OARE LEGEA ŞI CONSTITUȚIA SUNT OBLIGATORII ŞI PENTRU CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI?

Pe 17 ianuarie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) va avea de luat o decizie istorică: va trebui să-și afirme sau să-și decline competența cu privire la cenzurarea abuzurilor Curții Constituționale a României (CCR), atunci când aceste abuzuri s-au făcut prin încălcarea legii.

Litigiul existent între Nițulescu Maria Magdalena (reprezentată în proces prin Nițulescu Gabriel Emanuel) și Curtea Constituțională, aflat în stadiul procesual recurs, are ca obiect constatarea inexistenței (nulității absolute) a două decizii ale CCR ca urmare a faptului că pronunțarea celor două decizii s-a făcut prin încălcarea legii. În stadiul procesual fond, Curtea de Apel București a declarat acțiunea doamnei Nițulescu Maria Magdalena ca fiind inadmisibilă, pe motiv că o decizie a CCR nu poate fi contestată.

Teza pe care o susține doamna Nițulescu este aceea că, la adoptarea deciziilor CCR 1358/2010 și 1360/2010 legea a fost încălcată prin faptul că CCR s-a autosesizat arătând că textul de lege atacat de Ministerul de Finanțe (MF), ca autor al excepției, este neconstituțional în raport cu un articol din Constituție neinvocat de MF; prin faptul că a intrat în domeniul de competență al instanțelor judecătorești, încălcând separarea puterilor în stat prin judecarea unei excepții de nelegalitate care să justifice admiterea excepției de neconstituționalitate; și prin faptul că nu a respectat dreptul la apărare al părților, prin nerespectarea procedurii de citare. Încălcarea legii de către CCR conduce, în accepțiunea titularei acțiunii în instanță, la existența unor înscrisuri ale CCR care au doar aparența materială a unor decizii ale CCR.

Nefiind veritabile decizii ale CCR, ci doar aparente decizii ale CCR, acestea sunt golite de orice conținut juridic, arată reprezentantul doamnei Nițulescu, putând fi astfel atacate în justiție, deoarece Constituția și legea de organizare și funcționare a CCR (47/1192) nu menționează că și astfel de înscrisuri sunt protejate în sensul de a nu exista nicio cale de atac.

Problema principală a acestui litigiu este aceea de a se stabili dacă încălcarea legii de către Curtea Constituțională ar putea să rămână nesancționată. Menținerea de către ÎCCJ a soluției Curții de Apel București, de inadmisibilitate a acțiunii, ar consfinți faptul că CCR ar putea face orice abuz prin încălcarea sau nesocotirea legii, pentru că, oricum, nu va fi vreodată sancționată.

Declararea acțiunii ca inadmisibilă de către ÎCCJ ar reprezenta și o îngenunchere a ÎCCJ și a Justiției în general, în fața CCR, în condițiiile în care CCR a judecat o excepție de nelegalitate, intrând în domeniul de competență al instanțelor judecătorești, ingerință care, de asemenea ar rămâne nesancționată în condițiile în care acțiunea ar fi declarată ca indamisibilă. Inadmisibilitatea acțiunii ar permite în viitor CCR de a se substitui oricând unei instanțe judecătorești.

Oare CCR nu este obligată să respecte legile acestei țări? Și dacă nu o face, oare nu Justiția este cea care trebuie să vegheze la existența dreptății și a statului de drept în această țară?

Autor: Ana Bălăceanu

Reclame