ISTORIA SUNĂ LA UŞA NOASTRĂ DE 2 ORI

După 22 de ani se pare că am ajuns din nou în punctul de plecare. În şcoli şi grădiniţe copiii şi profesorii sau educatorii tremură de frig. Unele şcoli sau grădiniţe chiar se închid, pentru că numărul de copii care se îmbolnăvesc devine mult prea mare.

Statul nu mai poate susține încălzirea acestor școli și grădinițe pentru că nu are bani la buget.

În case, dar mai ales la blocurile din marile orașe, oamenii își închid caloriferele pentru că factura la întreținere devine de nesuportat în raport cu veniturile lor.

Acum 22 de ani, frigul din case, școli sau grădinițe era atotprezent. Atunci, statul comunist oprea căldura pentru a face economii la buget. Exista și acea glumă sinistră care spunea că: ”Hitler omora în masă și Ceaușescu în casă.”.

Acum 22 de ani oamenii stăteau la cozi interminabile pentru a-și cumpăra alimentele necesare traiului zilnic. Acum foarte mulți oameni stau la cozi interminabile pentru a-și primi punga cu ajutoare de la UE sau de la partidul de guvernământ – ceva zahăr, ulei și orez – care să le permită să supraviețuiască în următoarele săptămâni.

Acum 22 de ani, prin galantarele magazinelor sufla vântul. Acum poți să cumperi orice dorești. Dar foarte mulți dintre români, ale căror venituri nu depășesc 200 de euro pe lună nu își pot permite să se atingă de multe din produsele din galantarele magazinelor de azi.

Cei cu venituri de peste 200 de euro venit lunar pe membru de familie pot să își acopere nevoile, dar în niciun caz nu își pot permite vreun ”exces”. De altfel, îm viziunea unora precum fostul ministru al muncii, Lăzăroiu, aceștia fac parte din categoria oamenilor bogați.

Acum 22 de ani, partidul unic își alegea conducătorul, fără a ține cont de părerea oamenilor. Acum coaliția de la guvernare, pregătindu-se da fraudarea alegerilor urmărește același lucru: să rămână la putere indiferent de voința celor care votează.

Atunci, în urmă cu 22 de ani demnitatea umană era călcată în picioare. Acum, după 22 de ani, oamenii cinstiți și de bună-credință sunt umiliți și călcați în picioare. În schimb, hoții, peștii și alții asemenea o duc foarte bine în această ”nouă” lume.

Să fie nevoie de o nouă Revoluție? Să fie nevoie de reînceperea unui nou ciclu?

Autor: Gabriel Niţulescu

ESTE MUZICA CLASICĂ DEMODATĂ?!

Auzim mereu, vrând-nevrând, în jurul nostru, tineri care-şi ascultă muzica preferată la mp3 player-ele lor, pe stradă. Totuşi, în cele mai multe cazuri, muzica clasică lipseşte cu desăvârşire din setul preferinţelor lor muzicale. Oare de ce?!

În primul rând există o mare prejudecată în rândul majorităţii oamenilor că muzica clasică este un gen cult rezervat doar elitiştilor, celor ce au studii muzicale în domeniu (licee, facultăţi de muzică), fiind astfel învăţaţi în instituţiile de învăţământ să aprecieze şi să iubească acest gen muzical.

Este adevărat că în trecut marii compozitori îşi ofereau serviciile adesea în slujba regelui sau a unui nobil de la curte – ne amintim nume precum Monteverdi, Bach, Mozart, Haydn şi de multe ori compoziţiile pe care le scriau erau menite a fi ascultate de către aristocraţi. Unii din cei mai mari compozitori clasici erau de asemenea profesori pentru tinerele fete din rândul nobilimii. Dar această prejudecată este total falsă, marii compozitori ai istoriei muzicii au compus lucrări înălţătoare menite a transcede cultura muzicală, sexul, vârsta sau rangul publicului, ele au fost create spre a atinge sufletul şi inima ascultătorilor, spre a reliefa caracteristicile muzicale ale unei anumite perioade muzicale.

Se spune pe drept cuvânt despre muzica clasică că este singurul gen cult din istoria muzicii. Cum ne explicăm oare că un Beethoven, Mozart, Haydn sau Verdi rămân nemuritori în timp, operele lor rămânând vii şi nedemodate, cum nu e cazul multor genuri din muzica modernă?

Din fericire, mai există un număr relativ restrâns de oameni ce au grijă ca operele nepieritoare ale marilor compozitorilor clasici să-şi păstreze flacăra vie în sufletele şi minţile lor, majoritatea constituind un public specializat, meloman, format fie din profesori de muzică sau elevi, studenţi ai instituţiilor de învăţământ muzicale, fie din publicul meloman ce a luat contact de tânăr cu o astfel de muzică, fiind îndrumaţi spre aceasta de părinţii lor. Dar cum ne putem explica oare că majoritatea tinerilor din zilele noastre nu ştiu cine a fost Beethoven sau Vivaldi şi nu suportă să asculte aşa o muzică plictisitoare, demodată, rămânând la hit-urile lor comerciale difuzate pe radio şi TV?

Analizând genurile muzicale actuale (pop, dance, r’n’b, etc) ne dăm seama că acestea sunt uşor de ascultat, având de obicei o tematică superficială – versuri de dragoste puerile şi lipsite de substanţă, linii melodice cu armonii simple, uşor de fredonat, „catchy”. Este exact muzica pe care o ascultă oamenii grăbiţi, incapabili să aprofundeze muzica, să o asculte cu adevărat, nu să o pună doar ca fundal în timp ce-şi duc la îndeplinire alte activităţi. Pentru a ne cultiva gustul pentru muzica clasică nu este necesar să avem studii în domeniu, nici să luăm contact cu aceasta de mici, deşi ar fi indicat acest lucru. Trebuie doar să avem disponibilitatea de a rămâne deschişi în concepţii, de a ne deschide inima către o muzică profundă, dureros de umană, ce exprimă o paletă largă de sentimente – dragoste, tristeţe, depresie, veselie, melancolie, etc.

De aceea deschideţi-vă inimile şi sufletul către noi tărâmuri magice şi lăsaţi muzica să vă îmbie cu o poţiune minunată în urechi şi în suflet!

Autor: Octavian Radu