ISTORIA SE REPETĂ!

Un mare înaintaş ne spunea că ”Dacă nu ne vom învăţa istoria neamului suntem condamnaţi să-i repetăm greşelile.” Zilele trecute mă aflam în faţa unor numere de ziar din Universul, din perioada anului 1948.

Citind titlurile articolelor principale mi se părea însă a mă afla în contemporaneitate sau mai precis în ultimii doi ani ai guvernării Băsescu-Boc.

Revizuirea pensiilor, retragerea unor drepturi veteranilor de război (cum ar fi de exemplu un număr de călătorii gratuite pe CFR), reforma învăţământului, trecerea de la sistemul parlamentar bicameral la sistemul unicameral, disponibilizarea unor funcţionari publici, a unor angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai armatei erau teme ce ţineau prima pagină a ziarelor atunci ca şi acum.

Tonul articolelor din ziar era unul triumfalist, reflectând marile realizări ale partidului aflat la guvernare (Blocul Partidelor Democratice). Trecuse vremea când Universul era ziarul exact informat, intransigent cu greşelile făcute de guvernanţi, tendinţă imprimată în special de cel mai cunoscut director al său Stelian Popescu, care la sfârşitul anului 1944, probabil mult prea bine informat de ceea ce avea să urmeze în România, a fugit în exil în Elveţia mai întâi, şi apoi în Spania.

”Răul” cel mai mare era constituit de acele partide care se desprinseseră din partidele istorice (acestea între timp erau desfinţate) precum gruparea Tătărăscu desprinsă din PNL şi care deşi participau sau abia participaseră la guvernare erau găsite vinovate că se opuneau reformelor şi ”democratizării” statului -stabilizării monetare, naţionalizării întreprinderilor etc – (aviz pentru zilele noastre pentru UDMR şi UNPR).

Nimic sau aproape nimic nu transpare însă din paginile ziarului cu privire la dramele care aveau loc în acele timpuri, când oameni care îşi exprimau liber opinia erau trimişi în spatele gratiilor sau când elita societăţii româneşti lua drumul închisorilor. Doar ceva menţiuni despre procesele vremii în care acuzaţii erau catalogaţi invariabil ca trădători sau persoane care se opun noii orânduiri democratice, precum şi zilnicele menţiuni de la faptul divers despre ”prinderea” unor ”sabotori” ai economiei naţionale prin faptul că nu au predat statului aurul sau valuta pe care o deţineau.

În plus, în acest efort de rememorare nu ar trebui uitate nici etapele care au premers alegerilor desfăşurate cu un an şi circa două luni mai devreme (în 19 noiembrie 1946) şi care au făcut posibilă fraudarea masivă a acestora. Astfel, pe 17 iunie 1946 guvernul prosovietic al lui Groza a amânat alegerile, promulgând un decret pentru stabilirea unei noi proceduri electorale. În aceeaşi zi, primul ministru a semnat un decret de desfiinţare a Senatului, transformând Parlamentul bicameral în Adunarea Deputaţilor, legislativ unicameral.

În zilele noastre, guvernul Boc-Băsescu tocmai a modificat modalitatea de alegere a primarilor şi urmează să voteze legea votului prin corespondenţă, lege care, aşa cum mărturisea ministrul Baconsky va aduce tot un milion de voturi partidului aflat la guvernare.

Din câte se vede actualii guvernanţi sunt demni urmaşi ai celor care acum 65 de ani au instalat comunismul în România.

Autor: Gabriel Niţulescu

Reclame

CONSTITUŢIA SUB INFLUENŢA BĂUTURILOR ALCOOLICE – PARTEA I

În 2009 preşedintele Băsescu se lăuda că în mandatul său pensiile au crescut, salariul mediu a crescut, ş.a.m.d. Era vorba de primul mandat. Pentru acest al 2-lea mandat, preşedintele Băsescu se va putea ”lăuda” că a restrâns drepturile şi libertăţile românilor.

La o întâlnire cu parlamentarii din Coaliţia guvernamentală, petrecută pe 25 mai 2010, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că s-ar fi aflat „sub influenţa băuturilor alcoolice” când a susţinut în 2009 că pensia minimă socială garantată trebuia să fie de 500 de lei.

Acum, la peste un an de la respectiva declaraţie, proiectul de revizuire a Constituţiei pare a fi fost redactat tot sub influenţa băuturilor alcoolice. E drept, că nu mai există o mărturie precum cea din 2009, dar rezultatul (proiectul de modificare a Constituţiei) ne conduce spre o astfel de concluzie.

Dacă din punct de vedere cantitativ, majoritatea modificărilor din proiect au legătură cu transformarea Parlamentului dintr-o structură bicamerală într-una monocamerală (precum Marea Adunare Naţională comunistă), există şi câteva modificări fără nicio legătură cu această problemă, dar de o gravitate ce depăşeşte cu mult pe cea indusă de modificările referitoare la forul legislativ (Parlamentul), gravitate ce e dată de faptul că sunt încălcate sau restrânse drepturi şi principii fundamentale într-un stat democratic.

Astfel, la articolul 44 alin. (8) din Constituţie, dispare, conform proiectului, o singură propoziţie: ”Caracterul licit al dobândirii (averii, n.r.) se prezumă”. Practic, în urma modificării, sarcina probei cu privire la caracterul ilicit sau nu al dobândirii averii nu mai cade asupra organului de cercetare (Procuratură, DNA, etc.), ci asupra fiecărui posesor al unui bun mobil sau imobil.

Prin urmare, dispare prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte dobândirea şi deţinerea unui bun (se porneşte de la premiza că toţi suntem hoţi), iar organele statului pot trece de îndată la confiscarea bunului, odată ce posesorul acestuia, dintr-un motiv sau altul nu mai are dovezi (chitanţe, contracte de vânzare cumpărare, etc.) care să arate modul dobândirii. În acest fel, respectiva modificare vine în contradicţie cu chiar alin. (2) din acelaşi art. 44, care spune că proprietatea este garantată şi ocrotită de lege, precum şi cu art. 136 alin. (5) din Constituţie care spune că proprietatea este inviolabilă.

Noua prevedere (mai precis eliminarea celei vechi) intră în contradicţie şi cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care de asemenea arată că proprietatea este ocrotită şi garantată – „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale…”-, precum şi, aşa cum deja am spus, cu un principiu de drept statuat în jurisprudenţa oricărui stat democratic din Europa sau din lume: prezumţia de nevinovăţie.

Prin urmare, dacă o astfel de modificare ar fi adoptată, un val de procese pornite de românii afectaţi de respectiva prevedere, ar inunda Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Autor: Gabriel Niţulescu

BOC – JUSTIŢIAR PE INVERS SAU AGENTUL 202

Nu cu mult timp în urmă, îl auzeam pe Boc lăudându-se cu realizările guvernului condus de el. Şi în enumerarea acestor realizări se număra şi legea 202/2010, pompos intitulată ”Mica reformă în justiţie”.

Prin prevederile sale, legea 202/2010 nu face altceva decât să restrângă posibilitatea celui care apelează la justiţie de a beneficia de un proces echitabil. Spre exemplu, una din modificări este aceea prin care, la soluţia instanţei prin care este menţinută o rezoluţie a procurorului de neîncepere a urmăririi penale (NUP) nu se mai poate face recurs.

Ce înseamnă aceasta? Foarte simplu: scăderea drastică a şanselor unei persoane de a obţine o soluţie echitabilă în justiţie, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi.

Demonstraţia este destul de simplu de făcut şi în mod paradoxal ţine mai mult de matematică. Astfel, raportându-ne la practica CEDO, nu putem spune că procurorii sunt independenţi şi/sau imparţiali, principalul motiv fiind faptul că ei îşi exercită activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, adică a unei persoane numite politic.

Ca urmare, soluţia dată de un procuror de neîncepere a urmăririi penale poate să nu fie una în spiritul adevărului. Justiţiabilul poate contesta soluţia la procurorul ierarhic superior şi dacă nu este mulţumit de soluţia acestuia se poate adresa unei instanţe judecătoreşti.

Până la intrarea în vigoare a legii 202/2010 şi soluţia instanţei judecătoreşti putea fi controlată pe calea recursului de către o instanţă superioară. Acum această posibilitate nu mai există, soluţia instanţei judecătoreşti fiind definitivă.

Care sunt riscurile pentru justiţiabil, din punctul de vedere al unui proces echitabil?
În primul rând, completul de judecată în primă instanţă este format dintr-un singur judecător. În recurs completul de judecată este format din trei judecători. Ca urmare, dacă până acum în privinţa cauzei unui justiţiabil se pronunţau patru judecători, acum se va pronunţa doar unul.

Cum însă, justiţia română nu a înregistrat cazuri de judecători corupţi, nu putem spune că acum este de patru ori mai uşor să dai mită pentru a obţine o soluţie favorabilă din partea justiţiei. Dar este mult mai uşor să apară erori cu privire la soluţia finală a instanţei. De exemplu, ce vei face dacă instanţa nici nu apucă să judece cazul pe fond, pentru că, pronunţarea se face pe un aspect de procedură, care a fost apreciat în mod greşit de instanţa de judecată. Ghinion, putem spune… Pentru că, la acest moment nu mai există nicio cale de atac împotriva soluţiei date de un singur judecător al instanţei de fond.

Această limitare a accesului la justiţie şi la un proces echitabil nu apare numai în cazul unui proces penal, ci şi în materie civilă, deoarece cauzele a căror valoare este mai mică de 2.000 RON se judecă la judecătorie în primă şi ultimă instanţă (până acum justiţiabilul avea posibilitatea de a face apel şi recurs sau doar recurs penttru anumite cazuri prevăzute de lege).

Concluzia? Încet, încet drepturile noastre sunt din ce în ce mai încorsetate.

Ce va urma? Care dintre drepturile de care ne bucurăm acum vor fi limitate în viitor?

Autor: Gabriel Niţulescu