CÂND IUBIM ROMÂNIA?

În apropiere de 1 decembrie, patriotismul românesc creşte ameţitor. Începem parcă în perioada asta mai mult ca oricând să ne gândim la ţara noastră, valorile ei, ce înseamnă să fii român, istoria şi mândriile autohtone şi ne vine parcă să le urlăm în gura mare.

Un exemplu în acest sens este campania derulată de PRO TV în perioada aceasta, „De Ce Iubesc România”, prin intermediul site-ului http://www.deceiubescromania.ro. Una de succes, se pare, conform datelor găsite pe internet: 3.000 de like-uri pe Facebook în câteva ore de la lansare şi mii de afişe descărcate de români. Campania pune accent pe câteva dintre cele mai importante personalităţi ale României precum Henri Coandă, Ştefan Odobleja, Nicolae Păulescu, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci, ale căror rezultate au avut un impact global şi au schimbat lumea. “O româncă face mii de fete să se îndrăgostească de gimnastică, în fiecare an” şi “Un român salvează 180 de milioane de vieţi, în fiecare zi”, sunt câteva dintre mesajele care pot fi găsite pe site şi descărcate în limba română, dar şi engleză, germană, italiană şi spaniolă.

Nu este însă singura campanie, cei de la ROM lansând http://www.romaniisuntdestepti.ro şi agenţia Lowe&Partners derulând în paralel campania “Only in Romania”. Prea multe? Prea aglomerate? Vă las şi pe voi vă decideţi.

Este însă acest patriotism unul adevărat sau doar de dragul turmei şi în spiritul zilei de 1 decembrie? Pentru o scurtă perioadă de timp arătăm că într-adevăr suntem mândri de ţara noastră şi că aparţinem acestui spaţiu. Din păcate, caracterul acestor manifestaţii este unul trecător şi zgomotul lor puternic se stinge odată cu încetarea sărbătorilor. Ce rămâne în urmă? Ne întoarcem la problemele şi grijile zilnice, nemulţumirile din politic, social, administrativ, etc.

Probleme şi nemulţumiri sunt peste tot. La fel sunt însă şi reuşite şi succese. Am putea să le avem în vedere mai mult şi nu doar atunci când amintim de ele ca să le uităm la loc. Suntem tentaţi nu de puţine ori să punem răul înainte şi să ne focusăm doar pe el.

M-am gândit şi eu să plec din ţară, că poate altundeva îmi va fi mai bine. Desigur că aş da acolo de problemele locale, ca să nu mai zic de dorul de casă, care m-ar urmări pretutindeni. Nu am plecat, deşi am avut ocazia, pentru că momentan îmi este bine şi încă mai sunt multe oportunităţi de care să mă bucur. Ce rezervă viitorul? Asta nu am de unde să ştiu încă. Fac însă tot ce pot aici momentan.

Rămâne de văzut şi anul acesta cum vor serba românii ziua de 1 decembrie şi ce spectacole se vor pune în scenă. Voi ce credeţi? Când ar trebui să iubim România?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

Reclame

INUNDAREA SPIRITULUI CIVIC

Calendar Evenimente se ocupă doar de anunțarea viitoarelor evenimente sigure, evenimente sociale, de business, culturale sau sportive. Din păcate nu suntem rude cu nicio ”Mamă Omida” sau vreo altă Regină a Magiei albe astfel încât să putem avertiza Guvernul că vin inundațiile.

Inundațiile ce ne-au lăsat amintiri amare în 2006 și 2008 s-au gândit că la criza structurală prin care trecem și recesiunea economică ne lipsea un pic de dezastru: pierderi de vieți omenești, case și recolte.
La cauze, care se întind de la faptul că la noi nicio prognoză nu vede științific mai departe de poimâine, că autoritățile nu au făcut nimic pentru regularizarea cursului râurilor în ultimii 20 de ani, că se fură materialele necesare construcțiilor hidrologice, până la faptul că se autorizează construirea caselor în albia râurilor sau că balastierele unor primari sapă sub picioarele podurilor existente, nu mai revenim că vă plictisim.
Ne preocupă însă atitudinea oamenilor în fața acestor sinistre. Lipsa solidarității în fața acestor dezastre. De la etajul 10 al unui bloc din Crângași, Berceni, Copou, Mănăștur, Piatra, Micro 3-7-9, etc, ne gândim că mai e mult până ajunge apa la balconul nostru. Chit că săracii Bucovinei sau sinistrații din Galați și Brăila locuiesc deja pe plute. Nivelul indiferenței la marea masă a românilor a ajuns la cote îngrijorătoare. În optica mea, patriot înseamnă să sar în ajutorul aproapelui meu, să-i ofer un instrument cu care să-l ajut și care în același timp să-i folosească să iasă din impas. Mi-aș dori să văd că ne pasă de acei oameni. Cred că foarte puțini dintre noi înțelegem ce înseamnă să-ți pierzi casa și agoniseala de o viață. Privitul la tragedie nu înseamnă ajutor. A plânge pe umărul sinistraților nu le va ține de cald la iarnă. Care vine sigur și, după cum spune Conducătorul, ”nu-i ca vara”…
Nu suntem nerecunoscători: lăudăm inițiativele Primăriei Sector 4, ale AMCHAM, ale Realității TV, ale Antenei 3 sau ale altor organisme, în principal private, care încearcă să trezească o conștiință civică a românilor. Doar că aceste exemple frumoase sunt picături în inundația totală. Iar la apelurile publice, ca întotdeauna, cei mai săritori s-au dovedit a fi tot oamenii simpli, care au dat ceva din puținul lor sub forma bănuților, hainelor, păturilor sau merindelor.
Nu în ultimul rând revenim la planificare și la prevenire. Pentru că nu înțelegem de ce nu face nimeni nimic pentru a preîntâmpina aceste dezastre. Intrebările noastre sunt cele ale unor non-specialiști hidrologi, dar, sperăm noi, de bun simț: Când nu faci nimic ani de zile pentru a stăvili furia apelor cât crezi că mai poți aștepta ajutorul divin? Când bărbierești pădurile pentru interese de grup, dar nu strângi buștenii căzuți din cauza naturii, cât crezi că vor rezista malurile respective? Când Dunărea atinge cote maxime în Ungaria și Serbia, iar în țara ta debitele râurilor care se varsă în ea cresc (de la Cerna la Prut) ce mai trebuie să te convingă pe tine autoritate că inundațiile vor ajunge la noi mai multe și mai grave decât la vecini?
Se pare că singura modalitate de a trece peste criză este s-o ascundem sub ape. Ne-a ajutat aici natura, căci după cum bine ne-a învățat nimic nu se pierde, totul de transformă: în nămol.

Mihai Mătieș