ROMÂN – CAUT NORMALITATE. ÎN VAN?

Trăim într-o societate în care criza este regula de trei ani de zile, excepțiile se vând la tot pasul drept norme, iar bălăcăreala politică face jocurile de 22 de ani. Rien va plus! A căuta azi normalitatea în această societate este cel mai anormal lucru pe care îl poți face…

Dacă ești bărbat sau femeie, heterosexual, vârstă medie, trăiești în România de azi, ai copii, o casă și o mașină la care plătești rate, un serviciu, nu ești înregimentat politic, nu dai țepe și tunuri, ai puțini prieteni adevărați, ai pasiuni dar nu prea ai timp pentru ele, vrei să apuci pensia întreg la cap și trup – atunci ești sortit dezastrului izolării.
Pentru că azi trebuie să fii EXTRAordinar (în orice sens sau direcție a axei doriți!), EXTRA-șmecher, SUPER-fantastic în obținerea banilor, EXTREM de persuasiv în relațiile cu oamenii, MEGA-eficient în tot ceea ce faci, MULTI-TASKING și MULTILATERAL dezvoltat. Trebuie să fii MACHO, PIȚI, STAR, mega-STAR sau giga-STAR. E necesar să ieși în evidență, să urli, să mitraliezi cuvinte, să joci totul pe Ași. E musai să ai fițe, crize de nebunie în direct și personalitate triplă, ca să fii tu însuți un model comportamental înainte ca ceilalți să devină unul pentru tine. Cursa împotriva celorlalți este în toi: învingi prin extraordinarismul tău sau ești învins de alt Superman/Superwoman.
În viața cetății, să promiți și să nu te ții de cuvânt, să-i desconsideri pe cei care te-au ales, să nu răspunzi în fața nimănui, să furi pentru partid, să faci 120 de km de autostradă în 22 de ani, să înjuri monarhia, sau să ceri tot timpul autonomie, autocrație și autocefalie. Ești condamnat la a conduce, deși nu te vrea nimeni. Nu uita să te dezbraci de caracter!
În domeniul economic regula azi e să nu faci nimic. E criză așa că te închizi în casă și aștepți să te inunde banii. Ce viziune, misiune, economie de piața, strategie sau tactică!?: șpagă, înșelătorie sau tunuri, multe tunuri. Este imperios și absolut necesar să aplici jocuri de sumă nulă din care tu, cel ultra-meseriaș, să ieși mai mult decât întotdeauna câștigător. Și între timp trebuie să le spui tuturor că lumea nu va mai fi la fel acum că … s-a făcut dimineață. Că după această criză lumea așa cum o știam va dispărea, că săracii vor sărăci și mai mult, iar tu te vei îmbogăți fără să vrei. Deoarece vei rămâne singurul…
Viața ta privată e zero dacă nu ai 5 amante, dacă nu îți petreci toate vacanțele în locații exotice și dacă nu informezi pe toată lumea în consecință. Dacă ai copii în vârstă de 3 ani și ei nu știu calculator, 5 limbi străine, ultima variantă de Travian, să recite Shakespeare, să cânte la pian în timp ce schiază și să facă Scuba în groapa Marianelor, i-ai făcut degeaba! Nu mergi zilnic la coafor, manichiură, sala de fitness – nu ești cool & trendy! Nu faci spectacol continuu, nu exiști!
Caut să trăiesc într-o țară normală, unde lucrurile se întâmplă în funcție de bun-simț, morală, bună-cuviință, unde averile se fac în 2-3 generații, unde Primarii fac treabă nu trotuarul la DNA, unde oamenilor le pasă unul de altul, unde domnește civilizația și promisiunea respectată. Vreau să mă bucur de viață împreună cu familia și puținii prieteni, în intimitate. Vreau acolo unde EXIST nu trebuie să însemne EXTRA. Știți o astfel de Românie?

Autor: Mihai Mătieş

Publicitate

AI TIMP SĂ CITEŞTI ACEST EDITORIAL? PARTEA I

De ce avem impresia că în zilele noastre timpul se scurge mai repede? Este simplu, dar noi facem să pară complicat. Societatea îţi cere promptitudine şi devotament, tehnologia se revoluţionează în timp ce tu dormi, copiii vor să fie în pas cu moda, iar tu nu ai avut timp să îi creşti altfel.

De unde a început această poveste cu secolul vitezei? Din păcate, acesta este încă un răspuns bine-cunoscut, dar preferat a se ţine ascuns, a nu fi luat în seamă ori a fi mascat prin manevre ale mass-mediei. Pentru că multe lucruri au fost ţinute sub covor, pentru că mulţi oameni au fost naivi şi nu au băgat de seamă cocoaşa formată de acestea, pentru că cei care puteau dezvălui secrete au fost ţinuţi în tăcere, cetăţenii au putut fi manipulaţi fără ca ei să îşi dea seama de asta.

Tehnologia a venit în ajutorul acestei şiretenii, putându-se face abuz de ea pentru a uşura mai mult sarcinile oamenilor. Acest fapt iese în avantajul directorilor, în acest fel ei putând cere din partea angajaţilor mai mult timp petrecut la serviciu. Oamenii, deşi vor să se ştie unici, totodată vor să şi fie în pas cu moda. Să presupunem că vă reîntălniţi un fost coleg de liceu şi aveţi timp să schimbaţi câteva propoziţii. Aflaţi despre acesta că are aproape 30 de ani, nu este căsătorit, nu are maşină, locuieşte cu părinţii şi lucrează într-un supermarket. Mulţi dintre voi deja l-aţi catalogat şi probabil nu aţi dori să ieşiţi într-o seară cu om pe care îl consideraţi sub nivelul vostru social. Ne-am setat anumite prejudecăţi despre felul în care să ne trăim viaţa şi timpul de oameni pe care să-i avem în cercul de prieteni în aşa fel încât să ne încadrăm şi să fim acceptaţi de cei care deja se află acolo unde noi ne dorim să ajungem. Iar dacă am ajuns acolo, am face bine să le respectăm regulile.

Nu degeaba se spune că banul te schimbă. Am observat cum oamenii pun mare preţ pe el, devenind noul lor Dumnezeu şi crezând că el este cel care le determină destinul. Lucru în mare parte de la sine înţeles, din moment ce orice alte căi cinstite care ţi-ar permite să supravieţuieşti au fost înlăturate de mult şi altele au fost impuse de societate. Acum au rămas nişte standarde pe care trebuie să le urmăm chiar şi pentru a fi numiţi normali. Asta în opoziţie cu ideile aceloraşi oameni care susţin că trebuie să ai întotdeauna mintea deschisă şi să accepţi diferenţele.

Nu este de mirare că tânjim după adrenalină, după libertate (în adevăratul sens), după recreere, după lucruri interzise şi periculoase, dacă felul în care ne petrecem timpul nu ne lasă loc să ne bucurăm singuri de viaţă. Probabil de aceea simţim nevoia să ne uităm la filme cu oameni care trec prin situaţii la care noi doar visăm. Nu sunt împotriva filmelor ori a viselor, dar este păcat că trăim în paradoxal. Să vă dau un exemplu: Dacă îţi doreşti să călătoreşti, să vizitezi şi alte ţări, nu o poţi face decât cu bani. Pentru a avea bani, trebuie sa munceşti. Iar dacă munceşti nu ai timp să călătoreşti aşa cum ţi-ai fi dorit pentru că timpul tău liber de fapt nu este al tău.

Voi ce faceţi în timpul liber? Vă puteţi bucura de el fără să vă îngrijoraţi de muncă? Vă aştept în partea a doua a acestui editorial cu o continuare privind această problemă.

Autor: Octavian Radu

BICICLIST ÎN BUCUREŞTI

După ce ne-am făcut europeni cu acte-n regulă, am mai fost pe la vecinii civilizaţi şi am văzut că acolo oamenii preferă bicicleta pentru a se deplasa la serviciu în locul BMW-ului sau a maşinuţelor viu colorate pe care le folosesc unii şi pentru a se duce la colţ după pâine.

Eii şi dacă tot ne-am clătit ochii prin „străinătăţuri”, am zis că n-ar strica să încălecăm şi noi bicicleta că nu poluează, este ieftină şi nici nu trebuie să suporţi aromoterapia din mijloacele de transport în comun. Văzând că dau bine în faţa electoratului, edilii s-au apucat să deseneze benzi verzi pe trotuare, astfel încât bicicliştilor să le fie confortabil când folosesc acest mijloc de locomoţie.

Numai că nu ştiu câţi dintre pictorii de trotuare s-au încumetat să meargă câţiva km pe aceste piste în timpul săptămânii. Un biciclist obişnuit trebuie să aibă nervi tari şi timbru de bariton, că soneria nu-l ajută să îndepărteze pietonii care se mişcă nestingheriţi pe piste. Se întâmplă deseori să ai în faţă câţiva copii care zburdă zglobii şi fac zigzaguri între cele două linii verzi care demarchează pista. Aceştia sunt destul de periculoşi pentru un biciclist, deoarece este dificil să prevezi care va fi următoarea lor mişcare. Aşa că spre liniştea tuturor, biciclistul preferă să-i evite.

Buun, şi dacă trece cu bine de pietoni, cu siguranţă biciclistul va da câţiva metri mai încolo de câteva maşini care ocupă trotuarul în întregime. Aşa că opţiunea e să le ocolească haiduceşte pe partea carosabilă, iar dacă e un începător nesigur va trebui să-şi ia de coarne bicicleta şi să o conducă la pas. Pe lângă pietoni, maşini parcate alandala pe pistele de pe trotuare mai au şi alte metehne.

Au capătul într-un chioşc de ziare sau la marginea unei borduri, sunt „decorate” cu gropi sau fântâni lăsate de cei de la Netcity, Electrica etc…

Deseori am avut impresia că pista este gândită pentru pigmei, pentru că nimeni nu s-a deranjat să taie crengile copacilor care se revarsă din plin peste trotuar, respectiv pista pentru biciclişti.

Şi pentru că spaţiile de pe trotuare nu sunt adecvate unui mers decent pe bicicletă şi nici pietonii nu sunt prea doritori să-şi împartă spaţiul, biciclistul se mută pe partea carosabilă. Aici începe distracţia şi slalom-ul printre şoferii care se încăpăţânează să nu-ţi cedeze o trecere, printre taximetriştii care te binecuvântează la fiecare pas, etc.

O experienţă riscantă, care dacă se termină cu bine oferă fiecărui biciclist un câştig de timp, un plus de sănătate şi un bun exerciţiu anti-stres.

Dat fiind că lumea tot reclamă pistele inadecvate şi problemele din trafic, oare n-ar fi mai bine ca edilii să-şi aplece urechea cât de puţin spre realitate în loc să mai arunce câteva milioane de euro pe nişte semafoare inutile pentru biciclişti?

P.S. În urmă cu 192 de ani, într-o zi de 26 iunie era patentată bicicleta. Maşinăria a evoluat foarte mult în tot acest timp, sper că nu vor trece tot atâţia ani pentru ca în Bucureşti sau oricare oraş al ţării să evolueze şi infrastructura pentru mersul cu bicicleta.

Autor: Victoria Donos