„PARADOXUL ROMÂNESC” – ŞI TOTUŞI MOODY’S AR PUTEA SĂ AIBĂ DREPTATE!

În prima parte a lunii octombrie, agenţia de rating Moody’s făcea public un raport în care avertiza că sistemul bancar românesc este expus turbulenţelor din zona euro, putând fi afectat printr-o scădere a cererii pentru exporturi şi o micşorare a investiţiilor străine.

Plecarea Nokia de la Cluj (al doilea mare exportator al României, după Dacia-Renault), dar şi scăderea investiţiilor străine directe în România cu 43,8% pe primele 10 luni ale lui 2011, comparativ cu primele 10 luni din 2010 sunt evenimente care par să confirme materializarea riscurilor menţionate de agenţia de rating.

Şi totuşi, oficialii românii din BNR contrazic concluziile Moody’s, argumentând că agenţia de rating nu înţelege paradoxul românesc „criză economică fără criză financiară”. Consilierul guvernatorului BNR, domnul Adrian Vasilescu explica de exemplu că „Agenţiile de rating s-au fript cu ciorba şi acum suflă şi în iaurt. Urmăresc să nu mai fie surprinse. Moody’s nu înţelege paradoxul românesc – criză economică fără criză financiară. Sau se face că nu înţelege. România este analizată permanent şi de FMI, de Banca Mondială, de Comisia Europeană”. Și nu ar fi prima oară când agenţiile de rating au greşit în privinţa României, cel mai celebru exemplu în acest sens fiind anul 1999, când acestea avertizau că ţara noastră va intra în incapacitate de plăţi. În plus, oficialii români aduc ca argumente în sprijinul lor că deficitele (bugetar şi de cont curent) sunt sub control, aflându-se într-o continuă diminuare.

Dar totuşi, Moody’s ar putea să aibă dreptate.
Economia reală, în ciuda măsurilor ostile luate de guvern la adresa acesteia a reuşit să reziste pe seama creşterii exporturilor (o explicaţie este şi aceea că perioada de criză din restul lumii ne-a favorizat, produsele româneşti, mai ieftine fiind mai căutate). O continuare a agresiunii factorilor guvernamentali asupra economiei reale, prin luarea în continuare a unor măsuri de reducere a consumului (reduceri de personal, tăieri de pensii şi salarii) care să se combine cu o reducere a nivelului exporturilor ar putea să rupă însă fragilul echilibru macroeconomic existent la acest moment.

Paradoxul „criză economică fără criză financiară” menţionat de oficialii BNR ascunde şi el un factor de risc, în sensul că există o ”decuplare” a sectorului financiar de economia reală. Statul are în continuare nevoie de bani, aşa că băncile vor avea cui să împrumute bani, cu dobânzi atractive şi fără riscuri prea mari. Totodată însă, firmele din România nu se bucură de aceeaşi ”generozitate” a băncilor, fapt care a constituit de altfel unul din motivele care au adâncit criza ce a dus la scăderea PIB în 2009, cu aproape 8%, comparativ cu 2008.

Adâncirea crizei economiei reale ar putea să ducă însă şi la o criză a sistemului financiar. Noi disponibilizări înseamnă, pentru bănci, creşterea numărului de rău-platnici şi scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară (deci a valorii garanţiilor ipotecare), iar pentru stat, în mod direct, dar şi prin fenomenul reacţiei în lanţ, impozite mai mici încasate (din salarii, din TVA, din profiturile firmelor etc.).

Autor: Gabriel Niţulescu

Reclame

ISTORIA SE REPETĂ!

Un mare înaintaş ne spunea că ”Dacă nu ne vom învăţa istoria neamului suntem condamnaţi să-i repetăm greşelile.” Zilele trecute mă aflam în faţa unor numere de ziar din Universul, din perioada anului 1948.

Citind titlurile articolelor principale mi se părea însă a mă afla în contemporaneitate sau mai precis în ultimii doi ani ai guvernării Băsescu-Boc.

Revizuirea pensiilor, retragerea unor drepturi veteranilor de război (cum ar fi de exemplu un număr de călătorii gratuite pe CFR), reforma învăţământului, trecerea de la sistemul parlamentar bicameral la sistemul unicameral, disponibilizarea unor funcţionari publici, a unor angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai armatei erau teme ce ţineau prima pagină a ziarelor atunci ca şi acum.

Tonul articolelor din ziar era unul triumfalist, reflectând marile realizări ale partidului aflat la guvernare (Blocul Partidelor Democratice). Trecuse vremea când Universul era ziarul exact informat, intransigent cu greşelile făcute de guvernanţi, tendinţă imprimată în special de cel mai cunoscut director al său Stelian Popescu, care la sfârşitul anului 1944, probabil mult prea bine informat de ceea ce avea să urmeze în România, a fugit în exil în Elveţia mai întâi, şi apoi în Spania.

”Răul” cel mai mare era constituit de acele partide care se desprinseseră din partidele istorice (acestea între timp erau desfinţate) precum gruparea Tătărăscu desprinsă din PNL şi care deşi participau sau abia participaseră la guvernare erau găsite vinovate că se opuneau reformelor şi ”democratizării” statului -stabilizării monetare, naţionalizării întreprinderilor etc – (aviz pentru zilele noastre pentru UDMR şi UNPR).

Nimic sau aproape nimic nu transpare însă din paginile ziarului cu privire la dramele care aveau loc în acele timpuri, când oameni care îşi exprimau liber opinia erau trimişi în spatele gratiilor sau când elita societăţii româneşti lua drumul închisorilor. Doar ceva menţiuni despre procesele vremii în care acuzaţii erau catalogaţi invariabil ca trădători sau persoane care se opun noii orânduiri democratice, precum şi zilnicele menţiuni de la faptul divers despre ”prinderea” unor ”sabotori” ai economiei naţionale prin faptul că nu au predat statului aurul sau valuta pe care o deţineau.

În plus, în acest efort de rememorare nu ar trebui uitate nici etapele care au premers alegerilor desfăşurate cu un an şi circa două luni mai devreme (în 19 noiembrie 1946) şi care au făcut posibilă fraudarea masivă a acestora. Astfel, pe 17 iunie 1946 guvernul prosovietic al lui Groza a amânat alegerile, promulgând un decret pentru stabilirea unei noi proceduri electorale. În aceeaşi zi, primul ministru a semnat un decret de desfiinţare a Senatului, transformând Parlamentul bicameral în Adunarea Deputaţilor, legislativ unicameral.

În zilele noastre, guvernul Boc-Băsescu tocmai a modificat modalitatea de alegere a primarilor şi urmează să voteze legea votului prin corespondenţă, lege care, aşa cum mărturisea ministrul Baconsky va aduce tot un milion de voturi partidului aflat la guvernare.

Din câte se vede actualii guvernanţi sunt demni urmaşi ai celor care acum 65 de ani au instalat comunismul în România.

Autor: Gabriel Niţulescu

LUNA DE GRAŢIE A ECONOMIEI ROMÂNEŞTI

De patru zile cu mic şi mare ne îndreptăm, cică, spre prosperitatea mult visată. Oficial nu mai suntem în criză! Aşa cum şi era de aşteptat, n-am văzut în ultimele zile, cum n-am văzut nici în ultimele trei luni, să se fi întâmplat ceva spectaculos cu economia românească.

Pardon, s-a apreciat leul, da asta după ce a mai trecut un val de scumpiri peste alimente, combustibil şi energie, adică am scos mai mulţi bani din buzunar, fără a compensa cu ceva cheltuielile.

Poate logica mea nu este suficient de perspicace ca să priceapă cum e cu „marele avânt economic” pe care-l trăim de la 1 aprilie încoace, însă prefer să dau vina pe ziua de vineri care a trimis poporul pe la casele lor, că doar se apropia duminica. Dată fiind această realitate, înseamnă că de luni ar trebui să avem mii de companii care-şi caută angajaţi, măriri de salarii, creşterea pensiilor, bănci care dau credite cu buletinul şi agenţi imobiliari cu mânecile suflecate gata să atace portofelele românilor încă ameţiţi de noua realitate.

Însă ştim că nu se va întâmpla aşa deoarece simţim cu toţii presiunea datoriei externe, a tăierilor salariale, a restructurărilor, a TVA-ului mărit şi a politicilor haotice. Tehnic nu avem cum să fi ieşit din criză, asa cum a recunoscut-o şi personajul care s-a aventurat să ne ofere această dată de referinţă.

Dar totuşi n-ar fi fost mai bine dacă „marele ales” nu s-ar fi lansat în pronosticuri? Nu de alta, da în graba cauzată de scoaterea economiei din criză pe 1 aprilie s-au aruncat la groapa cu deşeuri mai multe spitale care, cică, nu îndeplineau standardele de calitate şi nu erau performante.

Trecând peste imaginile cu pacienţii scoşi în stradă, mă întreb cum va face statul să reîncadreze în muncă toate cadrele medicale, dat fiind că pe hartă vor apărea mai multe centre pentru îngrijirea bătrânilor, care nu ştiu cum vor absorbi acea forţă de muncă.

Sau poate domnii de sus s-au gândit că prin această măsură stimulează mediul de afaceri să-şi deschidă unităţi medicale private. Asta n-ar fi ceva rău dacă un român simplu şi-ar putea permite să dea pe o zi de spitalizare între 70 şi 150 de euro.

Ori, în aceste condiţii constatăm că luna de graţie a economiei româneşti a demarat în trombă cu noi restructurări, cu păcăleli rostite de capii ţării şi cu nişte cetăţeni care se vor trezi luni dimineaţa, se vor îmbrăca în fugă, vor prinde metroul sau autobuzul şi se vor apuca de treabă buimaci.

De cealaltă parte a tabloului rămân cei care se vor trezi, îşi vor reaminti a nu ştiu câta oară că n-au unde să meargă că au fost restructuraţi, vor deschide calculatorul, vor accesa cele vreo 3-4 portaluri de locuri de muncă, vor aplica pentru niscaiva posturi, vor închide cu gândul la rata neplătită, chirie şi alte una şi o mie de lucruri care costă.

Culoarea tabloului se întunecă şi mai mult dacă includem în acesta şi populaţia din mediul rural sau bătrânii. Este foarte clar, nici o strună a complexului numit economie românească n-a vibrat la spusele suveranului! Haideţi să ne facem noi treaba, că aşa cu siguranţă vom mişca lucrurile din loc!

Autor: Victoria Donos