„ULTRAŞII” DIN JANDARMERIE

Protestele violente de la Bucureşti au dat ocazia unor membri ai Jandarmeriei să-şi exercite necontrolat şi abuziv violenţa şi metodele de luptă şi asupra unor nevinovaţi.

După ce vineri, în prima zi de proteste, în Bucureşti nu au fost înregistrate violenţe, în zilele de sâmbătă şi duminică situaţia s-a schimbat radical, înregistrându-se răniţi atât în rândurile jandarmilor, cât şi în rândurile protestatarilor.
Cele două zile nu au avut însă un tipar de desfăşurare identic al acţiunilor violente.
Astfel, în ziua de sâmbătă am asistat la o demonstraţie gratuită de forţă a jandarmilor. Violenţa unor manifestanţi, deşi nejustificată (în sensul de a atenta la viaţa unui jandarm, lovit în cap cu o bucată de bordură) a fost efectul imediat al ”pierderii răbdării” organelor de ordine, care fără să încerce niciun pic o temperare a spiritelor, au răspuns la ocuparea ”sacrosantului” carosabil printr-o acţiune deloc blândă, concretizată printr-o împingere în forţă (mult prea în forţă) a celor care blocaseră bulevardul Magheru. Ulterior, la finalul manifestaţiei, când protestatarii au devenit mai puţin numeroşi, Jandarmeria a recurs la o nouă acţiune în forţă, constând în lovirea şi reţinerea mai multor persoane, unele dintre ele complet nevinovate, în sensul că nu numai că nu se manifestaseră violent la demonstraţie, dar unele dintre acestea se aflau întâmplător, doar în trecere prin zona Piaţa Universităţii – Piaţa Palatului Regal. Această ultimă acţiune nu îşi găseşte în niciun fel justificarea pentru recurgerea la forţă, mai ales că mulţi dintre protestatarii vizaţi nu au opus nici măcar rezistenţă la reţinere. Prin urmare, în ciuda declaraţiei oficialilor din Jandarmerie, care spun că s-a acţionat în limitele legii, consider că ar fi necesară o anchetă care să-i descopere şi să-i sancţioneze pe acei jandarmi care au înţeles să recurgă la forţă în mod abuziv – ”ultraşii din Jandarmerie”- peste limitele pe care situaţia de la faţa locului o impunea.
În ziua de duminică tiparul violenţelor înregistrate la protestele de la Bucureşti a fost cu totul altul. În timp ce marea parte a protestatarilor demonstrau paşnic în Piaţa Universităţii, un grup puţin numeros, caracterizat de oficialii din Jandarmerie ca fiind format din membri ai unor galerii ale unor cluburi de fotbal bucureştene, a dus o ”luptă” aspră cu forţele de ordine, concretizată în răniţi din ambele tabere, dar şi în vandalizarea unor spaţii comerciale din zona Unirii. Analiza fotografiilor luate la faţa locului şi compararea acestora cu imagini surprinse în alte ocazii au dat la iveală faptul că o mare parte a membrilor acestui grup violent aveau dubla calitate de membri ai galeriei clubului Dinamo, precum şi de membri de partid în UNPR, partidul militarizat al domnului Oprea, prezent în Parlament, dar fără a fi participat la alegeri.
De data aceasta, acţiunea Jandarmeriei, în forţă şi vizând doar grupul de persoane violente a fost pe deplin justificată, putându-se pune doar întrebarea de ce Jandarmeria nu a acţionat cu şi mai multă determinare, pentru a curma mai rapid respectiva acţiune violentă şi a nu-i mai permite desfăşurarea acesteia pe distanţă de circa 6 km.
Prin urmare, deşi oficialii Jandarmeriei consideră că nu este necesară nicio anchetă cu privire la modul în care această instituţie a acţionat în a 2-a şi a 3-a zi a protestelor de la Bucureşti, o întrebare persistă, iar instituţiile statului ar trebui să-i dea un răspuns: ”De ce în ziua de sâmbătă (14.01.2012) Jandarmeria a acţionat violent şi de multe ori nejustificat, iar în ziua următoare a manifestat o oarecare ”blândeţe” faţă de un grup violent, al cărui număr era cu mult sub cel al trupelor de intervenţie.”

Autor: Gabriel Niţulescu

Reclame

CE FACEM SĂ ALINĂM DUREREA SAMURAILOR?

Am fost cu toţii martorii catastrofei recente din Japonia. A doua economie a lumii a suferit în urma cutremurului pierderi materiale estimate azi la peste 34 de miliarde de dolari. Cele sufleteşti nu se pot cuantifica. Cum putem ajuta noi?

Pentru început cifre dureroase, dar care nu trebuie uitate niciodată: peste 1600 de morţi (cifrele CNN de duminică 13 martie), 1900 de răniţi, peste 9500 de persoane încă dispărute, 200.000 de oameni evacuaţi, valuri seismice de peste 10 metri care au înghiţit părţi mari din oraşele de coastă, sute de case de lângă ocean distruse, mii de hectare de teren sub ape. Iar pentru ca scenariul să fie numit pe drept Apocaliptic, după explozia sistemului de pompare de la centrala atomică din Fukushima, japonezii trăiesc cu katana lui Damocles deasupra capului deoarece un reactor ar putea exploda, ceea ce ar provoca o criză nucleară similară accidentului de la Cernobâl.

Pentru că ajutorul umanitar internaţional trebuie să fie una dintre cele mai importante fapte a oricărei colectivităţi, întrebarea mea este cum răspundem acum, când japonezii au nevoie de orice ajutor? Lăsând la o parte divagaţii justificativ-penibile de genul “păi cum să ajutăm noi, săracii, a doua economie a lumii?” cred că atât societatea civilă din România cât şi Guvernul trebuie să pregătească un ajutor substanţial pentru Japonia, mai exact pentru pescarii ce şi-au pierdut instrumentele muncii, pentru agricultorii a căror terenuri sunt acum fund de mare şi pentru meseriaşii şi micii producători care şi-au văzut agoniseala de-o viaţă înghiţită de ocean. Orice ar prinde bine unor oameni loviţi de soartă: HRANĂ (un corespondent CNN relata că mâncarea adusă în magazine dispare în maxim o oră!), APĂ, MEDICAMENTE, pături, bani, materiale de construcţii, vacanţe gratuite pentru copiii lor – care vor fi oricum nevoiţi să petreacă mai multe luni în afara a ceea ce până mai ieri numeau cămin, orice ar veni din suflet ar fi util acum. Dar într-un mod structurat şi eficient. Iar Guvernul, de la care oricum nu aşteptăm prea multe, ar face bine să asigure măcar transportul cât mai rapid al ajutoarelor de urgenţă către Japonia!

Ce aţi face voi pentru a-i ajuta pe japonezi? Când vă propuneţi să începeţi? Noi vrem să urmărim tema şi să sprijinim orice iniţiativă organizată de a ajuta Japonia, după puterile noastre.

Pentru cei care au uitat, sunt “nepăsători de profesie”, sau sunt născuţi după 1989 ar fi util să amintim că Japonia a fost primul stat care imediat după Revoluţie a acordat un important credit României, pentru acoperirea cheltuielilor imediate ale ţării (petrol, gaze, hrană!) şi refacerea economiei. Tocmai ieşeam dintr-un mare dezastru şi noi – comunismul. Cei care au avut interesul şi răbdarea să-l asculte de-a lungul anilor pe Guvernatorul Mugur Isărescu, cel care a condus atunci delegaţia română, îşi amintesc de precizările lui cu privire la “pescarii, micii meseriaşi şi agricultorii japonezi” care au pus la bătaie acele milioane de dolari împrumutate României, cu care ţara supravieţuia la începutul anilor ‘90, “când nimeni altcineva nu vroia să ne împrumute” – după cum preciza Guvernatorul BNR. Aceiaşi pescari, meseriaşi şi agricultori japonezi care suferă acum…

Autor: Mihai Mătieş