TEHNOLOGIA DISTRUGE OMENIA

Ne tehnologizăm prea mult: Facebook, Twitter, LinkedIn, Messenger, Skype, etc. Şi asta e rău, pentru că uităm de noi ca persoane, de faptul că omul nu e o maşină. Că nu acţionează doar ca o rezultantă de 0 şi 1.

Facebook-ul te captivează, Linked-In-ul e „obligatoriu” dacă vrei să relaţionezi cu profesioniştii din ”liga” ta, Skype-ul e omniprezent dacă vrei să vorbeşti gratis la distanţă, etc. O persoană din prezent petrece în medie 4 ore pe zi legat de tehnologie (computer, I-phone, I-Pad, Blackberry, etc), după ultimele statistici, chiar dacă slujba sa nu presupune munca la ordinator! Majoritatea stau pe Facebook şi uită să mai trăiască…

Unde a dispărut plăcerea de a te plimba în aer liber, de a ieşi cu fetele/băieţii seara, de a te juca cu mingea în tină (noroi, n.r. – ardelenism), de a face activităţi fizice? Îmi aduc aminte că atunci când noi eram adolescenţi, adică pe la începutul anilor 80, plăcerea de a socializa pe viu era extraordinară. Da, aveam doar 2 ore de TV, filme răsuflate şi difuzate la vreo 10 ani de la apariţie, dacă treceau de cenzură. Dar aveam cărţi, mergeam la teatru, la stadion, în excursii şi în tabere. Jucam Poker seara, pe lângă casă, pe capace de bere, aveam petreceri, mersul pe bicicletă, ”de-a v-aţi ascunselea”, cântări în jurul focului de tabără, şi alte alea… Interacţiunea fizică era cel mai important lucru pentru tânărul acelor ani.

Din păcate dependenţa de computer şi Facebook creează îndepărtare de viaţa reală, de simţurile noastre de bază, de cei pe care îi îndrăgim. Tinerii care sunt azi aşi la Facebook nu îndrăznesc să invite fetele cu care vorbesc în oraş. Mulţi îşi dau întâlnire pe Net, dar nu se mai vizitează acasă de nicio culoare! ”Offline”-ul sperie şi încurcă. E ”demodat”. Totul trebuie să fie impersonal, cu pseudonim, cu mulţi mega de RAM, insipid, inodor, detaşat. Adică să ne amorţim simţurile, să ne putem retrage oricând, să nu ne implicăm. De ce? De lene. Din obişnuinţă. Din cauza iluzoriei puteri a ”click”-ului.

Mi-e frică de această dependenţă de tehnologie, pentru că îndepărtează oamenii unii de alţii. Nu vreau să sune nici dezastruos, nici patetic. E doar o constatare: azi petrecem mai mult timp cu computerul decât cu cei dragi. Majoritatea covârşitoare dintre noi. Trimitem bancuri în scris şi primim videoclipuri de pe YouTube. Dăm ”like”-uri şi primim ”Accept”. Schimburile noastre, de orice natură, se exprimă prin tastatură. Culmea e că ne complacem. Pentru că natura noastră se schimbă din cauza computerului. Începem să acţionăm/reacţionăm ca şi el. Atingerea, sărutul, sentimentele, strângerea în braţe au dispărut odată cu timpurile în care prietenii ieşeau împreună. Azi ”prietenii” navighează pe Net-ul tulbure…

În filmul „Demolition Man” (Marco Brambilla 1993), a cărui acţiune se petrece prin 2030, Sandra Bullock îl invită pe Sly Stallone la ea pentru o seară romantică, unde după puţin timp îşi pun amândoi nişte căşti pe cap şi se pregătesc … să facă sex. ”Aşa e acum, fără schimb de fluide” îi spune ea contrariatului Stallone care fusese congelat vreo 70 de ani şi apoi ”trezit” în plin secol 21… Cred că toate astea şi mai multe ni se vor întâmpla mai repede de 2030. Şi, fără căşti…

Autor: Mihai Mătieş

1 MAI REZISTĂ?

Ei, și a mai trecut un 1 Mai … Ca și dumneavoastră și eu am petrecut clipe frumoase cu familia și prietenii, beneficiind de o vreme excelentă. Parcă era … o zi obișnuită de week-end. Ce mai înseamnă 1 Mai în 2010? Mai exact ce ați sărbătorit, dacă ați sărbătorit ceva de 1 Mai? Și cum?

Îmi amintesc că până în 1989, tânăr fiind, sărbătoream de 1 Mai Ziua Muncii. O sărbătoare comunistă în care ni se spunea că sărbătorim oamenii muncii, efortul lor, dăruirea lor pentru a produce țării și partidului cât mai multe bunătăți. Tot ceea ce știam noi era că mergem la pădure/mare/lac, că e o zi nelucrătoare în care mai stăteam și noi cu părinții (care de altfel lucrau și sâmbăta pe vremurile alea), că vom face un foc, că împreună cu mai multe familii vom ospăta bine iar părinți noștri vor bea o țuică, o bere sau un vin, că ne vom juca tot felul de sporturi care mai de care mai contondente printr-o iarbă necosită și plină de ”elemente bio” lăsate de vreo turmă de oi ce tocmai trecuse pe acolo…

Dar asta a fost. Ce mai este 1 Mai azi? Sper că și dumneavoastră ați ieșit la aer, că v-ați lăfăit pe vreun vârf de munte sau v-ați înghesuit în Herăstrău, că v-ați plimbat prin Grădina Botanică din Cluj sau ați escaladat Parângul, că ați făcut o baie în mare la 2 Mai sau în ștrandul local unde ăia tocmai terminau de dat cu var. Ați simțit ceva special? Trebuia să simțiți ceva special? Cum a trecut 1 Mai?

Între 2 vâsle pe Herăstrău și 3 mici la mal am fost martorul unei conversații interesante și colorate pe care v-o supun atenției. Unul dintre ei spune: ”Băi ce vreme frumoasă! Mai bine ieșeam de dimineață la un grătar…”. Celălalt: ”Mai lasă-mă, frate, cu prăjelile și cu țărănismele astea: tot românu’ asta știe – cum e cald cum se înghesuie în te miri ce colțuri cu verdeață, unde scoate niște grătare pe care aruncă de-a valma 4 feluri de carne și cartofi la sfârșit, poluează apoi mediul, se îmbată, își ridică șatra și pleacă pe la asfințit – o porcărie.” ”Da’ tu unde te-ai născut măi obraz subțire? Se bucură și oamenii … ce ai cu ei?”. ”Nu asta e esențialul. Vrem să fim moderni sau nu? Mi se pare o prostie să te duci la o margine de codru să arzi o pădure ca să înfuleci o tonă de mâncare, când ai putea să ieși la un restaurant, o plimbare, un eveniment, apoi să mănânci elegant la un restaurant aceeași friptură, ba poate chiar mai bună, fără spectacolul de fum, grăsimi arse, manele, gunoi și trafic infernal.” ”Și unde e farmecul gătitului împreună cu prietenii? Apoi pe criza asta e mai ieftin să le faci tu toate…”. ”Care ieftin? Dacă transformi timpul petrecut la cozi, benzina până la pădurea aia și alte alea în bani ieși cam tot acolo.” ”Cred că fiecare se distrează cum poate. Cum majoritatea stau la bloc, unde să respire omu’?” ”Să se distreze dom’le, dar civilizat! Și apoi cu 1 Mai ăsta – ce mai sărbătorim mă? Cred că nimeni nu mai știe.” ”Aici îți dau dreptate – fiecare cu 1 Maiu lui… dar sper că n-ai problemă și cu asta!?”

Revin și vă întreb cum ați sărbătorit 1 Mai: la iarbă verde și aer proaspăt, cu sau fără picanteriile de mai sus? Bibliotecă, pentru examene? Somn, căci de abia mai avem timp pentru asta? Teatru, film, spectacole, evenimente mondene? Nicicum? Așteptăm comentariile dumneavoastră.

Mihai Mătieș