OBICEIURI DE ANUL NOU LA ROMÂNI

În săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou, în toate satele, cetele de flăcăi se prepară pentru „urat”, sistem complex de datini şi obiceiuri. Pe înserat, în ajunul anului care se pregăteşte să se nască sunt aşteptaţi să apară „Ursul”, „Capra”, „Bunghierii”, „Căiuţii”, „Malanca”, „Jienii”, „Mascaţii”.

Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociații rituale dintre animale și cultul cvasiuniversal al soarelui. Există și un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: „mascații”. Recuzita, măștile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măștile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginația și umorul săteanului român. Anume meșteri s-au specializat în confecționarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară.

Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie, care in gândirea populară reprezintă data morții dar și a renașterii ordinii cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în același timp plină de forță și vitalitate. Muzica și dansul, remarcabile prin virtuozitate și dinamism, măștile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.

În diferite zone ale țării, costumația și interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esență același. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la practici arhaice magice de alungare a maleficului, „Plugușorul”, alt obicei, este strâns legat de mitul fertilității. Vorbe frumoase, de prosperitate și belșug sunt adresate de cetele care vin cu „Plugușorul”, fiecărei gospodării. Ca o incantație magică, textul urării se transmite din tată în fiu și nu există român să nu-l cunoască.

Tot ajunul anului nou prilejuiește practicarea anumitor acte misterioase, care încearcă să prospecteze viitorul. Iată unul dintre obiceiuri: „Vergelul”. Este un prilej de sărbătoare, la care participă mai ales tinerii necăsătoriți și părinții acestora. Cei care fac „Vergelul” doresc să afle ce le rezervă noul an, mai ales dacă și cu cine se vor căsători.

În casa unei gazde, anunțată din vreme de „colceri” sau „chemători” se adună toți cei interesați. Într-un căzănel cu apă, cei ce doresc să-și cunoască viitorul aruncă un obiect personal – inel, mărgea, pieptene, ban, cuțit etc. Personajul cel mai de seamă este „Vergelatorul”.

El urmează să „proorocească viitorul”, să-și potrivească vorbele și să stârnească hazul. Ajutându-se de două vergele de la războiul de țesut, acesta bate în marginea căzănelului, intonând o incantație. Obiect după obiect este scos din apă la cererea participanților. Tâlmăcirea sensului obiectului este simplă: inel – nuntă, ban – bogăție, pieptene – bărbat colțos, cuțit – ceartă, piatră – căsătorie amânată etc.

După ce toate răspunsurile au fost date, cu toții, triști sau plini de speranță, se adună în jurul căzănelului din care apa a fost înlocuită cu vin și petrecerea începe.

Autor: Octavian Radu

Reclame

ANUL NOU LA ROMÂNI: PARTEA I

La români, Sărbătorile de iarnă se desfăşoară între 24 decembrie şi 7 ianuarie şi au ca puncte centrale zilele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei (cu ajunurile respective), caracteristica lor cea mai importantă fiind repertoriul neasemuit de bogat în datine şi credinţe.

Ciclul Sărbătorilor de Anul Nou este împărţit simetric în două segmente: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează. În prima parte a ciclului, timpul se degradează neîncetat: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, o dată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Soseşte apoi fenomenul astronomic spectaculos al solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin, „cu cât sare cocoşul pe pragul casei” sau „cu cât se mişcă puiul în găoacea oului”.

ÎNNOIREA ANULUI

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit „Îngropatul Anului”, denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne. Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este „oprit” după 365 de zile şi întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la capăt în ziua de Anul Nou, se arată în lucrarea „Zile şi mituri – calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu. Asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 de zile.

SPIRITELE SE ÎNTORC PRINTRE CEI VII

Prin multe obiceiuri şi credinţe se exprimă la început teama, dezordinea şi haosul, iar după miezul nopţii de Revelion optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul. Cele mai importante obiceiuri sunt sacrificiul ritual al porcului, prepararea alimentelor rituale din grâu (colaci, turte) şi din carne de porc (piftie, cârnaţi), credinţa că se deschid mormintele şi spiritele se întorc printre cei vii, abundenţa ospeţelor şi petrecerilor.

Periniţa, strigătul peste sat, bilanţ nocturn, în auzul tuturor, pentru ceea ce a fost bun sau rău în anul care se încheie şi colindele cetelor de feciori sunt obiceiuri la fel de importante. Nu pot lipsi de la sate stingerea luminilor în noaptea de Revelion (ce simbolizează întunericul şi haosul desăvârşit provocat de moartea divinităţii), aprinderea luminilor care simbolizează naşterea, credinţa deschiderii cerului, arderea comorilor şi vorbitul animalelor, încercarea norocului, aflarea ursitei, întocmirea calendarului şi împăcarea pricinilor.

Prin Sorcovă se încearcă alungarea spiritelor malefice prin zgomote, iar Pluguşorul reprezintă începerea simbolică a lucrului. Nu toate ţările sărbătoresc în acelaşi timp Anul Nou şi nici în acelaşi fel. În diferite părţi ale lumii sunt folosite diverse calendare. Cu mult timp în urmă, timpul a fost împărţit în zile, luni şi ani. Unele calendare se bazează pe mişcările Lunii, altele pe ale Soarelui, în timp ce altele şi pe ale Lunii, şi pe ale Soarelui. În întreaga lume însă, Anul Nou este celebrat în mod sărbătoresc, cu mult fast şi veselie.

Autor: Octavian Radu