OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ LA ROMÂNI (II)

Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătoreşte botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza. Această zi marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Crăciunului şi Anului Nou. În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan.

Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se pune în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunităţii.

După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleişa” – pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă şura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa şi interiorul casei.

Boboteaza – practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegaţii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Această manifestare avea loc imediat după sfinţirea apei, când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce fuseseră folosiţi anterior la aprinderea secăluşelor, şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţa că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care, odată ajunşi acasă, afumau pomii din livadă în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casa cu pulberea folosită ca încărcătură pentru secăluşe, crezând că în acest fel, casa va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.

În cele trei zile cât ţine Boboteaza în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colinda reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii. Tinerii, mascaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat, obiceiul fiind o reminiscenţă a cultului moşilor şi strămoşilor, precum şi a unor vechi practici fertilizatoare.

Autor: Octavian Radu

VALENTINE’S DAY – LEGENDA SFÂNTULUI VALENTIN

Îndrăgostiţii din toată lumea sărbătoresc în data de 14 februarie 2011 „Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiţilor”. Această sărbătoare poartă denumirea Sfântului Valentin, preot în Roma secolului al III-lea, în timpul domniei împăratului Claudius al II-lea.

În Roma secolului al III-lea era împărat Claudius Gothicus al II-lea, cunoscut şi sub denumirea de Claudius cel Crud. Lângă palatul său exista un frumos templu în care era preot Valentin. Romanii îl iubeau foarte mult şi mergeau la templu numai pentru a-i asculta predicile. În faţa altarului, în care ardea veşnic un foc, înghenuncheau ca să-i primească binecuvântarea. Săraci sau bogaţi, deştepţi sau ignoranţi, tineri sau bătrâni, nobili sau oameni din popor toţi veneau în număr mare la Valentin.

În imperiul Roman războaiele erau un lucru obişnuit, iar Claudius îşi chema supuşii să participe la război în fiecare an, pentru că luptele nu încetau niciodată. Mulţi dintre romani nu mai aveau nici o dorinţă de a mai merge la o bătălie care se transformase de mult într-o luptă pentru subjugarea altor popoare. Bărbaţii căsătoriţi nu mai doreau să-şi părăsească familiile şi fermele în care îşi duceau viaţa liniştită. Tinerii nu doreau să-şi lase singure iubitele nici măcar pentru o zi.

Din această cauză, numărul celor înrolaţi în armata împăratului scădea cu fiecare zi care trecea. Claudius a devenit foarte furios, şi drept consecinţă a ordonat ca nici o căsătorie să nu mai fie celebrată şi toate logodnele să fie imediat anulate. În aceste condiţii mulţi romani au plecat la război plini de deznădejde, pentru că îşi părăseau tot ceea ce le era mai drag. Legenda spune că o mare parte dintre ei nu au mai suportat durerea şi au murit.

Preotul Valentin a fost foarte întristat de ordinul împăratului, considerând că nici un om nu are dreptul, nici măcar Claudius, să interzică căsătoriile. Aşa că, atunci când un cuplu de îndrăgostiţi a venit la altarul său, Valentin a decis să-i cunune în secret. Vestea s-a dus în toată Roma, şi în curând nenumărate perechi de tineri au venit la templu pentru a se căsători în secret. Preotul era prietenul şi confidentul tuturor îndrăgostiţilor din districtul Romei.

Dar astfel de secrete nu pot fi ţinute mult timp. Asa că nu a trecut multă vreme şi Claudius cel Crud a aflat despre ceea ce se întâmplă şi plin de furie şi de mânie a poruncit soldaţilor să-l azvârle în închisoare pe Valentin. Considera că astfel nici o altă persoană din imperiul său nu va mai îndrăzni să-i nesocotească ordinele.

Valentin a fost târât din templu de către soldaţii împăratului, de lângă perechile care aşteptau să fie căsătorite, şi dus la puşcărie. În zadar l-au însoţit toţi prietenii săi. Furiei împăratului nu putea nimeni să-i facă faţă, cu atât mai mult să-i înduplece inima de piatră. În temniţă, Valentin s-a ofilit asemenea unei flori, care nu poate rezista mult timp fără lumină. Departe de ceea ce era cel mai important pentru el în viaţă, Valentin în cele din urmă a murit.

Prietenii săi devotaţi l-au îngropat în biserica Sfântului Praxedes. Acest loc există în Roma şi în zilele noastre. Toate s-au întâmplat în anul 269, pe data de 14 februarie.