DOMNULE PREŞEDINTE, AVEŢI NEVOIE DE UN DOCTOR!

Sistemul sanitar românesc se îndreaptă spre soluţia finală: haosul total. Raed Arafat, întemeietorul serviciul SMURD, omul cu cele mai bune rezultate din sistemul sanitar a părăsit prin demisie postul de secretar de stat din Ministerul Sănătăţii.

A fost o primă bătălie, aparent pierdută de Raed Arafat, în care mitocănia a învins bunul simț. Și totul în numele reformei. O reformă fără cap și fără coadă sau doar aparent fără cap și fără coadă, deoarece la finalul acesteia, câțiva băieți deștepți – ”băieții deștepți” din sănătate vor avea buzunarele pline, în detrimentul a milioane de români însă.

Prin așa zisa reformă din sănătate promovată de ocupantul vremelnic al Palatului Cotroceni, milioane de români nu vor mai avea acces la o mare parte din serviciile medicale. Va exista un pachet de bază, acoperit de contribuția la sistemul de sănătate care va cuprinde un număr limitat de servicii medicale. Dacă însă boala de care suferi nu se regăsește printre cele acoperite de respectivul pachet de bază, atunci, pentru a putea să beneficiezi de serviciile unui medic va trebui să scoți din buzunar alți bani (și nu puțini). Și cum circa 41% din populația României, conform datelor Eurostat se găsește în stare de sărăcie (raportat la salariul mediu din România, care și așa este foarte mic, comparativ cu standardele UE), milioane de români, în fapt, nu își vor mai putea permite să treacă pragul unui spital pentru a beneeficia de servicii medicale. Și aceasta, în condițiile în care, unii dintre acești oameni au contribuit la sistemul de sănătate 30-40 de ani.

În plus, deși proiectul de lege de ”reformă” a sistemului sanitar a fost pus în dezbatere publică, principala sa componentă de interes pentru public, și anume pachetul de bază acoperit de asigurarea plătită în prezent, nu este cunoscut încă, ceea ce face dezbaterea lipsită de sens. De altfel, acest aspect ilustrează cum nu se poate mai clar ”bunele intenții” ale promotorilor legii.

Totodată, așa zisa reformă din sănătate promovată de președintele Băsescu, va costa statul român și mai mulți bani. Experiența Ungariei este de dată recentă. Astfel, după ce în urmă cu circa trei ani, o parte din spitalele ungurești au fost privatizate, la doar un an după această măsură, statul ungar a fost nevoit să preia înapoi o bună parte din aceste spitale, deoarece fuseseră aduse în stare de faliment, cu datorii uriașe către furnizori și deci, în pericolul de a fi închise. Bineînțeles, preluarea s-a făcut cu tot cu datorii, statul ungar rămânând bun de plată. Din această perspectivă este însă de înțeles de ce există susținerea președintelui Băsescu și de ce aplicarea acestei legi nu suferă amânare: pentru că măsura se va constitui într-o altă formă de drenare a unor importante sume de bani spre campania electorală, iar dacă reforma va eșua (gradul de probabilitate al apariției acestei situații fiind unul foarte mare), după alegeri acest fapt nu va mai conta, pușculița electorală fiind deja alimentată cu bani. Pentru a vindeca însă urmările acestei ”reforme”, România va avea nevoie de un doctor.

De asemenea, domnul președinte ar avea nevoie de un doctor. De un bun doctor care să îl consilieze pentru a realiza o reformă în sprijinul românilor, nu în detrimentul lor.

Autor: Gabriel Niţulescu

BĂSESCU, AURUL ŞI ”BĂIEŢII DEŞTEPŢI” DIN MINERIT (III)

Susţinătorii proiectului propus de Roşia Montană mi-ar atrage probabil atenţia că statul va câştiga din taxe şi impozite circa 1,8 miliarde de dolari. Totuşi, acest câştig ar putea fi obţinut şi în condiţiile în care statul român ar exploata singur respectivul zăcământ.

Totuși Președintele Băsescu are dreptate într-o singură privință: că România a pierdut bani prin faptul că nu a mai exploatat aur în ultimii ani. El nu are însă dreptate când spune că s-au pierdut bani prin faptul că RMGC (fostul Eurogold) nu a început să exploateze aurul. Statul a pierdut bani pentru că nu a conceput strategii de dezvoltare pe termen lung, inclusiv în domeniul mineritului! Decizia de a sista exploatarea de la Roșia Montană s-a luat atunci când prețul aurului era la un nivel foarte scăzut – $250-300/uncie. O simplă conjunctură, dar guvernanții au desființat un întreg sector industrial. Cu echipamente din anii 1960-1970, în anii 1997-2000 extragerea de aur de la Roșia devenise nerentabilă: la 1000 de lei producție marfă se cheltuiau 8000 de lei. La momentul actual însă, când prețul aurului a crescut de 6-7 ori și al argintului de circa 10 ori față de 2002, iar studiile geologice sistematice și exacte au dovedit că zăcământul de la Roșia este de fapt de circa 12 ori mai mare decât se credea (314t aur față de 20-25t aur), chiar și cu tehnologiile învechite ar fi fost rentabil a se exploata aur. Dacă specialiștii din Ministerul Industriei erau îndeajuns de competenți încât să observe creșterea prețului la aur și argint începând cu anul 2002 și să își pună problema că această evoluție ar putea continua pe viitor, atunci probabil că, prin investiții de câteva sute de milioane de USD, sectorul minier ar fi fost în prezent pregătit să ofere României beneficii substanțiale! Cum însă investițiile au mers către tot felul de obiective inutile, toate supraevaluate, sectorul minier a sucombat de prea multa grijă a statului român.

În concluzie, graba Președintelui de a demara exploatarea de aur la Roșia, în paralel cu recomandarea către BNR de a crește rezerva de aur, nu este decât o mare țeapă pentru statul român, mai ales la acest moment și cu BNR în calitate de cumpărător. Cum instituții prestigioase precum Academia Română, ASE București și chiar o comisie prezidențială constituită în mod expres în scopul de a analiza oportunitatea unei investiții miniere alături de RMGC la Roșia s-au pronunțat în sensul de a nu se întreprinde nimic în acest sens, partizanatul Președintelui pare extrem de dubios, în condițiile în care statul român are de pierdut și din punct de vedere economic, dar și cultural și ecologic. Oare graba de a aviza proiectul nu este legată de obținerea de fonduri pentru apropiata campanie electorală? Și atunci acțiunea Președintelui, dar și a membrilor Guvernului care ar aviza proiectul, nu are și o încărcătură penală în sensul de abuz împotriva intereselor statului? O atitudine mult mai potrivită a fi adoptată de Președinte ar fi fost să ceară Guvernului să conceapă strategii sectoriale de dezvoltare pe termen mediu și lung.

În plus, trebuie amintit că alte două șantiere foarte asemănătoare sunt gata a demara la Certeze și Băișoara cu aceeași investitori (a se citi ”băieți deștepți”) aflați în spatele respectivelor proiecte.

Autor: Gabriel Niţulescu

RUSIA – BRAVA MOŞTENITOARE A URSS

Reacţia Rusiei cu privire la declaraţia preşedintelui Băsescu nu face altceva decât să ne arate că pactul Ribbentrop-Molotov este un document internaţional demn de a fi în vigoare şi la acest moment.

Afirmaţia preşedintelui Băsescu prin care spunea că în locul lui Ion Antonescu ar fi dat şi el acelaşi ordin: ”Vă ordon treceţi Prutul!” a stârnit o reacţie dură a Ministerului rus de Externe: „Este absolut evident că o asemenea sfidare obraznică, ce îndreptăţeşte agresiunea fascistă şi profanează memoria a milioane de victime ale fascismului, este inadmisibilă”.

Răspunzând în acelaşi registru voi spune că reacţia Ministerului rus de Externe „Este o sfidare obraznică, ce îndreptăţeşte agresiunea comunistă a URSS împotriva României şi profanează memoria a milioane de români victime ale terorii comuniste, fiind inadmisibilă”.

Ministerul rus de Externe, cu o obrăznicie de neimaginat susţine în continuare o teză stalinistă, care spunea că România a fost agresorul. Ceea ce uită actualul Minister rus de Externe (dovedindu-se un demn urmaş al Ministerului sovietic condus de renumitul domn Molotov) este că agresiunea a venit mai întâi de la ruşi, pentru că înainte de 22 iunie 1941 a existat ultimatumul din 26 iunie 1940, în care ni s-a cerut sub ameninţare şi au şi primit Basarabia şi Bucovina de Nord.

Ministerul rus de Externe uită de asemenea de miile de români din Basarabia şi Bucovina de Nord care au fost împuşcaţi în perioada 1940-1941 încercând să treacă frontiera către România (a nu se uita masacrul de la Fântâna Albă). Uită de asemenea de sutele de mii de români împuşcaţi sau deportaţi în Siberia pentru că nu au fost de acord cu regimul comunist impus prin forţa baionetelor ruseşti.

Uită de faptul că, deşi prin ultimatumul sovietic ni s-a cerut cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, prin înaintarea trupelor sovietice ni s-a răpit şi o parte de ţară care nici măcar nu fusese menţionată în ultimatum: ţinutul Herţei.

Iar dacă Rusia se consideră moştenitoarea URSS atunci ar trebui să auzim scuzele acestei ţări cu privire la toate atrocităţile la care au fost supuşi românii din Basarabia şi Bucovina de Nord, dar şi românii din România care au suferit de pe urma barbariilor la care s-a dedat armata sovietică (violuri, crime în scop de jaf etc.) dar şi de pe urma instaurării comunismului într-o ţară profund anticomunistă.

De asemenea, nu ar trebui uitate scuzele pe care Rusia, ca succesoare a URSS ce se declară, le datorează altor sute de mii de familii româneşti pentru sutele de mii de prizonieri români care nu s-au mai întors.

Prizonieri executaţi sau omorâţi prin foame sau epuizare, în cel mai profund dispreţ al tratatelor internaţionale pe care le semnase.

Închei parafrazând o lozincă adusă în România odată cu armatele sovietice: ”STALIN ŞI POPORUL RUS NUMAI NENOROCIRI NE-AU ADUS”.

Autor: Dimitrie Cam-te-miri

DOMNULE BĂSESCU, LUAŢI-VĂ O OGLINDĂ!

După ce preşedintele Băsescu şi-a dat cu părerea (de cele mai multe ori neavizat) despre justiţie, economie, Constituţie, asigurări sociale, iată că la rând a venit şi istoria. Subiectul vizat de preşedinte a fost instalarea comunismului în România, preşedintele acuzându-l pe Rege…

în sensul că Majestatea sa ar fi comis un act de trădare prin abdicarea din 30 decembrie 1947 şi că ar fi fost sluga ruşilor.

Ceea ce uită însă (dacă a ştiut vreodată), actualul şef de stat al României este întregul context istoric al acelor vremuri. El uită faptul că Aliaţii au cerut capitularea necondiţionată a României, dându-ne de înţeles că ceea ce e de negociat se va negocia doar cu ruşii.

Uită că a existat o opoziţie a Regelui faţă de guvernul comunist al lui Petru Groza, opoziţie care s-a concretizat în Greva Regală (fapt unic în istoria lumii), adică în refuzul Regelui de a promulga legile adoptate de Parlamentul şi Guvernul comunist.

Uită că din partea Aliaţilor Occidentali nu a venit niciun sprijin concret împotriva comunizării României în anii 1946-1947 (în condiţiile în care agenţi de influenţă sovietici se aflau în poziţii cheie în guvernele american şi britanic).

Uită că atunci când Regele Mihai a fost în Anglia la nunta viitorului rege, i s-a recomandat că ar fi bine să nu se mai întoarcă în ţară, pentru că viaţa ar putea să îi fie în pericol. Uită, că atâta timp cât a fost în ţară, speranţele românilor nu au pierit, iar Armata Regală, chiar dacă în parte epurată, nu fusese încă desfiinţată.

De asemenea, uită că trădarea de care îl acuză pe Rege s-a manifestat în primul rând prin aceia care s-au pus în slujba ocupantului sovietic şi al guvernului comunist (Petru Groza, Lucreţiu Pătrăşcanu, Gheorghe Crăciun, locotenent-colonelul Cambrea etc). Iar la numele sonore ale unora care au trădat acest popor se adaugă alte nume mai puţin sonore ale executanţilor, care au fost alături de marii trădători, au devenit unelte ale lor, i-au înlocuit în structurile statului pe cei care s-au opus comunismului şi au profitat de noile poziţii căpătate nu pe merite, ci prin faptul că erau docili mai marilor din noul regim.

În aceste condiţii oare cum ar putea fi calificaţi noii ofiţeri, avansaţi la excepţional fără a deţine nicio pregătire militară, unii provenind din cele două divizii formate în URSS (Tudor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi Crişan)?

Oare tatăl actualului preşedinte nu este unul din acei care a sprijinit noul regim la începuturile sale, ca tânăr ofiţer promovat din rândul clasei muncitoare doar pe motiv că avea o origine sănătoasă? Nu ştiu ca acesta să fi fost vreunul din luptătorii rezistenţei anticomuniste.

Nu ştiu nici ca preşedintele Băsescu să fi fost vreun opozant al regimului comunist, ci doar un docil executant al regimului comunist, regim dat la o parte de generaţia, din care, cu fericire şi mândrie fac şi eu parte.

Ca urmare, înainte de a deschide gura pentru a-l acuza pe Rege de trădare, domnul Băsescu ar trebui să se uite în oglindă şi să se întrebe dacă el sau înaintaşii lui au făcut vreo faptă care să egaleze în vreun fel, vreuna din faptele Majestăţii Sale, făcute pentru binele acestui popor.

Gabriel Niţulescu-participant la Revoluţia din 1989, membru al unei familii care a ctitorit şcoli şi biserici

Autor: Gabriel Niţulescu

CONSTITUŢIA SUB INFLUENŢA BĂUTURILOR ALCOOLICE – PARTEA A III-A

Aburii băuturilor alcoolice sub care a fost redactat proiectul de modificare a Constituţiei al preşedintelui Băsescu planează şi asupra prevederilor ce se doresc a fi introduse la articolul 126 din legea supremă a României.

Astfel, dacă în articolul 52 din Constituţie este prevăzut dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a putea cere recunoaşterea dreptului său, sau al interesului său legitim, prin modificarea pe care preşedintele Băsescu o doreşte introdusă în articolul 126 din Constituţie, acest drept este anulat aproape în totalitate.

La alineatul 6 al articolului 126 din Constituţie actualele prevederi exceptează de la controlul pe calea contenciosului administrativ două categorii de acte administrative emise de autorităţile publice: cele care privesc raporturile cu Parlamentul şi cele de comandament cu caracter militar.

Băsescu vrea însă extinderea excepţiei şi la actele administrative ale autorităţilor publice care privesc politicile bugetare şi fiscale, în sensul ca nici acestea să nu mai poată fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Ce înseamnă aceasta?

Că practic avem de-a face cu o golire de conţinut a instituţiei contenciosului administrativ. Practic preşedintele doreşte ca orice act administrativ emis de o autoritate publică şi care are o cât de mică influenţă (şi 1 ban) asupra bugetului local, general, al asigurărilor sociale sau de sănătate să nu mai poată fi atacat în instanţă. În acest fel, orice instituţie a statului care emite un act administrativ ilegal, dar care priveşte politicile bugetare şi fiscale va fi pusă la adăpost de orice act contestatar, deoarece preşedintele doreşte ca instanţele judecătoreşti să nu se mai poată pronunţa în aceste cauze.

Guvernul va putea sta în acest fel liniştit indiferent dacă actele pe care le adoptă sunt ilegale sau nu, dacă acestea au o cât de mică influenţă asupra bugetului consolidat.

În aceeaşi ordine de idei, pensionarii nu vor mai putea ataca în instanţă ordonanţele Guvernului, dacă prin acestea le sunt micşorate pensiile, iar profesorii nu vor mai putea cere repunerea în drepturi, dacă salariile le vor fi diminuate.

Prevederea nu numai că intră în conflict cu un alt articol din Constituţie, dar intră în contradicţie şi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin faptul că împiedică accesul la justiţie al cetăţeanului pentru acele acte administrative care privesc politicile bugetare şi fiscale.

Dar, probabil că într-o dictatură astfel de argumente nu contează.

Să mai bem un păhărel şi să mai dormim niţel (pentru limpezirea minţii)!

Autor: Gabriel Niţulescu

CONSTITUŢIA SUB INFLUENŢA BĂUTURILOR ALCOOLICE – PARTEA I

În 2009 preşedintele Băsescu se lăuda că în mandatul său pensiile au crescut, salariul mediu a crescut, ş.a.m.d. Era vorba de primul mandat. Pentru acest al 2-lea mandat, preşedintele Băsescu se va putea ”lăuda” că a restrâns drepturile şi libertăţile românilor.

La o întâlnire cu parlamentarii din Coaliţia guvernamentală, petrecută pe 25 mai 2010, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că s-ar fi aflat „sub influenţa băuturilor alcoolice” când a susţinut în 2009 că pensia minimă socială garantată trebuia să fie de 500 de lei.

Acum, la peste un an de la respectiva declaraţie, proiectul de revizuire a Constituţiei pare a fi fost redactat tot sub influenţa băuturilor alcoolice. E drept, că nu mai există o mărturie precum cea din 2009, dar rezultatul (proiectul de modificare a Constituţiei) ne conduce spre o astfel de concluzie.

Dacă din punct de vedere cantitativ, majoritatea modificărilor din proiect au legătură cu transformarea Parlamentului dintr-o structură bicamerală într-una monocamerală (precum Marea Adunare Naţională comunistă), există şi câteva modificări fără nicio legătură cu această problemă, dar de o gravitate ce depăşeşte cu mult pe cea indusă de modificările referitoare la forul legislativ (Parlamentul), gravitate ce e dată de faptul că sunt încălcate sau restrânse drepturi şi principii fundamentale într-un stat democratic.

Astfel, la articolul 44 alin. (8) din Constituţie, dispare, conform proiectului, o singură propoziţie: ”Caracterul licit al dobândirii (averii, n.r.) se prezumă”. Practic, în urma modificării, sarcina probei cu privire la caracterul ilicit sau nu al dobândirii averii nu mai cade asupra organului de cercetare (Procuratură, DNA, etc.), ci asupra fiecărui posesor al unui bun mobil sau imobil.

Prin urmare, dispare prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte dobândirea şi deţinerea unui bun (se porneşte de la premiza că toţi suntem hoţi), iar organele statului pot trece de îndată la confiscarea bunului, odată ce posesorul acestuia, dintr-un motiv sau altul nu mai are dovezi (chitanţe, contracte de vânzare cumpărare, etc.) care să arate modul dobândirii. În acest fel, respectiva modificare vine în contradicţie cu chiar alin. (2) din acelaşi art. 44, care spune că proprietatea este garantată şi ocrotită de lege, precum şi cu art. 136 alin. (5) din Constituţie care spune că proprietatea este inviolabilă.

Noua prevedere (mai precis eliminarea celei vechi) intră în contradicţie şi cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care de asemenea arată că proprietatea este ocrotită şi garantată – „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale…”-, precum şi, aşa cum deja am spus, cu un principiu de drept statuat în jurisprudenţa oricărui stat democratic din Europa sau din lume: prezumţia de nevinovăţie.

Prin urmare, dacă o astfel de modificare ar fi adoptată, un val de procese pornite de românii afectaţi de respectiva prevedere, ar inunda Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Autor: Gabriel Niţulescu

SIMPLE APRECIERI VS. APRECIEREA SIMPLITĂŢII

Batjocorit, de un vremelnic preşedinte pe nume Băsescu, acuzat că este leneş şi că îi place să stea mai mult la birt, ţăranul român este în schimb apreciat de către prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii.

La ultima vizită în Transilvania a reprezentantului Coroanei Britanice, purtătorul de cuvânt al prinţului Charles arăta că ţăranul român, proprietar a 1, 2, 3 hectare de pământ, deţinător al câtorva oi sau vaci reuşeşte să obţină produse tradiţionale de o calitate excepţională. Și aceste rezultate sunt cu atât mai valoroase, cu cât împotriva muncii sale stau însăşi instituţii ale statului român. Spre exemplu, nimic din ce face, Ministerul Agriculturii, instituţie condusă la ora actuală de Valeriu Tabără, un politruc cu pretenţii de expert în agricultură, nu vine în sprijinul acestui mic fermier.

Deşi declarativ, decidenţii din acest minister spun că în România ar trebui promovată agricultura ecologică, în fapt, de cel mai mare sprijin şi trecere în acest minister se bucură exploataţiile industriale. Iar ministrul Tabără este un vajnic susţinător al organismelor modificate genetic (oare cum se împacă această poziţie cu declaraţiile prin care se arată susţinerea agriculturii ecologice?).

Mai mult, nu de puţine ori, aceste mici exploataţii agricole nu primesc nici măcar subvenţii agricole, deoarece ţăranii deţin sub 50 de capete de ovine sau caprine şi sub 3 capete de bovine (praguri peste care se acordă subvenţia pe cap de animal). Subvenţiile pe suprafaţă chiar şi aşa mici cum sunt (situându-se la sub 50% din nivelul subvenţiilor primite de un fermier din Franţa spre exemplu) sunt plătite cu mare întârziere, iar în ultimul timp, prin tot felul de aşa zise măsurători ale APIA, făcute cu ajutorul teledetecţiei, parcelele oamenilor sunt reduse din ce în ce mai mult (spre exemplu cunosc un caz în care parcela unui fermier a fost remăsurată şi suprafaţa respectivei parcele a fost diminuată după calculele APIA de la 0,79 ha la 0,78 ha, în condiţiile în care eroarea de măsurare a aparatelor APIA, pentru o astfel de suprafaţă este de cel puţin 0,03-0,04 ha).

Și astfel, produsele acestor ţărani ajung să concureze pe piaţă cu produse similare subvenţionate mult mai puternic de alte state, produse obţinute însă prin metode ale agriculturii industriale şi care sunt mult mai slabe din punct de vedere calitativ, comparativ cu cele obţinute în grădina proprie de micul fermier român.

În plus, faptul că micul fermier român practică o agricultură tradiţională, neindustrializată mai are un efect benefic: stimulează biodiversitatea, adică menţine neatinse acele peisaje de care prinţul Charles şi mulţi alţi occidentali sunt cu adevărat îndrăgostiţi şi totodată uimiţi că mai există în Europa. Peisaje care n-au însă nicio legătură cu frunza doamnei Udrea.

Autor: Gabriel Niţulescu

NEPRICEPUŢII DE LA CONDUCERE ÎŞI DAU CU PĂREREA DESPRE „LENEŞII” DIN AGRICULTURĂ

Nu cu mult timp în urmă, preşedintele Băsescu îşi exprima nemulţumirea că românii din mediul rural sunt leneşi şi din acest motiv agricultura românească nu mai merge, iar 3,5 milioane hectare stau nelucrate.

Soluţia enunţată de preşedinte pentru aducerea în circuitul agricol a terenurilor nelucrate era introducerea unui impozit pe terenurile nelucrate. La nici două zile după această declaraţie a preşedintelui, ministrul agriculturii Tabără venea cu aceleaşi acuzaţii şi aceleaşi ”soluţii”.

Nu am sesizat însă aceeaşi îngrijorare a preşedintelui sau a ministrului agriculturii, atunci când subvenţiile către agricultori nu sunt plătite la timp, sau atunci când se pune problema că subvenţiiile primite de agricultorii români sunt la jumătate din cele acordate altor agricultori europeni.

Ba mai mult, este uşor să ne amintim că guvernul Boc, condus în fapt de Băsescu, a sistat în 2010 o serie de subvenţii pentru agricultură.

Nu am sesizat de asemenea aceeaşi îngrijorare a preşedintelui sau a ministrului agriculturii cu privire la alte probleme ale agriculturii. De exemplu, de ce procesatorii preferă laptele importat şi nu pe cel furnizat de fermierii români.

Nu am sesizat aceeaşi îngrijorare a celor două personaje pentru a afla de ce produsele româneşti, ecologice multe din ele (din lipsa de bani penttru practicarea unei agriculturi industrializate) pierd competiţia cu produsele din import (pătrunjel din Cehia, roşii din Turcia şi Italia, usturoi din China şi lista este mult mai lungă).

Nu am sesizat aceeaşi îngrijorare nici cu privire la faptul că Ministerul Agriculturii nu reuşeşte să sprijine agricultorii români, cu excepţia distribuirii (defectoase) a fondurilor europene. Nu există nicio îngrijorare la cele două personaje cu privire la faptul că oficialii din domeniu declară că România ar trebui să se orienteze spre dezvoltarea unei agriculturi ecologice (neexistând nicio măsură în acest sens), în timp ce toate măsurile adoptate sunt orientate spre sprijinirea unei agriculturi de tip industrial.

În ceea ce priveşte soluţia cu privire la introducerea unui impozit pentru terenurile nelucrate, pot spune că măsura nu face altceva decât să se constituie în preambul al unor mari afaceri imobiliare cu terenuri agricole. Ea are ca scop să-i forţeze pe ţăranii şi fermierii sărăciţi de acest regim să-şi vândă terenurile în favoarea baronilor şi mafiei portocalii.

Dacă preşedintele sau ministrul agriculturii nu ar urmări doar scopuri imobiliare, atunci am avea soluţii cu adevărat benefice pentru agricultură şi s-ar lua măsuri pentru apariţia şi dezvoltarea unei pieţe funcţionale pentru produsele agricole, precum: combaterea evaziunii în domeniul importurilor de produse agricole şi alimentare, eliminarea birocraţiei şi a corupţiei în domeniul proiectelor cu fonduri europene din sectorul agricol, sprijinirea agriculturii ecologice (construirea unor ferme ecologice model, soluţie aplicată în România şi în perioada interbelică), construirea unor strategii coerente în domeniul agriculturii ecologice, înfiinţarea sau sprijinirea înfiinţării de pieţe de gros şi spaţii de depozitare pentru micii fermieri, ş.a.m.d.

Autor: Gabriel Niţulescu

ROMÂNIA VĂZUTĂ DE SUS

Băsescu le mărturisea unor investitori arabi că România merită văzută mai degrabă din elicopter.

E mărturisirea unui fost ministru al transporturilor, care în vremea când păstorea respectivul minister spunea că România nu are nevoie de autostrăzi, pentru că nu există îndeajuns de mult trafic pentru a se justifica realizarea autostrăzilor.

E mărturisirea unui preşedinte care la sfârşitul lui 2008 ne spunea că România nu va fi afectată de criză.

E în fapt mărturisirea unui preşedinte care a dovedit în mai multe rânduri că nu are viziune.

E totodată mărturisirea unui om politic, sau mai degrabă autodenunţul prin care îşi recunoaşte propriile nerealizări. Pentru că, în condiţiile în care Ministerul Trannsporturilor a fost mai mult de jumătate din cei 21 de ani postrevoluţionari în ”portofoliul” partidului pe care l-ai condus, lipsa autostrăzilor cade în cea mai mare măsură în propria răspundere.

Ca urmare, România e mai frumoasă din elicopter pentru că autostrăzile ce trebuiau construite nu au fost construite la timpul potrivit.

În plus, un investitor nu va putea să-şi construiască o fabrică sau afacerea doar folosind elicopterul. De asemenea, nu va putea face distribuţia produselor cu elicopterul.

Dacă însă urmărim doar ca investitorii şi în special cei arabi, să ne vadă ţara de sus, cred că problema este în mare parte rezolvată: cum România s-a aflat dintotdeauna între Orient şi Occident, şi nici măcar acum, în era avioanelor nu s-a mutat, investitorii arabi, când merg din ţările lor spre vestul sau nord-vestul Europei trec pe deasupra României.

Dacă cerul este senin, nu vor avea nevoie decât să se uite în jos (eventual cu un binoclu) atunci când zboară pe deasupra României, mergând spre Occident spre a-şi plasa banii în bănci sau în afaceri profitabile.

Ca urmare, preşedintele nostru, putem spune că de data aceasta a fost eficient: investitorii arabi văd România de sus. Ceea ce este ineficient pentru România este însă faptul că aceşti investitori nu vor lăsa niciun ban în România. Şi ceea ce este şi mai ineficient pentru România este că avem un preşedinte eficient acolo unde nu ar trebui să fie eficient…

Autor: Gabriel Niţulescu

ROMÂNIA NU MAI ESTE … UN STAT SOCIAL

Deunăzi, preşedintele nostru, domnul Traian Băsescu, s-a pornit să ne explice că Statul Român nu mai este un stat social. Articolul 1 alineatul 3 din Constituţie îl contrazice însă: „România este stat de drept, democratic şi social…”.

Dar probabil că Legea Fundamentală nu mai este valabilă, sau a căzut în desuetitudine, iar noi românii încă nu o ştim.

Poate mâine, poimâine vom afla din gura preşedintelui nostru că România nu mai este nici stat de drept sau stat democratic sau mai rău că România nu mai este stat naţional sau stat suveran şi independent (oare mai este stat suveran cu un Guvern Boc în care FMI-ul face şi desface legile organice ale României?) sau stat unitar şi indivizibil.

Revenind însă la ceea ce ni s-a confirmat chiar din gura Preşedintelui, că România nu mai este stat social, uimirea ne cuprinde şi mai mult când auzim şi comparaţia prin care ni se arată că Statul Român comunist era un stat social. Preşedintele ne spunea că în prezent Statul Român nu mai are resursele din trecut şi nu mai este proprietar peste tot şi toate pentru a face protecţie socială pentru toţi cei care au nevoie. Preşedintele ne spune că au fost vândute fabrici, terenul agricol a fost restituit foştilor proprietari şi în acest fel multe din resursele pe care aceasta le avea pentru a face „protecţie socială” nu mai există în prezent.

Ceea ce nu ne spune Preşedintele este că în aceeaşi „lege desuetă” numită Constituţie, la articolul 47 alineatul 1 este prevăzut că „Statul (prin toate organele sale, n.r.) este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.”.

Adică, altfel spus, odată ce am renunţat la comunism, pentru că aşa am vrut noi românii în decembrie 1989, statul este dator, în acest „capitalism sălbatic” cum îl numea un fost preşedinte al României, să creeze politici care să conducă la dezvoltarea ţării, asigurându-se astfel resurse pentru a face şi protecţie socială.

Una dintre aceste politici ar fi aceea de a nu îi mai încuraja şi chiar stimula pe orice căi pe români să plece să lucreze în alte ţări, ci de a aduce în România investiţii (străine sau nu) pentru ca românii să lucreze în România. În acest fel, numărul de contribuabili ar creşte, ar creşte impozitele colectate şi s-ar putea face şi protecţie socială. Faţă de perioada comunistă numărul salariaţilor înregistraţi în România a scăzut la jumătate.

Dar circa 3 milioane de români (o treime din numărul salariaţilor înregistraţi în perioada comunistă) lucrează peste graniţă, plătind (dacă nu lucrează la negru) taxe şi impozite în ţările unde şi-au găsit de lucru.
Pentru a atrage investiţii ar fi nevoie de îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, feroviare, de comunicaţii în aşa fel încât firme precum Mercedes să nu mai aleagă Ungaria în locul României, pentru deschiderea unei noi fabrici, pentru că noi în România nu avem autostrăzi, iar trenurile noastre de marfă merg de două ori mai încet decât în perioada interbelică.

Iar aici tot statul are ultimul cuvânt de spus, mai ales că bani pentru autostrăzi sunt (de la Uniunea Europeană şi proiecte există, dar nu prea este loc de şpagă atunci când e vorba de bani comunitari).

Gabriel Niţulescu