BĂSESCU, AURUL ŞI ”BĂIEŢII DEŞTEPŢI” DIN MINERIT (III)

Susţinătorii proiectului propus de Roşia Montană mi-ar atrage probabil atenţia că statul va câştiga din taxe şi impozite circa 1,8 miliarde de dolari. Totuşi, acest câştig ar putea fi obţinut şi în condiţiile în care statul român ar exploata singur respectivul zăcământ.

Totuși Președintele Băsescu are dreptate într-o singură privință: că România a pierdut bani prin faptul că nu a mai exploatat aur în ultimii ani. El nu are însă dreptate când spune că s-au pierdut bani prin faptul că RMGC (fostul Eurogold) nu a început să exploateze aurul. Statul a pierdut bani pentru că nu a conceput strategii de dezvoltare pe termen lung, inclusiv în domeniul mineritului! Decizia de a sista exploatarea de la Roșia Montană s-a luat atunci când prețul aurului era la un nivel foarte scăzut – $250-300/uncie. O simplă conjunctură, dar guvernanții au desființat un întreg sector industrial. Cu echipamente din anii 1960-1970, în anii 1997-2000 extragerea de aur de la Roșia devenise nerentabilă: la 1000 de lei producție marfă se cheltuiau 8000 de lei. La momentul actual însă, când prețul aurului a crescut de 6-7 ori și al argintului de circa 10 ori față de 2002, iar studiile geologice sistematice și exacte au dovedit că zăcământul de la Roșia este de fapt de circa 12 ori mai mare decât se credea (314t aur față de 20-25t aur), chiar și cu tehnologiile învechite ar fi fost rentabil a se exploata aur. Dacă specialiștii din Ministerul Industriei erau îndeajuns de competenți încât să observe creșterea prețului la aur și argint începând cu anul 2002 și să își pună problema că această evoluție ar putea continua pe viitor, atunci probabil că, prin investiții de câteva sute de milioane de USD, sectorul minier ar fi fost în prezent pregătit să ofere României beneficii substanțiale! Cum însă investițiile au mers către tot felul de obiective inutile, toate supraevaluate, sectorul minier a sucombat de prea multa grijă a statului român.

În concluzie, graba Președintelui de a demara exploatarea de aur la Roșia, în paralel cu recomandarea către BNR de a crește rezerva de aur, nu este decât o mare țeapă pentru statul român, mai ales la acest moment și cu BNR în calitate de cumpărător. Cum instituții prestigioase precum Academia Română, ASE București și chiar o comisie prezidențială constituită în mod expres în scopul de a analiza oportunitatea unei investiții miniere alături de RMGC la Roșia s-au pronunțat în sensul de a nu se întreprinde nimic în acest sens, partizanatul Președintelui pare extrem de dubios, în condițiile în care statul român are de pierdut și din punct de vedere economic, dar și cultural și ecologic. Oare graba de a aviza proiectul nu este legată de obținerea de fonduri pentru apropiata campanie electorală? Și atunci acțiunea Președintelui, dar și a membrilor Guvernului care ar aviza proiectul, nu are și o încărcătură penală în sensul de abuz împotriva intereselor statului? O atitudine mult mai potrivită a fi adoptată de Președinte ar fi fost să ceară Guvernului să conceapă strategii sectoriale de dezvoltare pe termen mediu și lung.

În plus, trebuie amintit că alte două șantiere foarte asemănătoare sunt gata a demara la Certeze și Băișoara cu aceeași investitori (a se citi ”băieți deștepți”) aflați în spatele respectivelor proiecte.

Autor: Gabriel Niţulescu

BĂSESCU, AURUL ŞI ”BĂIEŢII DEŞTEPŢI” DIN MINERIT (I)

Preşedintele pregăteşte o ”ţeapă” financiară în domeniul mineritului? (Un editorial în 3 episoade)

Afacerea exploatării aurului de la Roșia Montană este una profitabilă, cu riscuri minime. Dar nu pentru statul român, ci doar pentru acționarii majoritari ai Roșia Montană Gold Corporation (firma Gabriel Resources). După cum ne-a informat chiar Președintele Băsescu, el este un susținător al proiectului. Totodată el recomandă BNR creșterea rezervei de aur a României cu 100t, la peste 200t aur. Prin urmare, din cele 314t aur estimate a se găsi în zăcământul de la Roșia Montană, 100t aur vor fi cumpărate de statul român.
Conform datelor existente chiar pe website-ul Roșia Montană Gold Corporation la un preț de 900 USD/per uncia de aur și de 12,5 USD/per uncia de argint veniturile care se obțin din vânzarea aurului și argintului sunt de 7,5 miliarde USD. Cum însă prospecțiunile geologice, conform aceluiași website al RMGC indică existența a 10,1 milioane de uncii (314t) de aur și 47,6 milioane uncii (1480t) argint, ceea ce ar conduce la o valoare de 9,685 miliarde USD la prețurile menționate înseamnă că RMGC mizează pe un randament de exploatare al celor două metale prețioase de circa 77,44% (restul de 22,56% reprezintă metal prețios care va rămâne în steril). Adică, din cele 314t aur și 1480t argint existente în zăcământ, Roșia Montană Gold Corporation va obține și va putea să vândă pe piață doar 243,16t de aur și 1146,1t argint. Cele 243,16t de aur și cele 1146,1t argint valorează la prețurile la care RMGC a făcut planul de afaceri (900 USD/per uncia de aur și de 12,5 USD/per uncia de argint) 7,04 miliarde USD (pentru aur) respectiv 460 milioane USD (pentru argint), adică exact cele 7,5 miliarde USD pe care RMCG le estima a le obține din vânzarea aurului și argintului.
Dar așa cum aminteam mai sus, din cele 243,16t aur, 100t aur vor fi cumpărate de statul român prin intermediul BNR, la recomandarea lui Băsescu. Adică din cele 7,5 miliarde USD, 2,9 miliarde USD vor fi achitate de stat (38,6% din cifra de afaceri a RMGC). Cele 2,9 miliarde nu pot fi socotite ca o pierdere, deoarece în locul lor primim 100t aur.
În schimb, la cele 1,3 miliarde USD ce vor fi încasate ca dividende nete de acționarul majoritar Gabriel Resources (nu de RMGC) statul român are o contribuție de 501,78 milioane USD (38,6% din total), sumă ce ar putea fi contabilizată ca pierdere. Totodată, statul român ca acționar în RMGC cu o pondere de 19,3% va încasa dividende de 311,8 milioane USD. Cum însă la aceste dividende statul român contribuie prin cumpărarea a 100t aur cu circa 121 milioane USD, rezultă că, în fapt, câștigul efectiv al statului român din vânzarea aurului extras de RMGC sub formă de dividende este de doar 190,8 milioane USD. Trăgând însă linie vedem că statul român primește dividende nete de 190,8 milioane USD și plătește dividende nete către Gabriel Resources de 501,78 milioane USD. Rezultă astfel un minus de 311 milioane USD dividende pe care statul român le plătește efectiv Gabriel Resources, fără a primi în schimb niciun dolar și niciun gram de aur.

Autor: Gabriel Niţulescu

REMEMBER AMY WINEHOUSE

Amy Jade Winehouse a fost o cântăreaţă şi compozitoare engleză de jazz, soul şi RnB. S-a făcut remarcată pentru vocea sa puternică, contralto, care îi permitea să atingă note muzicale foarte joase.

Amy şi-a petrecut copilăria într-o suburbie a Southgate şi a frecventat şcoala Ashmole. La vârsta de zece ani, Amy a cântat într-o formaţie de rap numită Sweet-n-Sour, un proiect de scurtă durată. Amintindu-şi de formaţie, Amy îl descrie ca pe o versiune „mică, albă (formată din muzicieni albi) şi evreiască” a Salt-n-Pepa.

De la 12 ani, Amy frecventează Şcoala de Actorie „Sylvia Young”, dar este exmatriculată după numai un an, din pricina unui piercing făcut în nas şi pentru lipsa de disciplină. A continuat cu şcoala The Mount, Mill Hill, Brit, Croydon şi Ashmole.

Winehouse a primit în dar prima chitară la vârsta de 13 ani şi a început să compună un an mai târziu. Curând după aceea a început să îşi câştige existenţa lucrând iniţial ca jurnalistă, iar apoi a cântat într-o trupă de jazz. A fost influenţată de trupele de fete din anii `60, împrumutând coafura în formă de stup de albine şi machiajul specific Cleopatrei din formaţia The Ronettes.

La 14 ani a consumat pentru prima dată droguri. La vârsta de 16 ani artista a înregistrat o casetă demo. Prietenul ei, cântăreţul soul Tyler James, a trimis înregistrarea unui reprezentant al companiei A&R. Bucurându-se de reacţia favorabilă a casei de discuri, cântăreaţa îşi începe astfel primii paşi în cariera profesională.

A debutat în 2003 cu albumul intitulat Frank, pentru care a primit o nominalizare la Mercury Prize. Winehouse a fost o dublă câştigătoare a premiului „Ivor Novello” (2004, pentru single-ul Stronger than Me şi mai 2007, pentru single-ul Rehab). Tot în 2007, Winehouse câştigă un premiu BRIT la categoria „Cea mai bună cântăreaţă britanică” şi o nominalizare pentru „Cel mai bun album britanic”. În acelaşi an, albumul Back to Black a fost anunţat ca unul dintre cele douăsprezece nominalizate pentru Mercury Prize 2007. Winehouse a obţinut şi trei nominalizări la MTV Video Music Awards.

Artista este apreciată ca fiind o influenţă pentru tinerele cântăreţe de muzică soul, cât şi pentru reîmprospătarea muzicii britanice. De asemenea, datorită stilului său caracteristic a reuşit să inspire designeri vestimentari precum Karl Lagerfeld.

Din 2007 Amy a fost în atenţia presei datorită problemelor pe care le avea cu drogurile, alcoolul şi violenţa. A recunoscut în câteva interviuri că se luptă cu depresia, automutilarea şi anorexia. A fost la un pas de supradoză în 2006, iar în 2007 a fost nevoită să anuleze câteva concerte din cauza stării de sănătate. Nu o singură dată cântăreaţa a fost arestată pe seama posesiei de droguri ori a violenţei publice.

În data de 23 iulie 2011 artista a părăsit această lume. Nu s-au putut stabili cauzele decesului, rămânând încă controversate, deşi mulţi consideră că ceea ce a doborât-o a fost o supradoză de droguri cu alcool.

Să ne amintim de ea pentru ceea ce a făcut în muzică, pentru sufletul ei sensibil, zdruncinat, un înger căzut! O altă stea a muzicii internaţionale a apus! Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Autor: Octavian Radu

SĂPTĂMÂNA CONSULTANŢEI LA CLUJ

În perioada 7 – 12 martie s-a desfăşurat la Cluj evenimentul „Consulting Week”, organizat de Theory & Practice Consult, eveniment care a oferit studenţilor şansa de a afla mai multe despre 4 companii internaţionale de audit şi consultanţă.

Totul a fost organizat de către organizaţia Theory & Practice Consult, singura organizaţie studenţească de consultanţă din Cluj şi a avut loc la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor.

Iniţiativa organizaţiei a fost aceea de a ajuta studenţii din an terminal sau masteranzi să cunoască mediul unei companii multinaţionale de audit şi consultanţă, în ideea că în această perioadă studenţii au nevoie de informaţii cât mai complete despre domeniile în care doresc să îşi clădească o carieră. La eveniment au participat companiile Deloitte, PricewaterhouseCoopers, Ernst & Young şi Horvath & Partners, fiecare susţinând câte o întâlnire de prezentare a companiei şi încercând să atragă studenţii către o carieră în domeniul auditului şi consultanţei.

Discutând cu o persoană care a participat la acest eveniment am aflat că politica acestor companii este aceea de a angaja studenţi în ideea că vor investi în ei prin traininguri şi îşi vor forma angajatul din start după standardele proprii. Această abordare este una extrem de eficientă deoarece un student încă nu are format un stil de lucru, o experienţă profesională şi nici pretenţii prea mari, ceea ce permite companiilor să obţină un angajat „crescut în ograda proprie” şi astfel problemele care apar între angajat şi companie din punctul de vedere al modului diferit de lucru se reduc considerabil.

Problema principală este aceea că fiecare companie şi-a prezentat activitatea ca fiind una „nu foarte uşoară”, dar plină de satisfacţii profesionale şi astfel foarte mulţi studenţi dintre cei care au fost prezenţi visează să lucreze într-o astfel de companie ca şi cum visează ursul la miere, formându-şi o imagine puţin prea „roz” despre acest mediu.

Din păcate prea puţini dintre aceia care sunt hotărâţi să meargă pe acest drum au alături o persoană capabilă să le ofere sfaturi în această preoblemă, o persoană care face parte din acest mediu şi care le poate spune obiectiv care sunt avantajele şi dezavantajele de a fi angajatul unei astfel de companii. Bineînţeles că toate trainingurile care li se oferă şi diplomele obţinute sunt realizări destul de importante pentru că le vor folosi şi în cazul în care hotărăsc să nu mai facă parte din companie, la fel şi experienţa profesională şi abilităţile acumulate pe parcurs, dar nimeni nu le spune că se munceste într-un ritm extrem de solicitant, mai ales în primii ani. Nu puţine au fost situaţiile în care studenţii angajaţi la una din companiile acestea nu au rezistat ritmului de lucru sau au făcut eforturi foarte mari pentru a rămâne în companie, în sensul că au fost puşi în situaţia de a munci 12 ore pe zi, deoarece orice proiect are un deadline.

Autor: Aurel Pop