ISTORIA SUNĂ LA UŞA NOASTRĂ DE 2 ORI

După 22 de ani se pare că am ajuns din nou în punctul de plecare. În şcoli şi grădiniţe copiii şi profesorii sau educatorii tremură de frig. Unele şcoli sau grădiniţe chiar se închid, pentru că numărul de copii care se îmbolnăvesc devine mult prea mare.

Statul nu mai poate susține încălzirea acestor școli și grădinițe pentru că nu are bani la buget.

În case, dar mai ales la blocurile din marile orașe, oamenii își închid caloriferele pentru că factura la întreținere devine de nesuportat în raport cu veniturile lor.

Acum 22 de ani, frigul din case, școli sau grădinițe era atotprezent. Atunci, statul comunist oprea căldura pentru a face economii la buget. Exista și acea glumă sinistră care spunea că: ”Hitler omora în masă și Ceaușescu în casă.”.

Acum 22 de ani oamenii stăteau la cozi interminabile pentru a-și cumpăra alimentele necesare traiului zilnic. Acum foarte mulți oameni stau la cozi interminabile pentru a-și primi punga cu ajutoare de la UE sau de la partidul de guvernământ – ceva zahăr, ulei și orez – care să le permită să supraviețuiască în următoarele săptămâni.

Acum 22 de ani, prin galantarele magazinelor sufla vântul. Acum poți să cumperi orice dorești. Dar foarte mulți dintre români, ale căror venituri nu depășesc 200 de euro pe lună nu își pot permite să se atingă de multe din produsele din galantarele magazinelor de azi.

Cei cu venituri de peste 200 de euro venit lunar pe membru de familie pot să își acopere nevoile, dar în niciun caz nu își pot permite vreun ”exces”. De altfel, îm viziunea unora precum fostul ministru al muncii, Lăzăroiu, aceștia fac parte din categoria oamenilor bogați.

Acum 22 de ani, partidul unic își alegea conducătorul, fără a ține cont de părerea oamenilor. Acum coaliția de la guvernare, pregătindu-se da fraudarea alegerilor urmărește același lucru: să rămână la putere indiferent de voința celor care votează.

Atunci, în urmă cu 22 de ani demnitatea umană era călcată în picioare. Acum, după 22 de ani, oamenii cinstiți și de bună-credință sunt umiliți și călcați în picioare. În schimb, hoții, peștii și alții asemenea o duc foarte bine în această ”nouă” lume.

Să fie nevoie de o nouă Revoluție? Să fie nevoie de reînceperea unui nou ciclu?

Autor: Gabriel Niţulescu

Reclame

MĂCIUCARII LUI BĂSESCU

Credeați că odată cu Revoluția din decembrie 1989, am câștigat dreptul de a protesta? Vă înșelați, pentru că Jandarmeria Română a hotărât că protestul spontan al unui om nemulțumit de ”buna administrare” a acestui Guvern trebuie încadrat la ”tulburarea liniștii publice”.

În conformitate cu legea, respectivul protest ar trebui sancționat cu amendă și în plus, chiar cu câteva lovituri de pumn și picior. Practic, Ion Olteanu a fost pedepsit de reprezentanții Jandarmeriei pentru că a strigat ”Jos regimul Băsescu-Boc”, ”Jefuiți”, ”Mințiți” și ”Nu meritați să existați”. In plus față de ”aplicarea legii”, domnul Olteanu a mai primit și niște lovituri de pumn și picior, bonus de la Jandarmerie.

Orice asemănare cu practicile vechii Securități este întâmplătoare? Probabil că nu, deoarece când trupele de securitate au fost desființate după decembrie 1989, ele nu au dispărut, ci au fost înlocuite de o nouă structură numită Jandarmerie, care a preluat inclusiv vechiile unități militare în care se desfășura antrenamentul acestor trupe. Au schimbat, e drept uniformele și denumirea.
Culmea, referitor la agresarea protestatarului respectiv, e că, ulterior, un reprezentant al Jandarmeriei declarat televiziunilor că el nu crede că s-ar fi putut ca Ion Olteanu să fi fost lovit de colegii săi, în ciuda faptului că, după ”vizita” la sediul Jandarmeriei din Drobeta Turnu Severin, bărbatul șchiopăta vizibil. Eu însă îi cred pe colegii dânsului în stare de astfel de fapte, iar incidentul nu face decât să îmi confirme faptul că Jandarmeria are în fiecare colț al țării astfel de ”măciucari” pentru care legea pumnului și picioarelor este singura pe care o cunosc. E drept că există și jandarmi care au un comportament corect, dar în cazul acestei instituții, dacă ar trebui să vorbim de uscăturile din propria curte, cred că acestea depășesc ca număr pe cel al jandarmilor care au un comportament civilizat (cel puțin în cazul acelor unități care ar trebui să asigure ordinea la evenimente sportive și culturale).
Și această afirmație o voi susține cu exemple personale. Cu 3 ani în urmă am mers cu soția și alți doi prieteni, soț-soție și ei, la stadionul Cotroceni din București, pentru un concert. Loc de parcare ioc, așa că soția (care avea cele patru bilete) împreună cu prietenii mei au coborât pentru a se așeza la coadă. După ce am parcat cu greu mașina m-am dus la ei și în nici 10 secunde m-am trezit cu un jandarm care îmi spune că trebuie să ies din coadă și să mă așez la rând. I-am explicat că m-am așezat lângă soție și cei doi prieteni, că am fost să parchez mașina, dar se pare că era prea mult pentru el primirea unei explicații normale. Când mă pregăteam să scot buletinul pentru a-i dovedi că întradevăr suntem soț și soție mă trezesc tras de mână de un individ mătăhălos îmbrăcat în uniforma Jandarmeriei, care îi spune altuia să mă apuce de mâna rămasă liberă și să mă ducă la dubă. M-au târât spre dubă, m-au bruscat, m-au lovit chiar cu piciorul… ca până la urmă să se convingă că aveam dreptate și .. să mă ”elibereze”. Și asta era în anul de grație 2008…

Unul dintre ei mi-a spus că ”Dacă n-ar fi în uniformă mi-ar rupe capul”. Din fericire situația nu a mai excaladat pentru că a apărut un superior al matahalei care mi-a cerut și apoi mi-a verificat actele. Apoi când au văzut că sunt ziarist și nu am niciun fel de antecedente mi-au dat drumul cu scuze, spunându-mi însă că nu ar fi trebuit să îi înjur, iar eu le-am spus că o voi face de fiecare dată când vor da în mine fără niciun motiv și că nu ar fi fost înjurați dacă nu s-ar fi purtat așa. Mi-a luat apoi jumătate de oră să-mi regăsesc soția (care după cele întâmplate plecase spre casă, văzând că fusesem reținut de Jandarmerie). Noroc cu telefoanele mobile.

Prin comparație aș vrea să vă povestesc și o situație pe care am trăit-o în 1988, ca elev de liceu, ”actorii” fiind de data aceasta, spectatori ai unui meci de fotbal, eu și trupele de miliție și securitate. Am mers la un meci Dinamo-Steaua, iar la finalul partidei, în drum spre ieșire eu, împreună cu alți spectatori am mai zăbovit în dreptul vestiarelor celor de la Steaua, pentru a privi mașinile străine pe care le aveau jucătorii steliști. Nimeni, nu se manifesta violent, nici verbal, nici fizic, ci doar priveam mașinile de după un gard de sârmă. Pentru a grăbi însă evacuarea stadionului, probabil aceeași oameni cu la fel de mulți neuroni, ca cel de care povesteam mai devreme, au început să ne alerge cu câinii lupi. Am fugit fiecare pe unde am nimerit și după ce ne-am îndepărtat de milițienii și securiștii cu câini lup în lesă, ne-am oprit și am început să îi huiduim pe ei și instituția. Între timp, de undeva din spatele nostru au apărut mai mulți milițieni care i-au prins pe unii din noi, printre care și pe mine. Am fost luat pe sus, în brațe și dus la o dubă Aro de miliție și în timp ce respectivul încerca să mă împingă în Aro, un tip în civil s-a răstit la el și l-a întrebat ce am făcut. După ce milițianul i-a răspuns că huiduiam miliția, iar eu am ripostat că ei au pus câinii pe noi fără motiv, civilul respectiv (care probabil era superiorul milițianului), i-a spus să mă lase în pace, fapt care a făcut ca în aceea seară să ajung acasă teafăr și nu în beciul Miliției.
Din păcate, similitudinile celor două situații nu pot fi ignorate.
Doar că în prezent, teoretic, nu mai trăim într-o dictatură, iar o instituție precum Jandarmeria, tot teoretic, nu mai face abuzuri contra cetățenilor, precum Miliția sau Securitatea. Iar dacă totuși le face, plătește (prin demisia sau concedierea celor vinovați precum și prin adresarea de scuze față de cei abuzați și sau plata unor daune morale).
Dar, precum se vede măciucarii de ieri, au fost reciclați în măciucarii de azi, tocmai buni pentru a încerca timorarea protestelor contra conducătorilor.
Trăiască democrația. Bine-nțeles DEMOCRAȚIA POPULARĂ. Pentru că și Băsescu, dar și Boc încă sunt comuniști. Cel puțin președintele a recunoscut-o singur.

Autor: Gabriel Niţulescu

T-E-YE-IO? Big problem!

Poate că trebuie să mă explic: Tunisia 2011, Egipt 2011, Yemen 2011 şi, poate(?) Iordania 2011. Şi ştiţi ce înseamnă asta? Big problem…

Ne-am obişnuit să urmărim din faţa micului ecran evenimentele, ca şi cum s-ar desfăşura pe-o scenă, întru delectarea noastră. Avem dreptate când ne referim la politica noastră internă, însă nu avem dreptate când privim astfel problemele din lumea arabă. Totul a început, spun televiziunile în Tunisia. Am vorbit cu câţiva arabi din România şi i-am întrebat ce ştiu de revoltele din Tunisia şi din Egipt. Varianta lor e că totul a început în momentul în care un doctorand tunisian tundea iarba la nişte hoteluri de lux şi nişte inspectori ai muncii l-au luat la rost că munceşte la negru, astfel că doctorandul n-a mai putut tunde nici iarba ca să se întreţină. Şi Tunisia a devenit un praf de puşcă, revoluţia a reuşit, Internetul e mare, vestea a ajuns şi-n Egipt, unde sărăcia-i mare şi egiptenii şi-au spus că au o şansă… Și pentru că Internetul e mare, una din primele măsuri ale disperatelor autorităţi egiptene a fost să blocheze Internetul în întreg Egiptul.

Dar adevărul e că lumea e prea suspicioasă la astfel de evenimente în serie şi pe bună dreptate. Să nu ne spună cineva că-n 1989 a căzut Zidul Berlinului şi întregul bloc comunist doar datorită maselor populare excepţional de nemulţumite şi de flămânde! Haideţi să fim serioşi, adevăratele hărţi ale lumii nu se fac în stradă, ci-n birouri mai mult sau mai puţin ovale.

O adevărată problemă ar fi să pună „mâna” pe putere frăţiile musulmane, atât în Egipt, cât şi-n alte ţări arabe. Atunci, nu ne-ar mai mira apelurile la pace pe care le face constant Israelul şi nici implicaţiile la nivel mondial pe care le-ar crea o astfel de realitate.

Ceea ce e de lăudat, e îndârjirea cu care luptă egiptenii pentru cauza lor. Un fel de decembrie 1989 de la noi, aşa cum a fost el, şi în stradă, şi prin „agenturili străine”. Asta e tot ce rămâne, căci adevărul adevărat îl vor afla doar copiii sau nepoţii noştri: iată un motiv pentru care istoria e atât de tristă.

E lăudabilă hotărârea poporului egiptean ce rămâne în Piaţa Tahrir oricât ar fi nevoie, chiar dacă toate ramurile economiei egiptene sunt, în acest moment, la pământ. Regimul lui Mubarak se aseamănă mult cu regimul lui Ceauşescu din punctul de vedere al timpului (30 de ani, 50 de ani…) şi din punctul de vedere al faptului că o „ceată” de acoliţi conduce totul. Ceaușescu nu putea fi lăsat în viață, ne spun azi Iliescu și ai lui. Pentru că nu se putea asigura preluarea puterii, fără exterminarea lui. Mubarak nu vrea să împărtășească soarta olteanului și se ține cu dinții de putere. Americanii nu vor să-l dea jos până nu se asigură că succesorul e ”de-al lor”. Isralelul știe că nu trebuie să te bucuri de schimbarea regilor … și stă cu ochii pe frățiile musulmane care vor să jongleze cu butelii în flăcări. Ca de obicei, Uniunea Europeană nu are nici intenția limpede, nici acțiunea închegată.

Partida e încă deschisă mai multor rezultate: Șah-Mat, Pat sau Remiză. Deocamdată trebuie să mute Albul….