CALMUL NIPON ÎN FAŢA DEZASTRULUI

Catastrofa care a lovit Japonia e departe de a-şi fi epuizat potenţialul distructiv. Scriam luni că japonezii nu au scăpat încă de consecinţele nefastului cutremur. Dar au arătat că au psihicul pregătit pentru a face faţă crizei. E ceea ce contează cel mai mult…

Tăria de caracter a japonezilor, calmul şi meticulozitatea lor, încrederea în sistem şi funcţionalitatea acestuia din urmă sunt extrem de importante pentru moralul unui popor care înfruntă optimist vicisitudinile naturii şi efectele complexe ale cutremurului. 180 de oameni se luptă să răcească Reactorul centralei nucleare de la Fukushima pentru ca acesta să nu explodeze şi să repete accidentul nuclear de la Cernobâl. Hrana şi apa se găsesc din ce în ce mai rar. Electricitatea e raţionalizată sau nu e deloc. Supravieţuitorii nu au încă informaţii despre rudele lor. În plus, vremea pare să fie şi ea potrivnică salvatorilor, care mai speră încă să găsească sinistraţi în viaţă: temperaturile au scăzut brusc odată cu apariţia ninsorilor în Japonia. Şi cu toate acestea, japonezii îşi păstrează calmul. Nu s-a instaurat panica generală, nu sunt crime pe străzi, nu sunt jafuri, războaie locale şi nici sinucideri în masă. Acest popor forjat pe măduva samurailor refuză să cedeze presiunilor psihice ale momentului. Merită toată lauda şi admiraţia noastră pentru modestia şi anduranţa cu care înfruntă soarta potrivnică!

De ce admirăm tăria de caracter a japonezilor şi spiritul lor civic extraordinar bazat pe întrajutorare şi respect pentru celălalt? Pentru că nouă ne lipsesc. Hai să ne imaginăm puţin cam ce s-ar fi întâmplat la noi dacă ne lovea, Doamne păzeşte, o năpastă ca asta. Păi în primul rând se devastau magazinele, se fura totul şi se organizau găşti care vindeau apoi prada furată din magazine. În paralel, sistemul de “pile” s-ar fi pus în funcţiune imediat pentru a obţine locuri în spitale, medicamente de import şi hrană decentă. Găştile de cartier ar fi ameninţat găştile politice cu supunerea. Politicienii ar fi avut nevoie de multă apă pentru interminabile sesiuni de plânsete naţionale în Parlament şi alte foruri, clamând la maxim 2 zile de la eveniment “necesitatea ajutorului extern care să scoată ţară din nefericire!”. Violurile, crimele, tâlhăriile şi alte lucruri, mai mult sau mai puţin manuale, făcute de băştinaşi, s-ar fi întâmplat în direct la televizor ca să atestăm că “Românii au Talent”! Nu ştiu ce să zic de Guvern, că se pare că acesta nu ar cădea nici dacă rămâne Boc ultimul supravieţuitor al războiului civil…

Analiştii spun că nu e de mirare că japonezii reacţionează în mod paşnic şi ordonat. De mici copii japonezii sunt crescuţi într-un spirit civic exemplar, fiind învăţaţi să pună interesul grupului înaintea celui personal. Sistemul ierarhiei sociale şi al autorităţii, regulile simple care le formează caracterul – odată cu respectarea lor, sunt de fapt cheile explicării miracolului rezistenţei japoneze. Colectivitatea, sistemul rezistă dacă fiecare în interiorul ei face ceea ce e mai bine pentru grup şi apoi pentru el însuşi.

Cei care vor să ajute Japonia pot depune bani în conturile Crucii Roşii deschise la BRD sub titulatura APEL PENTRU JAPONIA – DONAŢIA TA POATE SALVA O VIAŢĂ! Mulţumim celor de la Crucea Roşie!

Autor: Mihai Mătieş

Publicitate

INUNDAREA SPIRITULUI CIVIC

Calendar Evenimente se ocupă doar de anunțarea viitoarelor evenimente sigure, evenimente sociale, de business, culturale sau sportive. Din păcate nu suntem rude cu nicio ”Mamă Omida” sau vreo altă Regină a Magiei albe astfel încât să putem avertiza Guvernul că vin inundațiile.

Inundațiile ce ne-au lăsat amintiri amare în 2006 și 2008 s-au gândit că la criza structurală prin care trecem și recesiunea economică ne lipsea un pic de dezastru: pierderi de vieți omenești, case și recolte.
La cauze, care se întind de la faptul că la noi nicio prognoză nu vede științific mai departe de poimâine, că autoritățile nu au făcut nimic pentru regularizarea cursului râurilor în ultimii 20 de ani, că se fură materialele necesare construcțiilor hidrologice, până la faptul că se autorizează construirea caselor în albia râurilor sau că balastierele unor primari sapă sub picioarele podurilor existente, nu mai revenim că vă plictisim.
Ne preocupă însă atitudinea oamenilor în fața acestor sinistre. Lipsa solidarității în fața acestor dezastre. De la etajul 10 al unui bloc din Crângași, Berceni, Copou, Mănăștur, Piatra, Micro 3-7-9, etc, ne gândim că mai e mult până ajunge apa la balconul nostru. Chit că săracii Bucovinei sau sinistrații din Galați și Brăila locuiesc deja pe plute. Nivelul indiferenței la marea masă a românilor a ajuns la cote îngrijorătoare. În optica mea, patriot înseamnă să sar în ajutorul aproapelui meu, să-i ofer un instrument cu care să-l ajut și care în același timp să-i folosească să iasă din impas. Mi-aș dori să văd că ne pasă de acei oameni. Cred că foarte puțini dintre noi înțelegem ce înseamnă să-ți pierzi casa și agoniseala de o viață. Privitul la tragedie nu înseamnă ajutor. A plânge pe umărul sinistraților nu le va ține de cald la iarnă. Care vine sigur și, după cum spune Conducătorul, ”nu-i ca vara”…
Nu suntem nerecunoscători: lăudăm inițiativele Primăriei Sector 4, ale AMCHAM, ale Realității TV, ale Antenei 3 sau ale altor organisme, în principal private, care încearcă să trezească o conștiință civică a românilor. Doar că aceste exemple frumoase sunt picături în inundația totală. Iar la apelurile publice, ca întotdeauna, cei mai săritori s-au dovedit a fi tot oamenii simpli, care au dat ceva din puținul lor sub forma bănuților, hainelor, păturilor sau merindelor.
Nu în ultimul rând revenim la planificare și la prevenire. Pentru că nu înțelegem de ce nu face nimeni nimic pentru a preîntâmpina aceste dezastre. Intrebările noastre sunt cele ale unor non-specialiști hidrologi, dar, sperăm noi, de bun simț: Când nu faci nimic ani de zile pentru a stăvili furia apelor cât crezi că mai poți aștepta ajutorul divin? Când bărbierești pădurile pentru interese de grup, dar nu strângi buștenii căzuți din cauza naturii, cât crezi că vor rezista malurile respective? Când Dunărea atinge cote maxime în Ungaria și Serbia, iar în țara ta debitele râurilor care se varsă în ea cresc (de la Cerna la Prut) ce mai trebuie să te convingă pe tine autoritate că inundațiile vor ajunge la noi mai multe și mai grave decât la vecini?
Se pare că singura modalitate de a trece peste criză este s-o ascundem sub ape. Ne-a ajutat aici natura, căci după cum bine ne-a învățat nimic nu se pierde, totul de transformă: în nămol.

Mihai Mătieș