FOTBALUL AUTOHTON ÎN 2013

Iată că suntem la început de an şi veştile dinspre fotbalul românesc nu sunt tocmai bune: multe echipe de tradiţie din campionatul nostru, apărute încă din perioada interbelică, par să spună adio acum primei scene fotbalistice a ţării.

Aşa cum probabil aţi auzit, este vorba de Rapid Bucureşti, de Universitatea Cluj şi chiar Dinamo Bucureşti, ele sunt la ananghie. Din păcate însă, începe să nu ne mai mire faptul că multe „branduri” româneşti încep să nu mai fie ale noastre sau chiar să nu mai fie.

Dacă vorbim despre Cluj, despre echipa de fotbal a Universităţii Cluj, trebuie să spunem că ea s-a înfiinţat în 1919, la doar un an după Marea Unire de la Alba Iulia, ca un simbol al românismului. Şi multă lume a adulat echipa „Şepcilor-roşii”, tocmai datorită acestui aspect: o idee de sport, de fair-play, de mişcare şi de tinereţe. Acum însă, în secolul vitezei „statice”, când toată lumea face sport doar cu privirea, pare că „U” nu mai are loc şi e trist acest lucru.

Dacă ar fi să vorbim de Rapid Bucureşti, această echipă s-a înfiinţat în 1923 şi a fost multă vreme echipa „proletariatului” simplu din Bucureşti şi nu numai, iar celebrul cântec „suntem peste tot acasă, porţile ni se deschid”, a spus mereu un adevăr. La fel ca Universitatea Cluj, Rapiduleţul de sub Podul Grant se zbate în datorii, în incertitudini, în ameninţări cu insolvenţă, în reorganizări judiciare, de parcă o idee s-ar putea reorganiza judiciar.

Să nu credeţi însă că doar aceste două echipe au probleme financiare, căci mai marii fotbalului românesc deja anunţă că au în intenţie să facă doar o primă ligă cu 14 echipe din 18 câte sunt acum, căci datoriile la terţe părţi sunt din ce în ce mai mari. Pe undeva, poate ar fi şi o explicaţie. Într-o lume care s-a schimbat parcă prea mult în ultimii ani, duminicile pe stadion par a ţine de-un tablou vechi, de-o amintire dintr-o carte.

Autor: Aurel Pop

Reclame

MULT AMATORISM ÎN FOTBAL ŞI LA PĂSCUT

Urmează o perioadă plină de evenimente în ceea ce priveşte sportul rege. Multe meciuri în Champions League, multe şi-n Europa League, asta ca să nu mai vorbim de campionatul nostru cel de toate zilele. Colac peste pupăză a început și campania agricolă de toamnă…

Nu putem, însă, să nu ne oprim la inaugurarea Arenei Naţionale, un impozant stadion cu peste 50.000 de locuri, ce-a lăsat în istorie două obiceiuri tradiţionale ale spaţiului carpato-danubiano-pontic, e vorba de ronţăitul seminţelor şi fumatul cel nociv, căci da, pe Naţional Arena, aceste două „sporturi” au fost interzise românilor. Care-au fost primele comentarii când a aflat bucureşteanul de aceste interdicţii? „Eh, n-o să fie stadionul plin!”

Lăsând gluma la o parte, să ştiţi că verdele gazon nu a fost o glumă. După 30 de minute de joc, reacţia firească a telespectatorului care ar fi ajuns abia atunci în faţa micului ecran a fost ”a început recoltarea cartofilor?” sau ”desene animate cu cârtițe?” sau „meciul ăsta se joacă la Târnăveni?. Fără a avea, desigur, nimic cu locuitorii acestei frumoase localităţi transilvănene.

Jocul echipei noastre a fost slab. Asta am văzut cu toții. Și din cauza tacticii, dar și din cauza tăpșanului. Momentele de-a dreptul pastorale și sămănătoriste, ce aminteau de arăturile de toamnă și de munca de săpat cartofiorii nu au scăpat presei internaționale. Francezii, invidioși pe producția noastră de răgălie la hectar, au spus prin gazetele lor că nu au mai văzut așa ceva în viața lor…

Românismul frumos al lucrurilor a continuat imediat după meci: imfatuatul Becali a anunțat că va cumpăra el, instant, un nou gazon care va fi instalat și utilizabil imediat. A cumpărat, într-adevăr, tiruri de gazon din Olanda. Atâta doar că forul continental nu a fost de acord cu amânarea meciului şi-a pus piciorul în… iarbă! Meciul Stelei se joacă la Cluj azi…

Şi nu, să nu credeţi că aceste rânduri sunt doar despre fotbal, căci amatorismul e peste tot. A pus gazonul pe Naţional Arena aceeași firmă care a inventat fotbalul pe nisip, acum vreo 8 ani, la celebrul România – Danemarca: 2-5. Treabă să fie făcută… Mă gândeam ce s-ar fi întâmplat dacă ăia s-ar fi specializat între timp în piscine…

E un lucru bun şi Bacalaureatul de anul ăsta, poate aşa se trezesc părinţii, bunicii şi copiii şi îşi dau seama că meseria-i de aur şi diploma, de multe ori, e doar de pus în vitrină. Pentru că există, pe lângă fotbal, și alternativa agriculturii. Unde ogoarele așteaptă mâini dibace…

Autor: Aurel Pop

INAUGURAREA CLUJ ARENA – KITCH-UL COLORAT POLITIC

De câteva zile, toată presa clujeană și nu numai vorbește despre spectacolul de la inaugurarea noului stadion din Cluj. Chiar ziarele de sport (care ocazional sunt și reviste porno) laudă municipalitatea pentru spectacolul grandios pe care îl pregătește, cu concerte Scorpions, Smokie, Andra, Smiley.

Nimeni nu observă că evenimentul de inaugurare a stadionului nu are absolut nicio legătură cu sportul. Prefectul Tișe vorbește de vreo săptămână doar în următorii termeni: bani, concert, spectacol, bani publici, toți clujenii etc. Ce uită domnul Tișe e că stadionul pe care se laudă că l-a făcut nu este o sală de concerte și nici platoul de la Sala Sporturilor. Este stadionul pe care a jucat și va juca Universitatea Cluj. Este templul fotbalului și a sportului clujean. Principalul scop al construcției este organizarea de meciuri de fotbal, având ca organizator FC Universitatea Cluj. Că n-a vrut să pună scaune alb-negru cum ar fi fost normal era de așteptat. Că nu vrea să numească stadionul după numele unui sportiv care a făcut performanță la „U”, așa cum ar fi normal, iar era de așteptat. Doar ne trebuie bani, nu? Adevărul e că noul stadion, denumit oficial CLUJ ARENA (ce prostie, nici măcar nu e în româna) nu se leagă prin absolut nimic de clubul de fotbal pentru care a fost construit și care, prin tradiție, îl deține. Tișe nu vrea să se pună rău cu Paskany și compania. E evident de ce. Dar să ajungi tu să inaugurezi un stadion de fotbal printr-un eveniment gen festivalul berii, este o chestie cel puțin de prost gust. Cred că doar tarabele cu mici și bere vor lipsi din incinta stadionului. Gazonul oricum o să fie stricat pe când va veni Universitatea pe stadion, așa că o pată neagră de cărbuni, pe ici pe colo, nu face mare pagubă.
Oricum ar fi, lumea nu deschide ochii. Da, s-a făcut un stadion nou, frumos, ultramodern, cu becuri și scaune rabatabile și vine Scorpions și o să fie distracție. Dar nimeni nu observă ce umilit este clubul Universitatea prin chestia asta. Ia uitați-vă puțin ce declară domnul Tișe: „Pe data de 11 octombrie va avea loc un eveniment organizat exclusiv de cei de la ”U”, care din câte am înțeles vor să joace un meci amical” . Adică abia la 10 zile după spectacole populiste și politicianiste ajunge și echipa să folosească stadionul. Personal consider asta lipsă de respect față de clujenii suporteri ai lui ”U”. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, însă ceea ce se întâmplă e bătaie de joc. Ar trebui ca oficialii de la „U” să răspundă cumva, chiar cu riscul să nu mai fie lăsați să joace pe noul stadion . Eu, ca suporter, mă simt jignit.
Cei de la CFR și-au revendicat deja dreptul de a juca pe noul stadion. Nu mare o să fie mirarea dacă o să se mute cu totul pe el. O blasfemie mai mare de atât nici nu se poate: o echipă cu un stadion mare și modern, care nu adună spectatori nici cât FC Poplaca, să vină să forjeze stadionul lui ”U” doar pentru că, zic ei, au dreptul.
Eu unul refuz să fiu prezent la concerte și la țigănelile care vor avea loc. Am să merg să văd echipa de fotbal a Clujului, întoarsă în orașul natal dar nu și în casa natală. Pentru mine noul stadion nu mai poate fi numit acasă!

TEHNOLOGIA DISTRUGE OMENIA

Ne tehnologizăm prea mult: Facebook, Twitter, LinkedIn, Messenger, Skype, etc. Şi asta e rău, pentru că uităm de noi ca persoane, de faptul că omul nu e o maşină. Că nu acţionează doar ca o rezultantă de 0 şi 1.

Facebook-ul te captivează, Linked-In-ul e „obligatoriu” dacă vrei să relaţionezi cu profesioniştii din ”liga” ta, Skype-ul e omniprezent dacă vrei să vorbeşti gratis la distanţă, etc. O persoană din prezent petrece în medie 4 ore pe zi legat de tehnologie (computer, I-phone, I-Pad, Blackberry, etc), după ultimele statistici, chiar dacă slujba sa nu presupune munca la ordinator! Majoritatea stau pe Facebook şi uită să mai trăiască…

Unde a dispărut plăcerea de a te plimba în aer liber, de a ieşi cu fetele/băieţii seara, de a te juca cu mingea în tină (noroi, n.r. – ardelenism), de a face activităţi fizice? Îmi aduc aminte că atunci când noi eram adolescenţi, adică pe la începutul anilor 80, plăcerea de a socializa pe viu era extraordinară. Da, aveam doar 2 ore de TV, filme răsuflate şi difuzate la vreo 10 ani de la apariţie, dacă treceau de cenzură. Dar aveam cărţi, mergeam la teatru, la stadion, în excursii şi în tabere. Jucam Poker seara, pe lângă casă, pe capace de bere, aveam petreceri, mersul pe bicicletă, ”de-a v-aţi ascunselea”, cântări în jurul focului de tabără, şi alte alea… Interacţiunea fizică era cel mai important lucru pentru tânărul acelor ani.

Din păcate dependenţa de computer şi Facebook creează îndepărtare de viaţa reală, de simţurile noastre de bază, de cei pe care îi îndrăgim. Tinerii care sunt azi aşi la Facebook nu îndrăznesc să invite fetele cu care vorbesc în oraş. Mulţi îşi dau întâlnire pe Net, dar nu se mai vizitează acasă de nicio culoare! ”Offline”-ul sperie şi încurcă. E ”demodat”. Totul trebuie să fie impersonal, cu pseudonim, cu mulţi mega de RAM, insipid, inodor, detaşat. Adică să ne amorţim simţurile, să ne putem retrage oricând, să nu ne implicăm. De ce? De lene. Din obişnuinţă. Din cauza iluzoriei puteri a ”click”-ului.

Mi-e frică de această dependenţă de tehnologie, pentru că îndepărtează oamenii unii de alţii. Nu vreau să sune nici dezastruos, nici patetic. E doar o constatare: azi petrecem mai mult timp cu computerul decât cu cei dragi. Majoritatea covârşitoare dintre noi. Trimitem bancuri în scris şi primim videoclipuri de pe YouTube. Dăm ”like”-uri şi primim ”Accept”. Schimburile noastre, de orice natură, se exprimă prin tastatură. Culmea e că ne complacem. Pentru că natura noastră se schimbă din cauza computerului. Începem să acţionăm/reacţionăm ca şi el. Atingerea, sărutul, sentimentele, strângerea în braţe au dispărut odată cu timpurile în care prietenii ieşeau împreună. Azi ”prietenii” navighează pe Net-ul tulbure…

În filmul „Demolition Man” (Marco Brambilla 1993), a cărui acţiune se petrece prin 2030, Sandra Bullock îl invită pe Sly Stallone la ea pentru o seară romantică, unde după puţin timp îşi pun amândoi nişte căşti pe cap şi se pregătesc … să facă sex. ”Aşa e acum, fără schimb de fluide” îi spune ea contrariatului Stallone care fusese congelat vreo 70 de ani şi apoi ”trezit” în plin secol 21… Cred că toate astea şi mai multe ni se vor întâmpla mai repede de 2030. Şi, fără căşti…

Autor: Mihai Mătieş

CONCERTUL ROXETTE VĂZUT DIN MULŢIME

Despre prestaţia celor de la Roxette pe scena românească s-au spus multe şi toate numai de bine. Chiar şi tabloidele care aşteptau să vâneze vreo mondenitate au rămas dezamăgite, evoluţia artiştilor suedezi a fost ireproşabilă.

Punctuali au fost şi au ştiut foarte bine că se află la Bucharest, nu Budapest. Recunosc că mi-au confirmat încă o dată că muzica de calitate rezistă, iar timpul nu le-a ştirbit deloc calităţile interpretative. Şi dacă concertului în sine nu i s-a putut reproşa nimic, organizatorilor aş avea ce.

În primul moment în care am pătruns în spaţiul din Zone Arena, unde aveam bilet, mi-am reamintit că România nu are un stadion unde să se poată ţine un spectacol de un asemenea calibru. Nu ştiu cum s-au simţit cei care aveau bilete VIP sau la tribune, cert e că muritorii de rând din zona A, abia dacă au putut urmări concertul de pe cele două ecrane, mult prea mici pentru întinderea maidanului numit Zone Arena.

Supranumit “Meca Distracţiei” de vreun PR mai inspirat, complexul care a găzduit concertul s-a dovedit a fi o întindere plană, acoperită cu zgură şi plină de bălţi după ploaia ce precedase concertul. Aşa că după ce m-am înghesuit preţ de jumătate de oră în mulţime încercând să văd ceva pe ecrane am renunţat şi m-am retras spre intrare unde era mai mult spaţiu şi puteai să distingi ceva.

Ca şi mine, majoritatea celor din gazonul A, pot zice că au văzut un concert live la TV, diferenţa e că n-au stat într-un apartament confortabil, ci pe un câmp cu prundiş şi multe bălţi. Evident că am plecat ştiind ce a făcut toată ziua doamna din dreapta care se confesa prietenei şi cu mâna arsă de ţigara vecinului din stânga, care în extaz după blonda care doar se auzea, fuma ţigară după ţigară, fără a ţine cont de faptul că folosea adeseori vecinii pe post de scrumieră.

Totuşi, Ciuleandra în interpretarea Roxette nu putea trece fără mirosul de mici şi popcorn, care plana leneş peste mulţimea închisă-n ţarc. Eii, şi dacă românul e plin de talente şi dornic să imortalizeze fiecare moment special, n-am putut să nu remarc miile de mâini înarmate cu un telefon mai deştept sau aparat foto.

În faţa noastră s-a tot învârtit un individ cu un telefon care-l făcea pe cameramanul prins pe câmpul de luptă. Că doar oamenii n-au plătit câteva sute de lei să-i asculte live pe cei de la Roxette, ci pentru a face poze, filmuleţe cu care să se laude după.

Eii şi ca să închei într-o notă pozitivă, ar trebui să mulţumesc organizatorilor pentru că pe lângă dansul în apă de ploaie, aromoterapia cu mici şi popcorn, am învăţat că femeile pot face pipi şi din picioare. Da, toate doamnele au primit la intrare un dispozitiv special ca să nu mai facă coadă la toalete. O fi o nouă practică, nu ştiu, cert e că după această experienţă nu mai calc la nici un concert în Zone Arena, iar dacă mă apucă vreun dor nebun de spectacole de calitate, dau o fugă prin vecini, că avem de unde alege.

Autor: Victoria Donos