LUNA CADOURILOR

Luna decembrie este una foarte aglomerată din punct de vedere al sărbătorilor. 1 decembrie, Moş Nicolae, Moş Crăciun şi Revelionul dau năvală peste noi şi ne intră în case, dar şi în buzunare.

Cu toate acestea, eforturile merită doar pentru a vedea un zâmbet pe faţa celor dragi, bucuria de a primi un cadou şi surpriza unor gesturi neaşteptate.

La mine Moş Nicolae vine mereu doar cu dulciuri, fructe şi bani, mai mult simbolic. Încă se păstrează tradiţia asta şi atunci când eram mic copil era o bucurie să-mi lustruiesc ghetuţele de cu seară în aşteptarea lui. În schimb, Moş Crăciun e mai încărcat în fiecare an după posibilităţi.

De când am crescut am început şi eu să cumpăr cadouri, nu doar să primesc. An de an mă confrunt însă cu aceeaşi dilemă: ce cadouri cumpăr anul acesta şi de unde? Odată ce treci de variantele deja folosite, precum rame foto, parfumuri, ceasuri, haine, căni şi altele, nu prea par să mai rămână aşa multe opţiuni. Încep să mă gândesc apoi şi la nevoile destinatarilor mei şi uneori nu reuşesc să-mi dau seama de ce ar mai putea avea nevoie. Îmi doresc să pot dărui mai mult decât un obiect de care să uite apoi şi care să fie adăugat la o colecţie strânsă de-a lungul timpului, ceva personalizat, care să fie încărcat cu sentimente şi care să se păstreze în timp.

Am observat un interes din ce în ce mai mare pentru cadourile hand made. Sunt o alternativă originală şi de efect pentru un cadou. Materialele din care sunt fabricate şi designul pot să surprindă şi să bucure. Chiar şi o felicitare realizată „în casă” din carton colorat, vată pentru ninsoare, un om de zăpadă şi un mesaj personalizat pot însemna mai mult decât una cumpărată din librărie, nu credeţi?

Totuşi din lipsă de timp sau organizare, uneori lăsăm totul pe final. Pentru asta ne vin în ajutor multele târguri tradiţionale cu cadouri organizate în perioada asta în Bucureşti, dar şi în restul ţării. Un exemplu este Târgul cadourilor de Crăciun de la Sala Dalles, care poate fi vizitat până pe 24 decembrie. Am fost acolo şi deşi am văzut cam aceleaşi standuri şi produse ca în alţi ani, am fost plăcut surprinşi să vedem un stand unde puteai să-ţi colorezi propriul glob de sticlă. Merită să mergeţi măcar pentru asta.
Un alt târg care se desfăşoară până pe 31 decembrie de data asta, este Târgul Arome de Crăciun din Bucureşti Mall. Suntem aşteptaţi acolo cu luminiţe, colinde, mirosuri îmbietoare, turtă dulce şi Moş Crăciun însuşi.

Şi în ţară târgurile de Crăciun au pornit ca o avalanşă. În Satu Mare la Grand Mall are loc Târg de Crăciun până pe 23 decembrie. Nu găsiţi doar cadouri acolo, ci şi coruri de copii care vor cânta colinde în jurul bradului, precum şi artişti şi trupe locale. Şi la Sibiu Târgul de Crăciun din Piaţa Mare se anunţă a fi unul frumos.

Voi aţi fost pe la târguri? Aţi cumpărat deja cadouri?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

Publicitate

NE CĂSĂTORIM … ECO?

Se spune că ziua nunţii este cea mai importantă zi din viaţa unei femei. Este momentul la care visează fetele de când sunt mici şi în care se imaginează prinţese.

Rochia trebuie să fie cea mai frumoasă, buchetul trebuie să fie atent ales, tortul cu grijă decorat şi toate aceste detalii să fie bine puse la punct pentru ca totul să iasă perfect.

Eu nu m-am gândit foarte mult la asta când eram mică, dar trebuie să recunosc că o dată, de două ori tot mi-a zburat gândul în această direcţie şi ştiu că într-o bună zi îmi va veni şi mie rândul să spun “Da”. Oricum, în opinia mea, partea cea mai importantă este tortul. Tare mi-ar plăcea să-l pot coace singură… dar mai vedem până atunci.

Sunt multe alegeri de făcut atunci când trebuie să organizezi o nuntă: rochia, meniul, restaurantul, invitaţiile, biserica, muzica, tradiţiile de care ţii cont etc. Totul pentru o zi. Trebuie să fie una memorabilă, nu?

De curând am aflat despre o platformă proaspăt lansată în România: http://www.nuntaeco.ro. Site-ul este singurul dedicat în exclusivitate conceptului de „nuntă eco” de la noi din ţară. “Pentru că poţi proteja planeta chiar şi în cea mai frumoasă zi din viaţa ta”, a fost un mesaj care mi-a captat atenţia şi mi-a rămas întipărit în minte. Secţiunea Despre noi este plină de motive de acest gen, motive pentru care un cuplu de îndrăgostiţi ar alege acest stil de nuntă pentru ziua cea mare. Aşa că am început să mă gândesc şi eu, de ce nu?

Acum că l-am descoperit, m-am hotărât să vă prezint şi vouă mai multe despre conceptul de “nuntă eco”. Din câte am înţeles, în mare parte se referă la adoptarea unui mod responsabil de a gestiona resursele şi elementele folosite. Lemnul, pânza şi hârtia sunt ideale pentru a înlocui plasticul sau produsele sintetice, iar obiectele handmade par alegerea ideală. Din punctul meu de vedere, arată şi mai bine.

Mai mult decât atât, conform http://www.nuntaeco.ro, există trei principii de bază ale unei astfel de nunţi: reducerea consumului, reutilizarea şi reciclarea. Deci chiar dacă nu se poate renunţa la obiceiul românesc de a cumpăra din toate ca să fie sau ca să ajungă, dacă după nuntă măcar o parte din ce a rămas se reciclează sau donează, putem astfel să devenim mai responsabili şi în cea mai frumoasă zi. Drăguţ, nu?

Ce mi-a mai plăcut mie foarte mult la acest site au fost articolele frumos scrise, modul de abordare al cititorului, foarte cald şi prietenos, şi sfaturile oferite cu fiecare ocazie. Poţi învăţa cum să legi un papion, cum să foloseşi într-un mod creativ obiecte de tot felul pentru a le transforma într-un decor original, recomandări utile de produse, interviuri, noutăţi despre târguri de specialitate şi chiar concursuri cu premii interesante la care poate participa oricine. Toate adunate sub umbrela eco şi verde!

O nuntă “verde” are atitudine se diferenţiază de cele clasice şi “tradiţionale”. Pentru cei care îşi doresc o astfel de nuntă, le recomand cu multă căldură http://www.nuntaeco.ro şi pagina lor de Facebook: NuntaEco. Vouă cum vă surâde ideea?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

CUM SĂ FII CONVINGĂTOR ÎN VIAŢĂ! (II)

Continuăm în partea a 2-a a editorialului nostru să discutăm despre următoarele principii ale influenţării: principiul simpatiei, principiul autorităţii şi principiul rarităţii.

4. Principiul simpatiei

Oamenii tind să aprecieze şi să urmeze sfaturile persoanelor cu care au ceva în comun, care le seamănă. Suntem mereu în căutarea persoanelor care să ne înţeleagă şi îi admirăm pe cei care sunt ca noi, adeseori devenind prieteni cu aceştia. Sfaturile lor sunt adesea luate în considerare şi ascultate de noi.

Aţi observat probabil că la teleshopping apar mereu „testimoniale” – mărturii ale celor care au folosit produsele şi au fost fericiţi. În afară de faptul că servesc drept dovadă socială, ele mai îndeplinesc un rol. Marketerii respectivi încearcă să potrivească profilul celor care apar în reclame cu cel al publicului ţintă. De multe ori, vedem la teleshopping „oameni din popor”, care arată ca noi şi vorbesc simplu, fără pretenţii. Foarte multe companii şi produse încearcă „să fie ca noi”, să ne ajute să ne vedem în oglindă în reclamele lor.

5. Principiul autorităţii

Oamenii au tendinţa să asculte sfatul autorităţilor, celor ce s-au făcut remarcaţi prin expertiza, calităţile, cunoştinţele şi poziţia lor în societate. De aceea, doctorii, militarii, politicienii, preoţii sunt categorii profesionale cu o extraordinară putere de influenţare asupra maselor.

De ce apar medici stomatologi în reclamele la pasta de dinţi? Pentru că părerea experţilor are greutate. De ce se citează sondaje, procentaje şi studii atunci când se promovează tot felul de produse?

„97% din femeile din România cu probleme de tranzit intestinal au declarat că se simt mai bine după 14 zile de consum zilnic de Activia”, spune Danone. I-auzi! Studiul (i.e. vocea autorităţii) spune că 97% dintre consumatori (dovada socială) au sesizat îmbunătăţiri în timpul procesului defecaţiei, mă-nţelegeţi? Se spune despre rezultatele studiilor ştiinţifice că sunt reproductibile, pot fi generalizate în contexte asemănătoare. Prin urmare, e posibil să mă încadrez şi eu în acei 97% cărora tămăduitoarea Activia le-a mângâiat intestinul gros în vremuri grele de constipaţie.

6. Principiul rarităţii

Oamenii au tendinţa să achiziţioneze produse şi servicii care se găsesc f greu sau în cantităţi limitate. E suficient să ne amintim de formulări de tipul „Atenţie, stocul este limitat!” sau „ofertă valabilă până la epuizarea stocului”.

La teleshopping mereu spune doamna aia: „doar cei care sună în primele 30 de minute vor primi cele 5 cadouri la un preţ special”. De ce e nevoie să îi forţezi pe oameni să sune la 30 de minute după terminarea reclamei? Ca să respecţi principiul nr. 6, va răspunde cel care a înţeles legea rarităţii.

Mai am un exemplu: aţi auzit de cărţi şi DVD-uri publicate în ediţii limitate, cu autografele artiştilor? Sau de cluburi şi societăţi exclusiviste şi elitiste? Obiectele şi oportunităţile devin mai dezirabile atunci când sunt mai puţin accesibile. Era un banc despre culmea snobismului: „Să luăm SIDA astăzi, mâine va avea toată lumea…”

Încheiem prin a vă recomanda cu toată căldura cartea Dr. Robert Cialdini – Psihologia persuasiunii!

Autor: Octavian Radu

SCUZELE NU ȚIN LOC DE SERVICII EXCELENTE

PARTEA I

Ca și dumneavoastră, am ieșit și eu vara asta la terase, restaurante, în stațiuni, etc. ”Calitatea” serviciilor a fost ca în majoritatea situațiilor deplorabilă. De ce? Pentru că noi românii avem întotdeauna scuze. În următoarele 2 editoriale le vom demonta rând pe rând.

În puținele zile de concediu din sistemul capitalist în care cu drag muncim ieșim și noi la un bar, o terasă, un restaurant, un film. Sunt sigur că în vara asta ați avut și dumneavoastră de-a face, în atare momente, cu o specie interesantă de ”homo-semi-sapiens”: personalul din ”industria ospitalității”, cum pompos își spun mai nou chelnerii, barmanii, agenții de turism ș.a.m.d și ai lor patroni din sectorul servirii directe a clienților. Și dacă numai eu am avut parte, până în prezent, de 90% servicii lamentabile spre execrabile, îmi cer scuze de pe acum și vă sugerez să nu mai pierdeți vremea citind editorialul acesta: fie sunteți fericiți și optimiști, fie lucrați în ”sistem” – și în acest caz sau mă urâți în cel mai pur stil românesc, sau nu mă credeți orice aș spune.
De fiecare dată când suntem tratați rău, cei care greșesc invocă o sumedenie de argumente în apărarea lor. Deși unii dintre noi cedăm, ar trebui să fim mult mai exigenți și să înțelegem că vina o poartă în primul rând patronul/șeful locației și apoi omul care greșește față de noi. În ordinea asta. Dacă vreți, cel puțin 70% e vina celui care se crede lider și organizează acel serviciu pentru publicul larg. Pentru că e de datoria lui să-i învețe pe cei din subordine ce și cum să facă și să controleze apoi că instrucțiunile sale sunt îndeplinite. Punct!
1. ”Nu ne plătește patronul îndeajuns” este cea mai des întâlnită scuză, afirmată direct, transmisă de un terț sau subînțeleasă de noi, în fața căreia suntem tentați să cedăm. Fals! Oriunde în lume în serviciile directe plata pe cecul de salariu/carte de muncă e mică. Din SUA până în UE, din Asia de Sud est până în Nord plata directă către angajat e mică, undeva între 500-800 de dolari sau euro pe lună, în locații de clasă medie. Câștigul cel mare vine însă din bacșișuri. Care sunt foarte mari, dacă serviciul este foarte bun! Uneori de circa 10 ori mai mari decât salariul. Cum e posibil? Datorită calității serviciului prestat. Un chelner, un însoțitor de bord, sau un barman ar trebui să înțeleagă faptul că dacă se străduiește să servească excelent un client acela îl va recompensa. Asta e plata lui. Din asta se poate îmbogăți, nu din salariu. Așadar, pregătirea profesională, starea de spirit și dăruirea cu care îți faci meseria sunt capitale. Chiar dacă n-o să ieși la pensie tot chelner…
Sunt de acord cu o ”politică a bacșișurilor” (între 10-15%), astfel încât să câștige toți cei care contribuie la crearea unei experiențe memorabile pozitive pentru client. De exemplu în restaurantele civilizate și în foarte puține locații românești, bacșișul primit se împarte cu colegii, bucătarii și cei de la aprovizionare. Sau patronul face el împărțirea după capul lui. Însă, peste tot în aceste locații ,ÎNTREGUL PERSONAL este învățat să respecte clientul ca pe adevăratul plătitor al salariilor echipei de prestatori. Și toți sunt stimulați să dea ce au mai bun pentru fiecare client. Pentru că, se presupune, le place munca de a asista clienții…

PARTEA A II-A

Continuăm aici demontarea scuzelor invocate de ageamii pentru greșelile făcute de ei în servirea clienților. Reamintim că serviciile excelente se datorează unui leadership eficient, dar și conștiinciozității celor care servesc direct clienții! Scuzele sunt doar piste false…

2. Atitudinea generală de respingere a clienților. Cel mai important lucru în servicii e atitudinea față de client. Ați văzut mutra scârbită a unui chelner sau barman când ați intrat în locația lui? Mimica lui, un amestec de sictir și supărare că l-ați deranjat din lenea seculară în care se afundase. Ați comis o crimă prin a-l face să se ridice pentru a vă da un suc sau o cafea de 4 lei… După ce vă servește în scârbă, întreabă cu vădit dispreț, ștergându-se tacticos de transpirație, ca în Schițele lui Caragiale:”… numai atât doreați?” Continuarea o spune în gând… De ce se întâmplă asta? Pentru că acolo nu există management, nici profesionalism și conștiinciozitate. Acelei persoane nu i-a spus nimeni că dacă nu ați fi cumpărat produsul/serviciul ea nu ar fi câștigat un procent important din salariul său lunar. Nici n-o interesează.
3. ”Suntem prea puțini”, este un alt motiv fals invocat de cei care servesc foarte prost clienții. Las la o parte situația aberantă în care avem un chelner la 100 de mese. În atare excepții vina o poartă integral patronul/directorul unității. Fie că e vorba de un restaurant, o frizerie, o spălătorie auto sau o bancă! Cauza reală însă este indiferența. Da, lipsește orice control din partea managementului, dar și dorința de a face treabă din partea leneșilor. Acestor oameni le place să fie în echipă de dragul de a bârfi, de a privi în grup la Dorel, cel care se spetește. Ei nu pun mâna. Poate alții… Dacă îi întrebi câte mese au servit sau câți oameni de la coada din fața propriului ghișeu îi enervezi. Ca să facă treabă ei au nevoie de o secretară să le țină agenda, de un cal să ajungă la client și de mult, mult chef de muncă…
4. ”Nu ne spune nimeni CE și CUM să facem”, argument invocat drept scuză a ineficienței și serviciului deplorabil. Spuneți că iar e vina managementului? Vă dau dreptate. Dar să nu trecem cu vederea faptul că acestor oameni le lipsește probabil și dorința de a învăța singuri, de a aplica, de a excela în profesia lor. Cu atâtea surse de informații libere disponibile azi e tras de păr să spui că nu te duce nimeni de mână … Tu ai căutat să devii mai bun, să te preocupe dezvoltarea ta personală? Nu, pentru că e doar o ”meserie de sezon”, pasageră … de la toamnă o să faci ceva mai serios… Și tot așa, vreo 7-10 ani, până când ieși la pensie. Ca să ai apoi motiv să-ți plângi de milă că nu te-a ghidat nimeni în carieră…
5. ”Nu cunoaștem produsele” sau ”nu avem produsul x”, spuse pe un ton de milă și dezgust. Păi o fi vina Răposatului că tu habar nu ai ce e în ”cămara” din care ne servești? Că nu cunoști produsele pentru a le putea recomanda? Un prieten, care întrebând un ospătar ce vinuri are, a primit răspunsul: ”Avem vinuri albe, roșii și…Jidvei!”. Sau la întrebarea ce vin îmi recomandați la rața din cuptor să ți se spună: ”orice, dar rece!” Modul în care ți se spune că nu au produsul X sau Y e menit să te facă să pleci. Ba chiar trădează o plăcere ascunsă că nu ți se satisface dorința, Sîc!

Incheiem azi seria motivelor invocate de cei din servicii atunci când habar nu au să ofere o experiență plăcută clientului, deși ar trebui să se priceapă la asta și să înțeleagă că cel datorită căruia își iau dividendele sau salariu este tocmai clientul.

PARTEA A III-A

Am vorbit în celelalte 2 editoriale cu preponderență de chelneri și barmani, de falsele motive prin care încearcă să-și scuze nepriceperea sau lehamitea. Nu am nimic cu aceste meserii. Din contră, le îndrăgesc. Una dintre ele am practicat-o și eu, student fiind. E adevărat, în străinătate. Dar am scris despre defectele multora dintre chelneri și barmani tocmai pentru că îmi pasă, tocmai pentru că mi-aș dori ca și eu și dumneavoastră să fim mai bine tratați la noi în țară.

Problemele din servicii nu se limitează doar la chelneri și barmani. Le vedem din păcate de la taximetriști neprofesioniști până la funcționari bancari și funcționari publici. Sunt prea dese momentele când suntem tratați prost într-o sucursală de bancă, la ghișeul unei companii de telecomunicații sau la arhicunoscutul ghișeu de plată a taxelor locale sau naționale.

După mine, problemele sunt în continuare și la nivel strategic – unde patronii firmelor de servicii trebuie să înțeleagă faptul că fac profit datorită clienților în primul rând, apoi datorită unui personal profesionist și abia la final datorită sistemelor și procedurilor – și la nivel tactic – unde foarte multe instituții au nevoie de training pentru angajații lor, începând cu funcționarii publici și cei din serviciile de contact direct cu publicul, de coaching și mentoring pentru manageri și de o selecție bună și continuă pentru a identifica acele ”staruri în servicii” care să atragă clienții.

Servirea clienților este o chestiune care ține de leadership, de modul în care respectivul patron/director/profesionist înțelege business-ul său și dorește să-l facă atât cu mintea cât și cu inima. Peștele de la cap se curăță, dar tot de la cap se și împute. Odată ce șefii, oricum s-or fi numind ei, înțeleg că ceea ce produce compania are valoare doar dacă cineva din exterior achiziționează acel produs/serviciu plătind un preț în bani pe respectiva creație și, în plus, doar dacă acel client achiziționează în mod repetat produsul/serviciul respectiv, ei trebuie să transmită această filozofie către eșaloanele 2 și 3 din companie astfel încât fiecare angajat să servească clienții în același spirit. Pentru că oricât de priceput și implicat ar fi șeful, imaginea unei companii/instituții o fac cei din linia întâi, cei care sunt în contact direct și zilnic cu clientul. Iar regula asta e valabilă și pentru bănci, companii de asigurări sau Ministerul de Finanțe, pentru companiile din telecom, pentru producătorii industriali și agenții de turism, ca și pentru prietenii noștri care servesc în restaurante și baruri.

Autor: Mihai Mătieş

NEPRICEPUŢII DE LA CONDUCERE ÎŞI DAU CU PĂREREA DESPRE „LENEŞII” DIN AGRICULTURĂ

Nu cu mult timp în urmă, preşedintele Băsescu îşi exprima nemulţumirea că românii din mediul rural sunt leneşi şi din acest motiv agricultura românească nu mai merge, iar 3,5 milioane hectare stau nelucrate.

Soluţia enunţată de preşedinte pentru aducerea în circuitul agricol a terenurilor nelucrate era introducerea unui impozit pe terenurile nelucrate. La nici două zile după această declaraţie a preşedintelui, ministrul agriculturii Tabără venea cu aceleaşi acuzaţii şi aceleaşi ”soluţii”.

Nu am sesizat însă aceeaşi îngrijorare a preşedintelui sau a ministrului agriculturii, atunci când subvenţiile către agricultori nu sunt plătite la timp, sau atunci când se pune problema că subvenţiiile primite de agricultorii români sunt la jumătate din cele acordate altor agricultori europeni.

Ba mai mult, este uşor să ne amintim că guvernul Boc, condus în fapt de Băsescu, a sistat în 2010 o serie de subvenţii pentru agricultură.

Nu am sesizat de asemenea aceeaşi îngrijorare a preşedintelui sau a ministrului agriculturii cu privire la alte probleme ale agriculturii. De exemplu, de ce procesatorii preferă laptele importat şi nu pe cel furnizat de fermierii români.

Nu am sesizat aceeaşi îngrijorare a celor două personaje pentru a afla de ce produsele româneşti, ecologice multe din ele (din lipsa de bani penttru practicarea unei agriculturi industrializate) pierd competiţia cu produsele din import (pătrunjel din Cehia, roşii din Turcia şi Italia, usturoi din China şi lista este mult mai lungă).

Nu am sesizat aceeaşi îngrijorare nici cu privire la faptul că Ministerul Agriculturii nu reuşeşte să sprijine agricultorii români, cu excepţia distribuirii (defectoase) a fondurilor europene. Nu există nicio îngrijorare la cele două personaje cu privire la faptul că oficialii din domeniu declară că România ar trebui să se orienteze spre dezvoltarea unei agriculturi ecologice (neexistând nicio măsură în acest sens), în timp ce toate măsurile adoptate sunt orientate spre sprijinirea unei agriculturi de tip industrial.

În ceea ce priveşte soluţia cu privire la introducerea unui impozit pentru terenurile nelucrate, pot spune că măsura nu face altceva decât să se constituie în preambul al unor mari afaceri imobiliare cu terenuri agricole. Ea are ca scop să-i forţeze pe ţăranii şi fermierii sărăciţi de acest regim să-şi vândă terenurile în favoarea baronilor şi mafiei portocalii.

Dacă preşedintele sau ministrul agriculturii nu ar urmări doar scopuri imobiliare, atunci am avea soluţii cu adevărat benefice pentru agricultură şi s-ar lua măsuri pentru apariţia şi dezvoltarea unei pieţe funcţionale pentru produsele agricole, precum: combaterea evaziunii în domeniul importurilor de produse agricole şi alimentare, eliminarea birocraţiei şi a corupţiei în domeniul proiectelor cu fonduri europene din sectorul agricol, sprijinirea agriculturii ecologice (construirea unor ferme ecologice model, soluţie aplicată în România şi în perioada interbelică), construirea unor strategii coerente în domeniul agriculturii ecologice, înfiinţarea sau sprijinirea înfiinţării de pieţe de gros şi spaţii de depozitare pentru micii fermieri, ş.a.m.d.

Autor: Gabriel Niţulescu