RATING VS. BUN SIMŢ

Ştirile bombastice cu subiecte de tarabă comentate de ţaţe continuă să ne împresoare şi sunt convinsă că, atât timp cât vor exista bani care să finanţeze astfel de subiecte, ele vor fi intens dezbătute şi puţini vor fi cei care vor da atenţie „non-ştirilor” despre cultură, excelenţă sau bun simţ.

Tocmai de aceea, am considerat că una dintre măsurile de cel mai bun augur a fost publicarea listei companiilor care au difuzat reclame în timpul unei emisiuni de joasă speţă, care a făcut ceva vâlvă în ultimele săptămâni în întreaga mass-medie. Mai ales că, ulterior acestei măsuri, emisiunea cu pricina a pierdut câteva contracte de finanţare.
Poate în felul acesta, măcar de teama reclamei negative de care ar putea avea parte, dacă nu din proprie convingere şi decenţă, unele companii vor prefera să sponsorizeze şi emisiuni care au un grad mai scăzut de audienţă bazată pe grotesc.

În felul acesta, şi mass-media s-ar putea simţi stimulată să renunţe la veşnica placă cum că „asta cere publicul, iar sponsorii plătesc în funcţie de rating”. Mai ales că aplecarea spre cultură şi frumos trebuie cultivată cumva, iar asta cu siguranţă n-are cum să se întâmple prin intermediul ştirilor de la ora 5.

Nu pot să spun că sprijin ideea introducerii forţate a ştirilor „pozitive”, dat fiind că mă tem de cenzură şi subiectivism cam la fel de mult ca de prost gust şi arivism, dar cred că bunul nostru simţ ar trebui să ne îndrepte treptat spre subiecte cu adevărat importante pentru noi şi pentru ceea ce ne înconjoară şi, pe cât posibil, care să ne dea şi o perspectivă mai bună asupra zilei de mâine sau măcar un exemplu demn de urmat.

Cum ar fi că tenismanul Horia Tecău a câştigat Australian Open la dublu mixt împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands, că eleva Diana Alexandra Amariei din clasa a XI-a a Liceului Teoretic „Sfântu Nicolae” din Gheorgheni este câştigătoarea pentru România a concursului „Juvenes Translatores”, dedicat elevilor de liceu, că anul acesta va avea loc a XXI-a ediţie a Festivalului George Enescu (una dintre puţinele constante din domeniul cultural care a reuşit de-a lungul anilor să ne îmbunătăţească imaginea naţională peste hotare), că filmul „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin sau că Fundaţia Sergiu Celibidache derulează un program de promovare a valorilor româneşti.
Da, avem nevoie de mai multe exemple pozitive şi nu cred că ar trebui să mergem până acolo încât să adoptăm metoda romanilor care consemnau doar victoriile, nu şi înfrângerile suferite, dar asta doar pentru că sper că dacă ne vom recunoaşte şi insuccesele, vom putea să şi învăţăm din ele.

Pe scurt, cred că trebuie să îi avem mereu în minte pe cei mai buni dintre noi şi să-ncercăm să tindem către ei.

Autor: Cristina Tivers

Anunțuri

AI TIMP SĂ CITEŞTI ACEST EDITORIAL? PARTEA I

De ce avem impresia că în zilele noastre timpul se scurge mai repede? Este simplu, dar noi facem să pară complicat. Societatea îţi cere promptitudine şi devotament, tehnologia se revoluţionează în timp ce tu dormi, copiii vor să fie în pas cu moda, iar tu nu ai avut timp să îi creşti altfel.

De unde a început această poveste cu secolul vitezei? Din păcate, acesta este încă un răspuns bine-cunoscut, dar preferat a se ţine ascuns, a nu fi luat în seamă ori a fi mascat prin manevre ale mass-mediei. Pentru că multe lucruri au fost ţinute sub covor, pentru că mulţi oameni au fost naivi şi nu au băgat de seamă cocoaşa formată de acestea, pentru că cei care puteau dezvălui secrete au fost ţinuţi în tăcere, cetăţenii au putut fi manipulaţi fără ca ei să îşi dea seama de asta.

Tehnologia a venit în ajutorul acestei şiretenii, putându-se face abuz de ea pentru a uşura mai mult sarcinile oamenilor. Acest fapt iese în avantajul directorilor, în acest fel ei putând cere din partea angajaţilor mai mult timp petrecut la serviciu. Oamenii, deşi vor să se ştie unici, totodată vor să şi fie în pas cu moda. Să presupunem că vă reîntălniţi un fost coleg de liceu şi aveţi timp să schimbaţi câteva propoziţii. Aflaţi despre acesta că are aproape 30 de ani, nu este căsătorit, nu are maşină, locuieşte cu părinţii şi lucrează într-un supermarket. Mulţi dintre voi deja l-aţi catalogat şi probabil nu aţi dori să ieşiţi într-o seară cu om pe care îl consideraţi sub nivelul vostru social. Ne-am setat anumite prejudecăţi despre felul în care să ne trăim viaţa şi timpul de oameni pe care să-i avem în cercul de prieteni în aşa fel încât să ne încadrăm şi să fim acceptaţi de cei care deja se află acolo unde noi ne dorim să ajungem. Iar dacă am ajuns acolo, am face bine să le respectăm regulile.

Nu degeaba se spune că banul te schimbă. Am observat cum oamenii pun mare preţ pe el, devenind noul lor Dumnezeu şi crezând că el este cel care le determină destinul. Lucru în mare parte de la sine înţeles, din moment ce orice alte căi cinstite care ţi-ar permite să supravieţuieşti au fost înlăturate de mult şi altele au fost impuse de societate. Acum au rămas nişte standarde pe care trebuie să le urmăm chiar şi pentru a fi numiţi normali. Asta în opoziţie cu ideile aceloraşi oameni care susţin că trebuie să ai întotdeauna mintea deschisă şi să accepţi diferenţele.

Nu este de mirare că tânjim după adrenalină, după libertate (în adevăratul sens), după recreere, după lucruri interzise şi periculoase, dacă felul în care ne petrecem timpul nu ne lasă loc să ne bucurăm singuri de viaţă. Probabil de aceea simţim nevoia să ne uităm la filme cu oameni care trec prin situaţii la care noi doar visăm. Nu sunt împotriva filmelor ori a viselor, dar este păcat că trăim în paradoxal. Să vă dau un exemplu: Dacă îţi doreşti să călătoreşti, să vizitezi şi alte ţări, nu o poţi face decât cu bani. Pentru a avea bani, trebuie sa munceşti. Iar dacă munceşti nu ai timp să călătoreşti aşa cum ţi-ai fi dorit pentru că timpul tău liber de fapt nu este al tău.

Voi ce faceţi în timpul liber? Vă puteţi bucura de el fără să vă îngrijoraţi de muncă? Vă aştept în partea a doua a acestui editorial cu o continuare privind această problemă.

Autor: Octavian Radu