OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ LA ROMÂNI (I)

Boboteaza, serbată în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare sărbătoare populară.

În ajunul Bobotezei se pregăteşte o masă asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgăre de sare. Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare: coliva – grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă pisată, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale („găluşte”) umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” – borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în formă de urechiuşe, borş de peşte, peşte prăjit, „vărzare” – plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac, etc.

Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleişa, nimeni nu se atinge de mâncare, iar imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăsilă”.

Altă dată, după ce preotul rostea Troparul Botezului şi stropea cu agheasmă în casă şi pe gospodari, era invitat să se aşeze pe laviţă. Sub laicerul de pe laviţă erau aşezate, din timp, boabe de porumb – „ca să stea cloştile pe ouă” şi busuioc – „ca să vină peţitorii”. Busuiocul acesta era folosit, mai târziu, în descântecele de dragoste.

În semn de răsplată se dădeau: bucate („desăgarului”), bani (preotului), nuci, mere şi covrigi (copiilor), iar pe crucea preotului, gospodina casei aşeza cel mai frumos fuior de cânepă. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificaţii: se credea că de firele acestuia se vor prinde toate relele, că fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele morţilor sau că Maica Domnului va face din cânepă un voloc cu care va prinde sufletele morţilor din iad pentru a le ridica în rai.

AJUNUL BOBOTEZEI

Ajunul Bobotezei era, în egală măsură, şi un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii”. Fânul de sub faţa de masă şi bulgării de sare se adăugau în hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele”. În acelaşi scop era folosită şi agheasma luată de la preotul care venea cu Iordanul.

Se credea că dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

În această zi erau interzise certurile în casă şi nu se dădea nimic ca împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatră.

Autor: Octavian Radu

Reclame

FAST-FOOD – O INDUSTRIE NEMURITOARE

De ce alegem să mâncăm la fast-food? De ce atât de mulţi preferă să mănânce la fast-food în loc de alte alternative? Doar pentru că este primită mai repede comanda decât în alte locuri precum un restaurant? Doar pentru că este mai gustoasă decât sandvişurile făcute în casă?

Cu toţii am auzit şi cunoaştem faptul că mâncarea provenită de la fast-food este nesănătoasă, dar totuşi mulţi încă frecventează acele locuri şi chiar destul de des. De ce am face o astfel de alegere în mod conştient, de ce ne-am pune sănătatea în pericol în acest fel? Probabil marea majoritate gândeşte despre această problemă ca fiind una fals distribuită, deoarece mulţi nu consideră că prin consumarea acelor produse ar putea să îşi îmbolnăvească trupul. Iar asta de ce se întâmplă? Pentru că problema de sănătate ce apare nu prea se simte imediat, ci mai mult este observată întâi în urma unor analize. Mulţi preferă să ignore starea pe care ţi-o creează acea masă copioasă, privind-o mai mult ca pe un festin culinar, decât ca pe o stare de rău. Aici este o neînţelegere, deoarece nouă nu ne este adus la cunoştinţă ceea ce se întâmplă dincolo de aparenţe.

Prin faptul că noi consumăm ceea ce nu cunoaştem dăm dovadă de ignoranţă. Ba mai mult, ajungem să lăudăm această industrie şi să îi mulţumim pentru că ne ajută să ne facem treaba mai repede, ne ajută să nu pierdem vremea mâncând, noi fiind într-o constantă lipsă de timp. Acesta este primul motiv pentru care a fost atât de uşor îmbrăţişat acest domeniu. Al doilea, pentru că se află la fiecare pas, fapt ce ne face pe noi să nu alergăm după vreun restaurant pitit, ori să pierdem o oră pe drum ca să ajungem acasă, să mâncăm şi să parcurgem acelaşi drum pentru a ajunge înapoi la şcoală ori la servici. O a treia pricină ar fi reclama apetisantă ce îţi face cu ochiul de oriunde. Suntem nişte fiinţe care se pierd în sfera comfortului, a poftei şi a dorinţelor. Nu încercăm să suprimăm nici o stare care ne-ar provoca plăcere. Iar problema este chiar aici, la faptul că ne oprim aici, la această plăcere ce ne este oferită. A gândi mai departe de atât înseamnă că eşti un om care îşi pune prea multe întrebări, un om care nu trăieşte clipa. Desigur, este o prostie, dar aşa gândesc mulţi. După ce primele 3 motive au fost lămurite, urmează partea cu mâncatul. Felurile sunt foarte gustoase, locurile sunt curate şi angajaţii se poartă frumos. Este încă un lucru care ne determină să avem încredere în ei şi, implicit, în ceea ce gătesc. Clientul este satisfăcut şi se întoarce cu mare plăcere ştiind că aici nu are cum să fie dezamăgit.

Faptul că mulţi oameni preferă să consume alimente fast-food în detrimentul unei alimentaţii sănătoase este până la urmă alegerea lor şi ei sunt responsabili de acest fapt. Nu mai putem învinui doar companiile acum, deoarece este adus la cunoştinţa noastră de către cei care luptă împotriva lor ce este în neregulă cu acestea. Acum, cea mai mare problemă o reprezintă faptul că cele mai multe astfel de companii atrag tineri. Iar aceştia nici nu sunt educaţi corespunzător privind acest lucru. Trebuie să învăţăm copiii să nu profite de mâncarea fast-food, să înţeleagă că este un produs diferit de cel de acasă, să înţeleagă că uneori lucrul prea bun e prea bun ca să fie adevărat.

Autor: Octavian Radu

MAI GĂTIM?

Avem parcă din ce în ce în ce mai puţin timp la dispoziţie ca să gătim, să stăm în bucătărie şi să petrecem ore întregi în jurul aragazului sau cuptorului ca să preparăm fel de fel de mâncăruri.

Timpul ni-l împărţim în ore de muncă, timp petrecut în familie, partener/ă şi amici, hobby-uri, care deseori nu implică gătitul, somn ş.a.

Toate acestea adunate nu prea lasă loc şi pentru preparatul mâncării. În plus, avem deja totul gata preparat dacă ne este foame şi s-a avut grijă ca gătitul, obositor şi văzut ca o corvoadă mai mult, să ia sfârşit.

Pe rafturile magazinelor găsim tot felul de preparate congelate, mese întregi, felul unu, doi şi desert, semipreparate, mere deja date pe răzătoare şi presărate cu scorţişoară pentru umplutura de plăcintă, totul ca să nu mai avem atâtea bătăi de cap când vine vorba de mâncare. Pe lângă asta mai există şi fast food-uri, pe care, da, eu nu le agreez deloc şi pe care le-aş desfiinţa ieri.

Ştiu că şi ritmul de viaţă s-a schimbat, muncim mai mult, suntem interesaţi să petrecem mai mult timp afară în weekend şi nu tot în casă, în bucătărie, dar vă întreb: se merită să mâncăm prost de trei ori pe zi? Sunt atâtea târguri de unde se pot cumpăra produse proaspete şi tradiţionale româneşti bune, cărţi cu reţete rapide şi uşor de preparat, adaptate la rimul haotic al vremurilor noastre, emisiuni atractive care ne învaţă să gătim mai mult ca oricând.

Cu toate acestea, mai gătim? Ne mai atrage oare? Cum este considerat gătitul în ziua de azi? Sunt chiar curioasă ce spuneţi, dragi cititori.

Un loc perfect pentru a descoperi reţete, de a vedea live cooking şi de a cunoaşte bucătari foarte buni din ţară şi din străinătate este Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, care va avea loc şi în Bucureşti între 21 – 23 octombrie 2011. Campionatul îşi propune să aducă în România conceptul de „bucătărie-cultură”.

Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber se adresează atât specialiştilor (maeştri ai artei culinare, bucătari), cât şi amatorilor (celor pasionaţi de gătitul în aer liber). Conceptul îşi propune să scoată bucătarul din spaţiul său tradiţional de lucru, transformându-l într-o vedetă, iar celui pasionat de gătit, să-i stimuleze imaginaţia, să-i ofere ocazia să-şi exersezetalentul, altfel decât o face de obicei.

Eu cred că gătitul ar trebui încorporat în activităţile noastre, cel puţin o dată pe săptămână pentru că poate fi foarte relaxant şi frumos. Ne poate ajuta să ne detaşăm puţin de agitaţia de afară şi să ne lăsăm învăluiţi de felurite miresme, gust bun şi sănătos, clipa magică atunci când coca a crescut sau ciorba a terminat de fiert şi este gata pentru servit. Momentul acesta nu trebuie nicidecum petrecut singur şi dacă avem prietenii sau familia aproape cu atât mai bine, petrecem timp împreună şi învăţăm lucruri noi.

Mai mult, mâncatul împreună înlesneşte comunicarea şi reprezintă o componentă socială puternică.

Voi mai gătiţi? Ce mâncare vă place în mod special?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

CONFESIUNILE UNUI ORGANIZATOR DE EVENIMENTE

Organizez evenimente de trei ani şi jumătate şi nu o să mă satur niciodată. Am organizat târguri de joburi, congrese naţionale, evenimente interne, evenimente de business şi am colecţionat multe ecusoane.

Majoritatea oamenilor văd la un eveniment doar suprafaţa, vârful icebergului şi pentru ei totul durează o zi, două, maximum trei.

Mie tot timpul mi-a plăcut să aflu ce se întâmplă în culise, să cunosc detaliile înaintea tuturor, să plănuiesc etapele unui eveniment şi să-l văd cum creşte de la ideea de început până la final. Pe scurt, mi-am dorit să devin organizator de evenimente.

Este una dintre cele mai stresante joburi din lume, ştiu asta, dar mi se pare că şi satisfacţiile sunt pe măsură. Faptul că ai reuşit să aduni la un loc 400 de oameni într-o sală şi că ei şi-au dedicat timpul evenimentului tău, că îi auzi râzând şi aplaudând, îmi dau un sentiment extraordinar.

Ce-mi place mie cel mai mult la partea de organizare? Îmi place atmosfera dis de dimineaţă, când abia se crapă de ziuă şi o iau din loc pentru a ajunge la locaţie, înainte ca participanţii să se fi trezit; clinchetul veselei în hoteluri când personalul şi el, odată cu mine, s-a trezit ca să se asigure că totul va străluci pentru ei, ultimele pregătiri înainte de eveniment când inima deja începe să se agite de emoţii cu gândul că „Ăsta e momentul. Ai o singură şansă de a face treabă bună şi trebuie să dai totul din tine.”

Frumoasă este şi perioada care precedă ziua cea mare, partea de pregătire a tuturor detaliilor, momentul în care se iau toate deciziile şi totul este pus la punct: materiale de promovare, ecusoane, culori şi forme, încheiat parteneriate media, alergat după sponsori, investigat cele mai bune locaţii, căutat cadouri, şedinţe şi întâlniri, bugetul, invitaţii, mâncarea, muzica, durata evenimentului, pe scurt mii şi mii de decizii.

Decizii care trebuie luate repede, trebuie să fie cele bune şi cele mai eficiente. “Un bun organizator trebuie să fie cel mai sigur om de pe pământ”, aşa spune Stephan Schaefer-Mehdi, organizator de evenimente. Nu pare aşa de uşor, nu?

Este însă trist că toate aceste informaţii despre organizarea unui eveniment rămân necunoscute mereu participanţilor. Nu spun că trebuie dezvăluite toate mişcările sau secretele din culise, însă nu de puţine ori un eveniment este criticat, comentat, neapreciat pentru un singur aspect negativ sau mai puţin plăcut, în timp ce imaginea de ansamblu este ignorată.

Ce am învăţat eu din proprie experienţă este că pentru ca un eveniment să iasă perfect este nevoie de foarte multă muncă, o echipă dedicată care să lucreze în spate, ore întregi de şedinţe pentru a stabili toate detaliile, efort fizic şi psihic, multă rezistenţă, capacitate de analiză, creativitate, experienţă, capacitate decizională mare, atenţie la detalii şi nu în ultimul rând pasiune.

Nu în ultimul rând aş dori să ridic acest domeniu la rang de artă, secundară dacă doriţi, pentru că într-adevăr combină dramaturgia şi scenografia cu muzica, pregătirile aferente, durata acestora, toate creând un spectacol live şi care nu este de două ori la fel.

Voi ce părere aveţi? Poate fi considerată organizarea evenimentelor o artă?

Autor: Cristina Mehedinţeanu