FAŢA ÎNTUNECATĂ A PERFORMANŢEI

Una dintre cele mai importante figuri ale sportului din ultimele decenii tocmai ce a fost aruncată la groapa de gunoi a istoriei în ultimele săptămâni.

Lance Armstrong, o figură eroică şi văzut de mulţi drept cel mai mare ciclist al tuturor timpurilor, a recunoscut că toată cariera lui a fost o minciună. Toate performanţele pe care le-a obţinut au implicat dopajul, ceea ce, în sport, se cheamă a trişa.

Lance Armstrong, texanul de 41 de ani acum, a câştigat cea mai importantă competiţie de ciclism a lumii, Turul Franţei, de şapte ori consecutiv, între 1999 şi 2005. Un record de neimaginat, în condiţiile în care în toată istoria de până atunci toţi marii campioni ai ciclismului nu reuşiseră mai mult de 5 victorii în Turul Franţei în decursul carierei. Plus că texanul le-a obţinut consecutiv. Imaginea de erou de care se bucura se datora însă faptului că a reuşit aceste performanţe după ce s-a luptat cu cancerul şi a învins. A trecut aproape de moarte şi a revenit mai puternic, reuşind să obţină ceea ce nu reuşise nimeni până atunci. O poveste pe care nici Hollywood-ul nu ar fi scris-o aşa de bine!

De-a lungul carierei lui, acuzaţiile de dopaj nu au lipsit, însă Armstrong le-a negat vehement, acţionându-i în instanţă pe cei care făceau astfel de declaraţii la adresa lui. Până anul trecut, când o anchetă complexă a Agenţiei Anti-Doping din Statele Unite a reuşit să demonstreze că ciclistul american se dopa pentru a obţine performanţe, folosindu-se de dezvăluirile obţinute de la foşti coechipieri, angajaţi, parteneri sau cunoscuţi ai lui Armstrong. Concluziile anchetei au fost recunoscute de marea lume a sportului şi de opinia publică, iar anul trecut forurile ciclismului i-au retras cele şapte titluri câştigate. Chiar şi aşa, Armstrong a refuzat să-şi recunoască faptele.

Asta până la începutul acestui an, când s-a destăinuit într-un interviu acordat lui Oprah Winfrey, probabil cea mai cunoscută prezentatoare TV din întreaga lumea. Pe lângă faptul că a recunoscut că a folosit substanţe interzise pentru a obţine toate cele şapte victorii, a spus că nimeni n-ar fi putut obţine astfel de performanţe fără să se dopeze. Mai mult, a subliniat texanul într-un interviu ulterior, niciun mare campion din istoria de peste 100 de ani a ciclismului nu a fost curat şi au folosit „ajutoare” speciale pentru a câştiga o competiţie aşa de dură precum Turul Franţei.

Armstrong a ajuns în prezent răul suprem, „cancerul” sportului (amuzant cum se întoarce roata!), „persona non grata” de care toată lumea – de la liderii de opinie la cei mai importanţi sportivi – s-a dezis şi s-a arătat dezgustată. Privită la rece situaţia, texanul nu a făcut altceva decât ceea ce mulţi top manageri din marile corporaţii fac: iau decizii la limita legii, moralităţii, eticii şi dincolo de ea, pentru a creşte business-ul şi a obţine rezultatele asumate. (Să nu uităm de poate cea mai celebră regulă din lumea afacerilor: Nu întreba un milionar cum a făcut primul milion!). Armstrong s-a folosit de orice mijloace pentru a câştiga. A trişat pentru a obţine faimă, bani şi performanţă. Câţi dintre liderii business-ului mondial ar putea spune că n-au făcut asta?

Autor: Cristina Tivers

Anunțuri

CUM SĂ FII CONVINGĂTOR ÎN VIAŢĂ! (I)

Dr. Robert Cialdini va susţine pe 30 septembrie un seminar internaţional, în care va vorbi despre cum să obţii mult-aşteptatul cuvânt „da” la orice solicitare pe care o adresezi. Reputatul psiholog se bazează pe şase principii ale persuasiunii pentru a ne învăţa cum să fim convingători în viaţă.

Vă invit în acest editorial să vorbim puţin despre cele şase principii ale persuasiunii pentru a învăţa să le recunoaştem, cum să le folosim pentru a primi acceptul celorlalţi la doleanţele noastre sau cum să ne ferim de cei care le folosesc în scopuri negative:

1. PRINCIPIUL RECIPROCITĂŢII

Oamenii se simt obligaţi să ofere înapoi ceva celor care i-au ajutat. Cei care nu întorc favorul sunt consideraţi de societate nerecunoscători, ingraţi. Dr. Cialdini ne învaţă cum să obţinem obligaţia morală pentru întoarcerea favorului făcut: după ce-am ajutat un apropiat într-o anumită activitate, iar acesta ne mulţumeşte pentru serviciile lui, este indicat să nu-i răspundem „Cu plăcere!”, ci mai degrabă, pe un ton semi-glumeţ, „sunt convins că şi tu ai fi făcut la fel în locul meu!”

Acest lucru se întâmplă şi în lumea afacerilor. Multe categorii profesionale oferă prima şedinţă gratuit: cabinete de înfrumuseţare, consult stomatologic, şedinţă de machiaj, consultanţi, psihologi, tocmai pentru a ne induce în subconştient obligaţia morală de a răsplăti acel gest de generozitate prin cel puţin încă o vizită.

2. PRINCIPIUL ANGAJAMENTULUI ŞI CONSECVENŢEI

Oamenii trebuie să îşi respecte angajamentele făcute, mai ales cele făcute în public, în caz contrar fiind stigmatizaţi de societate – etichetaţi ca neserioşi, fără cuvânt.

Un exemplu frecvent folosit al acestui principiu îl regăsim în domeniul retail – marile hipermarket-uri anunţă la o categorie de produs „Dacă găsiţi într-un loc acest produs mai ieftin decât la noi, vă returnăm banii garantat”. Este un exemplu clasic de angajament şi răspundere a companiei respective, pe care tindem să îl credem, căci nicio mare companie nu şi-ar prejudicia printr-o astfel de minciună credibilitatea pe piaţă.

3. PRINCIPIUL DOVEZII SOCIALE

Oamenii tind aproape întotdeauna să urmeze sfaturile şi îndrumările altora, imitând comportamentele şi atitudinile celorlalţi. De aici ideea de spirit de turmă, folosită adesea în sens peiorativ. Dar adevărul este că suntem programaţi genetic să ascultăm şi să-i urmăm pe alţii.

Un exemplu grăitor în ilustrarea principiului dovezii sociale îl găsim în topurile de muzică şi filme de pe internet sau de la TV. De exemplu un film care este pe primul loc într-un top alcătuit de o publicaţie specializată de prestigiu, pe baza preferinţelor ascultătorilor, ne determină şi pe noi să-l vizionăm, mergând pe ideea „prea mulţi oameni spun că-i o capodoperă. Nu pot greşi atâţia oameni!”

O altă formulă folosită de companii este aceasta: „Sunaţi acum pentru a achiziţiona produsul nostru! Dacă liniile sunt ocupate, vă rugăm reveniţi!” Este un exemplu grăitor de ilustrare a principiului dovezii sociale, făcând potenţialul client care sună să-şi imagineze că sunt atât de multe persoane care încearcă să sune, încât liniile telefonice sunt aproape mereu ocupate, iar operatorii nu fac faţă numărului mare de solicitări.

Autor: Octavian Radu

ESTE MUZICA CLASICĂ DEMODATĂ?!

Auzim mereu, vrând-nevrând, în jurul nostru, tineri care-şi ascultă muzica preferată la mp3 player-ele lor, pe stradă. Totuşi, în cele mai multe cazuri, muzica clasică lipseşte cu desăvârşire din setul preferinţelor lor muzicale. Oare de ce?!

În primul rând există o mare prejudecată în rândul majorităţii oamenilor că muzica clasică este un gen cult rezervat doar elitiştilor, celor ce au studii muzicale în domeniu (licee, facultăţi de muzică), fiind astfel învăţaţi în instituţiile de învăţământ să aprecieze şi să iubească acest gen muzical.

Este adevărat că în trecut marii compozitori îşi ofereau serviciile adesea în slujba regelui sau a unui nobil de la curte – ne amintim nume precum Monteverdi, Bach, Mozart, Haydn şi de multe ori compoziţiile pe care le scriau erau menite a fi ascultate de către aristocraţi. Unii din cei mai mari compozitori clasici erau de asemenea profesori pentru tinerele fete din rândul nobilimii. Dar această prejudecată este total falsă, marii compozitori ai istoriei muzicii au compus lucrări înălţătoare menite a transcede cultura muzicală, sexul, vârsta sau rangul publicului, ele au fost create spre a atinge sufletul şi inima ascultătorilor, spre a reliefa caracteristicile muzicale ale unei anumite perioade muzicale.

Se spune pe drept cuvânt despre muzica clasică că este singurul gen cult din istoria muzicii. Cum ne explicăm oare că un Beethoven, Mozart, Haydn sau Verdi rămân nemuritori în timp, operele lor rămânând vii şi nedemodate, cum nu e cazul multor genuri din muzica modernă?

Din fericire, mai există un număr relativ restrâns de oameni ce au grijă ca operele nepieritoare ale marilor compozitorilor clasici să-şi păstreze flacăra vie în sufletele şi minţile lor, majoritatea constituind un public specializat, meloman, format fie din profesori de muzică sau elevi, studenţi ai instituţiilor de învăţământ muzicale, fie din publicul meloman ce a luat contact de tânăr cu o astfel de muzică, fiind îndrumaţi spre aceasta de părinţii lor. Dar cum ne putem explica oare că majoritatea tinerilor din zilele noastre nu ştiu cine a fost Beethoven sau Vivaldi şi nu suportă să asculte aşa o muzică plictisitoare, demodată, rămânând la hit-urile lor comerciale difuzate pe radio şi TV?

Analizând genurile muzicale actuale (pop, dance, r’n’b, etc) ne dăm seama că acestea sunt uşor de ascultat, având de obicei o tematică superficială – versuri de dragoste puerile şi lipsite de substanţă, linii melodice cu armonii simple, uşor de fredonat, „catchy”. Este exact muzica pe care o ascultă oamenii grăbiţi, incapabili să aprofundeze muzica, să o asculte cu adevărat, nu să o pună doar ca fundal în timp ce-şi duc la îndeplinire alte activităţi. Pentru a ne cultiva gustul pentru muzica clasică nu este necesar să avem studii în domeniu, nici să luăm contact cu aceasta de mici, deşi ar fi indicat acest lucru. Trebuie doar să avem disponibilitatea de a rămâne deschişi în concepţii, de a ne deschide inima către o muzică profundă, dureros de umană, ce exprimă o paletă largă de sentimente – dragoste, tristeţe, depresie, veselie, melancolie, etc.

De aceea deschideţi-vă inimile şi sufletul către noi tărâmuri magice şi lăsaţi muzica să vă îmbie cu o poţiune minunată în urechi şi în suflet!

Autor: Octavian Radu

TEHNOLOGIA DISTRUGE OMENIA

Ne tehnologizăm prea mult: Facebook, Twitter, LinkedIn, Messenger, Skype, etc. Şi asta e rău, pentru că uităm de noi ca persoane, de faptul că omul nu e o maşină. Că nu acţionează doar ca o rezultantă de 0 şi 1.

Facebook-ul te captivează, Linked-In-ul e „obligatoriu” dacă vrei să relaţionezi cu profesioniştii din ”liga” ta, Skype-ul e omniprezent dacă vrei să vorbeşti gratis la distanţă, etc. O persoană din prezent petrece în medie 4 ore pe zi legat de tehnologie (computer, I-phone, I-Pad, Blackberry, etc), după ultimele statistici, chiar dacă slujba sa nu presupune munca la ordinator! Majoritatea stau pe Facebook şi uită să mai trăiască…

Unde a dispărut plăcerea de a te plimba în aer liber, de a ieşi cu fetele/băieţii seara, de a te juca cu mingea în tină (noroi, n.r. – ardelenism), de a face activităţi fizice? Îmi aduc aminte că atunci când noi eram adolescenţi, adică pe la începutul anilor 80, plăcerea de a socializa pe viu era extraordinară. Da, aveam doar 2 ore de TV, filme răsuflate şi difuzate la vreo 10 ani de la apariţie, dacă treceau de cenzură. Dar aveam cărţi, mergeam la teatru, la stadion, în excursii şi în tabere. Jucam Poker seara, pe lângă casă, pe capace de bere, aveam petreceri, mersul pe bicicletă, ”de-a v-aţi ascunselea”, cântări în jurul focului de tabără, şi alte alea… Interacţiunea fizică era cel mai important lucru pentru tânărul acelor ani.

Din păcate dependenţa de computer şi Facebook creează îndepărtare de viaţa reală, de simţurile noastre de bază, de cei pe care îi îndrăgim. Tinerii care sunt azi aşi la Facebook nu îndrăznesc să invite fetele cu care vorbesc în oraş. Mulţi îşi dau întâlnire pe Net, dar nu se mai vizitează acasă de nicio culoare! ”Offline”-ul sperie şi încurcă. E ”demodat”. Totul trebuie să fie impersonal, cu pseudonim, cu mulţi mega de RAM, insipid, inodor, detaşat. Adică să ne amorţim simţurile, să ne putem retrage oricând, să nu ne implicăm. De ce? De lene. Din obişnuinţă. Din cauza iluzoriei puteri a ”click”-ului.

Mi-e frică de această dependenţă de tehnologie, pentru că îndepărtează oamenii unii de alţii. Nu vreau să sune nici dezastruos, nici patetic. E doar o constatare: azi petrecem mai mult timp cu computerul decât cu cei dragi. Majoritatea covârşitoare dintre noi. Trimitem bancuri în scris şi primim videoclipuri de pe YouTube. Dăm ”like”-uri şi primim ”Accept”. Schimburile noastre, de orice natură, se exprimă prin tastatură. Culmea e că ne complacem. Pentru că natura noastră se schimbă din cauza computerului. Începem să acţionăm/reacţionăm ca şi el. Atingerea, sărutul, sentimentele, strângerea în braţe au dispărut odată cu timpurile în care prietenii ieşeau împreună. Azi ”prietenii” navighează pe Net-ul tulbure…

În filmul „Demolition Man” (Marco Brambilla 1993), a cărui acţiune se petrece prin 2030, Sandra Bullock îl invită pe Sly Stallone la ea pentru o seară romantică, unde după puţin timp îşi pun amândoi nişte căşti pe cap şi se pregătesc … să facă sex. ”Aşa e acum, fără schimb de fluide” îi spune ea contrariatului Stallone care fusese congelat vreo 70 de ani şi apoi ”trezit” în plin secol 21… Cred că toate astea şi mai multe ni se vor întâmpla mai repede de 2030. Şi, fără căşti…

Autor: Mihai Mătieş

  • Calendar

    • Septembrie 2017
      L M M M V S D
      « Mar    
       123
      45678910
      11121314151617
      18192021222324
      252627282930  
  • Caută