NEPRICEPUŢII DE LA CONDUCERE ÎŞI DAU CU PĂREREA DESPRE „LENEŞII” DIN AGRICULTURĂ

Nu cu mult timp în urmă, preşedintele Băsescu îşi exprima nemulţumirea că românii din mediul rural sunt leneşi şi din acest motiv agricultura românească nu mai merge, iar 3,5 milioane hectare stau nelucrate.

Soluţia enunţată de preşedinte pentru aducerea în circuitul agricol a terenurilor nelucrate era introducerea unui impozit pe terenurile nelucrate. La nici două zile după această declaraţie a preşedintelui, ministrul agriculturii Tabără venea cu aceleaşi acuzaţii şi aceleaşi ”soluţii”.

Nu am sesizat însă aceeaşi îngrijorare a preşedintelui sau a ministrului agriculturii, atunci când subvenţiile către agricultori nu sunt plătite la timp, sau atunci când se pune problema că subvenţiiile primite de agricultorii români sunt la jumătate din cele acordate altor agricultori europeni.

Ba mai mult, este uşor să ne amintim că guvernul Boc, condus în fapt de Băsescu, a sistat în 2010 o serie de subvenţii pentru agricultură.

Nu am sesizat de asemenea aceeaşi îngrijorare a preşedintelui sau a ministrului agriculturii cu privire la alte probleme ale agriculturii. De exemplu, de ce procesatorii preferă laptele importat şi nu pe cel furnizat de fermierii români.

Nu am sesizat aceeaşi îngrijorare a celor două personaje pentru a afla de ce produsele româneşti, ecologice multe din ele (din lipsa de bani penttru practicarea unei agriculturi industrializate) pierd competiţia cu produsele din import (pătrunjel din Cehia, roşii din Turcia şi Italia, usturoi din China şi lista este mult mai lungă).

Nu am sesizat aceeaşi îngrijorare nici cu privire la faptul că Ministerul Agriculturii nu reuşeşte să sprijine agricultorii români, cu excepţia distribuirii (defectoase) a fondurilor europene. Nu există nicio îngrijorare la cele două personaje cu privire la faptul că oficialii din domeniu declară că România ar trebui să se orienteze spre dezvoltarea unei agriculturi ecologice (neexistând nicio măsură în acest sens), în timp ce toate măsurile adoptate sunt orientate spre sprijinirea unei agriculturi de tip industrial.

În ceea ce priveşte soluţia cu privire la introducerea unui impozit pentru terenurile nelucrate, pot spune că măsura nu face altceva decât să se constituie în preambul al unor mari afaceri imobiliare cu terenuri agricole. Ea are ca scop să-i forţeze pe ţăranii şi fermierii sărăciţi de acest regim să-şi vândă terenurile în favoarea baronilor şi mafiei portocalii.

Dacă preşedintele sau ministrul agriculturii nu ar urmări doar scopuri imobiliare, atunci am avea soluţii cu adevărat benefice pentru agricultură şi s-ar lua măsuri pentru apariţia şi dezvoltarea unei pieţe funcţionale pentru produsele agricole, precum: combaterea evaziunii în domeniul importurilor de produse agricole şi alimentare, eliminarea birocraţiei şi a corupţiei în domeniul proiectelor cu fonduri europene din sectorul agricol, sprijinirea agriculturii ecologice (construirea unor ferme ecologice model, soluţie aplicată în România şi în perioada interbelică), construirea unor strategii coerente în domeniul agriculturii ecologice, înfiinţarea sau sprijinirea înfiinţării de pieţe de gros şi spaţii de depozitare pentru micii fermieri, ş.a.m.d.

Autor: Gabriel Niţulescu

Reclame