DE CE TRE SĂ FAC EU ŞCOALĂ, TATI?

Am încercat un exercițiu de imaginație în rândurile de mai jos. Sunt fragmente de scrisori din viitor, din partea fiicei mele de patru ani jumătate care, ajunsă la vârsta întrebărilor dificile, mă chestionează de ce ar trebui să meargă la școală. În România. La ce bun?

”Tati, te pupăcesc! Azi s-a încheiat prima săptămână la grădi. Grupa mică e haioasă, am colegi drăguți și jucăuși. Mi-am făcut deja o prietenă: Daria. Dar am și niște nelămuriri. Fiind la grupa mică eu nu le înțeleg pe toate. Așa că te rog să-mi povestești și mie să pricep. La deschidere doamna Directoare ne-a spus că până terminăm grădinița (grupa mare sau clasa 0 pregătitoare, că nici ea nu știa exact) o să știm computere, vreo 2 limbi străine, să scriem și să citim, să socotim, să ne jucăm pe telefonul mobil, o să avem email, cont de Facebook și o să ținem ședințele cu doamna educatoare de pe ”tablete”. Vezi tu, eu sunt puțin descumpănită: tu ne spui acasă să învățăm să vorbim corect, să ne jucăm, să ne purtăm frumos, să ne plimbăm în natură, să fim curioși și să fim prietenoși. Aici la grădi ăștia vor să ne computerizeze… E o anume discrepanță între faptul că tu ne spui că vaca nu ne dă nimic de bună voie și că toate trebuie să le (s)mulgem noi de la ea (lapte, carne, piele), în timp ce doamna Directoare spune că vaca mov de la firma aia ne poate da o sponsorizare frumoasă, dacă unul dintre părinții noștri lucrează în respectiva companie … așa, pentru fondul grădiniței. Ce e aia o sponsorizare? Toate vacile dau sponsorizări, tati? Apoi, au zis să știm 2 limbi străine la perfecție, dar eu încă nu știu bine româna. Cică dacă nu ”lay your stomachs on the books” imediat, în viitorul nostru ”rien ne va plus!”. Mă depășesc expresiile astea, tati… Eu am întrebat care e diferența dintre gâscă și rață și Directoarea mi-a răspuns că găsca e mai scumpă la Carrefour, iar educatoarea că ar trebui să caut pe Google. Tu ne spui să ne plimbăm, să ne jucăm cu Buni … cadrele didactice ne spun să ne ”salvăm desenele în Photoshop și să le arhivăm cu WINRARul”. Ce?…”

”…Dragul meu tătic, vorba cântecului am ghiozdan, abecedar, eu de astăzi sunt școlar. Am așteptat cu drag să intru la școală, chiar dacă portarul ne-a spus clasele 0A, 0B – 0Z sunt la parter, iar clasa pregătitoare e în curte, între grădi și școală, că încă n-au știut unde s-o pună. Se anunță foarte promițătoare programa de învățământ, tati: 3 limbi străine, deci un progres față de grădi, 6 ore de pe săptămână (adică laboratorul IT), Educație Civică (sunt curioasă cum ne va pune în bănci aici, că ne-au spus că au prioritate cei care au absolvit cei 7 ani de acasă pe repede înainte în 3 luni, că ar fi îndeajuns…), Cursul de Empatie cu Roboții, cel de Modele Financiare Comparate și Identificarea Patternurilor de Criză și multe altele, de nu am mai auzit de așa ceva, crede-mă! Cât despre chestia aia cu ce ne dă nouă vaca, știi tu, nici ăștia nu sunt de aceeași părere cu tine! Toți spun că trebuie să ne pregătim de pe acum pentru Masterat și Doctorat și că provocarea e uriașă, mai ales pentru că prin lege sau tăiat comenzile de COPY/PASTE din Windows 10. Avem 7 culegeri pentru fiecare materie și trebuie să mergem la minim 5 olimpiade pe an. Profa de engleză zice că școala e ”more challenging and richfull than the kindergarden, lads!”. Noroc cu doamna învățătoare, care e mai umană și ne duce în excursii, tabere, la ZOO, la muzee și să vizităm tot felul de locuri interesante. Și ne mai provoacă și pe noi la joacă… ”

”…Dragă Tată, am terminat 12 clase. Vine BAC-ul. Ce mă fac? Cu matricile mă descurc, dar la japoneza veche am note slabe. Am colegi olimpici la IT, dar care nu știu să completeze un formular pentru Primărie nici măcar online. O colegă zice că lubenițele se coc în ianuarie în Cora, alta că al ei Dog German hologramat a fost virusat ieri și acum mușcă din cărțile bibliotecii bunicului. Prietenul meu a la o bursă în China spunându-mi că acolo e viitorul. De treaba aia cu ce ne dă nouă vaca mi-a zis profa de Genetică doar atât – . Te rog răspunde-mi la mms-ul ăsta criptat. Te pup, Rebeca.”

Voi ce i-ați răspunde la toate astea, în afară de ”Iartă-ne, că v-am nenorocit!”…?

Autor: Mihai Mătieş

Anunțuri

CUM AM AJUNS SĂ MĂSURĂM TIMPUL

Suntem obsedați de a împărți timpul în funcție de activități și activitățile în funcție de timp. Cum oare se poate produce ceva peste măsură, dacă pornim de la premiza că timpul alocat unei activități este limitat?

Ne dorim prosperitate și împlinire, ne dorim în continuare să ne depășim limitele, ori să pretindem că o facem, din moment ce fiecare capacitate este limitată. Vrem să ne autodepășim, dar o satisfacție mai mare primim atunci când îi depășim pe alții. Suntem crescuți după fundamentul concurenței și nu vrem să ne considerăm, noi înșine ori altcineva din afară, incapabili, ratați, mereu eșuați. Nu vrem să fim percepuți nici ca înceți ori leneși. Nota scăzută la o materie pentru care nu te-ai pregătit prea bine, cearta din partea profesorului și atenționarea celorlalți asupra acestui tip de comportament, punerea la colț și ignorarea, ne fac să îi percepem pe acești oameni ca fiind un fel de paraziți ai societății, niște inși ale căror caractere sunt luate des în derâdere, judecați fără a fi înțeleși și disprețuiți fără a-i cunoaște.

Așa suntem crescuți și poate ne întrebăm de ce unii se consideră mai speciali decât alții. În fond suntem foarte asemănători, dar foarte diferiți. În ciuda acestui fapt, suntem crescuți cu convingerea că noi ar trebui să acționăm la fel, să gândim la fel, să dobândim aceleași gusturi și aceleași neplăceri, să împărțim același bine și același rău, toate astea în pofida naturii noastre. Noi suntem liberi să gândim ce vrem și să admirăm ce ne convine, dar într-un fel mai mult sau mai puțin evident, suntem programați să facem anumite alegeri, alegeri ce le facem ori nu în mod conștient.

Prin urmare, am fost instruiți de mici cum să ne împărțim timpul și activitățile, dar nu în funcție de nevoile și necesitățile noastre, ci în funcție de normele societății, așa cum s-a considerat că este mai bine pentru ca noi să devenim ”produse” bune. Viața, din moment ce este desemnată ca o scurgere succesivă de momente, a devenit totuna cu timpul, în acest fel fiind controlată și ea de ceva exterior nouă.

Așa că fiecare activitate pe care o facem trebuie să fie precedată sau urmată de noțiunea timpului, în acest fel punând niște bariere facultăților noastre și, implicit, potențialului nostru. În contradictoriu cu această stăvilă pe care noi înșine ne-o impunem, dorim să avem parte de idei mărețe, de genialitate și ingeniozitate, de măiestrie. Ori cum pot fi acestea țintuite dacă nu ne lăsăm liberi în voia timpului? Oare este posibil ca acea restricție să acționeze precum un impuls puternic, făcându-ne pe noi să credem că putem distorsiona timpul atunci când el este fixat, dar în realitate noi doar ne forțăm limitele să reușim improbabilul?

Nu este oare mai aproape de veridicitate ideea că timpul este același pentru toți, doar că noi îl folosim în moduri diferite? Și cum oare s-ar putea măcar atinge limitele capacităților noastre dacă, odată timpul scurs, suntem nevoiți a ne redirecționa gândurile și acțiunile asupra altui lucru? Cum putem profita de potențialul nostru ori cum îl putem descoperi dacă suntem nevoiți din când în când a întrerupe activitatea neașteptat, prin această modalitate putând crea lacune ce nu pot fi acoperite. Odată ce pe parcursul unui demers apar lacune create în mod brutal am putea spune, a umple acele goluri ar însemna o reamintire a momentului înainte de întrerupere, o reconstituire. Iar deși acest proces poate crea dificultăți, în unele cazuri este benefic pentru noi descoperiri.

Poate că problema nu s-ar afla întocmai aici, ci în faptul că alegerea de a termina o activitate și începerea alteia de cele mai multe ori nu este la îndemâna noastră. Și deși la școală învățăm materii care ne atrag, deși avem slujba pe care ne-am dorit-o și, prin urmare, am face ceea ce ne place, totuși ajungem să vorbim despre timp liber, timpul în care poate vom face același lucru, dar stabilit de către noi când începe și când se termină. Ori și mai bine, să ne creăm impresia că această preocupare va decide când anume mintea și corpurile noastre sunt prea obosite pentru a mai putea continua.

Autor: Octavian Radu

CUM AM AJUNS SĂ MĂSURĂM TIMPUL

Suntem obsedați de a împărți timpul în funcție de activități și activitățile în funcție de timp. Cum oare se poate produce ceva peste măsură, dacă pornim de la premiza că timpul alocat unei activități este limitat?

Ne dorim prosperitate și împlinire, ne dorim în continuare să ne depășim limitele, ori să pretindem că o facem, din moment ce fiecare capacitate este limitată. Vrem să ne autodepășim, dar o satisfacție mai mare primim atunci când îi depășim pe alții. Suntem crescuți după fundamentul concurenței și nu vrem să ne considerăm, noi înșine ori altcineva din afară, incapabili, ratați, mereu eșuați. Nu vrem să fim percepuți nici ca înceți ori leneși. Nota scăzută la o materie pentru care nu te-ai pregătit prea bine, cearta din partea profesorului și atenționarea celorlalți asupra acestui tip de comportament, punerea la colț și ignorarea, ne fac să îi percepem pe acești oameni ca fiind un fel de paraziți ai societății, niște inși ale căror caractere sunt luate des în derâdere, judecați fără a fi înțeleși și disprețuiți fără a-i cunoaște.

Așa suntem crescuți și poate ne întrebăm de ce unii se consideră mai speciali decât alții. În fond suntem foarte asemănători, dar foarte diferiți. În ciuda acestui fapt, suntem crescuți cu convingerea că noi ar trebui să acționăm la fel, să gândim la fel, să dobândim aceleași gusturi și aceleași neplăceri, să împărțim același bine și același rău, toate astea în pofida naturii noastre. Noi suntem liberi să gândim ce vrem și să admirăm ce ne convine, dar într-un fel mai mult sau mai puțin evident, suntem programați să facem anumite alegeri, alegeri ce le facem ori nu în mod conștient.

Prin urmare, am fost instruiți de mici cum să ne împărțim timpul și activitățile, dar nu în funcție de nevoile și necesitățile noastre, ci în funcție de normele societății, așa cum s-a considerat că este mai bine pentru ca noi să devenim ”produse” bune. Viața, din moment ce este desemnată ca o scurgere succesivă de momente, a devenit totuna cu timpul, în acest fel fiind controlată și ea de ceva exterior nouă.

Așa că fiecare activitate pe care o facem trebuie să fie precedată sau urmată de noțiunea timpului, în acest fel punând niște bariere facultăților noastre și, implicit, potențialului nostru. În contradictoriu cu această stăvilă pe care noi înșine ne-o impunem, dorim să avem parte de idei mărețe, de genialitate și ingeniozitate, de măiestrie. Ori cum pot fi acestea țintuite dacă nu ne lăsăm liberi în voia timpului? Oare este posibil ca acea restricție să acționeze precum un impuls puternic, făcându-ne pe noi să credem că putem distorsiona timpul atunci când el este fixat, dar în realitate noi doar ne forțăm limitele să reușim improbabilul?

Nu este oare mai aproape de veridicitate ideea că timpul este același pentru toți, doar că noi îl folosim în moduri diferite? Și cum oare s-ar putea măcar atinge limitele capacităților noastre dacă, odată timpul scurs, suntem nevoiți a ne redirecționa gândurile și acțiunile asupra altui lucru? Cum putem profita de potențialul nostru ori cum îl putem descoperi dacă suntem nevoiți din când în când a întrerupe activitatea neașteptat, prin această modalitate putând crea lacune ce nu pot fi acoperite. Odată ce pe parcursul unui demers apar lacune create în mod brutal am putea spune, a umple acele goluri ar însemna o reamintire a momentului înainte de întrerupere, o reconstituire. Iar deși acest proces poate crea dificultăți, în unele cazuri este benefic pentru noi descoperiri.

Poate că problema nu s-ar afla întocmai aici, ci în faptul că alegerea de a termina o activitate și începerea alteia de cele mai multe ori nu este la îndemâna noastră. Și deși la școală învățăm materii care ne atrag, deși avem slujba pe care ne-am dorit-o și, prin urmare, am face ceea ce ne place, totuși ajungem să vorbim despre timp liber, timpul în care poate vom face același lucru, dar stabilit de către noi când începe și când se termină. Ori și mai bine, să ne creăm impresia că această preocupare va decide când anume mintea și corpurile noastre sunt prea obosite pentru a mai putea continua.

Autor: Octavian Radu

NE DAŢI ORI NU NE DAŢI?

Halloween. A fi sau a nu fi? A se serba sau nu? Astea sunt întrebări care mă macină în fiecare an în perioada asta a anului.

Recunosc că atunci când eram mică cumpăram cu tata şi sora un dovleac mare, îl goleam de miez şi îi dădeam o formă cât mai înspăimântătoare ca apoi să-l punem în geam. De ce făceam asta? Atunci era distractiv, eram copil şi deşi nu înţelegeam ce înseamnă sărbătoarea, îmi plăcea să o serbez. N-am fost niciodată să colind pentru dulciuri, şi mai bine că poate îmi primeam numai uşi în nas şi se ducea toată distracţia.

Când am crescut nu pot spune că m-am desprins de tot de Halloween. Învăţam despre tradiţii şi obiceiuri străine la şcoală, la ora de engleză, şi ocazional ne mai şi costumam pe 31 octombrie. Tot pentru că era distractiv.

Filmele americane şi-au pus şi ele amprenta pe această sărbătoare şi sunt atâtea în care vedem copii, dar şi adulţi costumaţi şi alergând pe străzi noaptea târziu strigând “Trick or treat?” (Ne daţi or nu ne daţi, în trad. rom.).

Lăsând partea de distracţie deoparte, eu am făcut puţin research ca să aflu mai multe despre Halloween şi să văd de unde a pornit totul. Se pare că nici măcar nu provine de la americani, ci este de origine celtică, fiind preluat apoi de popoare din occident. Numele provine din limba engleză, de la expresia “All Hallows’ Even” şi se referă la Ziua Tuturor Sfinţilor de fapt, sărbătorită pe 1 noiembrie. Dovleacul sculptat, jack-o’-lantern, era menit să lumineze sufletele din purgatoriu, iar iniţial aceste felinare erau modelate din napi. Ştiaţi asta?

Obiceiurile diferă de la ţară la ţară; în Belgia se aprind lumânări în memoria celor morţi, în Canada se decorează casele cu dovleci sau porumbi, în China se confecţionează bărcuţe de diferite dimensiuni şi sunt arse în seara respectivă, în Cehoslovacia scaunele sunt plasate la gura sobei, în Franţa până în 1996 Halloween-ul nu a fost serbat pe motiv că este un americanism, în Germania se ascund cuţitele în seara aceea ca să nu fie răniţi de spiritele rele care umblă pe pământ noaptea, în Coreea se vizitează morminte şi se aduc ofrande de orez şi fructe, etc.

Dar în România? Ce se face de Halloween pe 31 octombrie? Mai mult ca sigur toate barurile şi cluburile se vor întrece şi anul acesta în party-uri costumate de Halloween. Se vor acorda premii şi se vor pregăti suprize pentru cele mai frumoase şi originale costume, decorul va fi unul de mormânt şi muzica, ei bine, aici nu cred că se va schimba ceva, poate doar Thriller al lui Michael Jackson va răsuna la maxim de peste tot. Lumea va dansa, se va amuza, dar nu va rămâne cu nimic. Toate aceste “parties” mie nu-mi inspiră nimic decât un alt truc al patronilor de a-şi umple barurile şi cluburile pentru încă o seară. Face toată lumea ce poate, nu?

Personal, nu-i văd rostul Halloween-ului în România. Este doar un alt “produs” importat de la străini, fără sens şi fără substanţă. Avem şi noi strigoii noştri, vampiri, de ce să împrumutăm şi de la alţii? În plus, mi se par şi mai veridice ale noastre decât nişte zombie ridicaţi din mormânt într-o noapte ca să umble pe pământ. Voi ce credeţi?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

CUM SĂ FII CONVINGĂTOR – DR. ROBERT CIALDINI ÎN ROMÂNIA

Oamenii vor să fie convingători. E una dintre nevoile noastre. Ce îi face pe unii dintre noi să-și dorească să-i convingă pe alții? Cum putem fi convingători în business? Dr. Robert Cialdini, cel mai mare specialist în domeniu, vine în România să ne ofere răspunsurile la aceste întrebări.

De zece ani îmi place să ajut oamenii să se descopere și să-și descopere potențialul. Personal, merg la școală de peste 32 de ani. Cred că atât timp cât trăim învățăm și că depinde numai de noi să vrem să învățăm. Sunt trainer. Iar în multe dintre cursurile pregătite pentru companii, managerii sau angajații acestora – în special pentru cei implicați în vânzări, marketing sau resurse umane – aminteam de cele 6 principii ale persuasiunii descoperite în cercetările sale de Dr. Robert Cialdini, profesorul de Psihologie și Marketing de la Arizona State University.

Principiile se verifică în practică și funcționează. Da, chiar și în România.
Specialiștii în marketing și vânzări lucrează cu cel mai important și fragil material: încrederea clienților. Acești profesioniști știu că persuasiunea este un proces continuu, că o singură realizare nu garantează continuitatea succesului, că a fi onest în relațiile de afaceri este una dintre puținele garanții că oamenii vor vrea să mai facă afaceri cu tine.

Mulți dintre ei își doresc să-și îmbunătățească abilitatea de fi mai persuasivi atunci când negociază cu un distribuitor care să le preia marfa, iar alții să convingă cu mesajele lor când construiesc o campanie de advertising pentru ca marfa aceea să plece de pe raft.

Liderii știu că inspirația, persuadarea celorlalți să creadă în calea/țelul lor și să-i urmeze sunt printre cele mai importante aspecte ale artei și științei conducerii. Managerii moderni fac asta zi de zi cu echipele lor: îi conving și se lasă convinși, atunci când știu să asculte oamenii pe care îi ghidează.

Aceste ar fi doar două dintre motivele care ne-au făcut să-l invităm pe Dr. Robert Cialdini, cel mai cunoscut socio-psiholog în teoria influenței și persuasiunii, să susțină un seminar în România. Prezent pentru prima data în țara noastră, Dr. Cialdini va exemplifica prin noi cercetări modul în care cele 6 principii ale persuasiunii ne ajută să obținem de la cei cu care interacționăm mult așteptatul DA.

Atât eu, cât și colegii mei de la Mastermind Communications suntem siguri că seminarul din 30 septembrie va fi cel mai important reper din agenda evenimentelor de business ale toamnei. Dr. Cialdini ne promite noi studii și descoperiri științifice pentru a ști cum putem să fim mai convingători, păstrând principiile eticii în afaceri.

Convingeți-vă că merită să veniți la seminarul internațional ”CUM SĂ FII CONVINGĂTOR ÎN BUSINESS”, accesând site-ul care vă prezintă conferința – http://www.cialdini.ro . Vă așteptăm la eveniment!