REMEMBER AMY WINEHOUSE

Amy Jade Winehouse a fost o cântăreaţă şi compozitoare engleză de jazz, soul şi RnB. S-a făcut remarcată pentru vocea sa puternică, contralto, care îi permitea să atingă note muzicale foarte joase.

Amy şi-a petrecut copilăria într-o suburbie a Southgate şi a frecventat şcoala Ashmole. La vârsta de zece ani, Amy a cântat într-o formaţie de rap numită Sweet-n-Sour, un proiect de scurtă durată. Amintindu-şi de formaţie, Amy îl descrie ca pe o versiune „mică, albă (formată din muzicieni albi) şi evreiască” a Salt-n-Pepa.

De la 12 ani, Amy frecventează Şcoala de Actorie „Sylvia Young”, dar este exmatriculată după numai un an, din pricina unui piercing făcut în nas şi pentru lipsa de disciplină. A continuat cu şcoala The Mount, Mill Hill, Brit, Croydon şi Ashmole.

Winehouse a primit în dar prima chitară la vârsta de 13 ani şi a început să compună un an mai târziu. Curând după aceea a început să îşi câştige existenţa lucrând iniţial ca jurnalistă, iar apoi a cântat într-o trupă de jazz. A fost influenţată de trupele de fete din anii `60, împrumutând coafura în formă de stup de albine şi machiajul specific Cleopatrei din formaţia The Ronettes.

La 14 ani a consumat pentru prima dată droguri. La vârsta de 16 ani artista a înregistrat o casetă demo. Prietenul ei, cântăreţul soul Tyler James, a trimis înregistrarea unui reprezentant al companiei A&R. Bucurându-se de reacţia favorabilă a casei de discuri, cântăreaţa îşi începe astfel primii paşi în cariera profesională.

A debutat în 2003 cu albumul intitulat Frank, pentru care a primit o nominalizare la Mercury Prize. Winehouse a fost o dublă câştigătoare a premiului „Ivor Novello” (2004, pentru single-ul Stronger than Me şi mai 2007, pentru single-ul Rehab). Tot în 2007, Winehouse câştigă un premiu BRIT la categoria „Cea mai bună cântăreaţă britanică” şi o nominalizare pentru „Cel mai bun album britanic”. În acelaşi an, albumul Back to Black a fost anunţat ca unul dintre cele douăsprezece nominalizate pentru Mercury Prize 2007. Winehouse a obţinut şi trei nominalizări la MTV Video Music Awards.

Artista este apreciată ca fiind o influenţă pentru tinerele cântăreţe de muzică soul, cât şi pentru reîmprospătarea muzicii britanice. De asemenea, datorită stilului său caracteristic a reuşit să inspire designeri vestimentari precum Karl Lagerfeld.

Din 2007 Amy a fost în atenţia presei datorită problemelor pe care le avea cu drogurile, alcoolul şi violenţa. A recunoscut în câteva interviuri că se luptă cu depresia, automutilarea şi anorexia. A fost la un pas de supradoză în 2006, iar în 2007 a fost nevoită să anuleze câteva concerte din cauza stării de sănătate. Nu o singură dată cântăreaţa a fost arestată pe seama posesiei de droguri ori a violenţei publice.

În data de 23 iulie 2011 artista a părăsit această lume. Nu s-au putut stabili cauzele decesului, rămânând încă controversate, deşi mulţi consideră că ceea ce a doborât-o a fost o supradoză de droguri cu alcool.

Să ne amintim de ea pentru ceea ce a făcut în muzică, pentru sufletul ei sensibil, zdruncinat, un înger căzut! O altă stea a muzicii internaţionale a apus! Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Autor: Octavian Radu