CÂND IUBIM ROMÂNIA?

În apropiere de 1 decembrie, patriotismul românesc creşte ameţitor. Începem parcă în perioada asta mai mult ca oricând să ne gândim la ţara noastră, valorile ei, ce înseamnă să fii român, istoria şi mândriile autohtone şi ne vine parcă să le urlăm în gura mare.

Un exemplu în acest sens este campania derulată de PRO TV în perioada aceasta, „De Ce Iubesc România”, prin intermediul site-ului http://www.deceiubescromania.ro. Una de succes, se pare, conform datelor găsite pe internet: 3.000 de like-uri pe Facebook în câteva ore de la lansare şi mii de afişe descărcate de români. Campania pune accent pe câteva dintre cele mai importante personalităţi ale României precum Henri Coandă, Ştefan Odobleja, Nicolae Păulescu, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci, ale căror rezultate au avut un impact global şi au schimbat lumea. “O româncă face mii de fete să se îndrăgostească de gimnastică, în fiecare an” şi “Un român salvează 180 de milioane de vieţi, în fiecare zi”, sunt câteva dintre mesajele care pot fi găsite pe site şi descărcate în limba română, dar şi engleză, germană, italiană şi spaniolă.

Nu este însă singura campanie, cei de la ROM lansând http://www.romaniisuntdestepti.ro şi agenţia Lowe&Partners derulând în paralel campania “Only in Romania”. Prea multe? Prea aglomerate? Vă las şi pe voi vă decideţi.

Este însă acest patriotism unul adevărat sau doar de dragul turmei şi în spiritul zilei de 1 decembrie? Pentru o scurtă perioadă de timp arătăm că într-adevăr suntem mândri de ţara noastră şi că aparţinem acestui spaţiu. Din păcate, caracterul acestor manifestaţii este unul trecător şi zgomotul lor puternic se stinge odată cu încetarea sărbătorilor. Ce rămâne în urmă? Ne întoarcem la problemele şi grijile zilnice, nemulţumirile din politic, social, administrativ, etc.

Probleme şi nemulţumiri sunt peste tot. La fel sunt însă şi reuşite şi succese. Am putea să le avem în vedere mai mult şi nu doar atunci când amintim de ele ca să le uităm la loc. Suntem tentaţi nu de puţine ori să punem răul înainte şi să ne focusăm doar pe el.

M-am gândit şi eu să plec din ţară, că poate altundeva îmi va fi mai bine. Desigur că aş da acolo de problemele locale, ca să nu mai zic de dorul de casă, care m-ar urmări pretutindeni. Nu am plecat, deşi am avut ocazia, pentru că momentan îmi este bine şi încă mai sunt multe oportunităţi de care să mă bucur. Ce rezervă viitorul? Asta nu am de unde să ştiu încă. Fac însă tot ce pot aici momentan.

Rămâne de văzut şi anul acesta cum vor serba românii ziua de 1 decembrie şi ce spectacole se vor pune în scenă. Voi ce credeţi? Când ar trebui să iubim România?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

NE PLACE CRIZA!

De ce nu ieșim din criză? Pentru că nu vrem. Pentru că nu avem nici interesul nici tăria necesară. Ca întotdeauna pierdem timpul căutând motive și scuze în loc să facem ceva concret.

Știu că o să dăm vina pe conducători, că-s incompetenți, că-s răi, că-s profitori…. De asemenea, o să găsim scuze privind situația economico-financiară internațională negativă, scăderea cererii pe piața UE unde exportăm 76% din produse și reducerea drastică a remitențelor ce ne vin de la confrații care lucrează prin întreaga lume.
Dar la noi când o să ne uităm? Când o să avem curajul să recunoaștem că o ducem rău tocmai din cauza noastră?
Ne plângem de conducători? Păi cine i-a ales? Aha… păi atunci!? Funcționarii de la stat se plâng de salarii mici, condiții mizere de muncă, necesitatea ”pilelor” și a șpăgii pentru a promova, uitând că ei contribuie la dospirea mizeriei etico-materiale în care se află. N-am auzit de nicio grevă sau protest împotriva ignoranței șefilor, a tâmpeniilor din unele acte normative, a batjocurii la care sunt încă supuși contribuabilii care le plătesc salariile.
Sectorul privat, care până mai an era cel mai activ din economie, a intrat și el în ultimul episod al secvenței ”nepăsare->frică->psihoză->indolență”. Din ianuarie 2009 și până acum au scăzut volumele business-ului, în majoritatea covârșitoare a sectoarelor, calitatea interacțiunii umane și a companiilor, interesul de a dezvolta o afacere. Mă întreb ce fac acei antreprenori care au început o afacere din dorința de a câștiga bani, de a-și vinde ideile, produsele, serviciile pentru a-și demonstra priceperea, abilitatea, inteligența. Chiar așa, au plecat toți, au pârjolit ogoarele, au otrăvit fântânile și s-au retras în munți? E tot vina crizei, a statului, a FMI-ului, etc…
Avem o istorie plină de pilde în care de fiecare dată a fost de vină soarta, dușmanul, conjunctura, străinii, ceilalți. Niciodată noi. Noi ăștia care vrem să ni se dea, să ni se facă, să ni se spună. Noi ăștia care așteptăm să vedem cum o fi, când s-o termina, cum ne va fi, etc. Noi ăștia suntem imaculați, toate ni se întâmplă numai nouă…
Cel mai grav lucru este că în haloimăsul acesta nici măcar nu mai poate fi vorba de conștiință civică exersată în comun, de un liant care să ne unească în spiritul unor valori. Asemenea scenei fatidice din Titanic, suntem pe un vapor care se scufundă, unde fiecare e pe cont propriu, se zbate să urce într-o bărcuță călcând pe copii și pe femei dar având în același timp în brațe un Q7, seiful, noul IPod și vorbind la Balckberry. Iar dacă nu găsește un loc într-o barcă pentru a se salva de vină e El Capitan că nu a pus destule bărci pe navă, că ne-a condus prin apele astea pline de aisberguri…
Concluzia: valul de sadomasochism a cuprins țara, suntem delăsători, disperați, descurajați, dezarmați, dar ne complacem pufos și liniștit în acest amalgam de stări. Pun pariu că cel puțin vreo 3-4 români stau acum, pe undeva, la o discuție de genul: ”Bă nimic nu mai merge! E dezastru. Ne trebuie o mână forte. Poate un Rege. Poate să ne integrăm în SUA… să ne salveze cineva! Sau poate un despot luminat. Apropo, ai auzit că-l deshumează pe Ceaușescu?”

Mihai Mătieș