CalendarEvenimente.ro, premiată la Premiile Ambasador

CalendarEvenimente.ro a primit din partea trustului de presă Ambasador din Târgu-Mureş premiul pentru profesionalism şi combativitate pentru reuşitele sale în 2009! Este prima recunoaştere oficială pe care o primeşte site-ul! Ne-am bucurat că şi în oraşele din ţară eforturile noastre au fost recunoscute. Pentru noi premiul înseamnă în primul rând o invitaţie la a face lucrurile şi mai bine în viitor şi a confirma statutul de cel mai mare portal de evenimente din România.

Premiul a fost ridicat de Mihai Mătieş, directorul Mastermind Communications, firma care deţine site-ul. El a mulţumit organizatorilor şi a amintit că în vremuri de criză, când toată lumea vrea să primeasca ceva, cei de la Amabasador dăruiesc din suflet şi fără interese premii unor merituoşi câştigători. Nume mult mai importante decât noi, adevărate personalităţi ale lumii medicale, sportive, jurnalistice şi de afaceri din Cluj, Târgu-Mureş, Sighişoara şi Bucureşti au fost premiaţi într-o festivitate ce a durat mai mult de două ore. Mastermind Communications este onorată să se afle în această companie.

CalendarEvenimente.ro vă mulţumeşte vouă, cititorilor noştri online, pentru că ne urmăriţi zi de zi şi că datorită vouă am ajuns pe această poziţie. Va urăm pe această cale Crăciun Fericit şi sa dea Domnu să avem împreună un an mai bun în 2010!