ESTE MUZICA CLASICĂ DEMODATĂ?!

Auzim mereu, vrând-nevrând, în jurul nostru, tineri care-şi ascultă muzica preferată la mp3 player-ele lor, pe stradă. Totuşi, în cele mai multe cazuri, muzica clasică lipseşte cu desăvârşire din setul preferinţelor lor muzicale. Oare de ce?!

În primul rând există o mare prejudecată în rândul majorităţii oamenilor că muzica clasică este un gen cult rezervat doar elitiştilor, celor ce au studii muzicale în domeniu (licee, facultăţi de muzică), fiind astfel învăţaţi în instituţiile de învăţământ să aprecieze şi să iubească acest gen muzical.

Este adevărat că în trecut marii compozitori îşi ofereau serviciile adesea în slujba regelui sau a unui nobil de la curte – ne amintim nume precum Monteverdi, Bach, Mozart, Haydn şi de multe ori compoziţiile pe care le scriau erau menite a fi ascultate de către aristocraţi. Unii din cei mai mari compozitori clasici erau de asemenea profesori pentru tinerele fete din rândul nobilimii. Dar această prejudecată este total falsă, marii compozitori ai istoriei muzicii au compus lucrări înălţătoare menite a transcede cultura muzicală, sexul, vârsta sau rangul publicului, ele au fost create spre a atinge sufletul şi inima ascultătorilor, spre a reliefa caracteristicile muzicale ale unei anumite perioade muzicale.

Se spune pe drept cuvânt despre muzica clasică că este singurul gen cult din istoria muzicii. Cum ne explicăm oare că un Beethoven, Mozart, Haydn sau Verdi rămân nemuritori în timp, operele lor rămânând vii şi nedemodate, cum nu e cazul multor genuri din muzica modernă?

Din fericire, mai există un număr relativ restrâns de oameni ce au grijă ca operele nepieritoare ale marilor compozitorilor clasici să-şi păstreze flacăra vie în sufletele şi minţile lor, majoritatea constituind un public specializat, meloman, format fie din profesori de muzică sau elevi, studenţi ai instituţiilor de învăţământ muzicale, fie din publicul meloman ce a luat contact de tânăr cu o astfel de muzică, fiind îndrumaţi spre aceasta de părinţii lor. Dar cum ne putem explica oare că majoritatea tinerilor din zilele noastre nu ştiu cine a fost Beethoven sau Vivaldi şi nu suportă să asculte aşa o muzică plictisitoare, demodată, rămânând la hit-urile lor comerciale difuzate pe radio şi TV?

Analizând genurile muzicale actuale (pop, dance, r’n’b, etc) ne dăm seama că acestea sunt uşor de ascultat, având de obicei o tematică superficială – versuri de dragoste puerile şi lipsite de substanţă, linii melodice cu armonii simple, uşor de fredonat, „catchy”. Este exact muzica pe care o ascultă oamenii grăbiţi, incapabili să aprofundeze muzica, să o asculte cu adevărat, nu să o pună doar ca fundal în timp ce-şi duc la îndeplinire alte activităţi. Pentru a ne cultiva gustul pentru muzica clasică nu este necesar să avem studii în domeniu, nici să luăm contact cu aceasta de mici, deşi ar fi indicat acest lucru. Trebuie doar să avem disponibilitatea de a rămâne deschişi în concepţii, de a ne deschide inima către o muzică profundă, dureros de umană, ce exprimă o paletă largă de sentimente – dragoste, tristeţe, depresie, veselie, melancolie, etc.

De aceea deschideţi-vă inimile şi sufletul către noi tărâmuri magice şi lăsaţi muzica să vă îmbie cu o poţiune minunată în urechi şi în suflet!

Autor: Octavian Radu

Reclame

DOMNULE BĂSESCU, LUAŢI-VĂ O OGLINDĂ!

După ce preşedintele Băsescu şi-a dat cu părerea (de cele mai multe ori neavizat) despre justiţie, economie, Constituţie, asigurări sociale, iată că la rând a venit şi istoria. Subiectul vizat de preşedinte a fost instalarea comunismului în România, preşedintele acuzându-l pe Rege…

în sensul că Majestatea sa ar fi comis un act de trădare prin abdicarea din 30 decembrie 1947 şi că ar fi fost sluga ruşilor.

Ceea ce uită însă (dacă a ştiut vreodată), actualul şef de stat al României este întregul context istoric al acelor vremuri. El uită faptul că Aliaţii au cerut capitularea necondiţionată a României, dându-ne de înţeles că ceea ce e de negociat se va negocia doar cu ruşii.

Uită că a existat o opoziţie a Regelui faţă de guvernul comunist al lui Petru Groza, opoziţie care s-a concretizat în Greva Regală (fapt unic în istoria lumii), adică în refuzul Regelui de a promulga legile adoptate de Parlamentul şi Guvernul comunist.

Uită că din partea Aliaţilor Occidentali nu a venit niciun sprijin concret împotriva comunizării României în anii 1946-1947 (în condiţiile în care agenţi de influenţă sovietici se aflau în poziţii cheie în guvernele american şi britanic).

Uită că atunci când Regele Mihai a fost în Anglia la nunta viitorului rege, i s-a recomandat că ar fi bine să nu se mai întoarcă în ţară, pentru că viaţa ar putea să îi fie în pericol. Uită, că atâta timp cât a fost în ţară, speranţele românilor nu au pierit, iar Armata Regală, chiar dacă în parte epurată, nu fusese încă desfiinţată.

De asemenea, uită că trădarea de care îl acuză pe Rege s-a manifestat în primul rând prin aceia care s-au pus în slujba ocupantului sovietic şi al guvernului comunist (Petru Groza, Lucreţiu Pătrăşcanu, Gheorghe Crăciun, locotenent-colonelul Cambrea etc). Iar la numele sonore ale unora care au trădat acest popor se adaugă alte nume mai puţin sonore ale executanţilor, care au fost alături de marii trădători, au devenit unelte ale lor, i-au înlocuit în structurile statului pe cei care s-au opus comunismului şi au profitat de noile poziţii căpătate nu pe merite, ci prin faptul că erau docili mai marilor din noul regim.

În aceste condiţii oare cum ar putea fi calificaţi noii ofiţeri, avansaţi la excepţional fără a deţine nicio pregătire militară, unii provenind din cele două divizii formate în URSS (Tudor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi Crişan)?

Oare tatăl actualului preşedinte nu este unul din acei care a sprijinit noul regim la începuturile sale, ca tânăr ofiţer promovat din rândul clasei muncitoare doar pe motiv că avea o origine sănătoasă? Nu ştiu ca acesta să fi fost vreunul din luptătorii rezistenţei anticomuniste.

Nu ştiu nici ca preşedintele Băsescu să fi fost vreun opozant al regimului comunist, ci doar un docil executant al regimului comunist, regim dat la o parte de generaţia, din care, cu fericire şi mândrie fac şi eu parte.

Ca urmare, înainte de a deschide gura pentru a-l acuza pe Rege de trădare, domnul Băsescu ar trebui să se uite în oglindă şi să se întrebe dacă el sau înaintaşii lui au făcut vreo faptă care să egaleze în vreun fel, vreuna din faptele Majestăţii Sale, făcute pentru binele acestui popor.

Gabriel Niţulescu-participant la Revoluţia din 1989, membru al unei familii care a ctitorit şcoli şi biserici

Autor: Gabriel Niţulescu