BOC – JUSTIŢIAR PE INVERS SAU AGENTUL 202

Nu cu mult timp în urmă, îl auzeam pe Boc lăudându-se cu realizările guvernului condus de el. Şi în enumerarea acestor realizări se număra şi legea 202/2010, pompos intitulată ”Mica reformă în justiţie”.

Prin prevederile sale, legea 202/2010 nu face altceva decât să restrângă posibilitatea celui care apelează la justiţie de a beneficia de un proces echitabil. Spre exemplu, una din modificări este aceea prin care, la soluţia instanţei prin care este menţinută o rezoluţie a procurorului de neîncepere a urmăririi penale (NUP) nu se mai poate face recurs.

Ce înseamnă aceasta? Foarte simplu: scăderea drastică a şanselor unei persoane de a obţine o soluţie echitabilă în justiţie, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi.

Demonstraţia este destul de simplu de făcut şi în mod paradoxal ţine mai mult de matematică. Astfel, raportându-ne la practica CEDO, nu putem spune că procurorii sunt independenţi şi/sau imparţiali, principalul motiv fiind faptul că ei îşi exercită activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, adică a unei persoane numite politic.

Ca urmare, soluţia dată de un procuror de neîncepere a urmăririi penale poate să nu fie una în spiritul adevărului. Justiţiabilul poate contesta soluţia la procurorul ierarhic superior şi dacă nu este mulţumit de soluţia acestuia se poate adresa unei instanţe judecătoreşti.

Până la intrarea în vigoare a legii 202/2010 şi soluţia instanţei judecătoreşti putea fi controlată pe calea recursului de către o instanţă superioară. Acum această posibilitate nu mai există, soluţia instanţei judecătoreşti fiind definitivă.

Care sunt riscurile pentru justiţiabil, din punctul de vedere al unui proces echitabil?
În primul rând, completul de judecată în primă instanţă este format dintr-un singur judecător. În recurs completul de judecată este format din trei judecători. Ca urmare, dacă până acum în privinţa cauzei unui justiţiabil se pronunţau patru judecători, acum se va pronunţa doar unul.

Cum însă, justiţia română nu a înregistrat cazuri de judecători corupţi, nu putem spune că acum este de patru ori mai uşor să dai mită pentru a obţine o soluţie favorabilă din partea justiţiei. Dar este mult mai uşor să apară erori cu privire la soluţia finală a instanţei. De exemplu, ce vei face dacă instanţa nici nu apucă să judece cazul pe fond, pentru că, pronunţarea se face pe un aspect de procedură, care a fost apreciat în mod greşit de instanţa de judecată. Ghinion, putem spune… Pentru că, la acest moment nu mai există nicio cale de atac împotriva soluţiei date de un singur judecător al instanţei de fond.

Această limitare a accesului la justiţie şi la un proces echitabil nu apare numai în cazul unui proces penal, ci şi în materie civilă, deoarece cauzele a căror valoare este mai mică de 2.000 RON se judecă la judecătorie în primă şi ultimă instanţă (până acum justiţiabilul avea posibilitatea de a face apel şi recurs sau doar recurs penttru anumite cazuri prevăzute de lege).

Concluzia? Încet, încet drepturile noastre sunt din ce în ce mai încorsetate.

Ce va urma? Care dintre drepturile de care ne bucurăm acum vor fi limitate în viitor?

Autor: Gabriel Niţulescu

SĂPTĂMÂNA CONSULTANŢEI LA CLUJ

În perioada 7 – 12 martie s-a desfăşurat la Cluj evenimentul „Consulting Week”, organizat de Theory & Practice Consult, eveniment care a oferit studenţilor şansa de a afla mai multe despre 4 companii internaţionale de audit şi consultanţă.

Totul a fost organizat de către organizaţia Theory & Practice Consult, singura organizaţie studenţească de consultanţă din Cluj şi a avut loc la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor.

Iniţiativa organizaţiei a fost aceea de a ajuta studenţii din an terminal sau masteranzi să cunoască mediul unei companii multinaţionale de audit şi consultanţă, în ideea că în această perioadă studenţii au nevoie de informaţii cât mai complete despre domeniile în care doresc să îşi clădească o carieră. La eveniment au participat companiile Deloitte, PricewaterhouseCoopers, Ernst & Young şi Horvath & Partners, fiecare susţinând câte o întâlnire de prezentare a companiei şi încercând să atragă studenţii către o carieră în domeniul auditului şi consultanţei.

Discutând cu o persoană care a participat la acest eveniment am aflat că politica acestor companii este aceea de a angaja studenţi în ideea că vor investi în ei prin traininguri şi îşi vor forma angajatul din start după standardele proprii. Această abordare este una extrem de eficientă deoarece un student încă nu are format un stil de lucru, o experienţă profesională şi nici pretenţii prea mari, ceea ce permite companiilor să obţină un angajat „crescut în ograda proprie” şi astfel problemele care apar între angajat şi companie din punctul de vedere al modului diferit de lucru se reduc considerabil.

Problema principală este aceea că fiecare companie şi-a prezentat activitatea ca fiind una „nu foarte uşoară”, dar plină de satisfacţii profesionale şi astfel foarte mulţi studenţi dintre cei care au fost prezenţi visează să lucreze într-o astfel de companie ca şi cum visează ursul la miere, formându-şi o imagine puţin prea „roz” despre acest mediu.

Din păcate prea puţini dintre aceia care sunt hotărâţi să meargă pe acest drum au alături o persoană capabilă să le ofere sfaturi în această preoblemă, o persoană care face parte din acest mediu şi care le poate spune obiectiv care sunt avantajele şi dezavantajele de a fi angajatul unei astfel de companii. Bineînţeles că toate trainingurile care li se oferă şi diplomele obţinute sunt realizări destul de importante pentru că le vor folosi şi în cazul în care hotărăsc să nu mai facă parte din companie, la fel şi experienţa profesională şi abilităţile acumulate pe parcurs, dar nimeni nu le spune că se munceste într-un ritm extrem de solicitant, mai ales în primii ani. Nu puţine au fost situaţiile în care studenţii angajaţi la una din companiile acestea nu au rezistat ritmului de lucru sau au făcut eforturi foarte mari pentru a rămâne în companie, în sensul că au fost puşi în situaţia de a munci 12 ore pe zi, deoarece orice proiect are un deadline.

Autor: Aurel Pop