CUM SĂ FII CONVINGĂTOR ÎN BUSINESS – NEGOCIIND PENTRU VIAŢĂ ŞI AFACERI

Comunicarea este negociere, cel puţin aşa am tot auzit şi învăţat din diverse cărţi. Comunicăm şi negociem în acelaşi timp şi negociem comunicând.

Fie că este vorba despre un contract, un parteneriat, o colaborare, o conversaţie sau simple păreri, suntem tot timpul antrenaţi fără să vrem într-o negociere de sensuri şi semnificaţii diferite, vrem să schimbăm părerea celuilalt sau încercăm să nu ne lăsăm convinşi de alţii. Ştim însă să negociem cu adevărat?

Este o artă s-ar putea spune, precum multe alte domenii care nu ţin de cultură; arta comunicării, arta convingerii sau arta vânzării. Sunt persoane care sunt foarte pricepute la negocieri, sunt naturale şi ştiu cum să se comporte în cadrul unei discuţii de acest gen. Altele trebuie să înveţe, să observe de la cei din jur care ştiu şi învaţă mai ales din propriile greşeli. Eu mă încadrez mai mult în a doua categorie şi consider că încă mai am multe de învăţat. Voi unde credeţi că vă potriviţi mai bine?

În business negocierea este crucială. Trebuie să ştii să negociezi fiecare contract bine, fiecare deal, parteneriat, ca lucrurile să meargă bine. Trebuie să ştii cât să ceri, cât să oferi, când să faci asta, să ştii când şi cum să asculţi partenerul de discuţii pentru ca fiecare să aibă de câştigat. O negociere nu trebuie să fie asemuită cu o luptă până la moarte, în care cel mai bun rămâne în picioare şi culege toate medaliile de onoare. Din punctul meu de vedere trebuie să fie win-win pentru ca acea negociere să nu fie nici singura, nici ultima. Vorba circulă repede şi nu vrei să-ţi sapi singur groapa de la început dând dovadă de zgârcenie, insensibilitate şi nepăsare faţă de partener. Îmi place să cred că o negociere bună se termină şi are ca scop începutul unei relaţii de colaborare care să fie pe termen lung şi în timp să devină fructuoasă. Ce bine ar fi dacă aşa ar fi peste tot…

Cum spuneam şi mai sus, însă, şi eu mai am de învăţat şi nu sunt nici pe departe în măsură să ofer sfaturi. Dar Gary Noesner şi Joe Navarro, doi foşti agenţi FBI cu experienţă de peste 20 de ani sunt sigură că au câteva pentru noi. Seminarul internaţional de business „Negociind pentru Viaţă şi Afaceri” este al doilea din seria „Cum să fii convingător în business” organizat de Mastermind Communications SRL. Cei doi agenţi speciali vor veni în România anul viitor să prezinte tehnici de negociere atât verbale, cât şi non-verbale pentru situaţii de criză, afaceri şi viaţă.

Sfaturile şi exemplele din experienţa lor profesională lucrând pentru FBI pe care le vor prezenta în cadrul seminarului de o zi vor fi foarte valoroase şi vor ajuta la creşterea încrederii în sine, îmbunătăţirea abilităţilor de negociere şi clădirea unor relaţii de business pe termen lung bazate pe încredere.

Este un eveniment de bifat în calendarul noului an şi despre care puteţi afla mai multe de pe site-ul oficial http://www.convingatori-in-business.ro/

Vă aşteptăm cu drag la eveniment!

Autor: Cristina Mehedinţeanu

Publicitate