ceva!? Păi nu ne-au spus comuniştii că învăţământul e gratuit? Totul trebuie să fie gratuit, că doar nu muncim ca să plătim o taxă, chiar şi modică, pentru a întâlni oameni interesanţi, a învăţa de la aceştia şi a cunoaşte oameni noi. Taxa de participare este fixată pentru a responsabiliza participantul să vină la evenimentul pentru care a confirmat şi să-l facă să se gândească asupra valorii oferite de organizator.

Intrarea liberă – dacă e gratuit nu e nici o problemă dacă nu mai vin la conferinţă. Ăsta e principiul după care se ghidează cei care răspund afirmativ la invitaţii, însă nu depun nici un efort de a semna, cel puţin, condica de prezenţă. Faptul că o conferinţă are intrarea liberă nu spune nimic despre calitatea acesteia, iar acest lucru poate fi dovedit de vorbitorii invitaţi, în ambele sensuri ale calităţii…

Experienţele negative sau pozitive ale publicului vis a vis de un anumit organizator sau tematică – pot fi o cauză demnă de luat în calcul, însă am văzut suficiente cazuri în care un eveniment a avut la o ediţie anterioară o rată de prezenţă mult mai înaltă…

Lista motivelor poate continua, însă aş vrea să mă opresc asupra unui singur lucru – lipsa de cultură a românului în ceea ce priveşte interesul real de a participa la evenimente. Da, românii sunt într-o mare suferinţă la acest capitol. Nu mă refer la moş Gheorghe, ci la tot felul de funcţionari, directori, şefi, sau alte persoane din poziţii de conducere. Noţiunile de promisiune, respectarea acesteia, sinceritate şi responsabilitate au, de cele mai multe ori, prea puţin de-a face cu personajele sus menţionate.

Oare nu este mai simplu să recunoască că nu-i interesează evenimentul sau vorbitorii sau că pur şi simplu sunt mult prea plictisiţi de viaţă? Cât de greu e să dai un e-mail, telefon ca să anunţi că nu mai poţi participa? Sau de ce ai acceptat de la început? Cert e că mai avem multe de învăţat ca să ne cunoaştem şi respectăm interesul.

Autor: Victoria Donos