RATING VS. BUN SIMŢ

Ştirile bombastice cu subiecte de tarabă comentate de ţaţe continuă să ne împresoare şi sunt convinsă că, atât timp cât vor exista bani care să finanţeze astfel de subiecte, ele vor fi intens dezbătute şi puţini vor fi cei care vor da atenţie „non-ştirilor” despre cultură, excelenţă sau bun simţ.

Tocmai de aceea, am considerat că una dintre măsurile de cel mai bun augur a fost publicarea listei companiilor care au difuzat reclame în timpul unei emisiuni de joasă speţă, care a făcut ceva vâlvă în ultimele săptămâni în întreaga mass-medie. Mai ales că, ulterior acestei măsuri, emisiunea cu pricina a pierdut câteva contracte de finanţare.
Poate în felul acesta, măcar de teama reclamei negative de care ar putea avea parte, dacă nu din proprie convingere şi decenţă, unele companii vor prefera să sponsorizeze şi emisiuni care au un grad mai scăzut de audienţă bazată pe grotesc.

În felul acesta, şi mass-media s-ar putea simţi stimulată să renunţe la veşnica placă cum că „asta cere publicul, iar sponsorii plătesc în funcţie de rating”. Mai ales că aplecarea spre cultură şi frumos trebuie cultivată cumva, iar asta cu siguranţă n-are cum să se întâmple prin intermediul ştirilor de la ora 5.

Nu pot să spun că sprijin ideea introducerii forţate a ştirilor „pozitive”, dat fiind că mă tem de cenzură şi subiectivism cam la fel de mult ca de prost gust şi arivism, dar cred că bunul nostru simţ ar trebui să ne îndrepte treptat spre subiecte cu adevărat importante pentru noi şi pentru ceea ce ne înconjoară şi, pe cât posibil, care să ne dea şi o perspectivă mai bună asupra zilei de mâine sau măcar un exemplu demn de urmat.

Cum ar fi că tenismanul Horia Tecău a câştigat Australian Open la dublu mixt împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands, că eleva Diana Alexandra Amariei din clasa a XI-a a Liceului Teoretic „Sfântu Nicolae” din Gheorgheni este câştigătoarea pentru România a concursului „Juvenes Translatores”, dedicat elevilor de liceu, că anul acesta va avea loc a XXI-a ediţie a Festivalului George Enescu (una dintre puţinele constante din domeniul cultural care a reuşit de-a lungul anilor să ne îmbunătăţească imaginea naţională peste hotare), că filmul „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin sau că Fundaţia Sergiu Celibidache derulează un program de promovare a valorilor româneşti.
Da, avem nevoie de mai multe exemple pozitive şi nu cred că ar trebui să mergem până acolo încât să adoptăm metoda romanilor care consemnau doar victoriile, nu şi înfrângerile suferite, dar asta doar pentru că sper că dacă ne vom recunoaşte şi insuccesele, vom putea să şi învăţăm din ele.

Pe scurt, cred că trebuie să îi avem mereu în minte pe cei mai buni dintre noi şi să-ncercăm să tindem către ei.

Autor: Cristina Tivers

Publicitate