CÂND IUBIM ROMÂNIA?

În apropiere de 1 decembrie, patriotismul românesc creşte ameţitor. Începem parcă în perioada asta mai mult ca oricând să ne gândim la ţara noastră, valorile ei, ce înseamnă să fii român, istoria şi mândriile autohtone şi ne vine parcă să le urlăm în gura mare.

Un exemplu în acest sens este campania derulată de PRO TV în perioada aceasta, „De Ce Iubesc România”, prin intermediul site-ului http://www.deceiubescromania.ro. Una de succes, se pare, conform datelor găsite pe internet: 3.000 de like-uri pe Facebook în câteva ore de la lansare şi mii de afişe descărcate de români. Campania pune accent pe câteva dintre cele mai importante personalităţi ale României precum Henri Coandă, Ştefan Odobleja, Nicolae Păulescu, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci, ale căror rezultate au avut un impact global şi au schimbat lumea. “O româncă face mii de fete să se îndrăgostească de gimnastică, în fiecare an” şi “Un român salvează 180 de milioane de vieţi, în fiecare zi”, sunt câteva dintre mesajele care pot fi găsite pe site şi descărcate în limba română, dar şi engleză, germană, italiană şi spaniolă.

Nu este însă singura campanie, cei de la ROM lansând http://www.romaniisuntdestepti.ro şi agenţia Lowe&Partners derulând în paralel campania “Only in Romania”. Prea multe? Prea aglomerate? Vă las şi pe voi vă decideţi.

Este însă acest patriotism unul adevărat sau doar de dragul turmei şi în spiritul zilei de 1 decembrie? Pentru o scurtă perioadă de timp arătăm că într-adevăr suntem mândri de ţara noastră şi că aparţinem acestui spaţiu. Din păcate, caracterul acestor manifestaţii este unul trecător şi zgomotul lor puternic se stinge odată cu încetarea sărbătorilor. Ce rămâne în urmă? Ne întoarcem la problemele şi grijile zilnice, nemulţumirile din politic, social, administrativ, etc.

Probleme şi nemulţumiri sunt peste tot. La fel sunt însă şi reuşite şi succese. Am putea să le avem în vedere mai mult şi nu doar atunci când amintim de ele ca să le uităm la loc. Suntem tentaţi nu de puţine ori să punem răul înainte şi să ne focusăm doar pe el.

M-am gândit şi eu să plec din ţară, că poate altundeva îmi va fi mai bine. Desigur că aş da acolo de problemele locale, ca să nu mai zic de dorul de casă, care m-ar urmări pretutindeni. Nu am plecat, deşi am avut ocazia, pentru că momentan îmi este bine şi încă mai sunt multe oportunităţi de care să mă bucur. Ce rezervă viitorul? Asta nu am de unde să ştiu încă. Fac însă tot ce pot aici momentan.

Rămâne de văzut şi anul acesta cum vor serba românii ziua de 1 decembrie şi ce spectacole se vor pune în scenă. Voi ce credeţi? Când ar trebui să iubim România?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

Reclame

TOAMNA SE NUMĂRĂ … GUNOAIELE

Că în România există multe gunoaie, este murdar, lumea nu colectează selectiv se ştie deja. În 2010 România era chiar denumită „groapa de gunoi” a Europei, 99% din gunoaiele produse de români ajungând la … gunoi.

Întrebarea este ce se face în privinţa asta? Cum reuşim să urcăm şi noi în topul celor mai curate ţări din lume şi mai important decât atât, să ne menţinem acolo?

Câteva dintre soluţii se pare că sunt reciclarea, compostarea (biodegradarea accelerată a deşeurilor organice şi refolosirea lor ca îngrăşăminte agricole) şi incinerarea (arderea deşeurilor sau a biogazului extras din ele pentru obţinerea de energie electrică şi termică). Bine, bine, compostarea şi incinerarea nu se pot face de către oricine, ci la scară industrială.

Deci, nouă, cetăţenilor ne rămâne reciclarea. Facem noi asta? Am învăţat cum? Există centre de reciclare unde putem să mergem şi să ne informăm?

Chiar dacă ar fi informaţie, există containere speciale unde poţi colecta selectiv? Mie nu mi se pare că sunt, cel puţin prin Bucureşti nu prea am văzut. M-ar bucura să aflu că poate în alte oraşe acest subiect nu este aşa de sensibil, precum pare să fie în capitală uneori. Din păcate şi acolo unde există, este de ajuns ca cineva să arunce o sticlă în spaţiul pentru hârtie sau plastic în spaţiul pentru sticlă şi alţii vor urma exemplul cu uşurinţă. “Dacă el aruncă aşa, atunci înseamnă că e ok să fac şi eu la fel” pare să fie în gândul multora.

Mai nou, se vorbeşte despre reciclare şi protecţia mediului mai mult ca despre ceva “cool”, de parcă ieri ar fi fost inventate. Nu este rău că se vorbeşte, dar problema este că dacă sunt tratate drept subiecte “cool” şi trenduri, există riscul ca ele să fie şi trecătoare. Ne alăturăm unei cauze doar dacă este la modă şi se vorbeşte despre ea. În momentul în care nu i se mai dă atenţie, dispar şi interesul şi fanii.

Eu sper ca totuşi să nu fie aşa. Îmi place să fiu mai optimistă şi poate par naivă uneori din cauza asta, dar am speranţe că ne vom da seama de pericolul în care se află planeta noastră până nu este prea târziu. Până atunci ne putem concentra eforturile pentru a menţine România curată. Mie mi-ar plăcea să mă laud cu cea mai curată ţară. Vouă nu?

Let’s Do It, Romania!, cel mai mare proiect de implicare socială din România care şi-a propus curăţarea întregii ţări de deşeurile din afara oraşelor într-o singură zi, încearcă tocmai asta. Totul a început iniţial în Estonia în 2008, prima ţară care a organizat această mişcare. Mai apoi s-a transformat într-o mişcare internaţională, an de an alăturându-se şi altele. Noi ne-am alăturat în 2010 şi atunci am strâns 200.000 de voluntari la curăţenie.

Acum, în luna septembrie pe 24, are loc a doua ieşire, unde sunt invitaţi şi mai mulţi voluntari. Eu mă voi duce pentru că vreau ca acest proiect să meargă mai departe şi numai prin intermediul nostru se poate realiza asta.

Şi cu fiecare gunoi strâns ştiu că am contribuit la ceva mai mare, ceva naţional, ceva care atinge o ţară întreagă. O să fiu mândră.

Voi ce părere aveţi despre problema deşeurilor din România? Dar despre Let’s Do It, Romania? Participaţi?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

PIERDUT FOCOASE. LE DECLAR NULE

Nu cu mult timp în urmă vorbeam despre acţiunile la care se pricepe Jandarmeria Română (de fapt o parte a ei). Iată că acum putem vorbi, cu probe, şi despre acţiunile la care nu se pricepe Jandarmeria Română.

Mai exact, tot într-un editorial apărut pe acest site nu cu mult timp în urmă, arătam ce face Jandarmeria Română cu ”maxim profesionalism”: intimidarea protestatarilor împotriva regimului Băsescu-Boc prin reţinerea acestora, aplicarea de pedepse corporale (a se vedea cazul protestatarului Ion Olteanu de la Drobeta Turnu Severin), aplicarea de amenzi în mod abuziv, în condiţiile în care un om îşi exprima nemulţumirea în legătură cu administrarea acestei ţări.

De curând însă, am văzut la ce nu se pricepe Jandarmeria Română: la paza unor obiective militare. Astfel, dintr-un tren de marfă cu încărcătură militară ce a plecat de la Braşov, cu destinaţia Bulgaria au dispărut patru focoase de rachete. Trenul se afla sub paza a 10 jandarmi. Iar furtul nici măcar nu a fost descoperit de vreunul dintre aceştia, ci de lucrătorii CFR din staţia Giurgiu.

Dar ceea ce pune capac la toată această nereuşită a Jandarmeriei Române este comunicatul ”liniştitor” al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), care ne precizează că respectivele focoase ar pezenta un grad mare de pericol doar dacă ar încăpea pe mâna unor specialişti. De parcă cine este interesat să fure focoase de rachete este în general un nespecialist.

Probabil că şefii Jandarmeriei şi ai MAI se gândesc la faptul că respectivele focoase au fost furate pentru a fi valorificate la fier vechi. În acest caz, le dorim celor care cercetează cazul succes în scotocirea centrelor de colectare.

Altfel spus, ”Pierdut focoase. Le declar nule (fier vechi), pentru că sigur nu au intrat pe mâna unor specialişti.”

Totuşi, nu mă pot abţine să nu remarc că roadele reformei în MAI încep să se vadă. Scăderea salariilor, eliminarea unor bonificaţii, etc., îi fac pe din ce în ce mai mulţi oameni angajaţi în aceste structuri să plece sau măcar să se gândească intens la plecarea din rândurile respectivelor instituţii. Cine oare va rămâne? Cei care sunt cel mai bine pregătiţi şi care au şi alte alternative?

Dar în condiţiile în care ministrul de interne Igaş are vădite probleme cu limba română (branconaj în loc de braconaj), după ce ne-a arătat că a avut vădite probleme cu privire la înregistrarea unui parcurs normal al ciclului de învăţământ (cunoaştem doar sintagma ”Primii zece ani sunt grei până ajungi în anul 3”) nu ar trebui să ne mire că instituţiile care îi sunt în subordine încep ”să dea rateuri”.

Reforma în acest caz, se va face probabil în zece ani în loc de trei, iar rezultatul final, după trecerea intervalului de timp menţionat va fi disoluţia acestor structuri şi a statului însuşi.

Autor: Gabriel Niţulescu

REALITATEA DUPĂ „DEZASTRU” – DESPRE BACALAUREAT FĂRĂ HIPERBOLIZĂRI

Panoul care ascundea maşinăria interioară a sistemului numit bacalaureat a căzut. Iar anul acesta, pentru prima dată în istoria ţării, am fost puşi în situaţia de a recunoaşte că nu oricine poate susţine un examen precum bacalaureatul.

Nu că n-am fi ştiut asta până acum, însă sistemul de mite funcţiona ca un propulsor pentru tinerii care-şi doreau să termine liceul. Monitorizarea video a demascat faţa reală a sistemului de educaţie românesc. Nu văd de ce am considera aceste rezultate un dezastru în condiţiile în care toţi ştiau de hibele sistemului, însă nimeni nu voia să facă ceva.

Haideţi să luăm un simplu exemplu. În fiecare dimineaţă, în drum spre birou, trec prin curtea unui liceu. Îi aud zilnic “debordând” de inteligenţă sub zidurile şcolii. Dezacorduri, limbaj rudimentar, propoziţii care sunt construite din două cuvinte şi trei înjurături sau obscenităţi, etc. Auzind despre reuşitele de la bac, am avut curiozitatea să mă apropii de avizierul cu note. Ce să vedeţi, pe vreo 10 coli erau înşiruite realizările tinerilor din clasele XI. Recunosc că şi eu am rămas surprinsă. Cele mai mari note erau de 7, iar majoritatea se lăudau cu 6 şi 5. Totuşi acestea erau nişte realizări pentru cei care le obţinuseră deoarece aproximativ 30% din elevii claselor a XI-a erau corigenţi.

Dată fiind această realitate, credeţi că aceşti elevi vor putea susţine examenul de bacalaureat? Răspunsul e negativ şi tot realitatea dovedeşte acest lucru. La acelaşi liceu, din 170 de candidaţi la bacalaureat, au promovat doar 29, iar nota cea mai mare era de 7,86.

Examenul de bac nu este un coşmar, nu e un dezastru pentru cei care-şi doresc cu adevărat să urmeze o facultate. Un elev care a luat în serios perioada petrecută în liceu, nu poate fi intimidat de sistemele de supraveghere video sau subiectele de la examenul de bacalaureat. Cred că ar trebui să ne şi limităm la aceşti elevi şi să le creăm condiţii să-şi dezvolte aptitudinile în cadrul facultăţii.

Şi dacă tot a trecut dezastrul, hai să vedem ce rămâne după aceasta. Mii de potenţiali agricultori, căpşunari, hamali, zidari, măturători şi pot continua. Chiar nu avem nevoie de aceştia? Cred că sunt destule meserii în care nu e nevoie să ai diplomă de bacalaureat, iar dacă s-ar gandi cineva la acesta poate n-ar mai trebui să importăm cartofi şi roşii de peste mări.

Şi totuşi, ar trebui să ne bucurăm! Spiru Haret, combinatul de diplome, nu cărturarul, va rămâne fără contribuabili.

Autor: Victoria Donos

DOMNULE BĂSESCU, LUAŢI-VĂ O OGLINDĂ!

După ce preşedintele Băsescu şi-a dat cu părerea (de cele mai multe ori neavizat) despre justiţie, economie, Constituţie, asigurări sociale, iată că la rând a venit şi istoria. Subiectul vizat de preşedinte a fost instalarea comunismului în România, preşedintele acuzându-l pe Rege…

în sensul că Majestatea sa ar fi comis un act de trădare prin abdicarea din 30 decembrie 1947 şi că ar fi fost sluga ruşilor.

Ceea ce uită însă (dacă a ştiut vreodată), actualul şef de stat al României este întregul context istoric al acelor vremuri. El uită faptul că Aliaţii au cerut capitularea necondiţionată a României, dându-ne de înţeles că ceea ce e de negociat se va negocia doar cu ruşii.

Uită că a existat o opoziţie a Regelui faţă de guvernul comunist al lui Petru Groza, opoziţie care s-a concretizat în Greva Regală (fapt unic în istoria lumii), adică în refuzul Regelui de a promulga legile adoptate de Parlamentul şi Guvernul comunist.

Uită că din partea Aliaţilor Occidentali nu a venit niciun sprijin concret împotriva comunizării României în anii 1946-1947 (în condiţiile în care agenţi de influenţă sovietici se aflau în poziţii cheie în guvernele american şi britanic).

Uită că atunci când Regele Mihai a fost în Anglia la nunta viitorului rege, i s-a recomandat că ar fi bine să nu se mai întoarcă în ţară, pentru că viaţa ar putea să îi fie în pericol. Uită, că atâta timp cât a fost în ţară, speranţele românilor nu au pierit, iar Armata Regală, chiar dacă în parte epurată, nu fusese încă desfiinţată.

De asemenea, uită că trădarea de care îl acuză pe Rege s-a manifestat în primul rând prin aceia care s-au pus în slujba ocupantului sovietic şi al guvernului comunist (Petru Groza, Lucreţiu Pătrăşcanu, Gheorghe Crăciun, locotenent-colonelul Cambrea etc). Iar la numele sonore ale unora care au trădat acest popor se adaugă alte nume mai puţin sonore ale executanţilor, care au fost alături de marii trădători, au devenit unelte ale lor, i-au înlocuit în structurile statului pe cei care s-au opus comunismului şi au profitat de noile poziţii căpătate nu pe merite, ci prin faptul că erau docili mai marilor din noul regim.

În aceste condiţii oare cum ar putea fi calificaţi noii ofiţeri, avansaţi la excepţional fără a deţine nicio pregătire militară, unii provenind din cele două divizii formate în URSS (Tudor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi Crişan)?

Oare tatăl actualului preşedinte nu este unul din acei care a sprijinit noul regim la începuturile sale, ca tânăr ofiţer promovat din rândul clasei muncitoare doar pe motiv că avea o origine sănătoasă? Nu ştiu ca acesta să fi fost vreunul din luptătorii rezistenţei anticomuniste.

Nu ştiu nici ca preşedintele Băsescu să fi fost vreun opozant al regimului comunist, ci doar un docil executant al regimului comunist, regim dat la o parte de generaţia, din care, cu fericire şi mândrie fac şi eu parte.

Ca urmare, înainte de a deschide gura pentru a-l acuza pe Rege de trădare, domnul Băsescu ar trebui să se uite în oglindă şi să se întrebe dacă el sau înaintaşii lui au făcut vreo faptă care să egaleze în vreun fel, vreuna din faptele Majestăţii Sale, făcute pentru binele acestui popor.

Gabriel Niţulescu-participant la Revoluţia din 1989, membru al unei familii care a ctitorit şcoli şi biserici

Autor: Gabriel Niţulescu

TURISM CU ROMÂNI ÎN ROMÂNIA? YES, SIR! (2)

Îşi iubesc românii ţara într-atât încât să-şi facă şi vacanţa aici, sau nu? Dacă românii înşişi nu vor să călătorească în ţară şi nu le place să petreacă timpul liber aici, cu ai lor, ce şansă avem să convingem turiştii străini să vină la noi?

Scriam luni că în sfârşit am văzut o campanie chibzuită, în domeniul turismului românesc. Nu foarte bună, ci doar justă.

De curând, cu ajutorul programului Regio al UE, Ministerul a demarat o lungă campanie intitulată ”City-Break – Redescoperă România”, prezentă pe mai multe media, într-un mix reuşit, în care doreşte să readucă românii în turismul românesc. Corectă în construcţie, campania ne invită să redescoperim România, oraşele ei şi locurile frumoase din ţară.

Chiar dacă face reclamă Ministerului blondei, ca să se ştie clar cine a ”redescoperit” prima România, chiar dacă această campanie nu e deloc originală (în 2010 Petrom a iniţiat campania ”Redescoperă România”, la care se alăturaseră şi alte mărci de prestigiu precum Dacia şi BCR), ea atinge un punct nevralgic pentru dezvoltarea pe termen lung a turismului în România: dacă românii înşişi nu-şi iubesc ţara şi nu vor s-o descopere, străinii o vor face şi mai puţin şi mai rar.

Consider că pentru a convinge turiştii străini trebuie să ne bazăm în primul rând pe acei români care cunosc ţara, au vizitat-o de la N la S şi de la E la V şi povestesc despre ea altora, în aşa fel încât să le trezească şi străinilor interesul pentru a vizita frumoasele locuri de la noi. Ca şi în business, prima dată trebuie să cunoşti propriul produs şi să crezi în el ca să poţi ulterior să-l vinzi. Din păcate oamenii ăştia sunt din ce în ce mai puţini în România… iar Ministerele cheltuiesc bani aiurea în loc să investească în infrastructură şi în cei ce ştiu să spună poveşti despre România.

În vasta majoritate a locurilor vizitate de mine în străinătate, ceea ce mi-a plăcut întotdeauna a fost să stau de vorbă cu oamenii locului, cu cei care mai văzuseră splendorile pe care şi eu aveam să le descopăr, oameni care ştiau să povestească despre ţara lor astfel încât să mă facă şi pe mine s-o îndrăgesc. Și nu erau neapărat ghizi, ci mai degrabă oameni simpli care au început să cunoască lumea în primul rând prin satul, regiunea, munţii, marea, ţara lor şi apoi prin a vizita alte meleaguri…

Pe de altă parte, nu am întâlnit în nici un alt aeroport din lume reclame la ţări străine sau alte puncte de atracţie decât cele naţionale! În aeroportul Henri Coandă mai există încă, atât la plecare, dar mai ales la sosire, reclame pentru destinaţii care mai de care mai exotice şi mai departe de România. E ca şi cum ai spune ”bine aţi venit pentru o escală în drumul dumneavoastră spre adevărata destinaţie care e…”. Jenant de penibil!

Campania asta va trebui susţinută în practică, cu obstinaţie, până vom reuşi să demonstrăm că România este şi trebuie să fie, în primul rând o destinaţie îndrăgită de români şi apoi de restul lumii. Altfel îmi e că vom fi cu toţii doar pasageri aflaţi într-o escală către orice colţ al lumii care, nu-i aşa, e mult mai interesant şi mai atractiv!?

Autor: Mihai Mătieş

INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ – PARTEA A II-A

Vă invităm să citiţi în a doua parte a editorialului nostru contextul istoric în care a avut loc aderarea României la Uniunea Europeană, precum şi efectele pe care ţara noastră le poate crea în contextul globalizării.

INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ – SEMNAREA TRATATULUI DE ADERARE

România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, urmând ca ţara noastră să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepţia cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).

Comisia Comunităţilor Europene a publicat în octombrie 2005 un nou raport de ţară, privind progresele înregistrate de România în perspectiva aderării la UE. Potrivit acestuia, România continuă să îndeplinească atât criteriile politice pentru a deveni Stat Membru, cât şi criteriul unei economii de piaţă funcţionale.

Raportul afirmă că „o punere în practică serioasă a programului propriu de reforme structurale îi va permite să facă faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor de piaţă din cadrul UE.“. Raportul mai precizează că România a făcut progrese semnificative în alinierea legislaţiei interne la legislaţia Uniunii Europene şi va fi capabilă să-şi îndeplinească obligaţiile de Stat Membru al Uniunii începând cu momentul preconizat al aderării, dacă va accelera pregătirile într-o serie de domenii şi se va concentra pe consolidarea capacităţii administrative în ansamblul ei.

STATUTUL ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

După semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, România a devenit stat în curs de aderare, obţinând statutul de observator activ la nivelul tuturor instituţiilor comunitare, fiind necesară asigurarea prezenţei reprezentaţilor români la nivelul instituţiilor europene şi al grupurilor de lucru ale acestora. Statutul de observator activ a permis Românei să îşi exprime punctul de vedere, fără drept de vot, în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar, putând astfel influenţa aceste decizii şi promovându-şi interesele naţionale.

România a participat ca observator activ în următoarele instituţii ale Uniunii Europene:

* Parlamentul European,
* Consiliul European,
* Consiliul Uniunii Europene,
* Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi – COREPER I şi II,
* Grupurile de lucru ale Consiliului,
* Comitetele şi grupurile de lucru ale Comisiei Europene,
* Comitetului Regiunilor şi Consiliului Economic şi Social.

âEFECTELE ADERĂRII ROMÂNIEI ASUPRA VIITORULUI UNIUNII EUROPENE

Amplasarea geopolitică a României va influenţa politica UE cu privire la relaţiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia şi Asia. Prin Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), România are o oportunitate de a-şi demonstra supremaţia în regiune.

Integrarea în Uniunea Europeană a influenţat şi relaţiile regionale ale României. În consecinţă, România a impus un regim de vize pentru câteva state est-europene precum Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus şi Turcia.

Autor: Octavian Radu