ALL YOU NEED IS CHOCOLATE

Nu este adevărat că ciocolata este cel mai bun prieten al omului? Indiferent dacă este acolo pentru a ne ajuta să depășim un moment dificil ori pentru că nu îi putem rezista, ciocolata pur și simplu este cel mai bun medicament, fie că avem nevoie sau nu de unul.

Înainte de a discuta despre beneficiile sale, ar trebui să cunoaștem de unde provine și cum a ajuns astăzi cel mai popular desert, totodată și un medicament binecunoscut împotriva stărilor melancolice.

Istoria ciocolatei

Istoria ciocolatei începe cu două mii de ani în urmă, când cultura arborelui de cacao era practicată în America de Sud. Cristofor Columb (1502) a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă. Aduse în Europa, acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenție, deoarece nimeni nu știa la ce folosesc. În 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obișnuia să bea o băutură preparată din semințe de cacao, numită „chocolatl”.

Montezuma obișnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său. Spaniolii au adăugat trestie de zahăr și i-au îmbogățit aroma cu ajutorul vaniliei și scorțișoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte. Locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, servit cu precădere de aristocrație. Ei nu au dezvăluit Europei secretul acestei băuturi timp de un secol. Călugării spanioli au fost cei care au făcut public modul de preparare a acestei băuturi ce a fost rapid apreciată la Curtea Regală din Franța și apoi din Marea Britanie.

Locul privilegiat al ciocolatei în civilizațiile moderne se datorează aromei sale inimitabile, dar și unei aure magice transmise de-a lungul timpului. Într-adevar, cacohuaquatl în limba incașă înseamnă „cadoul grădinarului paradisului către primii oameni”, adică a zeului Quetzalcoatl. Fructele de cacao serveau ca monedă de schimb, iar amanda (pulpa de cacao) se folosea pentru prepararea băuturii zeilor, „tchocolaltl”, ciocolata cu efecte stimulatorii pentru înlăturarea oboselii și cu gust foarte plăcut. Arborele de cacao poate atinge 8 metri în 12 ani, înflorește în tot cursul anului, având aproape 100.000 flori în buchete, dar din care doar 0,2 % dau fructe.

În secolul XIX s-au produs două transformări importante în istoria ciocolatei. În 1847, o companie engleză a creat un proces tehnologic de solidifiere a ciocolatei, iar doi ani mai târziu, suedezul Daniel Peter s-a gândit să adauge un ingredient nou: laptele. La scurt timp, o nouă invenție a marcat istoria ciocolatei: temperatura de topire mai scazută decât cea a corpului uman. Așadar, ciocolata se topește în gură și la figurat, dar și la propriu. Ciocolata neagră se topește la 34 – 35 grade Celsius, în timp ce pentru ciocolata cu lapte este nevoie de o temperatură mai scăzută cu câteva grade. În prezent, ciocolata cu lapte este cel mai căutat sortiment, ciocolata neagră fiind apreciată doar de 5-10 % dintre consumatorii acestui produs.

Cele mai populare sortimente care se întâlnesc astăzi sunt:

Ciocolata neagră, numită și ciocolată amăruie, este un amestec de cacao și unt de cacao cu zahăr. Ea conține minimum 35% cacao, proporția depinzând de fabricant. Necesarul de zahăr depinde de amăreala varietății de cacao utilizată.

Ciocolata cu lapte conține, conform reglementărilor UE impuse, un minim de 25% substanță uscată de cacao și 12 % substanță solidă de lapte (în general lapte praf sau lapte condensat). Prima ciocolată cu lapte a fost lansată de elvețianul Daniel Peter în 1875.

Ciocolata albă este ciocolata produsă din unt de cacao, zahăr, lapte, vanilie și alte arome.
Nu conține cacao pudră sau alte preparate din cacao de aceea are o culoare apropiată de alb.

Ce preferați pentru un moment de relaxare, pentru o clipă de fericire: tablete, bomboane, praline, creme, prăjituri, înghețate, torturi, sub formăde băutură caldă? Mie îmi plac toate, dar cred că fiecare moment cere un tip diferit de ciocolată. Vă aștept în următorul editorial pentru a împărtăși experiențele personale în această privință.

Autor: Octavian Radu

Anunțuri

TOM JONES ÎN ROMÂNIA

Cunoscutul cântăreţ galez Tom Jones (Sir Thomas Jones Woodward) va susţine un concert extraordinar la Bucureşti pe 17 noiembrie 2011. Vă invităm să rememorăm împreună începuturile carierei unuia dintre cei mai influenţi artişti de muzică blues din lume.

Tom Jones s-a născut în Treforest, lângă Cardiff, în Ţara Galilor. De la terminarea şcolii la 16 ani, a vândut peste o sută de milioane de discuri. Într-o ceremonie la palatul Buckingham din Londra, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii recunoaşte meritele făcute Commonwealth-ului şi Regatului Unit şi în ziua de 29 martie 2006 îl numeşte prin ceremonial Sir Tom Jones, acordându-i totodată titlu de cavaler.

Tom Jones a devenit faimos la mijlocul anilor ’60 prin interpretarea exuberantă purtând pantaloni strâmţi şi bluze cu gulere largi, în stilul modern de haine la modă în vremea aceea. A fost cunoscut pentru sex-appealul său evident încă dinainte de a deveni un lucru necesar pentru oricare alt cântăreţ.

În 1963 Jones devine printr-o ocazie lider vocalist în trupa „Tommy Scott and the Senators”, cu care cântă o perioadă de timp la asociaţia Young Men Club Association din localitatea Cwmtillery din Marea Britanie.

Îmbrăcaţi în haine de piele trupa devine cunoscut în Ţara Galilor. Astfel, începând cu anul 1963 Tom Jones îi ia luat locul vechiului vocalistului Tommy Redman care nu apare la un concert al trupei într-un centru YMCA. După părăsirea trupei a lui Tom Jones, aceasta îşi continuă activitatea muzicală şi îşi schimbă numele în „The Playboys”, apoi în „The Squires”. Aşa începe cariera solo lui Tom Jones.

Pe când cânta cu formaţia „Tommy Scott and the Senators”, Tommy Jones este remarcat de Gordon Mills. Acesta îi propune să îl reprezinte şi îi schimbă numele de scenă din „Tommy” în Tom Jones. Gordon Mills era la vreme aceea manager cu experienţă care îl mai lansase pe cântăreţul Engelbert Humperdinck.

Reprezentat de managerul său londonez Gordon Mills, Tom Jones părăseşte trupa Tommy Scott and the Senators. Companiile de înregistrări considerau stilul său crud şi neprelucrat. Vocea lui, foarte răguşită şi mişcările care copiau mişcările lui Elvis, care a fost un personaj care i-a infulenţat stilul, vor fi doar piedici la începutul afirmării. Casa de înregistrări Decca s-a arătat singura interesată, şi astfel Tom Jones a înregistrat în 1964 single-ul Chills and Fever.

Single-ul nu a avut mare succes, însă următorul single, It’s Not Unusual, (lansat în anul 1965 şi scris împreună cu Les Reed), a fost un hit-single instantaneu. Postul de radio BBC a refuzat iniţial să îl difuzeze.

De-a lungul carierei, Tom Jones a editat 39 albume de studio, 3 albume live, 16 compilaţii, având peste 100 de single-uri de succes. Materialele discografice Tom Jones s-au vândut din 1965 şi până astăzi, în peste 100 de milioane de exemplare, la nivel mondial.

Ultimul album al artistului „Praise & Blame” a apărut în primăvara anului 2010, album în urma căruia s-a creat ocazia organizării unui scurt turneu european în ţările din Europa Centrală şi de Est, care ajunge şi în România pe 17 noiembrie 2011.

Autor: Octavian Radu

SIMPLE APRECIERI VS. APRECIEREA SIMPLITĂŢII

Batjocorit, de un vremelnic preşedinte pe nume Băsescu, acuzat că este leneş şi că îi place să stea mai mult la birt, ţăranul român este în schimb apreciat de către prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii.

La ultima vizită în Transilvania a reprezentantului Coroanei Britanice, purtătorul de cuvânt al prinţului Charles arăta că ţăranul român, proprietar a 1, 2, 3 hectare de pământ, deţinător al câtorva oi sau vaci reuşeşte să obţină produse tradiţionale de o calitate excepţională. Și aceste rezultate sunt cu atât mai valoroase, cu cât împotriva muncii sale stau însăşi instituţii ale statului român. Spre exemplu, nimic din ce face, Ministerul Agriculturii, instituţie condusă la ora actuală de Valeriu Tabără, un politruc cu pretenţii de expert în agricultură, nu vine în sprijinul acestui mic fermier.

Deşi declarativ, decidenţii din acest minister spun că în România ar trebui promovată agricultura ecologică, în fapt, de cel mai mare sprijin şi trecere în acest minister se bucură exploataţiile industriale. Iar ministrul Tabără este un vajnic susţinător al organismelor modificate genetic (oare cum se împacă această poziţie cu declaraţiile prin care se arată susţinerea agriculturii ecologice?).

Mai mult, nu de puţine ori, aceste mici exploataţii agricole nu primesc nici măcar subvenţii agricole, deoarece ţăranii deţin sub 50 de capete de ovine sau caprine şi sub 3 capete de bovine (praguri peste care se acordă subvenţia pe cap de animal). Subvenţiile pe suprafaţă chiar şi aşa mici cum sunt (situându-se la sub 50% din nivelul subvenţiilor primite de un fermier din Franţa spre exemplu) sunt plătite cu mare întârziere, iar în ultimul timp, prin tot felul de aşa zise măsurători ale APIA, făcute cu ajutorul teledetecţiei, parcelele oamenilor sunt reduse din ce în ce mai mult (spre exemplu cunosc un caz în care parcela unui fermier a fost remăsurată şi suprafaţa respectivei parcele a fost diminuată după calculele APIA de la 0,79 ha la 0,78 ha, în condiţiile în care eroarea de măsurare a aparatelor APIA, pentru o astfel de suprafaţă este de cel puţin 0,03-0,04 ha).

Și astfel, produsele acestor ţărani ajung să concureze pe piaţă cu produse similare subvenţionate mult mai puternic de alte state, produse obţinute însă prin metode ale agriculturii industriale şi care sunt mult mai slabe din punct de vedere calitativ, comparativ cu cele obţinute în grădina proprie de micul fermier român.

În plus, faptul că micul fermier român practică o agricultură tradiţională, neindustrializată mai are un efect benefic: stimulează biodiversitatea, adică menţine neatinse acele peisaje de care prinţul Charles şi mulţi alţi occidentali sunt cu adevărat îndrăgostiţi şi totodată uimiţi că mai există în Europa. Peisaje care n-au însă nicio legătură cu frunza doamnei Udrea.

Autor: Gabriel Niţulescu