DE LA SINTERKLAAS LA SANTA CLAUS

Moş Crăciun a început să devină un simbol al comercialismului în anii 1800, când i s-au atribuit elemente ca sania, clopoţeii, renii, Crăciunul fiind un alt prilej de cumpărături, reprezentând mai mult o risipă ostentativă şi îndepărtându-se de adevărata însemnătate a sărbătorii.

Ştiaţi că termenul englezesc Santa Claus (Moş Crăciun) este anglicizarea lui Sinterklaas care înseamnă Sfântul Nicolae în limba olandeză? De ce nu a fost suficient un singur “Moş”? Se pare că termenul Santa Claus a apărut în SUA prin contactul imigranţilor olandezi cu alte populaţii americane. Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae. El apare ca un om bătrân prietenos care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun. Sfântul Nicolae din Myra reprezintă sursa primară de inspiraţie pentru Moş Crăciun. El a trăit în secolul IV şi a fost un episcop creştin al provinciei Licia din Antolia, fiind renumit pentru faptul că împărţea cadouri oamenilor săraci. Moş Crăciun a fost asemănat si cu Odin, un zeu important la popoarele germanice. În două cărţi scrise în secolul XIII în Islanda, acesta este prezentat zburând pe un cal cu opt picioare numit Sleipnir ce putea călători pe distanțe lungi, astfel fiind comparat cu renii lui Moş Crăciun. În Marea Britanie, „Father Christmas” este datat din secolul XVII, personajul fiind un bărbat grăsuţ, cu barbă, îmbrăcat într-o haină lungă, verde şi guler de blană. Imaginea lui se regăseşte în „fantoma Crăciunului prezent” din cartea „A Christmas Carol” scrisă de Charles Dickens. Christkindlein a devenit popular în Europa în secolul XIX. El aducea cadouri în secret copiilor, având ca ajutor un pitic numit Pelznickel (osau Belsnickle).

În Epoca Modernă, un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Creaţia a devenit în anii următori foarte căutată, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind tradus şi publicat în întreaga lume. În 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Moş Crăciun, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, este cel care a promovat în 1885 ideea că reşedința lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă imagine printr-o campanie publicitară, desfăşurată de Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a conturat o burtă durdulie, un aer jovial, un costum roşu şi o atitudine tolerantă.

De câte ori vă mai gândiţi la ce sărbătoriţi atunci când vine data de 25 decembrie? Crăciunul sau Naşterea Domnului? Suntem fermecaţi de “spiritul Crăciunului” aşa cum ne-a fost prezentat pe cale comercială încat am uitat să îl mai celebrăm şi pe cale spirituală. Nu faptul ca am creat personajul Moş Crăciun este rău, ci faptul ca exagerăm importanţa lui si, odata cu asta, exagerăm din nou si valoarea banului. Dar omul este iubitor de bunuri materiale, iar acest lucru afecteaza orice gând la origine inocent.

Autor: Octavian Radu

SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI – PARTEA I

Crăciunul sau Naşterea Domnului este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul iulian) sau 7 ianuarie (în calendarul gregorian) în fiecare an. În prima parte a acestei teme vom discuta despre istoria Sărbătorii Crăciunului.

Crăciunul a început să fie serbat de către creştini pe 25 decembrie, după cel puţin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, începând cu secolul al IV-lea în Vest şi începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Iniţial, sărbătoarea naşterii lui Hristos era ţinută pe 6 ianuarie, istoricii ştiind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci naşterea, botezul şi primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii – sectă creştină considerată eretică de către creştinismul canonic – serbau aceeaşi „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez”).

Sextus Julius Africanus, un creştin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru naşterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalţi creştini, care preferau 6 ianuarie.

Factorul pentru care primii creştini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al naşterii Fiului lui Dumnezeu a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau diverse date de naştere ale zeilor păgâni.

Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstiţiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară.

Epifaniu, scriitor creştin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie şi semnificaţia acestuia la egipteni şi la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba naşterea pruncului-zeu Dusares din fecioară). Alt scriitor creştin, Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la naşterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput şi a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin.

O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie naşterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renaşterii soarelui şi alungării iernii (ca şi Saturnaliile). Odată ce creştinii au abandonat celebrarea naşterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creştini fac frecvente legături între renaşterea soarelui şi naşterea lui Hristos.

Creştinii secolului al III-lea credeau că creaţia lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creaţie prin „întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestaţia) se obţinea data de 25 decembrie.

Autor: Octavian Radu