ROMÂN – CAUT NORMALITATE. ÎN VAN?

Trăim într-o societate în care criza este regula de trei ani de zile, excepțiile se vând la tot pasul drept norme, iar bălăcăreala politică face jocurile de 22 de ani. Rien va plus! A căuta azi normalitatea în această societate este cel mai anormal lucru pe care îl poți face…

Dacă ești bărbat sau femeie, heterosexual, vârstă medie, trăiești în România de azi, ai copii, o casă și o mașină la care plătești rate, un serviciu, nu ești înregimentat politic, nu dai țepe și tunuri, ai puțini prieteni adevărați, ai pasiuni dar nu prea ai timp pentru ele, vrei să apuci pensia întreg la cap și trup – atunci ești sortit dezastrului izolării.
Pentru că azi trebuie să fii EXTRAordinar (în orice sens sau direcție a axei doriți!), EXTRA-șmecher, SUPER-fantastic în obținerea banilor, EXTREM de persuasiv în relațiile cu oamenii, MEGA-eficient în tot ceea ce faci, MULTI-TASKING și MULTILATERAL dezvoltat. Trebuie să fii MACHO, PIȚI, STAR, mega-STAR sau giga-STAR. E necesar să ieși în evidență, să urli, să mitraliezi cuvinte, să joci totul pe Ași. E musai să ai fițe, crize de nebunie în direct și personalitate triplă, ca să fii tu însuți un model comportamental înainte ca ceilalți să devină unul pentru tine. Cursa împotriva celorlalți este în toi: învingi prin extraordinarismul tău sau ești învins de alt Superman/Superwoman.
În viața cetății, să promiți și să nu te ții de cuvânt, să-i desconsideri pe cei care te-au ales, să nu răspunzi în fața nimănui, să furi pentru partid, să faci 120 de km de autostradă în 22 de ani, să înjuri monarhia, sau să ceri tot timpul autonomie, autocrație și autocefalie. Ești condamnat la a conduce, deși nu te vrea nimeni. Nu uita să te dezbraci de caracter!
În domeniul economic regula azi e să nu faci nimic. E criză așa că te închizi în casă și aștepți să te inunde banii. Ce viziune, misiune, economie de piața, strategie sau tactică!?: șpagă, înșelătorie sau tunuri, multe tunuri. Este imperios și absolut necesar să aplici jocuri de sumă nulă din care tu, cel ultra-meseriaș, să ieși mai mult decât întotdeauna câștigător. Și între timp trebuie să le spui tuturor că lumea nu va mai fi la fel acum că … s-a făcut dimineață. Că după această criză lumea așa cum o știam va dispărea, că săracii vor sărăci și mai mult, iar tu te vei îmbogăți fără să vrei. Deoarece vei rămâne singurul…
Viața ta privată e zero dacă nu ai 5 amante, dacă nu îți petreci toate vacanțele în locații exotice și dacă nu informezi pe toată lumea în consecință. Dacă ai copii în vârstă de 3 ani și ei nu știu calculator, 5 limbi străine, ultima variantă de Travian, să recite Shakespeare, să cânte la pian în timp ce schiază și să facă Scuba în groapa Marianelor, i-ai făcut degeaba! Nu mergi zilnic la coafor, manichiură, sala de fitness – nu ești cool & trendy! Nu faci spectacol continuu, nu exiști!
Caut să trăiesc într-o țară normală, unde lucrurile se întâmplă în funcție de bun-simț, morală, bună-cuviință, unde averile se fac în 2-3 generații, unde Primarii fac treabă nu trotuarul la DNA, unde oamenilor le pasă unul de altul, unde domnește civilizația și promisiunea respectată. Vreau să mă bucur de viață împreună cu familia și puținii prieteni, în intimitate. Vreau acolo unde EXIST nu trebuie să însemne EXTRA. Știți o astfel de Românie?

Autor: Mihai Mătieş

Publicitate

CUM SĂ FII CONVINGĂTOR ÎN VIAŢĂ! (II)

Continuăm în partea a 2-a a editorialului nostru să discutăm despre următoarele principii ale influenţării: principiul simpatiei, principiul autorităţii şi principiul rarităţii.

4. Principiul simpatiei

Oamenii tind să aprecieze şi să urmeze sfaturile persoanelor cu care au ceva în comun, care le seamănă. Suntem mereu în căutarea persoanelor care să ne înţeleagă şi îi admirăm pe cei care sunt ca noi, adeseori devenind prieteni cu aceştia. Sfaturile lor sunt adesea luate în considerare şi ascultate de noi.

Aţi observat probabil că la teleshopping apar mereu „testimoniale” – mărturii ale celor care au folosit produsele şi au fost fericiţi. În afară de faptul că servesc drept dovadă socială, ele mai îndeplinesc un rol. Marketerii respectivi încearcă să potrivească profilul celor care apar în reclame cu cel al publicului ţintă. De multe ori, vedem la teleshopping „oameni din popor”, care arată ca noi şi vorbesc simplu, fără pretenţii. Foarte multe companii şi produse încearcă „să fie ca noi”, să ne ajute să ne vedem în oglindă în reclamele lor.

5. Principiul autorităţii

Oamenii au tendinţa să asculte sfatul autorităţilor, celor ce s-au făcut remarcaţi prin expertiza, calităţile, cunoştinţele şi poziţia lor în societate. De aceea, doctorii, militarii, politicienii, preoţii sunt categorii profesionale cu o extraordinară putere de influenţare asupra maselor.

De ce apar medici stomatologi în reclamele la pasta de dinţi? Pentru că părerea experţilor are greutate. De ce se citează sondaje, procentaje şi studii atunci când se promovează tot felul de produse?

„97% din femeile din România cu probleme de tranzit intestinal au declarat că se simt mai bine după 14 zile de consum zilnic de Activia”, spune Danone. I-auzi! Studiul (i.e. vocea autorităţii) spune că 97% dintre consumatori (dovada socială) au sesizat îmbunătăţiri în timpul procesului defecaţiei, mă-nţelegeţi? Se spune despre rezultatele studiilor ştiinţifice că sunt reproductibile, pot fi generalizate în contexte asemănătoare. Prin urmare, e posibil să mă încadrez şi eu în acei 97% cărora tămăduitoarea Activia le-a mângâiat intestinul gros în vremuri grele de constipaţie.

6. Principiul rarităţii

Oamenii au tendinţa să achiziţioneze produse şi servicii care se găsesc f greu sau în cantităţi limitate. E suficient să ne amintim de formulări de tipul „Atenţie, stocul este limitat!” sau „ofertă valabilă până la epuizarea stocului”.

La teleshopping mereu spune doamna aia: „doar cei care sună în primele 30 de minute vor primi cele 5 cadouri la un preţ special”. De ce e nevoie să îi forţezi pe oameni să sune la 30 de minute după terminarea reclamei? Ca să respecţi principiul nr. 6, va răspunde cel care a înţeles legea rarităţii.

Mai am un exemplu: aţi auzit de cărţi şi DVD-uri publicate în ediţii limitate, cu autografele artiştilor? Sau de cluburi şi societăţi exclusiviste şi elitiste? Obiectele şi oportunităţile devin mai dezirabile atunci când sunt mai puţin accesibile. Era un banc despre culmea snobismului: „Să luăm SIDA astăzi, mâine va avea toată lumea…”

Încheiem prin a vă recomanda cu toată căldura cartea Dr. Robert Cialdini – Psihologia persuasiunii!

Autor: Octavian Radu

BĂIATUL CARE A TRĂIT (I)

Harry Potter, fenomenul care a marcat întreaga lume, cea a Încuiaţilor şi a Vrăjitorilor deopotrivă. 10 ani, 7 cărţi, 8 filme, vânzări ale cărţilor estimate la 450 milioane de copii numai în luna aprilie a acestui an…

Un brand care valorează aproximativ 15 milioane de dolari, toate încununate cu cel mai magic parc de distracţii din lume, The Wizarding World of Harry Potter. Asta numai în cifre. Dar nu vreau să vă vorbesc despre afacerea din spatele poveştii, ci despre povestea însăşi care a vrăjit oameni din toată lumea şi de toate vârstele.

Cum a reuşit saga Harry Potter să-şi găsească un loc în inimile noastre şi să ne poarte negreşit an de an în lumea fantastică a vrăjitorilor?

Primul motiv la care mă gândesc este durata lungă de timp, 10 ani, pe care s-a întins povestea. Am fost alături de Harry Potter şi prietenii lui încă de la vârsta magică de 11 ani, când au putut intra la şcoala special destinată vrăjitorilor, Hogwarts School of Witchcraft and Wizardry. Cu ei, am crescut şi noi. Ne-am ataşat de personajele preferate şi am urmărit cu sufletul la gură apariţia următoarei cărţi si a filmului. Totodată am putut fi martori şi la maturizarea actorilor principali din film, deoarece distribuţia nu s-a schimbat, cu toate zvonurile auzite de-a lungul timpului.

În 10 ani de filme, ne-am lăsat captivaţi din primul rând de trecerea lui Daniel (Harry Potter), Emma (Hermione Granger) şi Rupert (Ronald Weasly) de la copii la adulţi.

Al doilea motiv este lumea imaginară creată în jurul acestor personaje: Hogwarts, castelul fermecat care servea drept şcoală, Diagon Alley, aleea de unde toţi vrăjitorii mergeau la cumpărături, banca Gringotts, al doilea cel mai sigur loc din lume după Hogwarts, bine păzit de nimeni altcineva decât de goblini, Hogsmeade, sătucul plin de berării şi pub-uri în stil specific englezesc, doar e o poveste britanică, nu? Toate ne-au fascinat şi ne-au prins în mreje. A fost o lume în care am putut evada atunci când rutina nu ne mai dădea pace.

Mai mult decât atât, ca să ne dăm puţin jos de pe mătură şi să revenim în lumea Încuiaţilor, distribuţia aleasă pentru cele 8 filme a fost perfectă. Autoarea J.K. Rowling a şi insistat ca toţi actorii să fie britanici pur-sânge şi nu a dat greş.

Chiar dacă nu au câştigat premii sau au fost nominalizaţi pentru rolurile interpretate, deşi nu am înţeles exact de ce, actorii s-au mulat perfect pe personajele din cărţi. Ralph Fiennes, Alan Rickman, Michael Gambon, Helena Bonham Carter, doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi, au dat viaţă celor mai memorabile personaje ale tuturor timpurilor.

Apoi, ca să ducă povestea şi mai departe producătorii au avut ideea genială să transpună totul în realitate. Cred şi nu greşesc când spun că este pentru prima oară când avem ocazia să păşim cu adevărat într-o lume de poveste la o scală aşa de înaltă precum parcul tematic The Wizarding World of Harry Potter.

Aşa cum spunea şi autoarea la premiera ultimului film: „Povestea nu se termină aici şi puteţi fi siguri că Hogwarts va fi mereu acolo ca să vă întâmpine acasă.”

O continuare la fel de frumoasă vă promit săptămâna viitoare. Până atunci, voi de ce credeţi că a avut atât de mult succes povestea lui Harry Potter?

Autor: Cristina Mehedinţeanu