PETER COLLETT, OMUL DIN CULISE

Săptămâna trecută am avut onoarea şi plăcerea de a-l vedea live şi de a face cunoştinţă cu Peter Collett, cercetător în limbajul corpului, academician, speaker şi autor.

În cadrul conferinţei „Limbajul nonverbal şi cele mai bune practici în business”, el a dezvăluit participanţilor semnificaţia ascunsă a gesturilor pe care le facem, ce efect pot avea asupra relaţiilor cu cei din jur, fie ele personale sau de business, tips and tricks despre cum ne putem folosi de limbajul nonverbal în avantajul nostru şi de ce este atât de important.

Aş vrea să vă vorbesc însă puţin despre Peter Collett, omul, nu doar aşa cum este el prezentat în cărţi sau evenimente de business. Ţin să împărtăşesc această experienţă personală pentru că am fost foarte curioasă de felul lui de a se comporta, de a discuta cu cei care îl abordau cu cereri de autografe sau întrebări şi dacă este genul de speaker care menţine o distanţă faţă de sală. Ei bine, nu a fost deloc aşa. Chiar de la prima oră când am ajuns la hotel şi stăteam de vorbă cu o prietenă, el a trecut pe lângă noi zâmbind şi murmurând un “Hello” entuziast. L-am abordat uşor timidă apoi cu un exemplar din cartea lui, prima ediţie, pentru un autograf. Nici nu mai ţin minte ce i-am zis, dar ţin minte că i-a părut rău că nu avea o copie a ediţiei noi ca să semneze pe ea. Ce om drăguţ! Foarte modest, cu capul pe umeri, uşor de abordat într-o conversaţie şi amuzant (umor britanic la greu). Odată ce treceai peste tracul primelor cuvinte era foarte plăcut să stai de vorbă şi să schimbi idei. Pe mine m-a impresionat.

Ce mi-a plăcut la conferinţă a fost şi faptul că a venit foarte bine pregătit. Pe lângă exemplele folosite pentru a ilustra gesturi în care a prezentat personalităţi din Anglia, Peter Collett a folosit şi poze cu politicieni români, care m-au amuzat la culme. Nu politicienii ca persoane, ci gesturile pe care le afişau. Asta a creat o apropiere cu sala, public român majoritar. Cel puţin aşa am simţit, mai ales după expresiile surprinse şi râsete. “A prins la public”, cum se spune.

Şi acum un mic insight. Ceva ce am considerat foarte interesant în prezentare lui au fost sfaturile pe care le-a dat cu privire la cum să te strecori politicos din mijlocul unei conversaţii cu o persoană abia cunoscută fără să laşi o impresie proastă.

3 paşi foarte simpli:

1. Oferă o scuză pentru care trebuie să pleci. (trebuie să ai un motiv ca interlocutorul să nu se simtă jignit)
2. Evaluează conversaţia avută. („Mi-a făcut plăcere să vă cunosc”)
3. Proiectează relaţia în viitor. (“Sper să ţinem legătura”, “Sper să ne mai auzim”)
Simplu şi eficient aş zice.

Despre Peter Collett ca cercetător se pot găsi multe informaţii pe internet sau în cărţile scrise de el. Cei pasionaţi de acest domeniu au la dispoziţie multe resurse, însă eu m-am gândit că o prezentare mai personală şi prietenoasă ar fi mai interesantă şi ar atrage mai mult. Ce ziceţi? Voi i-aţi citi cărţile?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

Reclame

REDESCOPERIREA MOLDOVEI, A REPUBLICII MOLDOVA

Odată cu Guvernul proeuropean de la Chişinău, România – în toate aspectele ei politic, economic şi cultural – a redescoperit “fraţii de peste Prut”. Oare cât ne-o ţine faza asta?

De la alegerile fericite de anul trecut – fericite în primul rând pentru moldoveni – România pare că şi-a întors faţa către ţara-soră. Artiştii români susţin din ce în ce mai multe spectacole şi concerte la Chişinău (vezi spectacolele lui Dan Puric, Teatrul Naţional Iaşi, Universitatea de Arte Târgu-Mureş, etc), politicienii fac vizite reciproce (vezi Preşedinţi, Parlamentari, Primari) şi, cel mai important, companii româneşti sau multinaţionale care operează în România îşi deschid birouri şi extind afacerile în Republică.

Această atitudine oportunistă, timido-haotică, a autorităţilor de la Bucureşti a caracterizat întreaga relaţie cu Republica Moldova de la independenţa acesteia din urmă. Din păcate n-a existat o politică clară, metodică şi perseverentă cu privire la direcţia în care dorim să dezvoltăm relaţiile cu românii de peste Prut şi nici oamenii care să implementeze o atare viziune.

Poziţiile oficiale ale României au oscilat de-a lungul anilor între nepăsare şi acţiuni patriotarde, între minima educare şi instruire a tinerilor de peste Prut şi apoi futila încercare de a-i ţine pe aceştia măcar în România, că de întors la Chişinău nu putea fi vorba. Şi nu poţi acuza un om care-şi ia lumea în cap din cauza sărăciei, pentru că asemeni lor au făcut cei peste 2 milioane de români care au plecat la muncă sau studii în străinătate…

Când mă gândesc la sprijinul acordat de Guvernul român moldovenilor îmi revin obsesiv în minte acele mii de PET-uri de ulei alimentar pe care le-au dat victimelor inundaţiilor, de parcă moldovenii ar fi trebuit să se cocoaţe toţi pe o peliculă de grăsimi vegetale cu care să plutească peste dezastrul făcut de ape.

Singurii care au făcut ceva palpabil au fost oamenii de afaceri. Băncile şi companiile româneşti care şi-au deschis puncte de lucru în Moldova, IMM-urile româneşti care au riscat bani pentru a dezvolta relaţii comerciale cu Chişinăul şi alte organizaţii care au dus pricepere şi bogăţie pe meleagurile moldovene. Sau acele companii care au angajat români de peste Prut în birourile din Cluj, Timişoara, Bucureşti, Iaşi. Sau acele instituţii publice, bunăoară spitalele, care văzând exodul medicilor români s-au gândit să angajeze doctori din Republică.

Dacă vrea ca într-adevăr să contureze o politică pentru Republica Moldova, în calitatea sa de cel mai prost administrator din lume, statul român ar trebui să-i lase pe alţii să-i facă treaba: să sprijine companiile româneşti sau care activează în România să-şi dezvolte afacerile în Republică; să creeze fonduri speciale care să poată fi accesate de companii private, cu atât mai mult cu cât există fonduri europene pentru acest scop, fiecare ţară membră UE putând avea un “protejat” al ei; să stimuleze exporturile şi importurile cu Moldova; să susţină firmele care angajează cetăţeni româno-moldoveni, indiferent de locul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Sau măcar să le mulţumească celor care se încăpăţânează să facă afaceri cu „fraţii de peste Prut”.

Autor: Mihai Mătieş