BICICLIST ÎN BUCUREŞTI

După ce ne-am făcut europeni cu acte-n regulă, am mai fost pe la vecinii civilizaţi şi am văzut că acolo oamenii preferă bicicleta pentru a se deplasa la serviciu în locul BMW-ului sau a maşinuţelor viu colorate pe care le folosesc unii şi pentru a se duce la colţ după pâine.

Eii şi dacă tot ne-am clătit ochii prin „străinătăţuri”, am zis că n-ar strica să încălecăm şi noi bicicleta că nu poluează, este ieftină şi nici nu trebuie să suporţi aromoterapia din mijloacele de transport în comun. Văzând că dau bine în faţa electoratului, edilii s-au apucat să deseneze benzi verzi pe trotuare, astfel încât bicicliştilor să le fie confortabil când folosesc acest mijloc de locomoţie.

Numai că nu ştiu câţi dintre pictorii de trotuare s-au încumetat să meargă câţiva km pe aceste piste în timpul săptămânii. Un biciclist obişnuit trebuie să aibă nervi tari şi timbru de bariton, că soneria nu-l ajută să îndepărteze pietonii care se mişcă nestingheriţi pe piste. Se întâmplă deseori să ai în faţă câţiva copii care zburdă zglobii şi fac zigzaguri între cele două linii verzi care demarchează pista. Aceştia sunt destul de periculoşi pentru un biciclist, deoarece este dificil să prevezi care va fi următoarea lor mişcare. Aşa că spre liniştea tuturor, biciclistul preferă să-i evite.

Buun, şi dacă trece cu bine de pietoni, cu siguranţă biciclistul va da câţiva metri mai încolo de câteva maşini care ocupă trotuarul în întregime. Aşa că opţiunea e să le ocolească haiduceşte pe partea carosabilă, iar dacă e un începător nesigur va trebui să-şi ia de coarne bicicleta şi să o conducă la pas. Pe lângă pietoni, maşini parcate alandala pe pistele de pe trotuare mai au şi alte metehne.

Au capătul într-un chioşc de ziare sau la marginea unei borduri, sunt „decorate” cu gropi sau fântâni lăsate de cei de la Netcity, Electrica etc…

Deseori am avut impresia că pista este gândită pentru pigmei, pentru că nimeni nu s-a deranjat să taie crengile copacilor care se revarsă din plin peste trotuar, respectiv pista pentru biciclişti.

Şi pentru că spaţiile de pe trotuare nu sunt adecvate unui mers decent pe bicicletă şi nici pietonii nu sunt prea doritori să-şi împartă spaţiul, biciclistul se mută pe partea carosabilă. Aici începe distracţia şi slalom-ul printre şoferii care se încăpăţânează să nu-ţi cedeze o trecere, printre taximetriştii care te binecuvântează la fiecare pas, etc.

O experienţă riscantă, care dacă se termină cu bine oferă fiecărui biciclist un câştig de timp, un plus de sănătate şi un bun exerciţiu anti-stres.

Dat fiind că lumea tot reclamă pistele inadecvate şi problemele din trafic, oare n-ar fi mai bine ca edilii să-şi aplece urechea cât de puţin spre realitate în loc să mai arunce câteva milioane de euro pe nişte semafoare inutile pentru biciclişti?

P.S. În urmă cu 192 de ani, într-o zi de 26 iunie era patentată bicicleta. Maşinăria a evoluat foarte mult în tot acest timp, sper că nu vor trece tot atâţia ani pentru ca în Bucureşti sau oricare oraş al ţării să evolueze şi infrastructura pentru mersul cu bicicleta.

Autor: Victoria Donos

Reclame