„ULTRAŞII” DIN JANDARMERIE

Protestele violente de la Bucureşti au dat ocazia unor membri ai Jandarmeriei să-şi exercite necontrolat şi abuziv violenţa şi metodele de luptă şi asupra unor nevinovaţi.

După ce vineri, în prima zi de proteste, în Bucureşti nu au fost înregistrate violenţe, în zilele de sâmbătă şi duminică situaţia s-a schimbat radical, înregistrându-se răniţi atât în rândurile jandarmilor, cât şi în rândurile protestatarilor.
Cele două zile nu au avut însă un tipar de desfăşurare identic al acţiunilor violente.
Astfel, în ziua de sâmbătă am asistat la o demonstraţie gratuită de forţă a jandarmilor. Violenţa unor manifestanţi, deşi nejustificată (în sensul de a atenta la viaţa unui jandarm, lovit în cap cu o bucată de bordură) a fost efectul imediat al ”pierderii răbdării” organelor de ordine, care fără să încerce niciun pic o temperare a spiritelor, au răspuns la ocuparea ”sacrosantului” carosabil printr-o acţiune deloc blândă, concretizată printr-o împingere în forţă (mult prea în forţă) a celor care blocaseră bulevardul Magheru. Ulterior, la finalul manifestaţiei, când protestatarii au devenit mai puţin numeroşi, Jandarmeria a recurs la o nouă acţiune în forţă, constând în lovirea şi reţinerea mai multor persoane, unele dintre ele complet nevinovate, în sensul că nu numai că nu se manifestaseră violent la demonstraţie, dar unele dintre acestea se aflau întâmplător, doar în trecere prin zona Piaţa Universităţii – Piaţa Palatului Regal. Această ultimă acţiune nu îşi găseşte în niciun fel justificarea pentru recurgerea la forţă, mai ales că mulţi dintre protestatarii vizaţi nu au opus nici măcar rezistenţă la reţinere. Prin urmare, în ciuda declaraţiei oficialilor din Jandarmerie, care spun că s-a acţionat în limitele legii, consider că ar fi necesară o anchetă care să-i descopere şi să-i sancţioneze pe acei jandarmi care au înţeles să recurgă la forţă în mod abuziv – ”ultraşii din Jandarmerie”- peste limitele pe care situaţia de la faţa locului o impunea.
În ziua de duminică tiparul violenţelor înregistrate la protestele de la Bucureşti a fost cu totul altul. În timp ce marea parte a protestatarilor demonstrau paşnic în Piaţa Universităţii, un grup puţin numeros, caracterizat de oficialii din Jandarmerie ca fiind format din membri ai unor galerii ale unor cluburi de fotbal bucureştene, a dus o ”luptă” aspră cu forţele de ordine, concretizată în răniţi din ambele tabere, dar şi în vandalizarea unor spaţii comerciale din zona Unirii. Analiza fotografiilor luate la faţa locului şi compararea acestora cu imagini surprinse în alte ocazii au dat la iveală faptul că o mare parte a membrilor acestui grup violent aveau dubla calitate de membri ai galeriei clubului Dinamo, precum şi de membri de partid în UNPR, partidul militarizat al domnului Oprea, prezent în Parlament, dar fără a fi participat la alegeri.
De data aceasta, acţiunea Jandarmeriei, în forţă şi vizând doar grupul de persoane violente a fost pe deplin justificată, putându-se pune doar întrebarea de ce Jandarmeria nu a acţionat cu şi mai multă determinare, pentru a curma mai rapid respectiva acţiune violentă şi a nu-i mai permite desfăşurarea acesteia pe distanţă de circa 6 km.
Prin urmare, deşi oficialii Jandarmeriei consideră că nu este necesară nicio anchetă cu privire la modul în care această instituţie a acţionat în a 2-a şi a 3-a zi a protestelor de la Bucureşti, o întrebare persistă, iar instituţiile statului ar trebui să-i dea un răspuns: ”De ce în ziua de sâmbătă (14.01.2012) Jandarmeria a acţionat violent şi de multe ori nejustificat, iar în ziua următoare a manifestat o oarecare ”blândeţe” faţă de un grup violent, al cărui număr era cu mult sub cel al trupelor de intervenţie.”

Autor: Gabriel Niţulescu

Reclame

ISTORIA SE REPETĂ!

Un mare înaintaş ne spunea că ”Dacă nu ne vom învăţa istoria neamului suntem condamnaţi să-i repetăm greşelile.” Zilele trecute mă aflam în faţa unor numere de ziar din Universul, din perioada anului 1948.

Citind titlurile articolelor principale mi se părea însă a mă afla în contemporaneitate sau mai precis în ultimii doi ani ai guvernării Băsescu-Boc.

Revizuirea pensiilor, retragerea unor drepturi veteranilor de război (cum ar fi de exemplu un număr de călătorii gratuite pe CFR), reforma învăţământului, trecerea de la sistemul parlamentar bicameral la sistemul unicameral, disponibilizarea unor funcţionari publici, a unor angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai armatei erau teme ce ţineau prima pagină a ziarelor atunci ca şi acum.

Tonul articolelor din ziar era unul triumfalist, reflectând marile realizări ale partidului aflat la guvernare (Blocul Partidelor Democratice). Trecuse vremea când Universul era ziarul exact informat, intransigent cu greşelile făcute de guvernanţi, tendinţă imprimată în special de cel mai cunoscut director al său Stelian Popescu, care la sfârşitul anului 1944, probabil mult prea bine informat de ceea ce avea să urmeze în România, a fugit în exil în Elveţia mai întâi, şi apoi în Spania.

”Răul” cel mai mare era constituit de acele partide care se desprinseseră din partidele istorice (acestea între timp erau desfinţate) precum gruparea Tătărăscu desprinsă din PNL şi care deşi participau sau abia participaseră la guvernare erau găsite vinovate că se opuneau reformelor şi ”democratizării” statului -stabilizării monetare, naţionalizării întreprinderilor etc – (aviz pentru zilele noastre pentru UDMR şi UNPR).

Nimic sau aproape nimic nu transpare însă din paginile ziarului cu privire la dramele care aveau loc în acele timpuri, când oameni care îşi exprimau liber opinia erau trimişi în spatele gratiilor sau când elita societăţii româneşti lua drumul închisorilor. Doar ceva menţiuni despre procesele vremii în care acuzaţii erau catalogaţi invariabil ca trădători sau persoane care se opun noii orânduiri democratice, precum şi zilnicele menţiuni de la faptul divers despre ”prinderea” unor ”sabotori” ai economiei naţionale prin faptul că nu au predat statului aurul sau valuta pe care o deţineau.

În plus, în acest efort de rememorare nu ar trebui uitate nici etapele care au premers alegerilor desfăşurate cu un an şi circa două luni mai devreme (în 19 noiembrie 1946) şi care au făcut posibilă fraudarea masivă a acestora. Astfel, pe 17 iunie 1946 guvernul prosovietic al lui Groza a amânat alegerile, promulgând un decret pentru stabilirea unei noi proceduri electorale. În aceeaşi zi, primul ministru a semnat un decret de desfiinţare a Senatului, transformând Parlamentul bicameral în Adunarea Deputaţilor, legislativ unicameral.

În zilele noastre, guvernul Boc-Băsescu tocmai a modificat modalitatea de alegere a primarilor şi urmează să voteze legea votului prin corespondenţă, lege care, aşa cum mărturisea ministrul Baconsky va aduce tot un milion de voturi partidului aflat la guvernare.

Din câte se vede actualii guvernanţi sunt demni urmaşi ai celor care acum 65 de ani au instalat comunismul în România.

Autor: Gabriel Niţulescu