„ULTRAŞII” DIN JANDARMERIE

Protestele violente de la Bucureşti au dat ocazia unor membri ai Jandarmeriei să-şi exercite necontrolat şi abuziv violenţa şi metodele de luptă şi asupra unor nevinovaţi.

După ce vineri, în prima zi de proteste, în Bucureşti nu au fost înregistrate violenţe, în zilele de sâmbătă şi duminică situaţia s-a schimbat radical, înregistrându-se răniţi atât în rândurile jandarmilor, cât şi în rândurile protestatarilor.
Cele două zile nu au avut însă un tipar de desfăşurare identic al acţiunilor violente.
Astfel, în ziua de sâmbătă am asistat la o demonstraţie gratuită de forţă a jandarmilor. Violenţa unor manifestanţi, deşi nejustificată (în sensul de a atenta la viaţa unui jandarm, lovit în cap cu o bucată de bordură) a fost efectul imediat al ”pierderii răbdării” organelor de ordine, care fără să încerce niciun pic o temperare a spiritelor, au răspuns la ocuparea ”sacrosantului” carosabil printr-o acţiune deloc blândă, concretizată printr-o împingere în forţă (mult prea în forţă) a celor care blocaseră bulevardul Magheru. Ulterior, la finalul manifestaţiei, când protestatarii au devenit mai puţin numeroşi, Jandarmeria a recurs la o nouă acţiune în forţă, constând în lovirea şi reţinerea mai multor persoane, unele dintre ele complet nevinovate, în sensul că nu numai că nu se manifestaseră violent la demonstraţie, dar unele dintre acestea se aflau întâmplător, doar în trecere prin zona Piaţa Universităţii – Piaţa Palatului Regal. Această ultimă acţiune nu îşi găseşte în niciun fel justificarea pentru recurgerea la forţă, mai ales că mulţi dintre protestatarii vizaţi nu au opus nici măcar rezistenţă la reţinere. Prin urmare, în ciuda declaraţiei oficialilor din Jandarmerie, care spun că s-a acţionat în limitele legii, consider că ar fi necesară o anchetă care să-i descopere şi să-i sancţioneze pe acei jandarmi care au înţeles să recurgă la forţă în mod abuziv – ”ultraşii din Jandarmerie”- peste limitele pe care situaţia de la faţa locului o impunea.
În ziua de duminică tiparul violenţelor înregistrate la protestele de la Bucureşti a fost cu totul altul. În timp ce marea parte a protestatarilor demonstrau paşnic în Piaţa Universităţii, un grup puţin numeros, caracterizat de oficialii din Jandarmerie ca fiind format din membri ai unor galerii ale unor cluburi de fotbal bucureştene, a dus o ”luptă” aspră cu forţele de ordine, concretizată în răniţi din ambele tabere, dar şi în vandalizarea unor spaţii comerciale din zona Unirii. Analiza fotografiilor luate la faţa locului şi compararea acestora cu imagini surprinse în alte ocazii au dat la iveală faptul că o mare parte a membrilor acestui grup violent aveau dubla calitate de membri ai galeriei clubului Dinamo, precum şi de membri de partid în UNPR, partidul militarizat al domnului Oprea, prezent în Parlament, dar fără a fi participat la alegeri.
De data aceasta, acţiunea Jandarmeriei, în forţă şi vizând doar grupul de persoane violente a fost pe deplin justificată, putându-se pune doar întrebarea de ce Jandarmeria nu a acţionat cu şi mai multă determinare, pentru a curma mai rapid respectiva acţiune violentă şi a nu-i mai permite desfăşurarea acesteia pe distanţă de circa 6 km.
Prin urmare, deşi oficialii Jandarmeriei consideră că nu este necesară nicio anchetă cu privire la modul în care această instituţie a acţionat în a 2-a şi a 3-a zi a protestelor de la Bucureşti, o întrebare persistă, iar instituţiile statului ar trebui să-i dea un răspuns: ”De ce în ziua de sâmbătă (14.01.2012) Jandarmeria a acţionat violent şi de multe ori nejustificat, iar în ziua următoare a manifestat o oarecare ”blândeţe” faţă de un grup violent, al cărui număr era cu mult sub cel al trupelor de intervenţie.”

Autor: Gabriel Niţulescu

Reclame

BĂIATUL CARE A TRĂIT (II)

Aşa cum vă promiteam săptămâna trecută, revin cu o continuare la povestea lui Harry Potter. Mai exact, motivele din spatele succesului imens al acesteia. De ce această poveste şi nu alta? Cum de a reuşit J.K. Rowling să vrăjească un public atât de mare şi să-l ţină cu sufletul la gură?

Câteva dintre motive vă dădeam în editorialul trecut, iar acum este timpul pentru altele şi mai interesante.

Lupta dintre bine şi rău, o temă omniprezentă. Nu este pentru prima oară când întâlnim acest subiect, dar ce ne atrage la el este faptul că ne implică emoţional. Cumva, tot ajungem să alegem de partea cui suntem şi vrem să luptăm. Cine este alături de Harry Potter îşi doreşte ca el să câştige, să-l învingă pe Voldemort şi să meargă până la capăt cu el. În plus, aflăm încă de la început motivele popularităţii lui Harry Potter, de ce i se spune băiatul care a trăit, iar lupta dintre cei doi, Harry şi Voldemort, se pronunţă încă din clipa primei lor întâlniri, moment care dă startul poveştii.

Personajele bine definite au oferit şi mai multă veridicitate poveştii. Ca cititor sau spectator aveai un spectru larg de personaje pe care să le îndrăgeşti sau care să îţi semene. Fie că erai mai mult ca Harry, ciufulit, mereu pus pe şotii şi curajos, ca Hermione, serioasă, silitoare şi cuminte, sau ca Ron, amicul perfect, foarte amuzant şi distractiv, Neville, timid, retras şi uitic, există cineva pentru toată lumea!

Odată ce se întâmplă asta, vroiai să te întorci mereu şi mereu la ei ca să vezi ce mai pun la cale şi cum evoluează. În plus, începând cu filmul al treilea din saga Harry Potter, având şi un regizor nou, personajele au fost aduse şi mai aproape de „lumea reală”, aceştia fiind surprinşi din ce în ce mai des în haine de Încuiaţi: blugi, hanorace şi nelipsiţii Converşi, mai mult decât în robe. Nu pot să spun că am fost neapărat de acord cu asta.

Nu strică evidenţiat nici faptul că povestea a fost scrisă în limba engleză, motiv care cred că a fost crucial pentru succesul ulterior. Dacă, spre exemplu, ar fi fost scrisă în chineză, mă îndoiesc de impactul pe care l-ar mai fi avut. Astfel, bucurându-se de acest privilegiu, povestea lui Harry Potter a căpătat un caracter internaţional de amploare foarte uşor.

Curajul, prietenia, loialitatea, iubirea, ambiţia, perseverenţa le cunoaştem prea bine. Având în vedere că acestea sunt şi ele universal valabile, ni s-a părut foarte uşor să le recunoaştem, să ne identificăm cu ele şi să le simţim pe pielea noastră atunci când intram în lumea lui Harry Potter.

Indiferent care au fost motivele şi cu siguranţă sunt mult mai multe de atât, la care se adaugă şi cele personale, succesul lui Harry Potter este incontestabil. Vor mai fi şi alte poveşti cu vrăjitori, magicieni, deja au început să înflorească, dar nimic nu se va putea compara el. Ştacheta a fost ridicată foarte sus.

Îi invit aşadar la final, pe cei care nu aţi citit cărţile sau văzut filmele, să o faceţi măcar din curiozitate sau pentru research, iar pe cei fani ca mine, vă invit să recitiţi cărţile şi să revedeţi filmele mereu, mereu şi mereu…

Autor: Cristina Mehedinţeanu