MAI CREDEM ÎN MOŞ CRĂCIUN?

Vine un moment în care toţi aflăm un adevăr dur şi urât: Moş Crăciun nu există! Nu ştiu voi cum aţi reacţionat, dar eu am plâns ca un copil ce eram şi mi-a fost greu să-mi revin.

Pentru mine Moş Crăciun era adevărat şi chiar dacă nu îl văzusem niciodată, eram convinsă că el este cel care îmi aduce cadouri an de an şi le lasă sub bradul de Crăciun.

Erau parcă alte vremuri când eram eu copil. Se credea mai mult în Moş Crăciun şi eram mai inocenţi şi naivi din punctul ăsta de vedere. La mine în clasă toţi ştiam de Moş şi nu era nici măcar unul care să strige în gura mare că nu există şi să strice magia. Era mai frumos aşa.

În ziua de azi, copiii nu mai cred în Moş Crăciun. Există prea multe filme, Moşi prin mall-uri care cam strică farmecul. Ei sunt mai ageri şi se prind repede. Pe lângă asta, s-au mai schimbat şi vremurile. Azi este cool să ai cel mai tare joc, cel mai tare telefon, să mergi la mall, etc. Este mai puţin important cine aduce cadourile şi cum. Din punctul meu de vedere nu mai există copilărie, dar aici nu mă refer doar la a crede în Moş Crăciun. Este un subiect mai larg pe care îl voi continua şi în alte editoriale.

Suntem prea mari ca să mai credem în Moş Crăciun? Cât ar trebui să fie ok să credem? Eu sunt de părere că vârsta nu contează aici. Normal că pe măsură ce creştem ne lăsăm influenţaţi de tot ce auzim şi vedem în jur şi aflăm cum stă treaba, dar povestea rămâne în continuare una frumoasă. Ideea că cineva pregăteşte timp de un an de zile cu ajutorul elfilor cadouri pentru toţi copii din lume şi apoi le distribuie într-o singură noapte este pur şi simplu magică! La final, măcar atât ar trebui să ne rămână, povestea.

Nu cred că suntem niciodată prea mari pentru o poveste bună. Dacă ne pierdem interesul pentru ele înseamnă că ne pierdem şi copilul din noi. Devenim adulţi serioşi cu joburi, cu responsabilităţi, care nu mai au timp de “prostii”. Intervin probleme reale şi urgente, stresul de la muncă, banii şi nevoia de ei, iar magia dispare …

Sâmbătă este ajunul, iar copiii care încă mai cred se vor pregăti cuminţi de sosirea Moşului. Îi vor pregăti câteva merinde pentru că drumul e lung şi el va fi obosit, şi se vor culca devreme. Noi, restul, ce facem? Ce-ar fi să ne aducem aminte de copilărie şi să ne imaginăm încă o dată că Moş Crăciun există şi vine cu sania în miez de noapte? Poate miracolele chiar se întâmplă în noaptea magică de Ajun.

Autor: Cristina Mehedinţeanu

DE LA SINTERKLAAS LA SANTA CLAUS

Moş Crăciun a început să devină un simbol al comercialismului în anii 1800, când i s-au atribuit elemente ca sania, clopoţeii, renii, Crăciunul fiind un alt prilej de cumpărături, reprezentând mai mult o risipă ostentativă şi îndepărtându-se de adevărata însemnătate a sărbătorii.

Ştiaţi că termenul englezesc Santa Claus (Moş Crăciun) este anglicizarea lui Sinterklaas care înseamnă Sfântul Nicolae în limba olandeză? De ce nu a fost suficient un singur “Moş”? Se pare că termenul Santa Claus a apărut în SUA prin contactul imigranţilor olandezi cu alte populaţii americane. Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae. El apare ca un om bătrân prietenos care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun. Sfântul Nicolae din Myra reprezintă sursa primară de inspiraţie pentru Moş Crăciun. El a trăit în secolul IV şi a fost un episcop creştin al provinciei Licia din Antolia, fiind renumit pentru faptul că împărţea cadouri oamenilor săraci. Moş Crăciun a fost asemănat si cu Odin, un zeu important la popoarele germanice. În două cărţi scrise în secolul XIII în Islanda, acesta este prezentat zburând pe un cal cu opt picioare numit Sleipnir ce putea călători pe distanțe lungi, astfel fiind comparat cu renii lui Moş Crăciun. În Marea Britanie, „Father Christmas” este datat din secolul XVII, personajul fiind un bărbat grăsuţ, cu barbă, îmbrăcat într-o haină lungă, verde şi guler de blană. Imaginea lui se regăseşte în „fantoma Crăciunului prezent” din cartea „A Christmas Carol” scrisă de Charles Dickens. Christkindlein a devenit popular în Europa în secolul XIX. El aducea cadouri în secret copiilor, având ca ajutor un pitic numit Pelznickel (osau Belsnickle).

În Epoca Modernă, un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Creaţia a devenit în anii următori foarte căutată, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind tradus şi publicat în întreaga lume. În 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Moş Crăciun, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, este cel care a promovat în 1885 ideea că reşedința lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă imagine printr-o campanie publicitară, desfăşurată de Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a conturat o burtă durdulie, un aer jovial, un costum roşu şi o atitudine tolerantă.

De câte ori vă mai gândiţi la ce sărbătoriţi atunci când vine data de 25 decembrie? Crăciunul sau Naşterea Domnului? Suntem fermecaţi de “spiritul Crăciunului” aşa cum ne-a fost prezentat pe cale comercială încat am uitat să îl mai celebrăm şi pe cale spirituală. Nu faptul ca am creat personajul Moş Crăciun este rău, ci faptul ca exagerăm importanţa lui si, odata cu asta, exagerăm din nou si valoarea banului. Dar omul este iubitor de bunuri materiale, iar acest lucru afecteaza orice gând la origine inocent.

Autor: Octavian Radu