REALITATEA DUPĂ „DEZASTRU” – DESPRE BACALAUREAT FĂRĂ HIPERBOLIZĂRI

Panoul care ascundea maşinăria interioară a sistemului numit bacalaureat a căzut. Iar anul acesta, pentru prima dată în istoria ţării, am fost puşi în situaţia de a recunoaşte că nu oricine poate susţine un examen precum bacalaureatul.

Nu că n-am fi ştiut asta până acum, însă sistemul de mite funcţiona ca un propulsor pentru tinerii care-şi doreau să termine liceul. Monitorizarea video a demascat faţa reală a sistemului de educaţie românesc. Nu văd de ce am considera aceste rezultate un dezastru în condiţiile în care toţi ştiau de hibele sistemului, însă nimeni nu voia să facă ceva.

Haideţi să luăm un simplu exemplu. În fiecare dimineaţă, în drum spre birou, trec prin curtea unui liceu. Îi aud zilnic “debordând” de inteligenţă sub zidurile şcolii. Dezacorduri, limbaj rudimentar, propoziţii care sunt construite din două cuvinte şi trei înjurături sau obscenităţi, etc. Auzind despre reuşitele de la bac, am avut curiozitatea să mă apropii de avizierul cu note. Ce să vedeţi, pe vreo 10 coli erau înşiruite realizările tinerilor din clasele XI. Recunosc că şi eu am rămas surprinsă. Cele mai mari note erau de 7, iar majoritatea se lăudau cu 6 şi 5. Totuşi acestea erau nişte realizări pentru cei care le obţinuseră deoarece aproximativ 30% din elevii claselor a XI-a erau corigenţi.

Dată fiind această realitate, credeţi că aceşti elevi vor putea susţine examenul de bacalaureat? Răspunsul e negativ şi tot realitatea dovedeşte acest lucru. La acelaşi liceu, din 170 de candidaţi la bacalaureat, au promovat doar 29, iar nota cea mai mare era de 7,86.

Examenul de bac nu este un coşmar, nu e un dezastru pentru cei care-şi doresc cu adevărat să urmeze o facultate. Un elev care a luat în serios perioada petrecută în liceu, nu poate fi intimidat de sistemele de supraveghere video sau subiectele de la examenul de bacalaureat. Cred că ar trebui să ne şi limităm la aceşti elevi şi să le creăm condiţii să-şi dezvolte aptitudinile în cadrul facultăţii.

Şi dacă tot a trecut dezastrul, hai să vedem ce rămâne după aceasta. Mii de potenţiali agricultori, căpşunari, hamali, zidari, măturători şi pot continua. Chiar nu avem nevoie de aceştia? Cred că sunt destule meserii în care nu e nevoie să ai diplomă de bacalaureat, iar dacă s-ar gandi cineva la acesta poate n-ar mai trebui să importăm cartofi şi roşii de peste mări.

Şi totuşi, ar trebui să ne bucurăm! Spiru Haret, combinatul de diplome, nu cărturarul, va rămâne fără contribuabili.

Autor: Victoria Donos

Reclame

OUĂLE ROŞII – TRADIŢIE ŞI SEMNIFICAŢII

Simbolistica ouălor de Paşti trebuie căutată înainte de naşterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii.

Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor şi este încă practicat, mai ales la popoarele Europei şi Asiei. Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolica motivelor şi perfecţiunea realizării.

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: „De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”.

Culoarea roşie cu care le vopsesc creştinii la Paşti reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar şi sangele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii.

Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinităţii primordiale şi se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă “Hristos a înviat”, la care se răspunde “Adevărat a înviat”.

Ţăranii noştri au obiceiul ca în dimineaţa din duminica Paştelui să-şi spele faţa cu apă nouă sau apă neîncepută în care pun un ou roşu, având credinţa că astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu. După consumarea ouălelor, cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel că pământul va da rod bun.

În tradiţia populară de la noi, oul roşu de Paşti ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe, vigoare şi spor.

Autor: Octavian Radu